Acţiune în constatare. Decizia nr. 1191/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1191/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 41298/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1801/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1191
Ședința publică de la 03 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. S. U.
Judecător M. H.
Grefier C. M.
****************
Pe rol, pronunțarea asupra cererii de apel, formulată de apelanta reclamantă . (. SRL- absorbită), împotriva sentinței civile nr.268/24.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . IFN SA.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 12.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 19.11.2014, la 26.11.2014 și apoi la 03.12.2014, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Civilă, sub nr. 41._ cauză sosită prin declinare de competență de la Judecătoria Sectorului 1 (dosar nr._, sentința nr._/2.10.2013) reclamanta MAESTRO CREDIT LINE SRL a chemat în judecată pârâta F. L. România IFN SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută parțială a clauzei prevăzute la art. 11.2 din contractul de leasing financiar nr.2.905/27.09.2008 datorită caracterului abuziv al acesteia, respectiv prevederea că, în caz de reziliere a contractului, utilizatorul să fie obligat la soldul principalului la data rezilierii și la valoarea reziduală a imobilului.
În motivarea cererii s-a arătat că în data de 29 iulie 2008 reclamanta a încheiat cu S.C. F. L. ROMÂNIA IFN S.A. contractul de leasing financiar nr. 2905, modificat prin actul adițional nr. 1/30.01.2009, pentru un imobil compus din clădire si teren situate in Olimp, orașul M. pentru suma de 996.000 EURO, fără TVA(valoarea totala a contractului de leasing a fost de 1.686.919,13 EURO fără TVA).
La data de 15 aprilie 2010 reclamanta S.C. F. L. ROMÂNIA IFN S.A. a reziliat unilateral contractul de leasing financiar nr.2905/29.07.2008, modificat prin actul adițional nr. 1/30.01.2009 trimițând societății noastre o notificare de reziliere.
Prin notificarea nr._, trimisa la 15.04.2010, prin care pârâta aducea la cunoștința rezilierea contractului de leasing financiar sus menționat, se aducea la cunoștința reclamantei si că are de achitat următoarele sume:
- suma de 392.084,11 lei, reprezentând ratele de leasing, primele de asigurare facturate si neachitate si penalitățile aferente acestora,calculate pana la data notificării;
- suma de 1.490.630,33 EUR, in lei, la cursul Banca Româneasca S.A.-S.M.B. din ziua plații, reprezentând valoarea totala a ratelor de leasing ramase de plata si a valoni reziduale, solicitându-se totodată si predarea bunului imobil situat in orașul M., stațiunea Olimp, jud. Constanta.
La 15 aprilie 2010, data rezilierii unilaterale de către S.C. F. L. ROMÂNIA IFN S.A. a contractului de leasing sus menționat erau achitate de către reclamantă un număr de 13 rate in suma de 121.113,72 EUR plus TVA iar ulterior rezilierii societatea a mai achitat in 10.06.2010 suma de 67.775 lei. La data de 10.03.2011, conform fisei primite de la pârâtă, reclamanta mai avea debit restant in suma de 324.309,11 lei.
Societatea de leasing pretinde cu titlu de daune interese toate ratele restante pana la finalul contractelor de leasing, si care trebuiau achitate pana in anul 2023, inclusiv valoarea reziduala pe care le declara scadente ca efect al rezilierii contractului, invocând clauza 11.2 din contract, deși nu au fost dovedite efectiv astfel de daune, deși potrivit art. 1084 cod civil » Daunele -interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost I lipsit, iar potrivit art. 1086 Cod civil »..in cazul când neexecutarea obligației rezulta din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie sa cuprindă decât ceea ce este o consecința directa si necesara a neexecutării obligației. »
Având in vedere aceste dispoziții legale, precum si faptul ca bunurile care au constituit obiect al contractelor au fost predate, rezulta ca orice solicitare privind pierderile financiare ale (creditoarei trebuie dovedite.
Pe de alta parte, fata de dispozițiile art. 15 din OG 51/1997 si cele cuprinse in clauza 11.2 din contracte, inserata in aceste contracte,apare ca o clauza leonina ,clauza leonina este reglementata în articolul 1513 din C. civ., care stabilește ca " este nul contractul prin care un asociat isi stipulează totalitatea câștigurilor. ,„ in care finanțatorul a prevăzut o contraprestație in favoarea sa cu mult mai mare decât beneficiul cocontractantului sau, care dezechilibrează serios egalitatea părților contractante, dar si o clauza abuziva, fiind inclusa . redactat de finanțator si pe care reclamanta nu a avut posibilitatea sa o negocieze, sens in care s-a exprimat si Curtea Constituționala prin Decizia nr. 162/2002,
Reclamanta solicită instanței să constate că, deși a semnat contractul de leasing, a avut posibilitatea de a negocia cu finanțatorul clauzele contractuale numai in privința obiectului leasingului, a duratei contractului, iar nu si condițiile generale de leasing la care aceasta a aderat fără a le negocia in mod direct cu societatea de leasing; acest aspect reiese din redactarea condițiilor generale, tipizate, care au fost numai aduse la cunoștința societății noastre, in calitate de utilizator, fără a exista o posibilitate reala pentru reclamanta de a le negocia in mod direct.
Față de aceasta situație, Curtea de Justiție a Uniunii Europene în practica sa constanta a reținut ca "din aceasta perspectiva a protecției consumatorului împotriva condițiilor de creditare inechitabile si pentru a-i permite sa cunoască pe deplin condițiile executării ulterioare a 87/102 impune ca, la încheierea contractului, debitorul sa fie în posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra întinderii obligației sale .
In dreptul intern, examinând dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 51/1997, la care a făcut referire mai sus, se retine expres, în final, ca utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plătească toate sumele datorate pana la data restituirii în temeiul contractului, situație în care, rezulta in mod cert, ca nu exista o obligație a utilizatorului decurgând din lege, de a plați pe lânga sumele rezultate si toate celelalte rate de leasing ramase de achitat, valoarea reziduala, dar si predarea bunului.
In acest context, se apreciază că interpretând dispozițiile O.G. nr. 51/1997, privind operațiunile de leasing si societățile de leasing, cuprinsul contractelor de leasing, cu caracter de adeziune, si dispozițiile art. 1066 Cod civil si art. 5 Cod civil sunt contracte de adeziune, standard, impuse reclamantei ce impun obligații împovărătoare acesteia.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția netimbrării a prescripției dreptului la acțiune și inadmisibilității acțiunii iar în fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii definește consumatorul ca fiind orice persoana fizica.
Or, Maestro este persoana juridica, nefiind aplicabile in cauza de fata dispozițiile Directivei invocate.
Cu privire la negocierea Clauzei 11.2 din Contractul de Leasing, potrivit Clauzei 11.2 din Contractul de Leasing: In cazul rezilierii Contractului, Finanțatorul va revalorifica Imobilul. Daca suma rezultata din revalorificarea acestuia nu acoperă integral suma rezultata din cumularea ratelor de leasing neîncasate pana la data rezilierii, soldul principalului la data rezilierii, valoarea reziduala, orice alta factura neîncasata pana la data rezilierii, costurile si pretențiile financiare ale Finanțatorului rezultate din sau in legătura cu rezilierea Contractului cum ar fi, dar fara limitare cheltuieli legate de reziliere, inclusiv cheltuieli judiciare, onorarii ale avocaților, executorilor judecătorești si consultanților finanțatorului, costurile pentru luarea in posesie, evaluarea, păstrarea, conservarea Imobilului, cheltuielile de efectuare a înregistrărilor si înscrierilor la autorități, taxe, impozite si onorarii, dobânzile cumulate pe perioada dintre data rezilierii si data încasării sumelor pretinse in baza prezentului articol, Finanțatorul se va îndrepta împotriva Utilizatorului pentru recuperarea diferenței. In cazul in care Finanțatorul nu revalorifica Imobilul, valoarea daunelor interese este egala cu cuantumul acestor sume.
Potrivit prevederilor art. 15 din Ordonanța de Guvern nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing si societățile de leasing:
Daca in contract nu se prevede altfel, in cazul in care locatarul/utilizatorul nu executa obligația de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevăzuta in contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plătească toate sumele datorate, pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing.
Prevederea contractuala de mai sus reprezintă o clauza penala prin care părțile au agreat asupra sancțiunii ce va fi aplicata Maestro in cazul in care acesta nu isi va respecta obligațiile asumate prin Contractul de Leasing.
Prin urmare, textul de lege mai sus menționat reia principiul forței obligatorii a contractelor, consacrat in art. 969 din Codul civil (Convențiile legal făcute au putere de lege intre partite contractante), dând prioritate prevederilor contractuale in raport cu celelalte dispoziții.
Contrar susținerilor Maestro, Contractul de Leasing nu este un contract de adeziune al cărui conținut sa fi fost impus Maestro. Maestro avea posibilitatea fie de a refuza încheierea contractului de leasing in forma propusa de F. L., fie de a negocia conținutul clauzelor contractuale, inclusiv in ceea ce privește obligațiile sale in situația rezilierii.
Prin sentința civilă nr. 268/24.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit clauzei inserate la pct. 11.2 din contract, în cazul rezilierii acestuia finanțatorul va revalorifica imobilul iar dacă suma nu va acoperi pe aceea rezultată din cumularea ratelor de leasing neîncasate până la reziliere, soldul principalului până la reziliere, valoarea reziduală, orice altă factură neîncasată până la data rezilierii, costurile și pretențiile financiare ale finanțatorului, diferența se recuperează de la utilizator. În situația în care finanțatorul nu revalorifică bunul, valoarea daunelor interese este egală cu cuantumul sumelor datorate de utilizator potrivit pct. 11.2.
Clauza este considerată abuzivă de către reclamantă numai în ceea ce privește obligația acesteia ca, în caz de reziliere a contractului, să plătească soldul principalului la data rezilierii și valoarea reziduală a imobilului .
Prin acțiune reclamanta a recunoscut că nu a achitat toate ratele de leasing restante iar cu notificarea_/15.04.2010 contractul a fost reziliat, punându-i-se în vedere să achite două sume de bani, una reprezentând rate, prime de asigurare și penalități până al notificare, cealaltă valoare tuturor ratelor rămase de achitat plus valoarea reziduală.
Față de prevederile clare din contractul de leasing privind cuantumul ratelor (cu și fără TVA), valoarea finanțată valoarea reziduală, valoarea totală a contractului, nu era necesară dovedirea daunelor cum arată reclamanta, invocând disp. art.1084 Cod civil .
Nu se poate considera că prevederea de la pct.11.2 din contract reprezintă o clauză leonină. Decizia Curții Constituționale nr.162/2002 este în cu totul alt sens decât cel precizat de reclamantă. Excepția de neconstituționalitate art. 11, 14 și 15 din OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing a fost respinsă ca inadmisibilă și pe fond Curtea a reținut că motivele de neconstituționalitate nu pot fi primite.
Toate celelalte susțineri ale reclamantei care revine la caracterul abuziv al prevederii contractuale și, în consecință, nulitatea acesteia, se referă la imposibilitatea negocierii condițiilor generale (contract de adeziune), dezechilibru dintre prestațiile părților, citindu-se din jurisprudența comunitară însă în materia contractelor de credit.
La solicitarea instanței, față de astfel de susțineri, reclamanta a arătat că își întemeiază acțiunea și pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori:
Totodată, s-a făcut trimitere și la Directiva 93/13/CEE.
Studiindu-se aceste reglementări se observă că nu pot avea calitatea de consumatori pentru a beneficia de recunoașterea unor clauze ca fiind abuzive și, în consecință, constatarea nulității lor, decât persoanele fizice.
Instanța are în vedere prevederile art. 2 lit.(b) din Directivă care definește noțiunea de consumator (orice persoană fizică care acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale).
Această noțiune este definită asemănător și în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
În cauză, reclamanta este o persoană juridică, respectiv societate constituită potrivit Legii nr.31/1990, nu poate beneficia de dispozițiile speciale menționate indiferent de completările aduse situației de fapt după introducerea acțiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel . (. SRL fiind absorbită de . în urma fuziunii prin absorbție), apreciind soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanta de fond a pronuntat o hotarare judecătoreasca fata de S.C. MAESTRO CREDIT LINE S.R.L., care nu mai avea calitate procesuala activa la data de 24.01.2014, întrucât aceasta fusese absorbita la data de 22.11.2013 de către S.C. L. D. S.R.L, in urma fuziunii prin absorbție, cerere care a fost admisa prin încheierea nr. 906 pronuntata in ședința din Camera de Consiliu din data de 22.11.2013, pronuntata de Tribunalul București, Secția a VI a Civila, in dosarul nr_/3/2013.
Desi parata S.C. F. L. Romania IFN S.A., a fost reprezentata la data de 24.01.2014, data pronunțării sentintei apelate, si reprezentantul acesteia avea cunostinta despre fuziunea prin absorbție dintre cele doua societati, nu a adus la cunoștința instantei acest aspect, ca la data de 24.01.2014, S.C. MAESTRO CREDIT LINE S.R. L., nu mai avea calitate procesuala active, instant pronunțând astfel o hotarare lata de o partea care nu mai avea calitate procesuala activa .
Pe fondul cauzei, in mod nelegal instanta de fond a respins ca neintemeiata acțiunea formulata de S.C. MAESTRO CREDIT LINE S.R.L., respingând toate argumentele aduse de aceasta in sensul dovedirii faptului ca este abuziva clauza prevăzuta art. 11.2. din contractul de leasing financiar nr. 2905/27.09.2008, in ceea ce privește partea acestei clauze referitoare la obligația Utilizatorului ca în caz de reziliere a contractului sa fie obligat la soldul principalului la data rezilierii si la valoarea reziduală a imobilului.
In mod greșit instanta de fond a retinut ca S.C MAESTRO CREDIT LINE S.R.L. a recunoscut ca nu a achitat toate ratele de leasing restante, in realitate aceasta a aratat in cererea de chemare in judecata condițiile in care a intervenit rezilierea contractului de leasing, respectiv fiind o reziliere unilaterala din initiativa paratei S.C. F. L. Romania IFN S.A., aceasta din urma solicitând S.C. MAESTRO CREDIT LINE S.R.L., prin notificarea de reziliere plata sumei de 392.084,11 lei, reprezentând ratele de leasing, primele de asigurare facturate si neachitate si penalitatile aferente acestora ,calculate pana la data notificării, plata sumei de 1.490,_ EUR, in lei, la cursul Banca Romaneasca S.A.- S.M.B. din ziua plații, reprezentând valoarea totala a ratelor de leasing ramase de plata si a valorii reziduale, solicitandu-se totodata si predarea bunului imobil situat in orașul M., statiunea Olimp, jnd. Constanta.
Cu privire la rezilierea contractului de leasing sus mentionat, arata ca aceasta nu a intervenit, intrucat atat intre parata din prezenta cauza, pe de o parte . cat si intre S.C. MAESTRO CREDIT LINE S.R.L,, S.C L. D. SRL., si alte doua societari din grupul celor doua societați a fost încheiata la data de 14.04.2011 o convenție prin care se stabileau obligații de plata in . societari din grup, convenție prin care se reiau relațiile contractuale.
Cu privire la efectul încheierii convenției din 14.04.2011, invocă decizia civila nr. 1071 din 16 mai 2012 pronuntata de Curtea de Apel București, Secția a V a Civila in dosarul nr._/3/2010,decizie cu incidența in prezenta cauza, care reprezintă autoritate de lucru judecat si care a statuat". Se constata ca intre S.C. F. L. ROMANIA IFN SA si debitoarea S.C. SPACE MUSIC & FILM SRL s-a încheiat convenția din 14 aprilie 2011, ulterior notificării de reziliere a contractului nr. 2 (din data de 15.04.2010), in consecința voința . fost aceea de a se continua relațiile contractuale conform convenției din 14 aprilie 2011.
Instanta de fond in mod greșit a retinut faptul ca " fata de prevederile clare din contractual de leasing, privind cuantumul ratelor ( ci si fara TVA), valoarea finantata, valoarea reziduala, valoarea totala a contractului, nu era necesara dovedirea daunelor cum arata reclamanta, invocând dispozițiile art. 1084 C. Civil."
Instanta in mod greșit a respins apararile S.C. Maestro Credit Line S.R. L, apreciind ca nu se poate considera ca prevederea de la pct. 11.2 din contract reprezintă o clauza leonină, respingând si toate susținerile acesteia cu privire la dovedirea caracterul abuziv al clauzei in privința imposibilității negocierii condițiilor generale, ca fiind un contract de adeziune, dezechilibrul dintre prestatiile părtilor apreciind ca jurisprudenta comunitara in materia contractelor de credit invocata nu se aplica in prezenta cauza.
Prima instanta nu a avut in vedere ca suntem in prezenta unui contract comercial, prin incheierea caruia partile semnatare urmăresc realizarea de beneficii, caracterul esențial al oricărui act comercial constituindu-i scopul sau, respectiv intentia părtilor de realizarea profitului. Insa, si in aceasta situatie libertatea contractuala este supusa unor reguli, dispozițiile art. 5 C civ. potrivit carora nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri, fiind aplicabile. Astfel, urmeaza a se avea in vedere ca potrivit art. 948 C. civ. pentru valabila incheierea a unei convenții sunt necesare intrunirea condițiilor privind capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părtii care se obliga, un obiect determinat si o cauza licita. Cu privire la aceasta ultima cerința, art. 966 C. civ. prevede ca obligația făra cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita nu poate avea nici un efect, art. 968 C civ. dispunând cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice. Rezulta așadar, in cazul oricărui contract sau clauza contractuala pentru ca acesta sa intruneasca cerințele de valabilitate si astfel a fi apt de a produce efecte juridice este necesar ca obiectul urmărit de parti la incheierea acestuia sa fie licit si moral, respectiv sa nu contravină ordinii publice si bunelor moravuri. In speța de fata, instanta de fond nu a avut in vedere, ca prevederile clauzei din convenție adusa in atentia instantei stabilesc in sarcina utilizatorului plata indemnizației de reziliere in cazul desființării convenției, indemnizație egala cu toate celelalte rate ramase de achitat si valoarea reziduala. In analizarea acestor prevederi raportat la dispozițiile legale aratate, pe de o parte, trebuie avut in vedere ca suntem in prezenta, unui contract comercial incheiat de către parti in exercitarea activitatiior desfasurate in calitate de comerciant, prin incheierea carora s-a urmărit de ambele parti realizarea de profit si beneficii.
Tot in acest cadru, instant de fond trebuia sa aiba in vedere si prevederile art. 15 din OG nr. 51/1997 potrivit cărora daca in contract nu se prevede altfel, in cazul in care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevăzută in contractul de leasing, locatorul/finantatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar I locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate, pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing.
In același timp insa, trebuie avute in vedere si dispozițiile legale generale, care reglementează libertatea contractuala cu privire la toate actele juridice încheiate si care o condiționează si impun respectarea prevederilor art 966 si 968 C. civ. De asemenea, prezintă importanta si natura raportului juridic incheiat intre parti. Suntem in prezenta, unei convenții de leasing, operațiune complexa prin care se asigura transmiterea către una dintre parti dreptului de folosința asupra unui bun in schimbul unei plați periodice, cu dreptul utilizatorului ca la expirarea duratei contractului sa opteze pentru prelungirea convenției, cumpararea bunului sau incetarea raportului. Or, in aceste condiții, se observa ca prin încheierea contractului utilizatorul beneficiaza doar de dreptul de folosința asupra bunului, nefiindu-i transmis si proprietatea acestuia. Instant de fond nu a avut in vedere faptul ca, corelativ beneficiului dobândit de utilizator, acesta, pe toata perioada de derulare a convenției este îndatorat la plata redeventei aferente dreptului de folosința, precum si ta plata altor sume stabilite prin convenție, reprezentând comisioane, taxe, penalitati. Astfel, tinand seama de toate aceste aspectele, instant de fond nu a apreciat ca prevederea in sarcina utilizatorului, in cazul rezilierii convenției a plații tuturor ratelor si valorii reziduale reprezintă o sarcina disproporționate, ducând la crearea unui dezechilibru contractual nejustificat, mai ales in condițiile in care, cu ocazia desființarii convenției partea este obligata la plata ratelor scadente, restituirea bunurilor, plata comisioanelor, taxelor penalitatilor. F. de aceste aspecte, clauza contractuala, supusa atentiei instantei drept abuziva, nu îndeplinește condițiile privitoare la existenta unei cauze licite si morale, pe cale de consecința neputandu-se da eficacitate acestora, utilizatorul neputand fi obligat la plata sumelor calculate in temeiul acestei clauze.
Aceste clauze din contract sunt clauze penale stipulate conform art. 1066 si 1.087 C.civ. Libertatea contractuala consacrata de art.969 C.civ. nu înseamna ca partite au o libertate absoluta sau discreționara de a contracta, adica de a-si stabili legea. Forța juridica deplina este recunoscuta doar convențiilor care respecta ordinea, publica si bunele moravuri. Un contract are putere de lege între parti, întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credinta si utilitate pentru părțile contractante. Regula ireductibilității clauzei penale consacrata de dispozițiile art. 1087 C.civ. privește o clauza penala stabilita în condițiile legii si cu respectarea principiilor Codului civil, iar nu o clauza abuziva stabilita cu încalcarea exigentelor echitatii, bunei-credințe, a echilibrului între prestării si prin care s-ar ajunge la îmbogatirea fara just temei a unei parti, în dauna celeilalte. Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori exclude de la domeniul ei de aplicare contractele în care apar ca parti persoane juridice cu toate acestea se poate retine definiția data de aceasta lege pentru, calificarea unei clauze ca fiind abuziva, in acest sens S.C Maestro Credit Line S.R.L. si-a întemeiat in drept acțiunea și pe prevederile Legii 193/2000. În acest sens o clauza care nefiind direct negociata cu utilizatorul, este de natura sa rupă în mod semnificativ echilibrul contractual dintre parti în detrimentul utilizatorului contrar cerințelor bunei-credite si care determina in cele din urma un dezechilibru intre drepturile si obligațiile părtilor, este abuziva. Clauzele contractului de leasing fie sunt acceptate, fie nu se încheie convenția, ceea ce înseamna ca rolul negocierii este foarte limitat în ceea ce-l privește pe utilizator. Clauza litigioasa care da dreptul finanțatorului sa încaseze intreaga valoare a convenției desi utilizatorul restituie bunul închiriat înainte de termen, contractul fiind reziliat, este abuziva, oricum prejudiciul finanțatorului constând in ratele neachitate se acopera prin incasarea lor inclusiv prin perceperea dobânzii aferente acestora plus a cheltuielilor privind închiderea contractului. Clauza abuziva este o clauza ilicita fiind contrara legii, bunelor moravuri si ordinii publice conform art.968 Cod civil. Clauza penala trebuie sa aiba ca scop conform art. 1066 C.civ. repararea prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutarea unei obligații din partea debitorului aceasta finalitate realizandu-se prin plate ratelor scadente cu dobanda si restituirea bunului si nicidecum prin plata întregului contract care nu se mai executa fiind încetat. Clauza litigioasa nu este obscura pentru a necesita vreo interpretare, ci ea este ilicita. In aceste condiții, articolele amintite mai sus sunt lovite de nulitate absoluta si potrivit dreptului comun întrucât prestării le la care s-a obligat utilizatorul in situatia pieirii bunului sunt lipsite de cauza, neexistand nicio contraprestatie a locatorului care sa le justifice (art.966 c.civ.).
Pârâta . IFN SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la invocarea de către L. a lipsei calitatii procesuale active
L., societatea care a absorbit Maestro Credit Line S.R.L., reclamanta din fond, invoca lipsa calitatii procesuale active.
Potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimeni nu isi poate invoca propria culpa in susținerea intereselor sale.
L. susține ca reprezentantul F. L. avea cunostinta de fuziune, insa nu face nicio dovada in acest sens.
F. L. nu avea cunostinta de fuziunea dintre L. si Maestro Credit Line S.R.L. si chiar daca ar fi avut, nu avea obligația de a depune dovada acestei fuziuni si pentru faptul ca nu deținea o astfel de dovada.
Având in vedere ca F. L. este tert fata de fuziunea dintre L. si Maestro Credit Line S.R.L., si F. L. are calitatea de parata in acest dosar, sarcina probei revine L. si nu F. L..
Mai mult, potrivit art. 250 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, "fuziunea sau divizarea are urmatoarele consecințe: a) trabsferul, atat in raporturile dintre societatea absorbita sau divizata si societatea absorbanta/societatile beneficiare, cat si in raporturile cu tertii, către societatea absorbanta sau fiecare dintre societatile beneficiare al tuturor activelor si pasivelor societatii absorbante/divizate [...]".
In consecința, chiar daca la data pronunțării Sentintei, Maestro Credit Line S.R.L. a fuzionat cu L., efectele Sentintei se rasfrang asupra L., care a preluat de drept drepturile si obligațiile societatii absorbite, respectiv Maestro Credit Line S.R.L.
In consecința, solicita instantei de judecata sa cenzureze apararile L. cu privire la lipsa calitatii procesuale active.
L. invoca practica judiciara pe care o interpretează in mod greșit si, totodata, „omite" hotarari judecătorești esențiale in prezenta cauza
L. critica Sentinta doar in ceea ce privește efectele Convenției din data de 14 aprilie 2011 („Convenția") prin invocarea unor decizii de practica judiciara.
Argumentele L. nu sunt decât o incercare de a induce in eroare instanta de apel, in fapt existând o practica contrara celei invocate de L., inclusiv o decizie irevocabila, dupa cum urmeaza:
Prin Decizia civila nr. 2380/2013 din data de 17 decembrie 2013 pronuntata de Curtea de Apel București in dosarul nr._/3/2010 (Anexa 1), in contradictoriu cu Excont 99 S.R.L., parte semnatara a Convenției, instanta de judecata a stabilit irevocabil:
"Contrar susținerii recurentei, potrivit careia, raporturile contractuale initiate prin contractele de leasing nu au incetat, intrucat prin convenția incheiata in data de 15.04.2011, termenii contractuali inițiali ai contractelor de leasing au fost modificați, Curtea constata ca din Convenția din data de 14.04.2011 nu rezulta o modificare a termenilor contractelor de leasing in sensul retinut de recurenta.
Prin Sentinta civila nr. 3301/2014 din data de 23 iunie 2014 pronuntata de Tribunalul București in dosarul nr._ (Anexa 2), in contradictoriu cu L., instanta de judecata a stabilit:
„In opinia tribunalului, contractul de leasing nr. 2905/29.07.2008 a fost reziliat de către parata pentru neexecutarea de către reclamanta a obligației de plata a ratelor de leasing. Reclamanta nu a contestat temeinicia acestei sancțiuni, recunoscand-o expres prin convenția din 14.04.2011.
Prin acțiune reclamanta a recunoscut ca nu a achitat toate ratele de leasing restante iar cu notificarea 2191/15.04.2010 contractul a fost reziliat [...]".
In consecința, rezilierea Contractului de Leasing si faptul ca prin Convenție nu s-a modificat Contractul de Leasing si nici nu s-a revenit asupra măsurii rezilierii acestuia, nu mai pot fi repuse in discuția contradictorie a pârtilor din prezenta cauza, avand in vedere soluțiile instantelor mentionate la pct. 1 si 2 de mai sus.
Clauza 11.2 din Contractul de Leasing nu este abuziva
Clauza 11.2 din Contractul de Leasing reprezintă o clauza penala prin care părțile au agreat asupra sancțiunii ce va fi aplicata L. in cazul in care acesta nu isi va respecta obligațiile asumate prin Contractul de Leasing.
Potrivit prevederilor art. 15 din Ordonanța de Guvern nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing si societatile de leasing:
Daca in contract nu se prevede altfel, in cazul in care locatarul/utilizatorul nu executa obligația de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevăzută in contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate, pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing (s.n.).
Textul de lege menționat mai sus reia principiul forței obligatorii a contractelor, consacrat in art. 969 din Codul civil (Convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante), dand prioritate prevederilor contractuale in raport cu celelalte dispoziții, contrar susținerilor L. cu privire la modalitatea de aplicare a acestei dispoziții legale.
Mai mult, Contractul de Leasing a fost incheiat cu L. la data de 29 iulie 2008. Nu se poate accepta ca abia dupa 5 (cinci) ani de la incheierea unui contract, L. sa constate ca in Contractul de Leasing ar fi prevăzute clauze abuzive.
Avand in vedere ca interesul ocrotit prin Clauza 11.2 este unul particular, părțile pot invoca exclusiv nulitatea relativa a Clauzei 11.2, nu nulitatea absoluta a acesteia.
Or, nulitatea relativa poate fi solicitata numai in anumite condiții, printre care si respectarea termenului general de prescripție de 3 (trei) ani.
In consecința, solicită a constata ca dreptul de a solicita nulitatea Clauzei 11.2 din Contractul de Leasing s-a prescris.
În cursul judecății apelului s-a pus în vedere apelantei să facă dovada transmisiunii calității procesuale active, sens în care la dosar a fost depusă încheierea nr.906/22.11.2013 prin care s-a admis cererea formulată de petentă . și s-a constatat legalitatea fuziunii prin absorbție a . SRL.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate, Curtea urmează să respingă apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de apel referitor la excepția lipsei calității procesuale active a . SRL, Curtea constată că potrivit încheierii nr. 906/22.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă s-a constatat legalitatea fuziunii prin absorbție a . SRL (societate absorbită) de către . (societate absorbantă) sens în care a operat o transmisiune a calității procesuale active în condițiile articolului 250 din Legea nr. 31/1990 republicată .
Obligația de a încunoștința instanța de fond asupra acestei situații juridice revenea reclamantei și nu pârâtei, astfel încât susținerile reclamantei în acest sens sunt neîntemeiate față de dispozițiile articolului 108 alin. 4 Cod procedură civilă potrivit cu care „ nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt” și ca urmare acest motiv de apel este nefondat.
Pe fondul cauzei referitor la motivele de apel prin care se susține că în mod greșit instanța de fond a respins toate argumentele în sensul dovedirii caracterului abuziv al clauzei prevăzute în articolului 11.2 din contractul de leasing financiar, se constată că instanța de fond a ținut cont de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept invocate de reclamantă și de jurisprudența CJUE cu privire la clauzele abuzive, fiind invocate articolul 3 și 4 din Directiva 93/13 ( acesta a fost motivul pentru care reclamanta a beneficiat de scutirea de taxă de timbru).
Această directivă a fost transpusă în legislația națională prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.
Motivarea instanței de fond se bazează exclusiv pe calitatea de consumator care nu poate fi o persoană juridică ci doar o persoană fizică sau grup de persoane fizice, aspect ce nu a fost criticat în motivele de apel.
Curtea reține că, potrivit articolului 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, prin consumator se înțelege orice persoană fizică s au grup de persoane fizice, constituite în asociații, care în temeiul unui contract ce intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri în afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale”.
Prin urmare, față de aceste dispoziții legale, persoanele juridice,nu pot invoca dispozițiile legii 193/2000” privind clauzele abuzive, deoarece legiuitorul le-a exclus din categoria persoanelor care pot beneficia de prevederile acestei legi.
Pentru avea calitatea de consumator, trebuie îndeplinite 2 condiții, în mod cumulativ: persoana trebuie să procure bunuri sau ser vicii pentru satisfacerea unui interes personal, consumatorul fiind întotdeauna o persoană fizică. Bunurile și serviciile trebuie să fie procurate într-un scop neprofesional, acesta fiind un criteriu fundamental care conduce la distincția de bază între consumator persoană fizică și persoanele juridice.
Consumatorul nu poate fi decât o persoană fizică, care își procură pentru uzul său propriu sau familial, bunuri și servicii, spre deosebire de persoana juridică, care are un scop profesional.
Deși instanța de fond a motivat în același sens soluția pronunțată, apelanta – reclamanta nu aduce nici o critică sub acest aspect soluției instanței de fond.
Dată fiind această situație, respectiv faptul că reclamanta – persoană juridică nu se încadrează în categoria consumatorilor, ca și condiție fundamentală prevăzută de articolul 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 nu se mai poate analiza caracterul abuziv al clauzei prevăzute de articolul 11.2 din contract de leasing financiar în ceea ce privește partea acestei clauze referitoare la „ obligația utilizatorului ca în caz de reziliere a contractului să fie obligat la soldul principalului la data rezilierii și la valoarea reziduală a imobilului”, clauză care de altfel este în sensul juridic dat de legiuitor prin articolului 15 din OUG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing care au următorul conținut: „ Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
Sensul juridic dat de legiuitor articolului 15 este clar „ Dacă în contract nu se prevede altfel ....”.
Prin urmare, clauza prin care finanțatorul are dreptul ca în caz de reziliere a contractului să solicite soldul principalului la data rezilierii și la valoarea reziduală a imobilului, nu are caracter abuziv, deoarece legiuitorul nu a interzis expres o asemenea prevedere contractuală.
În apel, reclamanta susține că această clauză din contract reprezintă o clauză leonină, precum și faptul că această clauză este o clauză penală ilicită stipulată conform articolului 1066 și 1087 Cod civil (fila 5 motive apel, fila 7 motive de apel) susținând, odată caracterul abuziv al acestei clauze din perspectiva imposibilității de negociere, contractul de leasing fiind un contract de adeziune, și a dezechilibrului între prestații, precum și caracterul ilicit al clauzei, iar pe de altă parte admite că Legea nr. 193/2000 exclude de la aplicare contractele în care apar ca părți, persoane juridice precizând că „ și-a întemeiat în drept acțiunea și pe prevederile legii nr. 193/2000”.
Se constată că la solicitarea instanței de fond reclamanta a arătat că își întemeiază acțiunea și pe dispozițiile legii nr. 193/2000, făcând trimitere și la Directiva 93/12/CEE astfel, încât cererea de chemare în judecată a fost analizată din această perspectivă, aceasta fiind de fapt perspectiva juridică din care o clauză contractuală poate fi considerată abuzivă .
Revenim astfel, tot la dispozițiile Legii nr. 193/2000, respectiv la dispozițiile articolului 4 alin. 1 din legea nr. 193/2000, potrivit cu care „ o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
Ori, iată că, față de aceste dispoziții legale, revenim la calitatea de consumator, pe care așa cum am arătat mai sus, legea nu o recunoaște persoanelor juridice.
Așadar, din această perspectivă clauza nu poate fi considerată abuzivă.
În ceea ce privește susținerile apelantei în sensul că ne aflăm în prezența unei clauze leonine, regimul juridic al acestei clauze este unul special neputând și extins prin analogie la contractul de leasing, contract ce nu poate fi calificat ca fiind un contract de societate.
În ceea ce privește caracterul ilicit al clauzei penale, analizând această clauză prin raportare la dispozițiile articolului 15 din O.G. nr. 51/1997 republicată, Curtea reține, așa cum a arătat, în considerentele de mai sus, că legiuitorul a lăsat deplină libertate contractuală părților implicate în contractul de leasing, în ceea ce privește modul de determinare a daunelor cuvenite finanțatorului în caz de reziliere.
Pe de altă parte se constată că în cererea de chemare în judecată s-a susținut caracterul abuziv al clauzei nu și caracterul ilicit, care se invocă de către apelantă pentru prima dată în apel, ceea ce contravine dispozițiilor 294 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge apelul formulat de apelanta reclamantă . (. SRL- absorbită).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă . (. SRL- absorbită) cu sediul în București, . nr. 26, sector 1 și cu sediul ales în București, ., ., împotriva sentinței civile nr.268/24.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . IFN SA, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 27 sector 1, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. M. S. M. H.
U.
GREFIER
C. M.
Red.Jud.A.M.S.U.
Tehnored.I.N.
Ex.5/12.01.2015
……………………..
Tribunalul București Secția a VI-a Civilă
Judecător fond: G. R.
| ← Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința nr.... | Fuziune/Divizare. Sentința nr. 425/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
