Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 819/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 819/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 32856/3/2013/a1
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 819
Ședința publică din data de 16.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. G.
JUDECĂTOR: A. A.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței civile nr. 4935 din 14.05.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul T. D..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul prin avocat P. A. care depune la dosar împuternicirea avocațială nr._/2014, lipsind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimatul, prin avocat, invocă excepția lipsei calității procesuale active a apelantei, având în vedere dispozițiile art.138 alin.6 din Legea nr. 85/2006, în conformitate cu care, în cazul în care s-a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii introduse în temeiul art.138 alin. 1 sau după caz, alin.3 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenționează să formuleze apel împotriva acesteia, va notifica creditorii asupra intenției sale. În cazul în care adunarea generală sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor decide că se impune introducerea apelului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii. Solicită instanței admiterea excepției, întrucât calitate procesuală activă în apel are lichidatorul, nu creditorul DGFMB. Solicită instanței respingerea apelului, ca neîntemeiat. Apreciază că instanța de fonda pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în mod corect a reținut că nu sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii, nu a continuat activitatea societății în mod personal, astfel încât să fie aplicabil art. 138 lit. creditoare din Legea nr. 85/2006.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.4935 din 14.05.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București Secția a VII a Civilă a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamantul DGRFP MB AFP Sector 3 în contradictoriu cu pârâtul T. D..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere. A constatat judecătorul sindic că din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitorului.
S-a reținut că în ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art.138 din lege.
Consideră judecătorul fondului că din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței, se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
În opinia instanței de fond, fapta descrisa de reclamant privind managementul defectuos aplicat de membrii organelor de conducere care ar fi condus la utilizarea resurselor financiare in interes personal nu este de natura prin ea insasi, in lipsa administrarii unui probatoriu, sa dovedeasca incidenta in speta a dispozitiilor art. 138 lit. c respectiv dispunerea in interes personal a continuarii unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la incetare de plati..
Sarcina probei potrivit art. 129 C.pr.civ. rap. la 1169 C.civ. incumba reclamantului, iar invocarea art.138 nu atrage in mod obligatoriu raspunderea pârâtului, deoarece nu s-a instituit o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, legea prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar numai dupa administrarea de dovezi in acest sens.
Culpa administratorului care raspunde delictual fata de terti nu este prezumata și trebuie dovedita de cel care are interes in cauza.
Raspunderea reglementata prin art.138 din legea 85/2006, este una speciala a carei natura juridica este civil delictuala in raporturile cu tertii, conditii in care culpa pârâtului nu este prezumata in temeiul art.1082 C.civ. ca la raspunderea contractuala, ci trebuie dovedita impreuna cu celelalte conditii obligatorii cerute pentru antrenarea raspunderii delictuale.
A concluzionat dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, chiar dacă ar fi cauzat pierderi in patrimoniul debitorului, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art.138 din lege.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apelDirecția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, înregistrat pe rolul Curții de apel București Secția a VI a Civilă la data de 03.07.2014, prin care a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate și admiterea cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale ..
În motivarea cererii se arată de către apelantă că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit.c în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care duceau în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi și datorii încă din anul 2010, în cuantum de 74.097 lei, ajungând la 30.06.2013 la 372.108 lei, astfel cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență. Sunt citate dispozițiile art.27 din Legea nt.85/2006 și art.72 din Legea nr.31/1990 și se subliniază faptul că, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o omisiune.
În drept au fost invocate dispozițiile art.466 și urm. din Codul de procedură civilă, art.8 și art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.
Intimatul pârât T. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
La termenul de judecată din 16.10.2014 intimatul pârât, prin avocat, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a DGRFPB în exercitarea căii de atac a apelului.
Analizând cu prioritate această excepție, în raport de prevederile art.237 și art.248 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este nefondată, pentru următoarele considerente: este reală susținerea intimatului pârât potrivit cu care, în conformitate cu dispozițiile art.138 alin.6 din Legea nr.85/2006, în cazul în care s-a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin.1 sau, după caz, alin.3, administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenționează să formuleze recurs împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenției sale. În cazul în care adunarea generală sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor decide că se impune introducerea recursului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii. În opinia Curții, interpretarea textului legal anterior enunțat nu poate determina concluzia potrivit cu care partea căreia i se recunoaște legitimitate procesuală activă în formularea unei cereri nu poate contesta legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în cauză. Ceea ce s-a urmărit de către legiuitor nu a fost îngrădirea accesului la justiție și la un recurs efectiv a titularului acțiunii ci, dimpotrivă, legitimarea dreptului administratorului/lichidatorului judiciar de a formula calea de atac, pe baza mandatului expres oferit de adunarea creditorilor sau de creditorul majoritar în procedură. D. urmare, excepția va fi respinsă.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate de apelanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, Curtea apreciază nefondat apelul pentru următoarele considerente:
Cu referire la fondul litigiului, Curtea arată că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale, împrejurare reținută, de altfel, în mod temeinic, de către instanța fondului.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit. c) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Pentru a atrage incidența dispozițiilor art.138 lit.c) din lege, apelanta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâtul a decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
În acest cadru, apelanta a declarat că pârâtul nu a recurs la posibilitatea declanșării procedurii insolvenței de la momentul constatării stării de insolvență, dar nu a demonstrat că acesta a continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal.
Simplele aserțiuni ale apelantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.249 Cod procedură civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul-pârât a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între presupusa faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. În plus, actele și lucrările dosarului au relevat faptul că motivul determinant care a generat starea de insolvență a fost criza economică, pierderea portofoliului de clienți.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.c) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.480 alin.1 C.proc.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția lipsei calității procesuale active ca nefondată.
Respinge apelul formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, cu sediul în București, . nr. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 4935 din 14.05.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul T. D., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. G. A. A.
GREFIER,
S. I. S.
Red. AMG/4ex.
Jud. Fond M. M.
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
| ← Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr.... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 635/2014. Curtea de... → |
|---|
