Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 659/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 659/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 8014/3/2013/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 659
Ședința publică de la 22 septembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE S. G. N.
JUDECĂTOR C. M. S.
GREFIER G. M.
====
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2796 din 12.03.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele O. D. și P. J..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 411 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, creditorul DGFP București in reprezentarea AFP SECTOR 4 a chemat în judecată pârâtele O. D. și P. J., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să îi oblige la suportarea pasivului debitorului . SRL.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a constatat o lipsa de diligenta a pârâților prin aceea ca au fost încălcate prevederile art. 27 alin. 1 din legea 85/2006, care statuează obligația debitorului aflat in stare de insolventa de a se adresa instanței competente cu cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii privind procedura insolventei, in termen de 30 zile de la apariția stării de insolventa și nu după ce societatea era in stare vădita de insolvență.
Se dovedește astfel faptul ca prin continuarea activității societății care se afla in încetare de plăți, administratorii nu au făcut altceva decât sa majoreze pierderile debitorului, fiind incidente dispozițiile art. 138 lit. c din legea 85/2006.
De asemenea din actele depuse la dosarul cauzei se observa ca administratorii societății nu au fost preocupați de eficientizarea activității desfășurate, continuând o activitate ce a condus in mod vădit la o stare de insolvabilitate si la incapacitate de plăți.
În drept au fost invocate disp. art. 138 alin.1 lit. c Legea nr.85/2006.
Pârâta P. J. a depus la dosar note de ședință, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, motivat de faptul că reclamanta nu a depus la dosar în susținerea cererii dovezi care sa permită instanței individualizarea faptelor prin care pârâta a continuat activitatea debitoarei în interesul personal, nearătând care a fost interesul personal urmărit prin continuarea activității debitoarei și nici că acest fapt a contribuit la ..
Prin sentința civilă nr.2796/12.03.2014, Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtii au fost asociati ai societatii debitoare.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art.138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței, se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Fapta descrisa de reclamant privind managementul defectuos aplicat de membrii organelor de conducere care ar fi condus la utilizarea resurselor financiare in interes personal nu este de natura prin ea însăși, in lipsa administrării unui probatoriu, sa dovedească incidenta în speță a dispozițiilor art. 138 lit. c respectiv dispunerea in interes personal a continuării unei activități care ducea in mod vădit persoana juridica la încetare de plăți.
Sarcina probei potrivit art. 129 C.pr.civ. rap. la 1169 C.civ. incumba reclamantului, iar invocarea art. 138 nu atrage in mod obligatoriu răspunderea pârâților, deoarece nu s-a instituit o prezumție legala de vinovăție si de răspundere, legea prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi in acest sens.
Culpa administratorului care răspunde delictual fata de terți nu este prezumata și trebuie dovedita de cel care are interes in cauza.
Răspunderea reglementata prin art. 138 din legea 85/2006, este una speciala a cărei natura juridica este civil delictuala in raporturile cu terții, condiții in care culpa pârâților nu este prezumata in temeiul art. 1082 C.civ. ca la răspunderea contractuala, ci trebuie dovedita împreună cu celelalte condiții obligatorii cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale.
Dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, chiar dacă ar fi cauzat pierderi in patrimoniul debitorului, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 138 din lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea reclamantă, solicitând schimbarea ei și, pe cale de consecință, admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului.
În motivarea apelului, a arătat creditoarea că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c, în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi, astfel cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare, întocmit de lichidatorul judiciar și depus la dosarul cauzei.
Administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă, în acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Se mai susține că răspunderea reglementată de art. 138 este de natură contractuală, astfel încât culpa administratorului este prezumată.
Cu privire la prejudiciul cauzat, acesta derivă din starea de insolvență a debitorului și constă în imposibilitatea recuperării integrale, în condiții normale și la scadență a datoriilor, astfel cum rezultă din tabelul obligațiilor debitoarei.
Se creează astfel și legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare și prejudiciul creat și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.486 și urm. C.pr.civ., coroborate cu cele ale Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței și ale Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.
Intimatele – pârâte au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476 N.C.pr.civ., Curtea constată următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
În privința faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, recurenta susține că aceasta rezultă din dezinteresul manifestat de administratorul debitoarei în sensul achitării datoriilor acesteia, fapt ce ar fi accentuat incapacitatea de plată, ducând astfel la generarea stării de insolvență.
Curtea constată însă că activitatea nerentabilă și managementul defectuos, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege și neputând fi asimilată cu fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Răspunderea intimaților - pârâți nu se poate atrage dacă aceștia nu au formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea faptei prevăzută de art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art.480 alin.1 N.C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE
Respinge apelul formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., nr.13, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 2796 din 12.03.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele O. D. domiciliată în București, ., ., sector 4 și P. J. domiciliată în București, ., ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S. G. N. C. M. S.
GREFIER,
G. M.
Red.Jud.S.G.N.
Tehnored.G.M.
Nr. ex. 6/ 14.10.2014
Fond Tribunalul București – Secția a VII a Civilă
Președinte: M. M.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1826/2014. Curtea de... | Contestaţie. Hotărâre din 18-09-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
