Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1940/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1940/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 26289/3/2011/a2
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1940
Ședința publică de 3 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE D. V.
JUDECĂTOR D. M.
JUDECĂTOR A. L. Z. GREFIER A. G. S.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.6531 din 02.07.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul F. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa de procedură cu intimatul F. S., dovada procedurii de citare fiind restituită la dosar cu mențiunea „destinatar mutat de la domiciliu”.
Curtea urmează să facă aplicarea dispozițiilor art.98 Cod procedură civilă în ceea ce privește modul de citare a intimatului F. S., față de împrejurarea că nu s-a notificat instanței o eventuală modificare a domiciliului acestuia în cursul procedurii.
Constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare,având în vedere că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de dispozițiile art.242 alin. 2 C. proc.civilă.
CURTEA
Constată că prin sentința nr.6531 din 02.07.2014 a Tribunalului București, secția a VII-a a fost respinsă cererea formulată de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2, în contradictoriu cu pârâtul F. S., ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel judecătorul-sindic a constatat Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2, a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului F. S., administrator al debitoarei .;
sub motiv că pârâtul a dispus continuarea activității societății deși, avea obligația, potrivit art.27 din Legea nr.85/2006, să solicite deschiderea procedurii insolvenței, intrând astfel sub incidența art.138 lit.c) din Legea arătată.
Analizând cererea judecătorul-sindic a constatat că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii personale a pârâtului pe temeiul art.138 lit.c din Legea nr.85/2006 deoarece nu există dovezi privind continuarea activității debitoarei ce ducea în mod vădit la încetarea de plăți și nici nu este probată legătura de cauzalitate dintre această presupusă faptă și . având în vedere că omisiunea imputată a fost anterioară intrării debitoarei în insolvență.
În concluzie, judecătorul-sindic a decis respingerea cererii ca neîntemeiată.
La 06.08.2014 Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2, a declarat recurs criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
Se susține că greșit a fost respinsă cererea de angajare a răspunderii patrimoniale pe motiv că nu ar fi fost îndeplinite condițiile acestei răspunderi fără să observe că în realitate sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale a pârâtului căci există dovezi privind legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului, constând în dezinteresul în funcționarea normală a activității societății și prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata datoriilor.
Cu privire la prejudiciu se susține că acesta constă în imposibilitatea plății creanțelor în sumă de 368.622 lei datorată bugetului de stat.
Cu privire la fapta ilicită, se susține că aceasta constă în exercitarea unui management defectuos al activității economice a societății, faptă prevăzută de art.138 lit.c).
Cu privire la vinovăție, se arată că aceasta constă în omisiunea administratorului societății de a își realiza sarcinile.
Cu privire la raportul de cauzalitate, se susține că nerealizarea unor activități prevăzute expres de legiuitor constituie o prezumție relativă a existențe legăturii de cauzalitate între fapte și ajungerea în stare de insolvență și că răspunderea reprezentanților debitoarei pe temeiul art.138 lit. c din Legea nr.85/2006 decurge din natura raporturilor dintre aceștia și societate fiind deci o răspundere contractuală.
În concluzie, recurenta a solicitat angajarea răspunderii pârâtelor pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit.c) din Lega nr.85/2006.
Recursul nu este fondat.
Nu sunt fondate criticile recurentei încadrate corect de aceasta în motivul prevăzut de art.304 pct.9 C. pr. civ.
Curtea observă că recurenta nu are dovezi privind întrunirea ipotezei prevăzută de textul relativ la fapta prevăzută de art.138 lit.c) din Legea nr.85/2006: „au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți”.
Starea de insolvență a debitoarei nu poate să constituie o prezumție a existenței acestei fapte, altfel ar însemna că în toate cazurile în care la cererea creditorilor a fost deschisă procedura insolvenței față o societate conducerea debitoarei este totdeauna responsabilă pe temeiul textului arătat. Această concluzie nu este însă rațională căci, de regulă, o societate intră în insolvență datorită situației economice dificilă pe care o traversează și în acest caz nu se poate susține că administratorul este vinovat de starea de insolvență. Faptul că el a omis să solicite voluntar . poate angaja, per se, răspunderea materială, legea cerând și dovada că omisiunea a fost făcută cu intenția de a obține un avantaj material.
Orice administrator poate spera că societatea se poate redresa și în cazul în care nu s-a întâmplat așa nu înseamnă că trebuie să fie responsabil pentru starea de insolvență și nici nu-i poate fi imputabil, pe cale de prezumție, că a continuat activitatea societății cu scopul de a obține profit, deși se afla în stare de insolvențăac.
În concluzie, nu pot fi prezumate condițiile răspunderii pe temeiul textului arătat doar din starea de incapacitate de plată a societății debitoare.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 C. pr. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2, împotriva sentinței nr.6531 din 02.07.2014 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul F. S., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.11.2014.
Președinte JudecătorJudecător
D. V. D. ManoleAnamaria L. Z.
Grefier
A. G. S.
Red.Jud.D.V.
9.01.2015
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: P. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 547/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
