Nulitate act juridic. Decizia nr. 999/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 999/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 30161/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 625/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 999/2014
Ședința publică de la 30 Octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE A. C.
JUDECĂTOR L. C. S.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă . SRL împotriva sentinței civile nr.325/28.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă ..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 28 octombrie 2014, apelanta reclamantă a depus precizări, răspuns la întâmpinare și note scrise.
Curtea văzând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă invocă, din oficiu, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant în ceea ce privește cererea de acordare facilități de la plata taxei judiciare de timbru formulată de apelanta reclamantă, excepție pe care o admite în temeiul dispozițiilor art.161 alin.2 Cod procedură civilă, față de împrejurarea că apelanta nu a făcut dovada calității de reprezentant deși la dosar a fost depus contractul de asistență juridică, Curtea constată că potrivit prevederilor acestuia, avocatul nu a fost împuternicit să reprezinte partea în fața Curții de Apel București. Astfel, la Tribunalul București a fost depusă împuternicire avocațială în care se indică un alt contract de asistență juridică din 2013, contractul depus în prezenta cauză fiind din 2012.
În ceea ce privește cererea de apel, față de dispozițiile art.69 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că avocatul care a reprezentat partea în fața Tribunalului București, putea să formuleze apel chiar și în lipsa unui mandat așa cum se prevede în dispozițiile legal menționate.
Curtea invocă, din oficiu, excepția de netimbrare a apelului și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.325/28.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă nr._ a fost respinsă cererea de chemare in judecată formulată de reclamanta . SRL in contradictoriu cu pârâta .; ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 15.11.2007, reclamanta . SRL în calitate de utilizator a încheiat cu pârâta . (având calitatea de locator) contractul de leasing nr. 1182F, având ca obiect finanțarea de către locator a utilizării unui imobil constând în terenul în suprafață de 1349,90 mp situat pe ., B., jud. Ilfov, înscris în CF sun br. 954, număr cadastral 817. Conform art. 1 din contract, locatorul păstrează dreptul de proprietate asupra bunului până la finalizarea contractului de leasing, iar utilizatorul își exprimă opțiunea fermă de-a cumpăra bunul la sfârșitul contractului de leasing, dar nu va dobândi niciun drept de coproprietate asupra bunului ca urmare a achitării plății inițiale sau a ratelor de leasing.
La data de 19.09.2012, reclamanta a formulat împotriva pârâtei cerere de chemare în judecată prin care a solicitat să se constate nulitatea ablosută a acestui contract, cerere pe care tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv invocat în cererea de chemare în judecată referitor la imposibilitatea reclamantei de-a obține dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul contractului de leasing, se reține că în cuprinsul art. 1 din contract se prevede că locatorul păstrează dreptul de proprietate asupra bunului până la finalizarea contractului de leasing, iar utilizatorul își exprimă opțiunea fermă de-a cumpăra bunul la sfârșitul contractului de leasing. Nu este exclusă în consecință posibilitatea ca reclamanta în calitate de utilizator să obțină dreptul de proprietate asupra imobilului, cu condiția ca aceasta să-și îndeplinească toate obligațiile asupra cărora părțile au convenit prin contract, deci nu doar aceea de-a achita avansul inițial și ratele de leasing. În acest sens, se constată că la art. 7 din contract s-a prevăzut că la expirarea contractului, se transferă utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului, însă transferul se va efectua numai după încasarea de către locator a tuturor sumelor prevăzute în contract.
Art. 1 din contract prevede doar că pe parcursul executării contractului, reclamanta nu poate dobândi un drept de coproprietate asupra bunului doar ca urmare a achitării plății inițiale și avansului, iar o astfel de clauză nu poate fi apreciată ca fiind ilicită.
Pe de altă parte, instanța a reținut că imposibilitatea reclamantei de-a obține dreptul de proprietate asupra imobilului se datorează faptului că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile stipulate în sarcina sa prin acordul părților, astfel încât invocarea excepției de neexecutare este lipsită de suport legal dar și probator.
Totodată, contrar susținerilor reclamantei, instanța a constatat că în fapt contractul nu încalcă nici prevederile art. 6 alin. 2 lit. a și nici art. 6 alin. 1 lit. c din OG nr. 51/1997. În acest sens, se poate oberva că la art. 2 din contract, părțile au prevăzut valorile plății inițiale, ale ratelor lunare, valoarea reziduală, termenul contractual, condițiile de plată și garanțiile, inclusiv referirile la TVA. Nu poate fi primită astfel susținerea reclamantei în sensul că i-ar fi fost ascunsă valoarea reală a contractului, din moment ce toate elementele sus menționate au fost prevăzute în mod clar.
A fost totodată apreciată ca neîntemeiată susținerea reclamantei în sensul că în fapt contractul încalcă și disp. art. 15 din OG nr. 51/1997, având în vedere inserarea în contract a obligațiilor prevăzute la art. 6, respectiv faptul că această clauză este lovită de nulitate absolută pentru clauză ilicită.
Conform art. 15 din OG nr. 51/1997, dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
Prevederile apreciate ca fiind nelegale sunt cele menționate la art. 6 din contract, conform căruia părțile se obligă la executare întocmai și la timp a obligațiilor, iar pentru neexecutarea în tot sau în parte ori pentru neexecutarea corespunzătoare părțile datorează penalități atât în sarcina locatorului cât și a utilizatorului. În sarcina utilizatorului s-a prevăzut ca în cazul în care acesta nu achită la termenele contractuale stabilite contravaloarea plății lunare datorate, locatorul poate percepe penalități în cuantum de 0,5% din suma neachitată. În cazul în care utilizatorul nu execută obligația de plată a două rate de leasing consecutive, contractul este reziliat de drept, fără nicio altă formalitate, bunurile revenind de drept în deplina folosință și proprietate a locatorului. În situația închiderii în avans a contractului de leasing, utilizatorul va achita pe lângă rata de capital rămasă până la sfârșitul contractului și contravaloarea a 30% din dobânda rămasă până la sfârșitul contractului.
Reclamanta a apreciat că aceste prevederi reprezintă o cauză ilicită, în sensul că reprezintă o îmbogățire fără just temei a locatorului pe care acesta a urmărit-o la încheierea contractului, în contextul în care deși reintră în posesia imobilului, redobândind folosința, utilizatorul plătește în continuare rata de capital plus 30% din dobânda lunară (inclusă în rata de leasing), deși contractul este reziliat de drept iar utilizatorul nu mai beneficiază de dreptul de folosință al imobilului.
Conform art. 966 C.civ., obligația ilicită nu poate avea niciun efect, iar conform art. 968 C.civ., cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice. Însă obligația asumată de către reclamantă în sensul de-a achita pe lângă rata de capital rămasă până la sfârșitul contractului și contravaloarea a 30% din dobânda rămasă până la sfârșitul contractului nu poate fi apreciată ca fiind ilicită dat fiind textul de lege menționat mai sus. Sub un prim aspect, inserarea unei astfel de obligații nu este oprită de lege, având în vedere că potrivit art. 15 din OG nr. 51/1997, se prevede posibilitatea părților de-a insera în contract și alte obligații în fără de aceea de restituire a bunului și de plată a tuturor sumelor datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing. În acest sens, sunt prevederile art. 15 din OG nr. 51/1997, în care se menționează că “dacă în contract nu se prevede altfel”, utilizatorul este obligat să restituie sumele prevăzute la art. 15 teza a II-a. Rezultă că prin voința părților se pot institui în sarcina utilizatorului obligații suplimentare de plată, astfel cum s-a prevăzut în contractul ce face obiectul analizei în cauză.
În al doilea rând, cauza nu poate fi apreciată ca fiind contrarie bunelor moravuri sau ordinii publice; în fapt, o astfel de clauză reprezintă o evaluare anticipată de către părți a prejudiciului suportat de finanțator în ipoteza neexecutării obligațiilor de către debitor, cu alte cuvinte o clauză penală. Aceasta în condițiile în care reclamanta, având calitatea de profesionist, și-a manifestat acordul cu privire la această evaluare anticipată a întinderii despăgubirilor, în caz de neexecutare a obligațiilor asumate. Prin intermediul acestei clauze, se urmărește sancționarea debitorului pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, neputând fi vorba despre o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei, în speță fiind pe deplin aplicabil principiul libertății contractuale.
Cu alte cuvinte, prin clauza atacată în instanță, părțile au prevăzut că daunele cuvenite pârâtei în ipoteza rezilierii contractului din culpa utilizatorului, sunt echivalate cu contravaloarea ratelor de leasing rămase de achitat până la finele contractului.
Totodată, în analiza caracterului ilicit al acestei clauze, trebuie avută în vedere și natura juridică a contractului de leasing, contract pe care se grefează mai multe operațiuni juridice, între care și operațiunea de creditare pe care o acordă finanțatorul – societate non bancară –
utilizatorului, aspect din perspectiva căruia trebuie analizată și problema întinderii prejudiciului suportat de finanțator în cazul rezilierii contractului din culpa utilizatorului și, implicit, problema îmbogățirii fără justă cauză a finanțatorului. Prin urmare, contractul de leasing nu este un simplu contract de împrumut de folosință, astfel încât în stabilirea îmbogățirii fără justă cauză pretinsă de către reclamantă trebuie avut în vedere prejudiciul societății de leasing, precum și efectele pe care le provoacă neexecutarea obligațiilor asumate în raporturile de finanțare.
În consecință, în raport de considerentele expuse mai sus, ținând seama de principiul libertății contractuale, de faptul că reclamanta are calitatea de profesionist, astfel încât aceasta avea reprezentarea juridică a consecințelor asumate ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale, tribunalul apreciază că art. 6 din contractual de leasing nu este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită.
Referitor la lipsa de definire a obiectului contractului, reclamanta susține că în fapt contractul este nul absolut pentru faptul că obiectul acestuia, astfel cum este definit la art. 1 din contract, nu se circumscrie prevederilor limitative prevăzute de art. 24 din OG nr. 51/1997. Însă prevederile art. 24 din OG nr. 51/1997 nu exclud dreptul părților de-a încheia contracte de leasing precum contractul nr. 1182F/15.11.2007, ci în acord cu susținerile pârâtei, acestea detaliază cazurile în care societățile de leasing pot încheia contracte având un obiect special, fără să constituie o limitare a leasingului financiar imobiliar. În plus, instanța a reținut că art. 1 alin. 2 din OG nr. 51/1997 prevede că operațiunile de leasing pot avea ca obiect bunuri imobile prin natura lor sau care devin imobile prin destinație, precum și bunuri mobile, aflate în circuitul civil, cu excepția înregistrărilor pe bandă audio și video, a pieselor de teatru, a manuscriselor, a brevetelor, a drepturilor de autor și a bunurilor necorporale. Întrucât bunul imobil ce face obiectul contractului analizat nu este exclus de prevederile legale enunțate anterior, având în vedere totodată faptul că trebuie respectat principiul libertății contractuale care nu poate fi limitat decât în condițiile determinate în mod expres prin lege, rezultă că obiectul contractului este definit, astfel încât și această susținere este apreciată ca neîntemeiată.
Un ultim motiv de nulitate se referă la împrejurarea că pârâta ar fi inserat în cuprinsul contractului la art. 2 b alin. 4 o prevedere pe care o exercită în mod ilegal, abuziv și în contradicție cu intenția avută de părți la încheierea contractului, respectiv că pentru fiecare rată de leasing utilizatorul va emite bilete la ordin avalizate de administratorul societății, utilizatorul renunțând la orice drept de-a contesta sau de-a acționa împotriva executării acestor bilete la ordin.
Conform art. 2 lit. b din contract, pentru fiecare dintre ratele aferente contractului de leasing, utilizatorul va emite bilete la ordin
avalizate de către administratorul sau de către unul dintre asociații utilizatorului. Biletele la ordin vor constitui o garanție suplimentară pentru protejarea drepturilor și intereselor locatorului și vor fi puse la dispoziția acestuia cel târziu la data predării bunului către utilizator. Utilizatorul renunță la dreptul de-a contesta sau de-a acționa împotriva executării acestor bilete la ordin. Pentru fiecare rată de leasing, dacă locatorul încasează rata de leasing, la solicitarea utilizatorului, locatorul va pune la dispoziția utilizatorului biletul la ordin corespunzător, în termen de 10 zile de la data notificării unei asemenea cereri.
Instanța nu poate reține că aceste prevederi au fost inserate în contract prin metode dolosive, având în vedere că reclamanta a semnat contractul încheiat și luând în considerare calitatea sa de profesionist. Pe de altă parte, emiterea biletelor la ordin în alb ca garanție a executării obligației de plată a ratelor precum și avalizarea acestora de către reprezentantul legal sau administratorul societății utilizatoare este conformă legii nr. 58/1934, iar reclamanta nu se poate exonera de obligație invocând necunoașterea legii.
Totodată, tribunalul a apreciat din modul de redactare al acestei clauze faptul că s-a urmărit protejarea intereselor locatorului, fără ca prin aceasta să se producă un prejudiciu intereselor co-contractantului. În acest sens, se observă că potrivit contractului, locatorul are obligația, în măsura în care rata de leasing este achitată, de-a restitui utilizatorului biletul la ordin emis pentru garantarea îndeplinirii obligației, dacă primește o solicitare în acest sens. Reprezentarea eronată de către administratorul reclamantei a consecințelor juridice pe care le presupune avalizarea de către acesta a biletelor la ordin emise nu echivalează cu inserarea acestei clauze prin manopere dolosive, în contextul în care reclamanta are calitatea de profesionist, astfel încât se presupune a cunoaște prevederile legii nr. 58/1934, pe care aceasta le utilizează în activitatea sa curentă.
În consecință, având în vedere că motivele invocate în susținerea cererii de chemare în judecată sunt neîntemeiate, tribunalul a respins cererea formulată ca neîntemeiată.
Constatând culpa procesuală a reclamantei, constând în respingerea pretențiilor sale, în temeiul disp. art. 274 alin. 1 C.proc.civ., instanța a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta . SRL solicitând admiterea apelului, întregirea probatoriului și pe fond că se constate nulitatea absolută și totală a contractului de leasing financiar nr.1182F din 15.11.2007.
In motivarea apelului s-a arătat că deși prin cererea introductivă a pus in discuția instanței de judecată două chestiuni distincte, judecătorul fondului nu s-a pronunțat distinct asupra fiecăruia dintre acestea.
Astfel se arată că instanța nu a observat că locatorul a inserat in contract condiția ca locatarul să-și îndeplinească toate obligațiile, nefiind prevăzute expres acestea, dar nu numai avansul și ratele de leasing.
In acest context această obligație apare ca o obligație suspensivă pur potestativă din partea locatorului, care dacă va considera de cuviință că locatarul mai trebuie să plătească alte sume de bani, in afara ratelor lunare și a avansului, nu va încheia actul de transfer a dreptului de proprietate asupra terenului, in favoarea locatarului.
Instanța de fond reține eronat in pagina a 3-a paragraful 5 că imposibilitatea reclamantei de a obține dreptul de proprietate se datorează faptului că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile stipulate in contract, in contextul in care legătura cu acest aspect reclamanta a invocat excepția de neexecutare a contractului, raportat la prevederea obligației pur potestativă suspensivă menționată.
Se mai arată că instanța de fond nu face analiza acestui contract raportat la încălcarea prevederilor art.6 alin.2 lit.a din Ordonanța nr.51/1997care spune că trebuie să cuprindă prevederi referitoare la valoarea de intrare a bunului.
Totodată, contractul de leasing încalcă și prevederile art.6 alin.1 lit.c din Ordonanța nr.51/1997 care spune că trebuie să cuprindă valoarea ratelor de leasing și data scadentă. Din cuprinsul contractului se poate observa că ratele de leasing nu conțin și TVA fiind practic ascunsă valoarea totală, reală a ratelor lunare pe care trebuie să le plătească apelanta, valoare care este mai mare decât cea arătată in cuprinsul contractului.
Apelanta invocă și alte încălcări ale legislației in vigoare la încheierea contractului de leasing financiar nr.1182F din 15.11.2007, respectiv cele ale art.15 din OG nr.51/1997, încălcare care s-a făcut prin inserarea in art.6 din contract a următoarelor obligații: ”in cazul in care utilizatorul nu execută obligația de plată a două rate de leasing scadente, consecutive, și a eventualelor penalități, contractul este reziliat de deplin drept, fără nicio altă formalitate, bunurile revenind de drept in deplina folosință și proprietate a locatorului . In acest caz Utilizatorul are obligația legală să restituie bunul și să plătească ratele scadente cu daune interese….
In situația închiderii in avans a contractului de leasing utilizatorul va achita in avans pe lângă rata de capital rămasă până la sfârșitul contractului și contravaloarea a 30% din dobânda rămasă până la sfârșitul contractului. ”
Se arată că aceste prevederi ale art.6 din contractul de leasing constituie o cauză ilicită, in sensul că reprezintă o îmbogățire fără just temei a locatorului pe care acesta a urmărit-o la încheierea contractului, in contextul in care deși reintra in posesia imobilului, redobândind folosința acestuia, utilizatorul plătește in continuare rata de capital plus 30% din dobânda lunară (inclusă in rata de leasing) până la sfârșitul contractului deși acesta este reziliat de plin drept și utilizatorul nemaibeneficiind de dreptul de folosință al imobilului.
Un alt motiv de apel invocat este faptul că instanța de fond nu a analizat contractul de leasing sub aspectul nulității absolute, pentru faptul că obiectul acestuia, așa cum este el definit la art.1 din contract, nu se circumscrie prevederilor limitative ale art.24 din OG nr.51/1997, interpretând greșit actul dedus judecății.
Se mai invocă ca și motiv de nulitate a contractului faptul că prin metode dolosive și viclene pârâta a inserat in cuprinsul contractului la art.2b aln.4 o prevedere pe care o exercită in mod ilegal, abuziv și in contradicție cu intenția avută de apelantă la momentul emiterii biletelor la ordin.
Astfel, aceste bilete la ordin au fost emise in alb și au fost semnate și ștampilate de N. Nicușor, administrator și asociat al apelantei, atât la emitent cât și la avalist. De aici reiese clar intenția lui N. Nicușor de a semna și ștampila in calitate de reprezentant al utilizatorului și nicidecum nu a avut in vedere o avalizare in nume personal neintenționând să asigure cu patrimoniul personal plata acelor bilete la ordin.
Intenția aceasta este demonstrată de faptul că atât la emitent cât și la avalist apare ștampila societății utilizatoare . SRL. Dacă N. Nicușor avea intenția și reprezentarea faptului că la avalist semnează in nume personal și se angajează cu patrimoniul personal la plata biletelor la ordin, atunci ștampila . SRL apărea doar la emitent nu și la avalist.
Un ultim motiv de apel vizează faptul că instanța de fond a respins proba testimonială și cea cu interogatoriul persoanelor de conducere ale pârâtei.
Intimata, legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
In motivarea întâmpinării s-a arătat in esență că pârâta, in calitate de finanțator și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale utilizatorul nerespectând obligația de plată a ratelor motiv pentru care contractul de leasing a fost reziliat din culpa exclusivă a acestuia.
In ceea ce privește excepția de neexecutare a contractului ridicată de reclamant se solicită respingerea acesteia având in vedere că acest contract a fost reziliat pentru neexecutare din culpa utilizatorului reclamant, iar nerealizarea transferului dreptului de proprietate asupra bunului imobil de la pârâtă la reclamantă se datorează culpei exclusive a reclamantei care nu a efectuat plățile pe care și le-a asumat prin contract.
Cu privire la excepția de nulitate absolută a contractului se arată că nu sunt incidente cauzele de nulitate absolută care privesc elemente esențiale ale acestora, contractul respectă prevederile speciale ale art.6 din OG nr.51/1997, prevederile art.15 din OG nr.51/1997 sunt supletive părțile pot să prevadă in contract și alte răspunderi pentru neexecutare, obiectul contractului este in concordanță cu dispozițiile art.1 alin.2 din OG nr.51/1997, art.24 din ordonanță detaliază cazurile in care societățile de leasing pot încheia contracte de leasing având un obiect special, in condiții speciale, fără să constituie o limitare a leasingului financiar, iar emiterea biletelor la ordin in alb este o clauză absolut legală, iar utilizatorul fiind un comerciant nu poate invoca in apărare propria turpitudine de a nu cunoaște legea sau de a nu fi studiat cu atenție clauzele contractuale.
Prin rezoluția dispusă la înregistrarea apelului s-a pus in vedere apelantei să achite taxă de timbru in valoare de 7995 lei și timbru judiciar de 5 lei, apelanta fiind citată cu această mențiune.
La data de 23.04.2014 apelanta a formulat prin avocat fără împuternicire la dosar cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru.
La termenul de judecată din data de 02.10.2014 Curtea a pus in vedere apelantei să facă dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii de apel și a cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru.
In ședința publică din 30.10.2014 Curtea a admis în temeiul dispozițiilor art.161 alin.2 Cod procedură civilă, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de acordare facilități la plata taxei judiciare de timbru pentru motivele arătate in practica și a invocat din oficiu excepția netimbrării apelului.
Analizând cu prioritate excepția de netimbrare a apelului, față de dispozițiile art.137 alin.1 C.pr.civ, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.20 din legea nr.146/1997, „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează, potrivit art. 20 alin.3 din același act normativ cu anularea acțiunii sau a cererii.„
Potrivit art. 3 alin.2 din O.G.nr.32/1995 privind timbrul judiciar, „in cazul in care cererile prevăzute la alin.1 indiferent dacă privesc fondul sau o cale de atac, au ca obiect o valoare mai mare de 100 lei se aplică timbre judiciare de 1,50 lei, dacă valoarea este de peste 1000 lei se aplică timbre judiciare de 3 lei, iar dacă valoarea este de peste 10.000 lei, se aplică timbre judiciare de 5 lei.”
Conform art. 9 alin.2 din O.G.nr.32/1995 ” În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.”
Apelanta a fost citată cu mențiunea depunerii taxei de timbru de 7995 lei și a timbrului judiciar de 5 lei.
Apelanta nu a respectat dispoziția Curții, aceasta nedepunând la dosar dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar astfel cum i s-a pus in vedere prin citație.
Potrivit art.20 alin.3 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru cu modificările si completările ulterioare, în cazul în care partea nu achită taxele datorate, cererea se anulează, ca netimbrată.
Având in vedere că apelanta nu a achitat taxa de timbru și timbrul judiciar datorate, Curtea va anula apelul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE
DECIDE
Anulează apelul formulat de apelanta reclamantă . SRL, cu sediul ales in București, ., sector 2 împotriva sentinței civile nr.325/28.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul in București, ..26, sector 2, ca netimbrat.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare..
Pronunțată in ședință publică, azi 30.10.2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
A. C. L. C.
S.
GREFIER
C. G. MIGLEȘ
Red.jud.A.C/th.red.jud.A.C
4 ex/11.12.2014
…………………………………..
Tribunalul București Secția a VI-a Civilă
Judecător fond: M. B..
| ← Retragere asociat. Hotărâre din 27-10-2014, Curtea de Apel... | Cereri în baza OUG 116/2009. Decizia nr. 552/2014. Curtea de... → |
|---|
