Contestaţie. Decizia nr. 960/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 960/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 76/116/2014/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ

Dosar nr._ (Număr în format vechi 1738/2014)

DECIZIA CIVILĂ NR. 960

Ședința publică de la 23 octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. C. S.

Judecător A. C.

Grefier M. A. P.

********

Pe rol se află judecarea apelului declarat de apelantul contestator O. I. PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE REGIUNEA SUD MUNTENIA împotriva sentinței civile nr. 171/20.05.2014, pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator N. A., cu intimații creditori ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI și I. T. DE MUNCĂ CĂLĂRAȘI, precum și cu intimata debitoare S.C. D. T. B. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CC INSOL SPRL FILIALA CĂLĂRAȘI.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care

Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Asupra apelului, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași sub nr._, petentul N. A. a formulat contestație cu privire la înscrierea sumei de 1.291.636 lei în tabelul preliminar de creanțe întocmit asupra averii debitoarei S.C. D. T. B. SRL.

La data de 17.04.2014, O. I. pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia a formulat contestatie împotriva notificării transmise de CC INSOL S.P.R.L. Filiala Călărași și înregistrată sub nr. 2536/16.04.2014, prin care a fost înștiințat că nu este admisă creanța în cuantum de 45.646,11 lei, reprezentând dobânzi acumulate în cadrul contractelor de finanțare POSDRU/46/5.1/G/_ și POSDRU/27/3.1/G/_, având în vedere că solicitarea de înscriere la masa credală cu suma menționată a fost făcută ulterior termenului de 07.03.2014, data limită de depunere a declarațiilor de creanță.

Raportat la acest aspect, se învederează că OIRPOSDRU Regiunea Sud Muntenia nu a fost notificată de lichidatorul CC INSOL S.P.R.L. Filiala Călărași, așa cum prevede Legea nr. 85/2006, la data deschiderii procedurii. Menționează că OIRPOSDRU Regiunea Sud Muntenia contestă totodată și tabelul preliminar, solicitând pe această cale și repunerea în termen, deoarece figurează înscris la masa credală cu suma de 1.291.635,53 lei, creanța stabilită de ANAF, iar în mod eronat nu s-a reținut și dobânda aferentă în cuantum de 45.646,11 lei, calculată la suma de 1.291.635,53 lei, sumă cu care Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, s-a înscris la masa credală.

Față de cele menționate mai sus, solicită înscrierea la masa credală a debitorului . SRL pentru suma de 45.646,11 lei, reprezentând dobânzi calculate conform OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

În drept, a invocat Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Prin sentința civilă nr. 171 din 20.05.2014, pronunțată de către Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, s-a anulat, ca netimbrată, contestația formulată de N. A. și s-a respins contestația formulată de O. I. PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE REGIUNEA SUD MUNTENIA cu privire la neînscrierea creanței de 45.646,11 lei reprezentând dobânzi acumulate în cadrul proiectelor de finanțare POSDRU în tabelul de creanțe întocmit asupra averii debitoarei S.C. D. T. B. SRL.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut cu privire la contestația formulată de petentul N. A. că acesta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru corespunzătoare contestației sale și, mai mult, a învederat instanței că nu înțelege să o achite.

Cu privire la contestația formulată de OIRPOSDRU REGIUNEA SUD MUNTENIA s-a reținut că aceasta a depus cererea de înscriere la masa credală la data de 11.04.2014, solicitând înscrierea în tabelul creanțelor cu suma de 45.646,11 lei, reprezentând dobânzi acumulate în cadrul contractelor de finanțare POSDRU/46/5.1/G/_ și POSDRU/27/3.1/G/_. S-a atașat cererii procesul verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii întocmit la data de 11.03.2014 de OIRPOSDRU REGIUNEA SUD MUNTENIA.

Prin încheierea pronunțată la data de 21.01.2014 în dosarul nr._ 14 prin care s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei . SRL, termenul limită pentru depunerea declaraților de creanță a fost stabilit la data de 07.03.2014, iar procesul verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii, întocmit de OIRPOSDRU REGIUNEA SUD MUNTENIA, ce constituie titlu executoriu în conformitate cu prevederile art. 43 din OUG 66/2011, a fost întocmit la data de 11.03.2014, cererea de creanță pentru suma de 45.646,11 lei fiind înaintată judecătorului sindic la data de 11.04.2014.

Fiind vorba despre un creditor care nu a fost identificat ca atare în actele contabile, însă a cărui creanță a fost indicată de către AFP ca și creanță bugetară, iar notificarea deschiderii procedurii de insolvență a fost publicată atât într-un ziar de largă circulație, respectiv ziarul „România Liberă" din data de 03.02.2014, precum și în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 1620/03.02.2014, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. 3 teza a II-a din Legea 85/2006.

În această situație, procedura notificării față de contestatoare cu privire la creanța născută anterior deschiderii procedurii în sumă de 45.646,11 lei s-a îndeplinit la data publicării notificării, respectiv la data de 03.02.2014, iar față de înregistrarea declarației la data de 11.04.2014 este evident că declarația este tardivă și, pe cale de consecință, lichidatorul judiciar a respins în mod corect înscrierea creanței, ca fiind tardivă.

Contestatoarea a formulat în același timp și cererea de repunere în termenul de înregistrare a creanței, cu privire la care instanța a avut în vedere prevederile art. 186 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv „Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.”

Din dispozițiile legale sus menționate, a rezultat că partea, pentru a fi repusă în termenul procedural pierdut, trebuie să indice și să demonstreze care au fost motivele temeinice care au împiedicat-o să exercite acțiunea în termenul prevăzut de lege, or contestatoarea OIRPOSDRU REGIUNEA SUD MUNTENIA nu a făcut acest lucru, aspect față de care a fost respinsă cererea de repunere în termenul de declarare a creanței, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile sus menționate, la 16.06.2014, a formulat apel contestatorul O. I. PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE REGIUNEA SUD MUNTENIA.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a V - a Civilă, la 18.07.2014.

În motivarea apelului, apelantul a susținut, în principal, următoarele aspecte:

Cererea de admitere a creanței a fost formulata și depusa pentru dobânzile aferente contractelor POSDRU și nu înseamnă că aceste cheltuieli reprezintă o creanță născută anterior datei deschiderii procedurii. În mod corect, administratorul judiciar ar fi trebuit să aprecieze că pentru această sumă se poate formula o declarație suplimentară de creanță, cu aplicarea prevederilor art. 3 pct. 18 și art. 64 alin. 6 din Legea 85/2006.

Mai mult decât atât, solicită instanței să ia act și să extindă aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 85/2006 și să nu se rezume doar la art. 64 al. (1) care precizeaza: "cu excepția salariaților (...), toți ceilalți creditori, ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat în sentința de deschidere a procedurii, în timp ce alin. (6) al aceluiași articol prevede: "creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederile se aplica în mod corespunzător pentru creanțele născute în procedura de faliment".

Interpretând în mod eronat acțiunea OIRPOSDRU Regiunea Sud Muntenia, instanța a dedus că tardivitatea depunerii unei cereri de admitere la masa credală echivalează cu imposibilitatea formulării unei astfel de cereri, fapt care nu decurge în niciun fel din textul legii.

În drept, apelantul a invocat prevederile din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.

În dovedire, apelantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Nu s-au administrat probe noi în apel.

Analizândactele și lucrările dosarului asupra apelului formulat, Curtea apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea din 21 ianuarie 2014, pronunțată de către Tribunalul Călărași, secția civilă, în dosarul nr._ 14 ( fila 10, dosar tribunal ), s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei . SRL, stabilindu-se și termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță, respectiv data de 07.03.2014.

Contestatorul O. I. PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE REGIUNEA SUD MUNTENIA a formulat, la data de 11.04.2014, cerere de admitere a creanței în sumă de 45.646,11 lei, reprezentând dobânzi acumulate în cadrul contractelor de finanțare POSDRU/46/5.1/G/_ și POSDRU/27/3.1/G/_ ( fila 48, dosar tribunal ).

Pe cale de consecință, observând și că notificarea privind deschiderea procedurii de faliment prin procedura simplificată a fost publicată în BPI la 07.02.2014, în mod corect a reținut prima instanță că, față de înregistrarea declarației la data de 11.04.2014, este evident că declarația este tardivă și, pe cale de consecință, lichidatorul judiciar a respins în mod corect înscrierea creanței, ca fiind tardivă.

Sunt netemeinice criticile apelantului, în sensul că este născută după data deschiderii procedurii creanța invocată, având în vedere, pe de o parte, caracterul accesoriu al dobânzii, care urmează regimul juridic al creanței principale, iar, pe de altă parte, faptul că, astfel cum reiese din procesele verbale de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate ( filele 50-57 dosar tribunal), dobânda în discuție s-a calculat începând cu data de 18.04.2013 și până la data de 21.01.2014, când s-a pronunțat de către Tribunalul Călărași, în dosarul nr._ 14, încheierea prin care s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei . SRL.

Reținând și că, în insolvență, creanțele sunt supuse unei proceduri stricte de realizare, impunându-se respectarea unor termene și condiții anume reglementate, observând toate considerentele anterior expuse, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantul contestator O. I. PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE REGIUNEA SUD MUNTENIA (C._), cu sediul în oraș Călărași, ., județ Călărași, împotriva sentinței civile nr. 171/20.05.2014, pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator N. A. (CNP_), domiciliat în București, .-15, . intimații creditori ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, cu sediul în oraș Călărași, .-8, județ Călărași și I. T. DE MUNCĂ CĂLĂRAȘI, cu sediul în oraș Călărași, ., județ Călărași, precum și cu intimata debitoare S.C. D. T. B. S.R.L. ( J_, CUI_ ), cu sediul în oraș Călărași, ., ., ., PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CC INSOL SPRL FILIALA CĂLĂRAȘI, cu sediul în oraș Călărași, ., județ Călărași, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2014.

Președinte,

L. C. S.

Judecător,

A. C.

Grefier,

M. A. P.

Red. Jud. L.C.S.

Thred. L.C.S./A.A./7 ex.

Tribunalul Călărași, Secția Civilă

Judecător sindic: Sevastița S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie. Decizia nr. 960/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI