Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 919/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 919/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 7477/3/2013/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

Dosar nr._

(Număr în format vechi 174/2014)

DECIZIA CIVILĂ NR.919/R/2014

Ședința publică de la07 aprilie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: M. C. S.

JUDECĂTOR: A. S. V.

JUDECĂTOR: F. L. ȘALAR

GREFIER: V. G.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva Sentinței civile nr.9235 din 06.11.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. F. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-pârât, prin avocat C. R., cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/02.04.2014, lipsind recurenta-creditoare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Raportat la dispozițiile art.457 alin.3 Noul Cod de procedură civilă, Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității recursului.

Apărătorul intimatului-pârât solicită admiterea excepției, iar pe cale de consecință, respingerea recursului ca inadmisibil.

CURTEA,

Asupra recursului de față, deliberând reține următoarele:

Prin cererea, înregistrată la 19.02.2013 sub nr._ 13 pe rolul Tribunalului București debitoarea . a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, desemnarea administratorului judiciar.

Prin încheierea de la 06.03.2013 Tribunalul București a admis cererea formulată de debitoare; a dispus deschiderea procedurii în temeiul art. 32 alin. 1 din lege; a desemnat administrator judiciar.

Prin sentința civilă nr. 5967/12.06.2013 Tribunalul București a aprobat în temeiul art. 54 alin. 4 din lege concluziile raportului administratorului judiciar; în temeiul art.54 alin. 5 raportat la art. 107 alin. 1 lit. D din lege a dispus . procedura simplificată; a dispus dizolvarea societății și a desemnat lichidator judiciar.

În cursul procedurii reclamanta creditoare Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului C. F. M. în temeiul art. 138 alin. 1 lit. c din lege, obligarea acestuia la suportarea pasivului societății până la concurența sumei de 92.882 lei.

Prin sentința civilă nr. 9235/06.11.2013 Tribunalul București a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București invocând motive de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 9 c.pr.civ. 1865.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:

Cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului constată că data dosarului, data de înregistrare a cererii de deschidere a procedurii insolvenței este 19.02.2013, dată ulterioară intrării în vigoare a noului cod de procedură civilă și reper pentru toate cererile accesorii formulate în procedura insolvenței pentru aplicarea în timp a dispozițiilor de procedură civilă conform art. 3 alin. 1 și alin. 2 Legea 76/2012.

Întrucât procesul a fost declanșat după . noului cod de procedură civilă, potrivit art. 24 NCPC devin incidente dispozițiile legii noi astfel că, raportat la art. 8 alin. 1 Legea 85/2006 hotărârile sunt supuse numai apelului la Curtea de Apel.

A rezultat că, în cuprinsul dispozitivului instanța a indicat greșit calea de atac.

În temeiul principului legalității căii de atac, reglementat de art. 457 NCPC, potrivit căruia este indiferentă menționarea greșită a căii de atac în cuprinsul hotărârii atacate, cu privire la denumirea, condițiile și termenul în care poate fi exercitată, neavând nici un efect asupra dreptului părții de a exercita calea de atac prevăzută de lege constată că recursul formulat este inadmisibil.

În cauză devin incidente dispozițiile art. 457 alin. 3 NCPC potrivit cărora dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de parte în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanță de control judiciar va fi comunicată tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată; de la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzută de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge recursul formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva Sentinței civile nr.9235 din 06.11.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. F. M., ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 aprilie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. C. S. A. S. V. F. L. ȘALAR

GREFIER,

V. G.

Red.Jud.S.M.C./10.04.2014

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București

Președinte: M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 919/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI