Nulitate act juridic. Decizia nr. 1154/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1154/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 43533/301/2012

Dosar nr._ (Număr intern 596/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1154/2014

Ședința publică de la 13 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE P. P.

Judecător E.-S. R.

Judecător M. P.

Grefier E.-R. L.

**********

Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanții M. I. și M. ANIȘOARA împotriva Încheierii de suspendare din 18.12.2013, pronunțată de Secția a VI-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect recurs nulitate act juridic, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SUCURSALA CÂMPULUNG MUSCEL, reprezentata de B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ ADMINISTRAȚIA CENTRALĂ.

Cauza a fost luată cu întâietate la cererea recurentului personal, care invoca motive medicale,cu acordul părților prezente în sală ce aveau dosare anterioare pe lista de ședință, conform art.104 pct.13 teza finală din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant M. I. personal, care se identifică cu C.I. . nr._ eliberată de SPCLEP Câmpulung în data de 19.01.2006, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că recurentul a fost citat cu mențiunea achitării taxelor judiciare.

Recurentul, personal, depune dovada achitării taxelor judiciare în cuantumul stabilit de instanță prin rezoluție, respectiv taxa de timbru judiciar în sumă de 4 lei și timbre judiciare mobile în cuantum de 0,30 lei, ce sunt anulate de Curte. Mai depune și două exemplare lizibile ale cererii de recurs, considerând că exemplarul depus inițial nu este lizibil, precum note scrise cu un set de înscrisuri, ce sunt depuse la dosarul de fond.

Având cuvântul pe alte aspecte probatorii în afara înscrisurilor de puse astăzi la dosar, recurentul personal precizează că nu are alte cereri de formulat.

Curtea, față de faptul că încheierea care se atacă este dată în complet de recurs, invocă excepția inadmisibilității recursului la respectiva încheiere și acordă cuvântul părții pe această excepție și în subsidiar pe fondul acestuia.

Recurentul reclamant M. I., personal, arată că judecătorii Tribunalului București i-au solicitat ceva imposibil, respectiv să indice valoare în lei a sumei ce face obiectul contractului debit+dobândă și de a achita taxa judiciară la valoarea precizată, dar în dosarul Tribunalului Comercial Argeș este depus contractul de credit bancar în care este precizată valoarea contractului și dobânda de 13%, precum și faptul că a depus și înscris de la bancă din care rezulta nu mai este dator. Instanța a apreciat că nu a depus ce i s-a cerut și a suspendat judecarea cauzei.

La interpelarea instanței în sensul dacă consideră admisibil recursul la o hotărâre dată de o instanță de recurs, recurentul personal arată că încheierea de suspendare a fost dată cu recurs și a formulat recurs, astfel că solicită admiterea recursului și repunerea cauzei pe rol.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin încheierea din 18.12.2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a, în dosarul_, s-a dispus suspendarea judecării recursului formulat de către reclamanții M. I. și M. A. în contradictoriu cu intimata pârâtă B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SUCURSALA CÂMPULUNG MUSCEL, reprezentata de B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ ADMINISTRAȚIA CENTRALĂ.

În motivarea încheierii se arată că recurenții nu s-au conformat obligațiilor stabilite de instanță în sarcina lor, privind indicarea valorii contractului a cărei anulare o solicită, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 155/1 C..

Împotriva acestei soluții au declarat recurs M. I. și M. A. solicitând casare încheierii din 18.12.2013.

În motivarea recursului se indică faptul că nu se poate preciza valoarea contractului debit+dobândă deoarece se cerea o aberație contabilă, cererea fiind făcută fără ca judecătorii să aibă cunoștințe de contabilitate. De asemenea în dosar se menționează valoarea contractului inițial, de 50.000 lei, iar la pct. 5 al contractului se menționează valoarea contractului de 13% variabilă.

Se mai menționează că și-au îndeplinit obligațiile față de Bancă și că au fost scutiți de taxa de timbru la fond, astfel încât taxa pentru recurs ar fi fost de 50% din 0 lei, adică tot 0 lei.

Se arată că instanța și-ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești prin ceea ce a solicitat.

La termenul de judecată din data de 13.05.2014, Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma excepției invocate și ținând cont de dispozițiile legale incidente Curtea reține următoarele:

Încheierea în cauză (de suspendare) a fost pronunțată de Tribunalul București, ce judeca, la acel moment, așa cum fusese învestită, în calea de atac a recursului. Încheierea a fost pronunțată în condițiile art. 155/1 C., care nu prevede nicio regulă derogatorie de la căile de atac ce ar fi specifice încheierilor.

Or, pe de o parte, ca principiu general, măsurile luate prin încheieri (interlocutorii sau preparatorii) sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârea finală (de obicei odată cu aceasta). Deci, cum hotărârea finală ar fi fost irevocabilă, și această încheiere era irevocabilă (nesusceptibilă de recurs).

Pe de altă parte, dacă am considera că art. 244/1 alin. 1 C., ce prevede căile de atac ale încheierilor de suspendare, deși prevăzut în cadrul Titlului III, Capitolul III, Secțiunea a IV-a a Codului de procedură civilă din 1865, s-ar aplica extensiv, și altor cazuri de suspendare decât cele din secțiunea respectivă (art. 242-244 C.), am ajunge la aceeași concluzie întrucât respectivul articol arată că „asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs”; or, respectiva încheiere este pronunțată de recurs, deci nesusceptibilă de recurs în mod separat, implicit irevocabilă. Acest aspect nu poate fi modificat de indicarea în încheiere a căii de atac „cu recurs pe parcursul suspendării”, din moment ce căile de atac se supun principiului legalității, fiind acordate/neacordate doar de legiuitor, iar nu de o mențiune/opțiune a instanței.

Reținând că exercitarea acțiunii civile sau a unui aspect al acesteia (formularea căii de atac) este inadmisibilă în condițiile în care legea nu prevede respectiva modalitate de exercitare, Curtea va admite excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge recursul formulat de reclamanții M. I. și M. ANIȘOARA împotriva Încheierii de suspendare din 18.12.2013, pronunțată de Secția a VI-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect recurs nulitate act juridic, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SUCURSALA CÂMPULUNG MUSCEL, reprezentata de B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ ADMINISTRAȚIA CENTRALĂ, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 13 Mai 2014.

Președinte,

P. P.

Judecător,

E.-S. R.

Judecător,

M. P.

Grefier,

E.-R. L.

Red. Jud. PP

Tehnoredactat: PP

2 ex./09.07.2014

Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă

Jud. recurs: M. V. G.

S. M. Z.

G. R.

Judecătoria Sectorului 3

Jud. fond: A. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Nulitate act juridic. Decizia nr. 1154/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI