Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr. 2042/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 2042/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 46406/3/2012/a1

Dosar nr._ (Număr în format vechi 2252/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2042

Ședința publică de la 17 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. A.

Judecător M. H.

Judecător A. M. S. U.

Grefier C. M.

****************

Pe rol, pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 3511/28.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ 12, în contradictoriu cu intimata debitoare . SA PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR V.F. INSOLVENȚĂ S.P.R.L. și CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ C. D. LETIȚIA, . SA PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL F. D. și intimații creditori A. W. SRL, S. I. C., C. L. SECTOR 6 - S. PUBLIC PENTRU FINANTE PUBLICE LOCALE, AH I. SRL, ALBUT SEPTIMIU C., A. H. SA, A. I. SA, ASOCIAȚIEI P. R., B. I. G., C. DE F. MOGOSOAIA SRL, C. S. FC GIROM ALBOTA, C. DR I. S., C. G. INVESTITII SRL, C. R. SERVICE SA, C. C., C. N., D. I., D. D. C., D. S., D. F., D. I., D. SRL, D. I. SA, D. A., D. G., E. I., F.C. U. C. SA, F. S. SRL, G. O. H., G. R., . B. INVESTITII SRL, H. O. SRL, I. NAȚIONAL DE MEDICINA SPORTIVA BUCURESTI, I. D., IT C. & S. SOLUTIONS SRL, I. I., L. SRL, L. L. COMPANY SA, M. OS S. CIPRIANO, M. I., MT P. SRL, M. & S. MT SRL, N. C. DE AFACERI SRL, N. C., N. A. F., N. S. S., N. V. A., P. I. CENTER SRL, P. G., P. I. SA, R. M., R. 98 SRL, R. A. SERVICES SRL, R. T. G.M. IMPEX SRL, S. DE S. ȘI PROTECȚIE SRL, S. A. A., T. S., T. T. . DE FONOGRAME DIN ROMÂNIA, U. SA, Z. C. D., A. N. BUCURESTI SA, G. S. ENERGI ROMANIA SA PRIN MANDATAR COFACE ROMÂNIA CREDTI MANAGEMENT SERVICES SRL, R., ALBUT SEPTIMIU C., ALVES DA S. WALACE, A. I. C., B. O., B. A., C. F., C. I.,, C. A. C., C. D. D., C. M. M., C. M. C., C. V., D. A., D. M., D. V. G., D. I., D. V. A., D. G., E. R. TAVARES DE MELO, G. L. H. BERTI, G. A., IONIȚA A., L. T., M. H., M. M. F., M. A. F., M. C., M. P., M. N., M. G., M. A., M. R., N. L., N. M., N. M., O. A., P. R., P. C. V., P. G., P. DANUȚ, P. A., P. R., R. D. G., R. L., RADUTA L. D., R. I., R. S. DE C. DUARTE, S. S., S. C. G., S. G., S. D. E., S. L., S. M., S. R. C., T. A., T. E., T. A., U. M., U. R. V., V. L., V. I. C., Z. I. B..

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 03.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 10.12.2014 și apoi la 17.12.2014 când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA:

In majoritate, analizand sentinta atacata, retine urmatoarele:

Prin cererea formulata la data de 28.03.2013, pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VII a civila, administratorul judiciar A. C. a solicitat confirmarea planului de reorganizare a debitorului . SA, propus de catre debitor.

In motivare s-a aratat ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art.101 din Legea nr.85/2006.

Prin sentinta civila nr. 3511/28.03.2014, judecatorul sindic a dispus in temeiul art. 101 alin.1 din legea nr. 85/2006, confirmarea planului de reorganizare a debitoarei . SRL si a fixat termen pentru continuarea procedurii.

In motivare, judecatorul sindic a aratat ca tabelul definitiv in raport cu care a fost efectuata reconvocarea adunarii creditorilor in vederea exprimarii votului cu privire la Planul de Reorganizare al societati debitoare a fost cel publicat la data de 25.10.2013 in BPI cu nr._.

Sub aspectul verificarii legalitatii convocarii adunarii creditorilor din data de 18.11.2013, Tribunalul Bucuresti a retinut ca fiind legala participarea contestata a creditorilor chirografari speciali prev. de art.100 alin.5, care au dreptul de a participa la sedinta ,cvorumul legal fiind verificat si raportat la creantele acestor creditori inscrisi la masa credala .

S-a apreciat asadar ca nu exista nicio dispozitie expresa care sa interzica acestor creditori sa participe la sedintele adunariilor creditorilor, existand o dispozitie expresa privind limitarea dreptului la vot (asadar,ce nu afecteaza cvorumul sedintei) prev. de art.100 alin.5, in situatia in care se pune in discutie aprobarea unui Plan de Reorganizare.

Prevederile de la art. 100 alin. 5 din Legea nr. 95/2006 se impun a fi interpretate in sensul ca, votul creditorilor controlați ar fi admisibil in situatia in care Planul ar acorda mai putin decat situatia falimentului. In cauza,este realizata egalitatea, iar sub valoarea “0” prevazuta in cuprinsul Planului de Reorganizare nu se poate cobori, atunci ipoteza normei de drept este realizată și creditorii controlați sau care se afla sub control comun cu debitorul au drept de vot.

Scopul normei cuprinse in art.105 este acela de a opri persoana aflată la control să-și asigure un beneficiu prin intermediul votului asigurat de creditorii controlați în dauna celorlalți creditori participanți la procedură și la distribuire. Cum acest beneficiu are valoare zero,nu se probeaza a exista niciun prejudiciu in patrimoniul celorlalți creditori.

Se apreciaza ca fiind conform cu disp. art.100 alin.5 din Legea cu nr. 85/2006 ,votul exprimat in Adunarea Creditorilor de catre creditorii Z. Cornelius A. și C. N..

S-a contestat in cauza si legalitatea votului exprimat de catre creditorii jucatori, sustinandu-se ca, în contextul încălcării tratamentului egal între creditorii din aceeași categorie,votul pozitiv consemnat prin procesul-verbal al Adunarii Creditorilor nu se justifica.

Aspectele invocate referitoare la lipsa de transparenta ,de autenticitate a voturilor creditorilor salariati primite prin corespondenta,ori aprecierile privind influentarea votului exprimat de jucatori nu au fost sustinute probator .

In structura masei credale se regăsesc următoarele categorii de creanțe dintre cele menționate la art. 100 alin. 3 din legea nr. 85/2006: creanțe salariale ( 4,94% din total masa credala); creanțe bugetare (14,09% din masa credala); creanțe chirografare stabilite conform art. 96 alin . (1), ( 0,02% din total masa credala) si cCreanțe chirografare (80,93% din masa credala).

In procesul verbal al Adunarii creditorilor s-a mentionat referitor la cvorum, prezența in sala, dar si votul prin corespondenta a creditorilor ce dețin 91,9013% din masa credala, fiind astfel îndeplinite condițiile de prezenta, respectiv de minim 30% din valoarea totala a creantelor asupra averii Debitoarei.S-a consemnat si prezenta la ședința a administratorului special - dl. Z. Cornelius A. .

Procesului verbal al Adunarii creditorilor din data de 18.11.2013 a mai constatat si faptul ca ,votul a fost exercitat si cuantificat distict pe fiecare categorie de creante in parte,astfel: -Creanțe bugetare - 100% din cadrul grupei (14,09% din total masa credala); -Creanțe chirografare constituite conform art. 96 din Legea 85/2006 - 82,0423% din cadrul grupei (0,0198% din total masa credala); Creanțe chirografare -80,9306% din cadrul grupei (60,3755% din total masa credala); Creanțe salariale - 59,0473% din cadrul grupei (2,9250% din total masa credala).

Tribunalul a constatat ca Adunarea creditorilor din data de 18.11.2013 a fost convocata potrivit dispozitiilor legale, ca s-a desfasurat la data si la ora mentionata in convocare, ca au respectate dispozitiile art.100 din Legea nr.85/2006, votul desfasurandu-se separat pe cele patru categorii de creante mentionate in planul de reorganizare.

F. de considerentele expuse anterior ,Tribunalul apreciaza ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art.101 al.1 lit.A din Legea nr.85/2006 intrucat planul de reorganizare a fost acceptat de 3 din cele 4 categorii de creante, iar categoria creantelor salariale, care este categorie defavorizata, a acceptat planul de reorganizare.

Tribunalul a constatat ca in cadrul planului de reorganizare exista efectuata o comparatie intre sumele prevazute a se plati creditorilor prin Planul de Reorganizare si valoarea estimativa ce ar putea fi primita de acestia in caz de faliment, in care s-a aratat ca in caz de faliment creantele chirografare bugetare ar primi 0% din valoare creantelor inscrise in tabelul definitiv.

Trebuie observat ca este indicat mecanismul prin care se ajunge la procentul de satisfacere a categoriei altor creante chirografare de 0% in situatia falimentului.

Totodata, nici o categorie/creanta apartinand unei categorii nu primeste mai mult decat valoarea totala a creantei sale si nicio categorie de creante cu rang inferior categoriei defavorizate care a respins planul, astfel cum rezulta din ierarhia prevazuta la art.100 alin.(3), nu primeste mai mult decat ar primi in cazul falimentului, fiind indeplinite conditiile art.101 al.2 lit.b,c din Legea nr.85/2006.

Prin urmare, desi este corecta observatia creditorilor ca exista un dezechilibru intre categoriile de creante cuprinse in tabelul definitiv in ceea ce priveste plata acestora, tribunalul constata ca acest aspect nu poate conduce la infirmarea planului de reorganizare intrucat dispozitiile art.101 al.2 din Legea nr.85/2006 sunt indeplinite.

Tribunalul retine ca planul de reorganizare indeplineste conditiile prevazute de art.95 din Legea nr.85/2006, cuprinzand masuri concordante cu ordinea publica.

Totodata, sunt precizate perspectivele de redresare in raport cu posibilitatile si specificul activitatii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile, fiind cuprinse toate elementele prevazute de art.95 din Legea nr.85/2006 .

Referitor la creantele nascute in cursul procedurii (inclusiv accesoriile) nu se inscriu la masa credala, urmand a fi achitate conform documentelor din care rezulta.

Tribunalul constata ca in planul de reorganizare exista inserat Programul de plata al creantelor inscrise in tabelul definitiv, fiind mentionat inclusiv impactul asupra bugetului de stat.

In planul de reorganizare este prevazut faptul ca in vederea acoperirii creantelor garantate urmeaza a fi valorificate drepturile de joc pentru fotbalisti, estimandu-se venituri in valoare de 2 800 000 euro .S-a precizat ca pretul de vanzare va fi stabilit in functie de rezultatul raportului avand ca obiect evaluarea de catre un evaluator UNEAR si de catre pretul pietei .

Or, procedura de lichidare este prevazuta de art.116 – 120 din Legea nr.85/2006 care stabilesc ca bunurile trebuie evaluate, ca metoda de valorificare va fi aprobata de Adunarea creditorilor, ca trebuie intocmit un regulament de vanzare care este prezentat comitetului creditorilor si aprobat de Adunarea creditorilor.

Insa, toate detaliile lichidarii urmeaza a fi stabilite la momentul valorificarii activelor, tinand cont de evolutia pietei, procedura admisa de legea insolventei .

Ca atare, tribunalul constata ca sunt respectate dispozitiile art.95 al.6 lit.F din Legea nr.85/2006.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea D. Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti, solicitand modificarea hotararii in sensul infirmarii planului de reorganizare, modificarea acestuia si convocarea unei noi sedinte a adunarii creditorilor pentru votarea planului modificat.

In motivare, recurenta a aratat ca instanta de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, iar hotararea pronuntata este lipsita de temei legal, fiind data cu aplicarea greșita a legii.

Se arata ca planul de reorganizare propus nu îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute de insolventei, nu respecta dispozițiile legale cu valoare de principiu prevăzute de actul normativ mentionat, fiind in contradicție cu scopul legii insolventei si incalcand si dispozițiile legale cu privire la ajutorul de stat.

Scopul principal al legii privind procedura insolventei il reprezintă acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa si doar in subsidiar salvarea debitorului prin reorganizarea acestuia si redarea circuitului comercial, de aici consecința ca toate masurile dispuse pe parcursul desfasurarii procedurii vor trebui sa corespunda acestui scop. Astfel, intre menținerea debitorului in circuitul comercial si plata creanțelor, primordiala este aceasta din urma, iar nu menținerea in viata a contribuabilului cu orice pret, fapt ce rezulta explicit din interpretarea dispozițiilor art. 2 din legea insolventei.

In aceste condiții, este evident ca reorganizarea judiciara nu este un scop al procedurii, ci doar o modalitate a acesteia si ca ea este preferata variantei alternative a falimentului doar in situatia in care asigura in principal un grad de rambursare a datoriilor mai mare decât falimentul si/sau in condiții mai favorabile.

Prin planul de reorganizare al S.C. F. C. R. SA, categoria creanțelor bugetare este una defavorizata in principal prin faptul ca planul nu prevede distribuiri de sume către creditorii din aceasta categorie.

Creanțele bugetare sunt unele privilegiate, iar incasarea acestora reprezintă un interes general prin faptul ca beneficiarul lor este intreaga societate, astfel incat prin acceptarea unei reduceri a cuantumului acestora in cadrul unei proceduri de reorganizare judiciara se poate considera ca statul i-a oferit beneficiarului - un debitor care a eșuat in afacerea sa si care acum pretinde ajutor - un avantaj pe care acesta nu ar fi putut sa-l obtina in condiții normale de piața si in defavoarea altor contribuabili care se confrunta cu aceleași exigente ale pieței, dar isi achita datoriile la timp, fara a cauza o tulburare celorlalți parteneri contractuali. In acest sens nu trebuie omis nici faptul ca o societate aflata in insolventa beneficiaza, o data intrata . procedura, de suspendarea oricăror masuri de executare silita impotriva patrimoniului si de stoparea calculului accesoriilor, aspect de natura sa conducă la concluzia ca debitoarea in cauza, respectiv S.C. F. C. R. SA, este net favorizata in raport cu ceilalți contribuabili ai bugetului general consolidat al statului, existând astfel in speța elemente de ajutor de stat.

Propunerea de a nu se dispune nicio distribuire de sume in contul creanței bugetare a recurentei, conform planului de reorganizare al S.C. F. C. R. SA si graficului de plați anexat acestuia, contravine scopului procedurii insolventei, legislației din domeniul colectării creanțelor fiscale si celei in materie de ajutor de stat.

Având in vedere dispozițiile legii insolventei care prevăd ca la momentul confirmării planului de reorganizare instanta trebuie sa analizeze in principal respectarea condițiilor de legalitate (toate dispozițiile legale in vigoare cu incidența in cauza si nu doar la cele cuprinse in Legea nr. 85/2006) - si doar in subsidiar cele de fezabilitate a planului, solicita sa se constate ca planul nu indeplineste conditiile de legalitate.

Intimata S.C. F. C. R. SA a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aratand ca scopul unui plan de reorganizare coincide cu scopul enuntat: de legea insolventei, astfel cum este el inscris in art. 2, respectiv: acoperirea . mare măsura a pasivului debitorului in insolventa. Iar principala modalitate de realizarea a acestui scop, in opinia noastra; este reorganizarea debitorului si menținerea societatii in viata comerciala, scopul unui plan de reorganizare coincide cu scopul enuntat: de legea insolventei, astfel cum este el inscris in art. 2, respectiv: acoperirea . mare măsura a pasivului debitorului in insolventa. Iar principala modalitate de realizarea a acestui scop, in opinia sa; este reorganizarea debitorului si menținerea societatii in viata comerciă.

Atat timp cal planul de reorganizare a fost aprobat cu respectarea prevederilor legale, chiar si D.G.R.F.P. București, in calitate de creditor bugetar, reprezentând statul, este ținut a se conforma votului majoritat exprimat in mod legal in ședința creditorilor si pe cale de consecința, de a beneficia de prevederile planului de reorganizare.

Prin planul de reorganizare recurenta D.G.R.F.P. București nu este singura care face parte din categoria creanțelor defavorizate si in atare situatie, va fi supusa unui tratament corect si echitabil, in sensul ca nici o creanța nu va primi mai puțin decât ar fi primit: in cazul falimentului, alaturi de ceilalți creditori defavorizați.

Mai mult decât atat, confirmarea unui plan de reorganizare oferă si o analiza comparativa a beneficiilor reorganizarii prin raportare la situatia falimentului, astfel ca, in cazul reorganizării, creditorii bugetari si creditorii chirografari se vor îndestula parțial, veniturile destinate îndestulării fiind unele sigure si cuantificabile, pe cand, in cazul falimentului, nici un creditor nu va primi nimic, întrucât societatea deține bunuri materiale dar din a căror valorificare nu se pot obține venituri satisfacatoare.

Având in vedere prevederile imperative din art 101: „Planul va fi confirmat dacă vor fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții...” consideră ca sunt inadmisibile susținerile recurentei privind respectarea condițiilor de legalitate din toata legislația incidența in cauza, cu atât mai mult cu cat nu precizează care anume ar fi acele alte condiții de legalitate ce nu au fost avute in vedere de către instanta de fond.

Prin incheierea pronunțata in sedinta publica din data de 05.11.2014, Curtea de Apel Bucuresti Secția a V a civila a luat act de inlociurea administratorului judiciar A. C. cu VF Insolventa SPRL si Cabinet Individual de Insolventa C. D. L. si de subrogarea prin cesiune de creanta a cesionarei A. W. SRL în locul intimaților creditori, ale căror creanțe le-a cesionat, respectiv: B. O. NICUȘOR, G. D. I., C. P. C., BILASCO M. I., I. M., S. R. C., Z. CORNELIUS A., A. O., A. I. C., C. F., C. A. C., C. A. C., P. D. G., P. C. V., R. L., P. R., WALACE ALVES DA S., A. SEPTIMIU C., I. A. și C. N..

Analizand sentinta atacata in raport de criticile invocate, Curtea, in majoritate constata ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

In prealabil este de mentionat ca desi recurenta a invocat motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 Cod procedura civila, aceasta nu a criticat hotararea pentru interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii, adica a planului de reorganizare, Curtea urmand a analiza cauza sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C.Pr.Civ.

Referitor la sustinerile recurentei in sensul ca planul de reorganizare ar incalca dispozitiile legale cu valoare de principiu din legea nr. 85/2006, dar si alte prevederi legale din alte acte normative, in conditiile in care aceasta nu a aratat in concret prevederile legale nesocotite de prima instanta, Curtea retine ca nu se concretizeaza in critici ale sentintei atacate, neputand fi analizate de instanta de control judiciar.

In privinta OUG 77/2014 se retine ca ajutorul de stat este definit ca un avantaj economic acordat din surse sau resurse de stat sau gestionate de stat, sub orice forma, care denatureaza sau ameninta sa denatureze concurenta prin favorizarea anumitor intreprinderi sau sectoare de productie, in masura in care acesta afecteaza schimburile comerciale dintre statele membre ale U.E., asa incat actul normativ invocat de recurenta nu are aplicabilitate in cauza.

Referitor la scopul principal al procedurii insolventei, se retine ca potrivit art. 2 din Legea 85/2006, acesta este „instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvența”; ceea ce presupune ca pentru a decide intre lichidare si reorganizare, instanta este obligata a face o analiza de oportunitate, urmand a alege varianta care asigură o recuperare mai mare a pasivului, chiar dacă nu asigura si reinsertia economica a debitorului.

Acelasi lucru reiese si din prevederile art. 3 pct. 20 Legea 85/2006, invocate chiar de recurenta, care definesc reorganizarea judiciara ca procedura ce se aplică debitorului, persoana juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanțelor. Procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, implementarea și respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevadă, împreună sau separat: a) restructurarea operațională și/sau financiară a debitorului; b) restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social; c) restrângerea activității prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului.

Scopul legii, adica maximizarea acoperirii pasivului debitorului se apreciaza in raport de toti creditorii inscrisi in tabelul de creante si tinand cont de criteriile prevazute de art. 101 din legea nr. 85/2006, iar nu din perspectiva unor categorii de creante, ce nu vor fi acoperite prin reorganizare, cu conditia ca pentru creantele defavorizate sa fie asigurat un tratament corect si echitabil.

Aspectele ce țin de oportunitatea planului si incadrarea sa in scopul procedurii, trebuie analizate în funcție de situația concretă, iar nu de un alt plan ideal, dar nepropus de niciuna dintre parti.

In cauza, trecerea la faliment ar asigura un grad de recuperare al creantelor mult mai mic decât reorganizarea, ceea ce reiese cu claritate din plan, in care este consemnata diferenta dintre sumele ce s-ar putea obtine din faliment si cele din reorganizare, aspect ce nici nu a fost contestat de recurenta, care nu vede in faliment o soluție mai oportună, de vreme ce nici nu a solicitat trecerea la faliment, ci numai modificarea planului portrivit propriilor interese.

De asemenea, recurenta nu contesta modelul economic propus in reorganizare sau explicitarea surselor de plata a creanțelor, analizate in plan comparativ din perspectiva reorganizarii si a falimentului, deci nu propune o alta varianta viabila si nici nu prezinta o critica concreta, ce ar putea duce la modificarea hotararii, cu consecinta infirmarii planului de reorganizare.

Sustinerile recurentei privind caracterul privilegiat al creantelor bugetare si interesul general, obstesc pentru recuperarea acestora sunt lipsite de pertinenta, Legea nr. 85/2006 nefacand o astfel de distinctie la stabilirea criteriilor de oportunitate pe care planul trebuie sa le realizeze.

In continuare, fata de generalitatea termenilor folositi in recurs, Curtea va analiza cerinta prevazuta de art. 101 alin.1 lit. C rap. la art. 101 alin.2 lit.a) din legea nr. 85/2006, pentru confirmarea planului de reorganizare: fiecare categorie defavorizata de creante care a respins planul va fi supusa unui tratament corect si echitabil prin plan, singura ce prezinta interes in raport de criticile recurentei .

Asa cum corect a retinut judecatorul sindic, in cazul falimentului, recurenta nu ar fi recuperat nimic din valoarea creantei, asa incat categoria creantelor bugetare nu primeste in cazul reorganizarii, mai mult decat ar fi primit in faliment.

In acest sens se constata ca in ipoteza falimentului, inaintea creantei recurentei ar fi fost platite categoriile creantelor salariale, al caror cuantum era de 5.888.612 lei si creantelor garantate, in care se incadra creanta CEC, in suma de 13.422.853,612 lei.

F. a insista, intrucat recurenta nu a invocat acest aspect, este de mentionat ca, numai ca urmare a planului de reorganizare, creditorii au acceptat plata a numai 10% din valoarea creantelor salariale, iar creanta CEC in urma garantarii creditului de catre asociatul majoritar al debitoarei, a fost inscrisa in categoria chirografarelor in loc de cea a creantelor garantate.

In ceea ce priveste valoarea activelor ce ar urma sa fie valorificate in cadrul falimentului, Curtea, subliniind ca nici macar recurenta nu a invocat ca ar acoperi plata chiar si partiala a creantei bugetare, precizeaza ca valoarea de piata a acestora stabilita in plan nu tine cont de reducerea semnificativa a valorii echipamentelor tehnologice, mentionate la fila 29 din plan, care desi esentiale pentru desfasurarea activitatii clubului, sunt dificil de valorificat, fiind destinate exclusiv organizarii intrecerilor sportive .>

De asemenea, valoarea de vanzare a marcilor detinute de debitoare va fi mult redusa nu numai ca efect al crizei econimice actuale, ce a afecta profund fotbalului romanesc, ci si in contextul in care achizitionarea lor nu asigura dreptul de joc.

Pentru aceste considerente, Curtea, in majoritate, in temeiul art. 312 raportat la art. 3041 Cod de procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În majoritate:

Respinge recursul formulat de recurenta creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 3511/28.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ 12, în contradictoriu cu intimata debitoare . SA PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR V.F. INSOLVENȚĂ S.P.R.L. și CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ C. D. LETIȚIA, . SA PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL F. D. și intimații creditori A. W. SRL, S. I. C., C. L. SECTOR 6 - S. PUBLIC PENTRU FINANTE PUBLICE LOCALE, AH I. SRL, ALBUT SEPTIMIU C., A. H. SA, A. I. SA, ASOCIAȚIEI P. R., B. I. G., C. DE F. MOGOSOAIA SRL, C. S. FC GIROM ALBOTA, C. DR I. S., C. G. INVESTITII SRL, C. R. SERVICE SA, C. C., C. N., D. I., D. D. C., D. S., D. F., D. I., D. SRL, D. I. SA, D. A., D. G., E. I., F.C. U. C. SA, F. S. SRL, G. O. H., G. R., . B. INVESTITII SRL, H. O. SRL, I. NAȚIONAL DE MEDICINA SPORTIVA BUCURESTI, I. D., IT C. & S. SOLUTIONS SRL, I. I., L. SRL, L. L. COMPANY SA, M. OS S. CIPRIANO, M. I., MT P. SRL, M. & S. MT SRL, N. C. DE AFACERI SRL, N. C., N. A. F., N. S. S., N. V. A., P. I. CENTER SRL, P. G., P. I. SA, R. M., R. 98 SRL, R. A. SERVICES SRL, R. T. G.M. IMPEX SRL, S. DE S. ȘI PROTECȚIE SRL, S. A. A., T. S., T. T. . DE FONOGRAME DIN ROMÂNIA, U. SA, Z. C. D., A. N. BUCURESTI SA, G. S. ENERGI ROMANIA SA PRIN MANDATAR COFACE ROMÂNIA CREDTI MANAGEMENT SERVICES SRL, R., ALBUT SEPTIMIU C., ALVES DA S. WALACE, A. I. C., B. O., B. A., C. F., C. I.,, C. A. C., C. D. D., C. M. M., C. M. C., C. V., D. A., D. M., D. V. G., D. I., D. V. A., D. G., E. R. TAVARES DE MELO, G. L. H. BERTI, G. A., IONIȚA A., L. T., M. H., M. M. F., M. A. F., M. C., M. P., M. N., M. G., M. A., M. R., N. L., N. M., N. M., O. A., P. R., P. C. V., P. G., P. DANUȚ, P. A., P. R., R. D. G., R. L., RADUTA L. D., R. I., R. S. DE C. DUARTE, S. S., S. C. G., S. G., S. D. E., S. L., S. M., S. R. C., T. A., T. E., T. A., U. M., U. R. V., V. L., V. I. C., Z. I. B., ca nefondat.

Cu opinia separată a d-nei judecător D. A., în sensul admiterii recursului, casării sentinței atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2014.

JUDECĂTOR JUDECĂTOR PREȘEDINTE M. H. A. M. S. D. A.

U.

GREFIER

C. M.

Red. Jud. M.H.

Tehnored. I.N.

2 ex.

27.04.2015

……………

Tribunalul București Secția a VII-a Civilă,

Judecător - sindic: S. O.

MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE A D-NEI JUDECĂTOR

D. A.

Potrivit opiniei separate, recursul se impunea a fi admis în urma analizei sentinței atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, ce se circumscriu art. 304 pct. 9 C.p.civ., văzând și prevederile art. 3041 C.p.civ., pentru următoarele considerente:

Așa cum arată recurenta creditoare, potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul legii insolvenței este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, iar conform art. 3 pct. 20, reorganizarea judiciară urmărește același scop, fiind procedura ce se aplică debitorului, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanțelor.

În cauză, prin sentința recurată, judecătorul-sindic a confirmat planul de reorganizare propus de debitoare.

Prin planul de reorganizare, nu s-a prevăzut achitarea creanței bugetare, măsură pe care recurenta o consideră nelegală, apreciind că aceasta contravine scopului procedurii și legislației fiscale, care nu prevede posibilitatea acordării unei astfel de facilități la plata unei obligații fiscale.

Aceste susțineri nu sunt întemeiate. Art. 3 pct. 21 din Legea nr. 85/2006 permite reducerea cuantumului creanței, fără nicio excepție, rezultând astfel că pot fi reduse și creanțele bugetare. Potrivit planului de reorganizare, creanța bugetară este una defavorizată, neprevăzându-se nicio plată în contul acesteia, dar reducerea este permisă în mod expres de lege.

Chiar dacă creanțele bugetare au un regim special, în cadrul procedurii insolvenței nu sunt aplicabile regulile generale care le reglementează. Legea nr. 85/2006 cuprinde dispoziții speciale pentru creanțele bugetare acolo unde legiuitorul a înțeles să le acorde un regim preferențial inclusiv în cadrul procedurii insolvenței (de exemplu, conform art. 66 alin. 2, nu sunt supuse procedurii verificării creanțele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale, creanțele bugetare constituie o categorie distinctă de creanțe conform art. 100 alin. 3, se bucură de prioritate la plată în baza art. 123).

Prin urmare, beneficiul pe care l-ar obține debitoarea prin reducerea creanței bugetare conform planului de reorganizare este permis de legea insolvenței, comparația cu ceilalți contribuabili neavând relevanță, dată fiind tocmai situația legală specială în care se află debitoarea.

Fiind o măsură permisă de legea insolvenței, în materia specială pe care o reglementează, nu se poate considera că prin reducerea creanței bugetare în cadrul planului de reorganizare se încalcă legislația specifică din domeniul colectării creanțelor fiscale și ajutorului de stat.

În continuare, recurenta arată în cadrul cererii de recurs că planul de reorganizare al debitoarei . SA nu îndeplinește toate condițiile de legalitate, motiv pentru care și hotărârea instanței de fond de confirmare a acestuia este nelegală.

Deși este adevărat că recurenta nu dezvoltă acest motiv de recurs și nu identifică în concret care condiție de legalitate nu este îndeplinită de planul de reorganizare, consider că instanța de recurs trebuie să analizeze îndeplinirea cerințelor impuse de art. 101 din Legea nr. 85/2006, fiind un aspect pe care recurenta l-a pus în discuție prin cererea de recurs, chiar dacă în mod sumar.

Verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 101 din Legea nr. 85/2006, apreciez că nu s-au lămurit pe deplin toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.

Astfel, conform art. 101 alin. 2 lit. a din lege, pentru a exista un tratament corect și echitabil, se impune ca niciuna dintre categoriile care resping planul și nicio creanță care respinge planul să nu primească mai puțin decât ar fi primit în cazul falimentului.

Deși în planul de reorganizare se prevede că niciun creditor nu-și va încasa creanța, nici chiar parțial, în cazul falimentului (fila 26 din dosarul de fond), totuși se arată că debitoarea deține active ce ar putea fi valorificate în procedura de faliment la o valoare de aproximativ 6.689.351 lei (fila 15 din dosarul de fond).

În aceste condiții, dată fiind poziția recurentei creditoare în tabelul creditorilor și valoarea creanțelor prioritare ei (reținând că, potrivit tabelului de creanțe, nu există categoria creanțelor garantate), ar rezulta că, în ipoteza falimentului, aceasta ar putea încasa o parte din creanța pe care o are împotriva debitoarei, fapt ce ar determina nerespectarea condiției stipulate de art. 101 alin. 2 lit. a din lege, și pe cale de consecință inexistența unui tratament corect și echitabil pentru fiecare categorie defavorizată de creanțe.

De aceea, având în vedere neconcordanțele existente în planul de reorganizare, consider că, anterior confirmării, judecătorul-sindic trebuia să ceară părerea unui specialist privind certitudinea datelor înscrise în planul de reorganizare și respectiv posibilitatea lui de realizare.

Prin urmare, în baza art. 312 alin. 1, 2, 3 și 5 și art. 3041 C.p.civ. și art. 6 alin. 1 și 8 din legea nr. 85/2006, fiind necesare cercetări suplimentare asupra fondului cauzei, apreciez că se impunea admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

JUDECĂTOR

D. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr. 2042/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI