Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 623/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 623/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 16367/3/2012/a1
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 623
Ședința publică de la 27.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. A.
JUDECĂTOR – I. P.
JUDECĂTOR – A. M. G.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 2 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 6996 din 10.09.2013, pronunțata de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Robănescu M. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Având în vedere faptul că recurentul prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată în data de 22.04.2013, în dosarul nr._, la Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în legătură cu dosarul nr._ 12 al aceleiași instanțe având ca obiect procedura insolvenței derulată față de debitorul ., reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2, a chemat în judecată pârâtul Robănescu M. C., solicitând ca în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006 să se dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a acestuia pentru pasivul debitorului.
Prin sentința civilă nr.6996 pronunțată la 10.09.2013 de către Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, prin judecătorul-sindic, în dosarul nr._ s-a respins cererea de atragere a răspunderii pârâtului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință civilă tribunalul a reținut că reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București susține că starea de insolvență a debitoarei . a fost cauzată de către pârâtul Robănescu M. C., în calitate de fost administrator social al debitoarei, prin săvârșirea de către aceasta a faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, și anume a faptei de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la insolvență.
În privința săvârșirii faptei ilicite imputate pârâtului, instanța constată că reclamanta-creditoarea nu a făcut proba principalei condiții de existență a acestei fapte, și anume că pârâtul, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății. Reclamanta nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de pârât în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acestuia de a-și procura foloase sub acoperirea societăți.
Fapta pârâtului de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârât în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitorului.
Instanța mai reține că reclamanta nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei. Instanța are în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită prevăzută de art.138 alin.1 lit.c) din lege și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a unei asemenea fapte nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea sa la suportarea pasivului societății.
În cuprinsul motivării cererii, reclamanta invocă o . dispoziții din materia mandatului comercial și prezumții privind existența faptelor ilicite și legătura cauzală dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei, or aceste dispoziții și prezumții nu sunt incidente în cauză, deoarece răspunderea organelor de conducere instituită de art.138 alin.1 din lege nu este de natură contractuală față de debitoare, ci de natură delictuală față de creditori, ceea ce implică obligația celui care pretinde atragerea răspunderii în discuție de a dovedi toate condițiile de existență ale unei astfel de răspunderi civile.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București (succesoare, în urma reorganizării, a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București) în reprezentarea Administrației Sectorului 2 a Finanțelor Publice, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii pârâtului.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, în raport cu dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ., că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în realitate fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii pârâtului, pentru pasivul debitorului. Astfel, prin încălcarea dispozițiilor art.27 din Legea 85/2006, care instituie obligația administratorului pârât de a solicita deschiderea procedurii în numele societății debitoare, s-a continuat printr-un management defectuos, activitatea societății aflate în încetare de plăți cu consecința acumulării de noi datorii, ceea ce dovedește săvârșirea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din legea menționată anterior.
Legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs – apreciat ca fiind creanțele pretinse de creditori împotriva debitorului, constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Continuarea activității în condițiile arătate creează o prezumție în legătura cu folosirea bunurilor societății de către pârât în alte scopuri.
Răspunderea prevăzută de art.138 din Legea 85/2006 este, în privința naturii juridice, atât delictuală cât și contractuală. În condițiile în care acest din urmă aspect are prioritate, culpa în săvârșirea faptei ilicite este prezumată, pârâtul îndeplinind un contract de mandat.
Față de acestea, analizând actele dosarului Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului, trebuie să se probeze de către reclamantă îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor legale referitoare la săvârșirea de către pârât cel puțin a uneia dintre faptele ilicite enumerate în mod expres și limitativ prin art.138 alin.1 lit.a)-g) din legea menționată, la prejudiciul specific produs prin faptă în cazul procedurii insolvenței, la raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și la vinovăția pârâtului.
În ceea ce privește fapta ilicită, recurenta a pretins săvârșirea de către pârât a faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din legea insolvenței, dar nici nu a susținut în concret și nici nu a probat că pârâtul, printr-un management defectuos, ar fi dispus continuarea activității debitorului în interes personal, în sensul în care este avută în vedere de către legiuitor fapta ilicită pretinsă. Obligația legală prevăzută de art.27 din Legea nr.85/2006, privind formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de apariția stării de insolvență a debitorului, nu echivalează cu vreuna dintre faptele prevăzute de art.138 alin.1 lit.a)-g), mai ales în contextul în care obligația respectivă se raportează la apariția deja a stării de insolvență, fiind ulterioară acesteia și, în consecință, neputând să o determine.
Oricum, și dacă s-ar fi probat săvârșirea faptei ilicite de către pârât recurenta nu a dovedit existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, în condițiile în care pretinsul dezinteres manifestat de pârât nu se regăsește între faptele prevăzute de art.138 alin.1 lit.a)-g) și nici nu s-a arătat în ce mod s-a determinat astfel starea de insolvență.
De asemenea, răspunderea personală patrimonială pentru pasivul debitorului nu are natură contractuală ci delictuală, similară răspunderii civile delictuale din dreptul comun, astfel că nu se poate reține incidența în cauză a regulilor mandatului comercial, iar dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 nu prevăd nicio prezumție legală ca mijloc de probă.
În consecință, având în vedere considerentele arătate Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 2 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 6996 din 10.09.2013, pronunțata de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Robănescu M. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2014.
Președinte, Judecător,Judecător,
A. AVRAMIULIA P. A. M. G.
Grefier,
L. E. A.
Red.Jud.A.A.
Tehnored.F.L.
28.03.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: S. C. V.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 714/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
