Contestaţie. Decizia nr. 547/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 547/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 8848/3/2011/a17

Dosar nr._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 547

Ședința publică de la 20.02.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – A. A.

JUDECĂTOR – I. P.

JUDECĂTOR – L. C.

GREFIER – L. E. A.

Pe rol fiind constatarea din oficiu a perimării recursului formulat de recurenta-debitoare S.C. P. A. INDUSTRIES S.A., împotriva Sentinței civile nr._ din 10.10.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ 1/17, în contradictoriu cu intimata-creditoare S.C. A. R. S.R.L.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Curtea reține cauza în pronunțare pe aspectul perimării.

CURTEA

Prin sentința civilă nr._ pronunțată la data de 10.10.2012 în dosarul nr._ Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, prin judecătorul-sindic, a admis excepția tardivității, invocată din oficiu și, în consecință, a respins contestația debitorului . SA la tabelul preliminar al obligațiilor debitorului, cu privire la creanța pretinsă de creditorul ., ca tardiv formulată.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs debitoarea . SA, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin Încheierea din 30.05.2013 Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă a dispus, în temeiul art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, suspendarea judecății recursului, față de lipsa nejustificată a părților.

La data de 09.12.2013 Curtea, din oficiu, a stabilit termen la 20.02.2014 în vederea discutării incidentului procedural al perimării.

Potrivit dispozițiilor art.248 alin.1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, inclusiv recursul se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Totodată, dispozițiile alin.3 al aceluiași articol, în forma în vigoare la data sesizării inițiale a instanței de fond, stabilesc că în materie comercială termenul de perimare este de șase luni.

Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că cererea de recurs cu care a fost sesizată a rămas în nelucrare din culpa părții de la data de 30.05.2013, în cauză împlinindu-se termenul prevăzut de art.248 alin.3 Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive în considerarea dispozițiilor art.252 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de recurenta-debitoare . SA, împotriva sentinței civile nr._ din 10.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-creditoare S.C. A. R. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.02.2014.

Președinte,Judecător,Judecător,

A. auricăiulia prelipcean L. C.

Grefier,

L. E. A.

Red.Jud.A.A.

Tehnored.F.L.

3.03.2014

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Președinte: M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie. Decizia nr. 547/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI