Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1043/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1043/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 14142/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr intern 272/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1043
Ședința publică de la 29 aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. I.
Judecător M. P.
Judecător P. P.
Grefier E.-R. L.
**************************
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 7680/27.09.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât P. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea invocă, din oficiu, ca motiv de recurs de ordine publică inadmisibilitatea acțiunii față de data formulării cererii și data închiderii procedurii și, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială sub nr._ creditorul Directia G. a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti a solicitat obligarea paratului P. C., administratul debitorului ., la suportarea pasivului societatii debitoare.
Tribunalul București – Secția a VII a Civilă prin sentința civilă nr. 7680/27.09.2013 a respins ca neîntemeiată cererea de chemare in judecată formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.
Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca prin faptele enumerate de lege s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE, prin care solicită admiterea recursului, modificarea sentintei comerciale atacate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului mai sus menționat, în calitate de administrator al debitoarei și obligarea la suportarea pasivului debitoarei cu bunurile din averea personală până la achitarea integrală a obligațiilor societătii.
În motivarea recursului său, a arătat că, așa cum rezultă din actele existente la dosar, obligațiile debitoarei față de creditorul bugetar sunt considerabile, ceea ce dovedește neglijarea cu vinovăție a achitării la termenele legale a taxelor, impozitelor si contribuțiilor legal datorate.
În aceste condiții, legătura de cauzalitate între faptele pârâtului (constând în exercitarea unui management defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afaceri erau iminente) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor) este stabilită și constă in dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și in condiții de legalitate a societății. Însusi faptul ca legiuitorul uzează în cuprinsul art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată, de verbul "a contribui" si nu de "a cauza" denotă intenția acestuia de a da valoare cauzală si acelor fapte care, deși nu au cauzat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile articolului 304 pct. 9 din Codul de procedura civilă coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006, Legii nr. 82/1991 si Legii nr. 31/1990.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În faza procesuală a recursului nu s-au mai depus înscrisuri noi.
La termenul de judecată de astăzi Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.proc.civ., a invocat ca motiv de recurs de ordine publică inadmisibilitatea formulării cererii de atragere a răspunderii, față de data introducerii acesteia.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate atât de recurentă cât și a celui de ordine publică invocat din oficiu, Curtea apreciază că acesta este fondat și îl va admite.
Se are în vedere că prin sentința civilă nr._/7.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ 12 s-a dispus, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei ., cu consecința radierii acesteia din registrul comerțului.
Se mai reține că, cererea reclamantei creditoare formulate împotriva pârâtului având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006, care face obiectul prezentei cauze, a fost formulată la data de 12.12.2012 (data poștei), deci ulterior închiderii procedurii insolvenței.
Deși Legea nr. 85/2006 nu conține prevederi exprese în acest sens, din întreaga reglementare a acestui act normativ și în special a Cap. IV – Răspunderea membrilor organelor de conducere, reiese că cererea de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere reglementată de art. 138 este o cerere aferentă procedurii insolvenței și care poate fi formulată atât timp cât societatea debitoare este supusă acestei proceduri, iar nu și după închiderea acesteia și radierea debitoarei, cum este cazul în speță.
Se are în vedere, în acest sens, că art. 138 conține prevederi referitoare la atribuții și obligații ale administratorului judiciar și ale lichidatorului, ceea ce presupune, implicit, faptul că societatea debitoare este supusă procedurii prevăzute de Legea nr. 85, câtă vreme, potrivit art. 136, prin închiderea procedurii administratorul judiciar / lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură.
La fel, art. 141 prevede posibilitatea ca odată cu formularea cererii de atragere a răspunderii, administratorul judiciar / lichidatorul sau, după caz, comitetul creditorilor, să ceară judecătorului sindic să instituie măsuri asiguratorii, fiind astfel din nou cât se poate de evident că legiuitorul privește această cerere ca fiind una aferentă procedurii insolvenței.
Mai departe, potrivit art. 142 alin. 2, „după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator”. Din interpretarea per a contrario a acestei dispoziții legale reiese că după închiderea procedurii se poate realiza doar operațiunea repartizării sumelor rezultate din executarea silită a hotărârii prin care s-a admis cererea de atragere a răspunderii, nu și formularea cererii.
Ca urmare, față de cele de mai sus, și în condițiile în care prima instanță a respins cererea de atragere a răspunderii întrucât a apreciat—ca nefondată, Curtea apreciază că motivul de recurs de ordine publică este fondat, astfel că urmează a admite recursul și va schimba sentința în sensul că va respinge cererea de atragere a răspunderii ca inadmisibilă.
Cât privește criticile formulate de recurentă prin cererea de recurs, Curtea apreciază de prisos analizarea lor, întrucât acestea vizează temeinicia cererii de atragere a răspunderii, or în cauză nu este întrunită situația premisă pentru efectuarea acestei analize, respectiv formularea cererii de atragere în cadrul procedurii insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.7680/27.09.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât P. C..
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29 aprilie 2014.
Președinte, C. G. I. | Judecător, M. P. | Judecător, P. P. |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. C.G.I.
Tehnoredactat: CGI
2 ex./13.06.2014
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: O. S.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Hotărâre din 09-12-2014,... | Contestaţie. Decizia nr. 320/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
