Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1804/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1804/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 2199/3/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1906/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1804/R
Ședința publică de la 23 octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. C. S.
Judecător A. C.
Judecător C. M. N.
Grefier M. A. P.
*******
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 5225/22.05.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. A. și T. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care,
Curtea, observând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată că procedura de citare este legal îndeplinită pentru recurenta reclamantă și în aplicarea dispozițiilor art. 90 alin. 2 C..
Constată că denumirea corectă a recurentei-reclamante este Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice și dispune rectificarea în ECRIS a denumirii acesteia, în sensul arătat.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului, deliberând, constată următoarele:
La data de 13.01.2014, creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice a formulat o cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâților T. A. și T. S., în temeiul art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
În motivare, s-a arătat că există în cauză legatura de cauzalitate intre fapta ilicita a administratorului societatii debitoare (respectiv a dispus continuarea unei activitati ce ducea în mod vadit societatea la incetare de plati) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, asa cum rezulta din tabelul obligatiilor societatii debitoare, depus la dosar), iar aceasta consta în dezinteresul aratat în ceea ce priveste functionarea normala și în conditii de legalitate a societatii
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 5225 din 22.05.2014, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VII - a Civilă, în dosarul nr._ , s-a respins cererea formulată de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 reprezentată de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva pârâților T. A. și T. S., având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 21.03.2013 judecătorul sindic a admis cererea debitorului S.C. HOLDING SEV S.R.L. formulată de către lichidatorul desemnat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și în temeiul art.270 ind.1 din Legea nr.31/1990 raportat la art.1 alin.2 lit.e din Legea nr.85/2006 a deschis procedura simplificată de insolvență.
În ceea ce privește cererea creditorului pentru atragerea răspunderii patrimoniale, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada susținerilor sale.
Pentru aplicarea art. 138 lit. d, trebuie dovedit că a fost ținută o contabilitate fictivă, că au dispărut documente contabile sau nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea.
În absența legăturii de cauzalitate între fapta imputată și prejudiciul produs creditorilor nu se poate dispune atragerea răspunderii fostului administrator social pentru o parte din pasivul debitoarei și anume, aceea reprezentând creanța neacoperită, întrucât legătura de cauzalitate este un element esențial al răspunderii instituite în sarcina celor ce se fac vinovați într-un fel sau altul, de ajungerea societății în stare de insolvență.
Împotriva sentinței civile sus menționate, la 02.07.2014, a formulat recurs reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V - a Civilă, la 12.08.2014.
În motivarea recursului, recurenta a susținut, în principal, următoarele aspecte:
Starea de insolventa a societatii s-a datorat asociaților societatii care prin acțiunile și inacțiunile lor au condus activitatea societatii spre un declin financiar din care nu a mai avut posibilitatea sa se redreseze.
În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. d) în sensul că reprezentanții societatii debitoare aveau obligația legala sa inregistreze la organul fiscal declarațiile și bilanțurile contabile aferente activitatii desfasurate.
Aceasta omisiune reprezintă o incalcare a dispozițiilor legii contabilitatii. Astfel, conform cu art. 28 alin. (1) din legea 82/1991 rep. societatea, prin reprezentații ei, avea obligația de a intocmi situatii financiare anuale.
În cauza de fata este dovedita legătură de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila paratei, constând în dezinteresul aratat în ceea ce privește funcționarea normala și în condiții de legalitate a societatii și prejudiciul cauzat creditorilor.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 și urmatoarele Codul de Procedura Civila, art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, Legea nr. 31/1990, republicata.
În dovedire, recurenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare în recurs.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului asupra recursului, raportat la prevederile art. 304 indice 1 C. proc. civ. și prin prisma motivelor invocate, apreciază Curtea că acesta este nefondat și îl va respinge în consecință, conform art. 312 alin. 1 C., pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, ”în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: (…) d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.”
Conform prevederilor art. 129 alin. 1 teza finală C.proc.civ., părțile au obligația (…) să-și probeze pretențiile și apărările.
Motivele de recurs ale reclamantei au un pronunțat caracter teoretic, cuprinzând susțineri cu caracter general și fără a se indica, raportat la situația de fapt concretă, mijloacele de probă ce dovedesc elementele răspunderii administratorilor societății. Instanța de control judiciar este ținută să analizeze calea de atac doar în limitele motivelor invocate, fără a se putea substitui uneia sau alteia dintre părți, nici în ceea ce privește probele de administrat, nici în ceea ce privește criticile sau apărările de formulat.
În acest context, reține Curtea că natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale, constituindu-se într-o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală, pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale acesteia, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
În cauză, recurenta reclamantă nu a făcut în concret dovada susținerilor sale. Simpla invocare la modul general a dezinteresului și pasivității administratorilor în ceea ce privește funcționarea persoanei juridice nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate, ci trebuie să se arate și să se probeze efectiv care sunt faptele săvârșite și care au condus la insolvența societății.
Curtea reține că prin reglementările din art. 138 din Legea nr. 85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit în mod cert la ajungerea societății în stare de insolvență.
Nu este suficientă așadar existența unui prejudiciu ( faptul că societatea figurează în evidențele creditorilor cu debite neachitate), atâta vreme cât nu sunt dovedite în concret fapta ilicită, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția pârâților, toate acestea în modalitățile reglementate de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Ca atare, în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte în mod obiectiv care sunt activitățile efectuate de pârâți, modalitatea în care s-au realizat, perioada de timp, și, nu în ultimul rând, faptul că acestea ar fi produs starea de insolvență, nu pot fi reținută ca dovedite nici fapta ilicită și nici legătura de cauzalitate.
Astfel, în cauză, recurenta nu a dovedit actele ce ar fi fost comise de pârâți și care s-ar încadra în conținutul faptei ilicite a ținerii unei contabilități fictive ori în neconformitate cu legea și nici operațiunile materiale prin care pârâții ar fi distrus ori ascuns documente contabile ale societății debitoare.
Împrejurarea că debitoarea nu a depus documentele financiar - contabile nu are valoarea unei prezumții a neținerii contabilității, a ținerii unei contabilități fictive sau în neconformitate cu legea, respectiv a sustragerii sau distrugerii documentelor contabile, câtă vreme nu este realizată proba concretă a acestor fapte limitativ stabilite de lege. În măsura în care legiuitorul ar fi intenționat atragerea răspunderii administratorilor pentru nerespectarea anumitor dispoziții ale legii contabilității, ar fi reglementat expres acest aspect în cuprinsul art. 138 din Legea nr. 85/2006. Instanțele trebuie însă să stabilească, de la caz la caz, dacă pârâtul administrator al societății a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, ceea ce presupune probarea caracterului fictiv, a faptei de distrugere sau sustragere a actelor financiare, respectiv dovedirea ținerii contabilității cu încălcarea legii, indicându-se efectiv, în concret, care anume prevederi legale au fost încălcate și în ce mod, ceea ce, în cauză, recurenta nu a realizat.
Totodată, se impunea și dovedirea legăturii cauzale dintre fapte și prejudiciu - instalarea stării de insolvență tocmai ca efect al ținerii neconforme a contabilității, aspect de asemenea neacoperit din punct de vedere probator de către recurenta reclamantă.
Nedepunerea actelor contabile, faptă invocată de recurentă în justificarea pretențiilor sale, poate avea eventual consecința unei alte sancțiuni, însă prin ea însăși această omisiune, în mod obiectiv, nu poate constitui temei legal care să conducă la atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților, pentru suportarea pasivului debitoarei, ajunse în stare de insolvență, neîncadrându-se în prevederile stricte, limitative, ale art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Se mai reține și că răspunderea patrimonială reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este identică și nici nu se determină în corelație cu răspunderea administratorului față de societate, reglementată, printre altele, de art. 72 și art. 73 din Legea nr. 31/1990, sau cu răspunderea contractuală decurgând din contractul de mandat, prima nefiind atrasă decât atunci când sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, având o natură juridică delictuală, iar nu contractuală.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 5225/22.05.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. A. și T. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2014.
Președinte, L. C. S. | Judecător, A. C. | Judecător, C. M. N. |
Grefier, M. A. P. |
Red. Jud. L.C.S.
Thred. L.C.S./A.A./2 exp.
Tribunalul București, Secția a VII - a Civilă
Judecător sindic: A. B.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
