Contestaţie. Decizia nr. 1811/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1811/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 23259/3/2012/a2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DOSAR NR._ (Număr în format vechi 2275/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1811
Ședința publică de la 23 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. G. F.
JUDECĂTOR - I. C. N.
JUDECĂTOR - S. R. A. V.
GREFIER - L. M.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta-creditor . G. prin administratorii judiciari MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL ȘI LD EXPERT G. IPURL H. împotriva sentinței civile nr. 3274/25.03.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata SP B. ȘI ASOCIAȚII IPURL și intimata–debitoare ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.10.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.10.2014, când în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față:
La data de 22.08.2014 debitorul ., prin administrator special, a formulat contestație cu privire la înscrierea creanței creditorului . în tabelul preliminar de creanțe cu suma de 128.721 lei.
În motivarea contestației a arătat că factura pe care se întemeiază creanța a fost emisă anterior executării obligațiilor asumate prin contractul nr.532/06.05.2009. Potrivit contractului urma a se achita un avans, iar diferența în mod eșalonat, până la terminarea lucrării, pe măsură ce se recepționează și montează produsele de tâmplărie PVC. Factura depusă în susținerea pretențiilor nu a fost însușită de către debitoare, nefiind justificată de executarea unor obligații contractuale, iar la momentul care creditorul a încheiat o cesiune a creanței s-a prevăzut în contract că lucrările urmau a fi executate până la 24.08.2010. Astfel, din suma de 173.428, 55 lei cuprinsă în factura fiscală nr. 363/30.06.2010 a fost asumată doar creanța în valoare de 71.972, 6 ce a fost cesionată către ..
Intimata nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.3274/25.03.2014 Tribunalul București secția a VII-a a admis contestația și a dispus înlăturarea din tabelul de creanței a creanței intimatei. Pentru a ajunge la această soluție a reținut următoarele:
„La data de 06.05.2009 se încheie între ., în calitate de furnizor, și debitoare, în calitate de beneficiar, un contract cadru pentru execuția și montajul de tâmplărie PVC, în valoarea de 85.231,88 euro. Plata urma a se face prin achitarea unui avans de 33.575, 50 euro, iar diferența la terminarea lucrării, livrarea produselor urmând a fi efectuată pe bază de proces verbal de recepție. La data de 30.06.2010 creditoarea emite factura nr. 363 pentru suma de 173.428, 55 lei, factură neacceptată de către debitoare și care nu este însoțită de un proces verbal de recepția a lucrării, fiind făcută doar dovada comunicării prin poștă a facturii. La data de 24.08.2010 se încheie un contract de cesiune de creanță în preambulul căruia se menționează că cedentul . deține asupra debitorului cedat . o creanță de 167.853, 88 lei izvorâtă din contractul nr. 532/2009, cedentul datorează cesionarului . suma de 144.073, 30 lei contravaloarea facturi,astfel încât părțile sunt de acord să stingă datoriile comune în următoarea modalitate: Lucrările executate de cedent pentru debitorul cedat și nedecontate până la data respectivă totalizează 71.972, 60 lei, lucrările în continuare până la concurența sumei de 167.853, 88 lei vor continua la ordinul debitoarei ., materialele aferente lucrărilor vot rămâne în custodia . urmând a fi montate ulterior. Potrivit art. 1 din contract, cedentul . cesionează în favoarea cesionarului . creanța în sumă de 71.972, 60 lei pe care debitorul cedat . o are față de cedent. Contractul este semnat de către toate părțile implicate, inclusiv de către debitoare. Creditorul . a solicitat înscriere la masa credală cu suma de 74.881,28 lei, rest din factura nr. 363/30.06.2010, la care au fost calculate penalități de întârziere. Factura nu a fost acceptată în mod expres de către debitor, fiind însă înscrisă în evidența contabilă a acestuia. Pe de altă parte, între părți nu a fost încheiat nici un proces verbal de recepție care să ateste efectuarea acestor prestații. Mai mult decât atât, două luni după emiterea facturii, creditorul semnează la rândul său contractul de cesiune de creanță din care rezultă, că, în fapt la acel moment erau executate numai lucrări în valoare de 71.972, 60 lei dreptul de creanță corelativ îndeplinirii acestor obligații fiind cesionat unei alte societăți, în timp de restul de lucrări pentru care se emise factura 363/30.06.2010 urmând a fi realizate atunci când vor fi create condițiile tehnice necesare. În condițiile în care la data la care a fost emisă factura lucrările aferente acesteia și a căror contravaloare se solicită nu erau realizate, iar ulterior nu a fost întocmit nici un alt proces verbal de recepție sau alte înscrisuri care să certifice finalizarea lucrării de către creditor, potrivit prevederilor contractuale, nu se poate reține că acestea au fost realizate. O expertiză tehnică în acest moment nu a fost considerată utilă, în condițiile în care debitorul a declarat că imobilul a fost finalizat, dar tâmplăria existentă în acest moment nu a fost montată de către creditor, proba menționată neputând fi de natură a face dovadă cu privire la îndeplinirea de către creditor a obligației”.
Împotriva acestei sentințe la data de 04.09.2014 a declarat recurs intimata, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 15.09.2014.
În motivarea recursului s-au arătat în esență următoarele aspecte: lucrările au fost executate în totalitate, deci intimata-contestatoare datorează prețul lucrărilor, factura emisă pentru întreaga valoare a fost acceptată de către contestatoare, parte din creanță a fost cesionată, există martori care pot declara că lucrările s-au efectuat, prima instanță a omis să se pronunțe asupra probei testimoniale, a respins proba prin raport de expertiză de specialitate deși nici contestatoarea nu a dovedit că lucrările au fost efectuate de altcineva.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de recurs reține următoarele:
Recursul de față ridică de fapt următoarele probleme: acceptarea facturii nr.363/30.06.2010, executarea în întregime a lucrărilor de către recurentă, greșita respingere de către prima instanță a probei prin expertiză tehnică precum și omisiunea acesteia de a se pronunța asupra probei testimoniale și prin înscrisuri.
Factura nr. 363/30.06.2010 poate fi considerată acceptată dat fiind că a fost înscrisă în contabilitatea intimatei-contestatoare. Înscrierea în contabilitate reprezintă un act de acceptare a facturii care suplinește lipsa semnăturii (și ștampilei) de primire deoarece exprimă intenția clară a destinatarului de a introduce în circuitul juridic acea factură.
Acceptarea facturii nu înseamnă însă automat că intimata-contestatoare datorează pur și simplu suma de bani înscrisă în acea factură. Aceasta deoarece acceptarea unei facturi nu înseamnă neapărat modificarea contractului dintre părți (încheiat în formă scrisă în cazul de față). Recurenta trebuia întâi să invoce precis circumstanțe specifice și apoi să le dovedească pentru a se reține faptul că acceptarea facturii s-a făcut în astfel de condiții încât să se poată conchide că a fost modificat cadrul contractual inițial (lucru evident nerealizat). Așadar obligația de plată a prețului lucrărilor nu poate avea ca temei simpla acceptare a facturii, ci, potrivit prevederilor contractuale, realizarea lucrărilor în limitele prevăzute în contract.
La data facturii în discuție lucrările nu erau efectuate în întregime, ci doar în parte, anume partea a cărei valoare a fost cesionată de recurentă prin contractul de cesiune creanță din august 2010 încheiat cu Veka România. Acest fapt rezultă din contractul de cesiune de creanță care reprezintă o recunoaștere extrajudiciară a recurentei pentru că este un înscris semnat de reprezentantul acesteia și arată că creanța cesionată este corespunzătoare lucrărilor efectuate și că restul lucrărilor urmează a fi efectuat.
Raportat la cele expuse mai sus rezultă că recurenta trebuia să demonstreze (prin probele atașate declarației de creanță) că lucrările au fost efectuate în întregime (sarcina probei îi revenea recurentei pentru că efectuarea lucrărilor reprezintă de fapt plata obligației asumate de recurentă prin contractul de montaj, prin plată înțelegându-se executarea întocmai a obligației contractuale asumate; iar dovada plății revine celui care o pretinde). Atașat declarației de creanță recurenta nu a depus sau invocat alte probe (nu a depus procese verbale de recepție sau alte înscrisuri emanate de la debitoare care să ateste că se recunoaște efectuarea lucrărilor, nu a indicat martori care să ateste efectuarea lucrărilor). Privită astfel declarația de creanță nu putea fi admisă.
În cadrul judecării contestației la tabel formulate de către debitoare, s-au depus la 06.01.2014 note de ședințe (înscris fără titlu) în numele intimatei (recurente) nesemnate de către avocatul care afirmă că le-a redactat. Prin aceste note se solicită proba prin înscrisuri (nu s-a depus însă niciun înscris), proba testimonială prin declarația martorului Vranceanu I. (directorul tehnic al recurentei) fără a se indica domiciliul martorului și proba prin expertiză tehnică de specialitate (nu se indică specialitatea) prin care să se ateste la fața locului că tâmplăria montată în blocul debitoarei a fost executată de către M.. Prima instanță, prin motivarea dată hotărârii, a arătat că proba prin raportul de expertiză apare ca inutilă.
Nu se poate reține că instanța a respins eronat vreuna din aceste probe sau că a omis să se pronunțe asupra altora astfel încât să se fi produs prin această omisiune vreo vătămare recurentei.
În primul rând trebuie învederat că probele respective nu au fost solicitate de intimata din contestația debitoarei (adică recurenta din recursul de față) în mod procedural. Deși actualmente recurenta arată că a solicitat aceste probe, notele de ședință în care era inclusă nota de probatorii nu purtau nicio semnătură. În lipsa semnăturii nu se poate considera că acele susțineri angajează juridic persoana în numele căreia au fost depuse. Chiar dacă prima instanță nu a luat în considerare această lipsă procedurală nu înseamnă că probele au fost solicitate legal.
În al doilea rând solicitarea probei prin înscrisuri presupune depunerea (sau măcar indicarea în concret) a înscrisurilor ce se solicită a fi utilizate ca probe. Fără un astfel de comportament instanța nici nu putea stabili dacă înscrisurile invocate pur generic sunt sau nu pertinente, concludente și utile cauzei. Adresa martorului este vitală pentru audierea acestuia. Oricum însă, martorul solicitat era chiar reprezentantul recurentei-persoane juridice. Or reprezentantul persoanei juridice nu putea fi audiat ca martor în favoarea persoanei juridice (similar ar trebui să se recunoască și unei părți-persoane fizice posibilitatea de depune mărturie în propria cauză, aspect evident nepermis de lege).
În al treilea rând proba prin raport de expertiză tehnică cu obiectivul să se ateste la fața locului că tâmplăria montată în blocul debitoarei a fost executată de către M. nu putea fi primită. Obiectivul trasat nu putea fi atins printr-o expertiză tehnică pentru că nu se putea stabili cine este autorul montajului prin observarea tâmplăriei existente. Nici măcar recurenta nu a arătat vreo modalitate de identificare a autorului montajului în funcție de tâmplăria ce se observă că ar fi montată. Oricum dacă ar fi existat o astfel de posibilitate (adică prin observarea directă a tâmplăriei să se stabilească autorul montajului) atunci aceasta cel mai probabil putea fi dedusă instanței și mediat, prin intermediul unor înscrisuri, foto, etc. (adică prin probe aflate foarte ușor la îndemâna recurentei, dacă ar fi existat, dar care nu au fost nici măcar solicitate) moment în care ar fi devenit credibil că expertul prin observarea tâmplăriei montate (acest fapt, anume că tâmplăria este actualmente montată, este acceptat de ambele părți,) să stabilească cine a montat-o.
Văzând că acceptarea facturii menționate mai sus este fără relevanță în lipsa dovezii executării integrale a lucrărilor, că probele la care se referă recurentă nu puteau fi administrate de prima instanță (din motivele explicate mai sus), iar probele existente nu demonstrează efectuarea de către recurentă a integralității lucrărilor, instanța de recurs apreciază că soluția judecătorului sindic este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-creditor . G. prin administratorii judiciari MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL ȘI LD EXPERT G. IPURL H. împotriva sentinței civile nr. 3274/25.03.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata SP B. ȘI ASOCIAȚII IPURL și intimata–debitoare ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. I. S.
G. F. C. N. R. A. V.
GREFIER
L. M.
Red. G.I. 2 ex./18.12.2014
Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă – judecător I. M. G.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1990/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
