Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1254/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1254/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 34962/3/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1254
Ședința publică de la 23 mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
JUDECĂTOR A. L. Z.
JUDECĂTOR D. V.
GREFIER A.-G. S.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr._ din 9 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata L. F..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost depusă prin Serviciul Registratură din partea intimatei întâmpinare, într-un singur exemplar.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, iar recurenta a solicitat ca judecata să aibă loc și în eventualitatea lipsei sale de la dezbateri, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține, spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr._ din 09.12.2013 a Tribunalului București - Secția A VII-A Civilă, s-a respins cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâta L. F., ca nefondată.
În motivare s-a reținut că, întrucât lichidatorul judiciar a precizat că nu formulează cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere, în conf.cu disp.art. 138 alin.3 Legea 85/2006, cererea a fost formulată de creditoarea Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6 București .
În conformitate cu disp.art.138 din legea 85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: Lit.c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Fiind o specie a răspunderii civile delictuale, pentru a putea fi reținută existența răspunderii, în condițiile art.138 din lege, este necesar să fie îndeplinite cele patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate.
Astfel, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (săvârșită de persoanele prevăzute de lege) și prejudiciu (datoriile cauzate creditorilor) constituie o condiție esențială pentru antrenarea răspunderii delictuale și în cazurile prevăzute de Legea 85/2006.
Însă prin derogare de la dreptul comun, temeiul acestui tip de răspundere este dublu, pentru angajarea ei fiind necesară întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșirea, de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
Mai mult, răspunderea persoanelor vizate de disp.art.138 din lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului.
Altfel spus, dispozițiile art.138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății, ci faptele trebuie dovedite, iar stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au cauzat ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet și pertinent.
În consecință, răspunderea administratorului este una personală ce intervine în condițiile generale ale răspunderii delictuale care reies din disp. art.998-999 cod civil și numai atunci când prin săvârșirea faptelor prev. de art.138 din lege s-a ajuns la starea de insolvență.
În speță, nu au fost reținute disp.art.138 lit.c din lege. Astfel, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății, sun continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale. Textul de lege impune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilității debitoarei. Condiția interesului personal în continuarea activității, în sensul menționat, nu a fost dovedită în nici un fel de reclamanta creditoare.
Răspunderea pârâtei L. F. nu poate fi atrasă numai pentru că nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, ori dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Neîndeplinirea obligației privind formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, invocată de reclamantă, nu se regăsește ca faptă în cuprinsul art. 138 (fapte limitativ și expres prevăzute de lege) și de altfel, legiuitorul nu prevede nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei obligații.
De altfel, în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Potrivit art.1169 Cod civil cel ce face o propune înaintea judecății trebuie să o dovedească, ori ,în cauză reclamanta creditoare nu probează în nici un fel legătura de cauzalitate dintre faptele enumerate imputate pârâtei L. F. și starea de insolvență a debitoarei .>
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice în calitate de creditor majoritar al ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe cale de consecință, să se admită cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale a membrilor organelor de conducere a ., pentru următoarele motive:
Hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății si aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei.
În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi, astfel cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare, întocmit de lichidatorul judiciar și depus la dosarul cauzei.
În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "debitorul aflat in stare de insolvență este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".
Rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006, nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
In aceasta situație, formularea unei cereri întemeiata pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot incalca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru incalcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 cu modificările si completările ulterioare, "obligațiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat”, or, conform art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins in actul constitutiv sau in hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comerțulului. Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atat . si . unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci cand acea acțiune sau acea măsura trebuie sa fie intreprinsa de o anumita persoana).
Se creează astfel legătura de cauzalitate între fapta ilicita a administratorului societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Recursul a fost declarat în termen legal, fiind scutit de la plata taxelor de timbru prevăzute de lege.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Analizând actele dosarului, Curtea constată și reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea 85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementată de art.138 din Legea 85/2006, este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, așa cum sunt reglementate în art.998 – 999 Cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpă, condiții care, în această situație, capătă caracteristici speciale).
Faptele la care se referă art.138 din lege, trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta a susținut că intimata pârâtă se face vinovată de comiterea faptelor cuprinse în art.138 lit.c) din Legea 85/2006, întrucât nu și-ar fi îndeplinit obligația de a solicita tribunalului deschiderea procedurii de insolvență și ar fi continuat activitatea societății, suferind pierderi.
Potrivit art.138 lit.c) din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persona juridică la încetarea de plăți.
Este important de subliniat că faptele ilicite enumerate de art.138 trebuie să fi cauzat apariția insolvenței.
Potrivit art.27 alin.1 din Legea 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În condițiile în care obligația impusă de art.27 alin.1 din Legea 85/2006 are ca premisă existența stării de insolvență, nu se poate susține în mod valabil că neîndeplinirea acesteia a fost de natură să determine apariția unei stări deja instalate.
Eventualul management defectuos de care ar fi dat dovadă intimata nu este de natură, prin el însuși, să determine apariția stării de insolvență, în lipsa unor probe certe și nici să releve incidența cazului prev. de art.138 lit.c), în condițiile în care nu se probează interesul său personal în continuarea activității.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Or, considerentele expuse anterior relevă că faptele reclamate a fi fost săvârșite de intimat nu se circumscriu ipotezelor reglementate de art.138 lit.c) din Legea 85/2006.
Simplele susțineri ale recurentei nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, iar invocarea prevederilor art.138 din lege nu atrage automat admiterea cererii, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin săvârșirea în concret a uneia din faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei săvârșirea vreunei fapte dintre cele prevăzute de art.138 lit.c) din Legea 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art.312 C.pr.civ. și art.8 din Legea 85/2006, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr._ din 9 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata L. F., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.05.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. M. A. L. Z. D. V.
Grefier,
A.-G. S.
Red.Jud.D.M.
Tehnored.J.E.C.
Nr.ex.: 2/07.07.2014
Fond: Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Președinte: B. A. - E.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1185/2014. Curtea de... → |
|---|
