Obligatia de a face. Decizia nr. 987/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 987/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 3071/3/2014
Dosar nr._ (Număr intern 1742/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 987/2014
Ședința publică de la 28 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător C. G. I.
Grefier E.-R. L.
**********
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului formulat de reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C., P. Ș. A., T. F., C. V., T. P., H. A., S. P., M. I., B. E. împotriva Sentinței civile nr.2996 din 11.06.2014, pronunțată de Secția a VI-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata pârâtă . GROUP SA.
Dezbaterile în apel au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 21.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună note sau concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de astăzi, 28.10.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului Curtea constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 31.01.2014, înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C., P. Ș. A. reprezentată prin P. L., T. F., C. V., T. P., H. A., S. P., M. I., B. E. au chemat în judecată pârâta O. V. Insurance Group S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale și morale ca urmare a prejudiciului produs prin decesul numitului P. I. - soțul, respectiv tatăl reclamanților - decedat în urma accidentului rutier din data de 21.03.2012, și prin decesul numitului T. G., fiul, respectiv fratele reclamanților către: . P. L. - soția decedatului P. I.- 300.000 lei - daune morale;- 5.000 lei - daune materiale, reprezentând cheltuielile de înmormântare, precum și cheltuielile efectuate cu ocazia ritualurilor creștinești ulterioare înmormântării; P. C. L. - fiica decedatului P. I. -300.000 lei - daune morale;. P. I. C. - fiul decedatului P. I. 300.000 lei daune morale;. P. Ș. A. prin mama P. L.- fiica decedatului P. I.- 300.000 lei daune morale;- 10.467,5 lei - daune materiale reprezentând prestația periodică de la data producerii accidentului și până la împlinirea vârstei de 18 ani. T. F. - mama victimei decedate T. G.
3.500.000 lei daune morale;- 10.000 lei daune materiale reprezentând cheltuielile de înmormântare, precum si cheltuielile efectuate cu ocazia ritualurilor creștinești ulterioare înmormântării; C. V. - sora victimei decedate T. G.- 350.000 lei daune morale; T. P. - fratele victimei decedate T. G. 350.000 lei daune morale; H. A. - sora victimei decedate T. G. 350.000 lei daune morale; S. P.- sora victimei decedate T. G. 350.000 lei daune morale; M. I. - sora victimei decedate T. G.- 350.000 lei daune morale; B. E. - sora victimei decedate T. G. 350.000 lei daune morale.
Prin sentința civilă nr. 2996/11.06.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților P. L., P. C. L., P. I. C. și P. Ș. A. reprezentată de P. L., excepție invocată de către pârâtă, ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de P. L., P. C. L., P. I. C., și P. Ș. A. reprezentată de P. L., în contradictoriu cu pârâta O. V. Insurance Group S.A. ca neîntemeiată; a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții T. F., C. V., T. P., H. A., S. P., M. Ioanași B. E. în contradictoriu cu pârâta O. V. Insurance Group S.A. și obligată pârâta la plata către reclamanta T. F. a sumei de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, și a sumei de 75.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale; la plata către fiecare dintre reclamanții C. V., T. P., H. A., S. P., M. I. și B. E. a sumei de 40.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale; a fost respinsă cererea de chemare în judecată pentru celelalte sume, ca neîntemeiată; a fost obligată pârâta la plata către reclamanții T. F., C. V., T. P., H. A., S. P., M. I. și B. E. a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la plata efectivă a sumelor datorate și la plata către reclamanta T. F. a sumei de 6200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; a luat act că pârâta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată de la reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C. și P. Ș. A. reprezentată de P. L., pe cale separată.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut în ceea ce privește situația de fapt, că la data de 21.03.2012 lucrătorii Postului de Poliție T.F. D. au fost sesizați de către Serviciul SAU 112 despre faptul că trenul Interregio nr.1766, care circula de la Timișoara la Iași, în Punctul de Oprire CF Mintia a lovit un autoturism în care se aflau două persoane.
În referatul cu propunere de a nu se începe urmărirea penală din dosarul nr._/852/P/2012 al Serviciului de Poliție Transporturi Hunedoara, Postul de Poliție T.F. D. s-a reținut că autoturismul marca Mazda cu număr de înmatriculare_, condus de numitul P. I., autoturism ce circula dinspre D. spre Brănișca, ignorând semnele acustice, a pătruns în gabaritul liniei și a fost lovit de trenul Interregio 1766, care circula fără oprire până la stația CFR D.. În urma impactului a decedat atât șoferul autoturismului marca Mazda numitul P. I., cât si pasagerul din autoturism, numitul T. G.. De asemenea, s-a stabilit că P. I. nu era sub influența băuturilor alcoolice, T. G. avea o îmbibație alcoolică de 1,90%, iar accidentul s-a produs din culpa conducătorului auto P. I., care nu a respectat dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice,
Prin Rezoluția din 12.08.2012, P. de pe lângă Judecătoria D. în dosarul nr.892/P/2012 a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza, privind moartea violentă a numiților P. I. și T. G., în temeiul art. 228 alin.6 din Codul de procedură penală raportat la art.10 litera b din Codul de procedură penală.
La momentul producerii accidentului, 21.03.2012, era în vigoare polița de asigurare ./10/U4/CA nr._ încheiată la data de 01.03.2012, cu valabilitate pentru perioada 02.03._13 pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare_ încheiată la Societatea de Asigurări O. V. Insurance Group S.A.( fila 41 vol.I dosar).
Reclamanții au invitat-o pe pârâta O. V. Insurance Group S.A. la conciliere directă, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 44-75 vol.I dosar, dar demersurile lor au rămas fără rezultat.
Conform actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei (filele 11-19 vol.I dosar) la data decesului numitului P. I., acesta avea ca soție și rude apropiate pe: P. L. - soție, P. C. L. – fiică, P. I. C. – fiu și P. Ș. A. - fiică.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare pentru că obiectul cererii de chemare în judecată este stabilit de reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C. și P. Ș. A. ca fiind o obligație de a da, respectiv de a obliga pe pârâtă să plătească daune materiale și morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului autorului lor P. I., penalități de întârziere de la data pronunțării hotărârii, precum și cheltuieli de judecată.
Reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C. și P. Ș. A. și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pentru capătul de cerere principal pe dispozițiile art. 49, art.50 și art.26 alin.1 din Norma Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 29.11.2011.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere s-au invocat prevederile art. 37 din Norma Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 29.11.2011, iar pentru capătul de cerere accesoriu privind plata cheltuielilor de judecată s-au invocat prevederile art. 453 din noul Cod de procedură civilă și art. 26 alin.1 lit.d din Norma Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 29.06.2011.
Pârâta a arătat că în speță sunt aplicabile prevederile art.2223 și art.2224 din Noul Cod Civil, iar față de prevederile art.50 alin.2 din Legea 136/1995 reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C. și P. Ș. A. nu au calitatea de terți prejudiciați.
Pe fond, tribunalul a reținut că reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C. și P. Ș. A. au invocat ca temei al capătului de cerere privind plata daunelor materiale și morale prevederile art.50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 dispoziții speciale față de prevederile de drept comun ( art.2223 și art.2224 din noul Cod civil).
Conform art. 50 alin.3 din Legea nr. 136/1995 se acordă despăgubiri în situația în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul( soția) sau persoane care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.
Tribunalul a apreciat că trebuie realizată o interpretare sistematică a textului art.50 alin.3 din Legea nr.136/1995, raportându-se la întreg conținutul art.50 din Legea nr.136/1995.
De asemenea, trebuie avută în vedere și natura juridică a asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Tribunalul a reținut că alin.1 al art. 50 („Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri”) constituie ipoteza generală, care este detaliată (clarificată) în prevederile alin. 2-4 ale articolului.
Astfel, alin. 2 și 3 („În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv. Se acordă despăgubiri și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoane care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului”) prevăd situațiile în care se pot acorda despăgubiri în caz de vătămare corporală sau deces.
A.. 4 („Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum și dacă nu aparțineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului”) are în vedere condițiile în care se pot acorda despăgubiri pentru avarierea sau distrugerea bunurilor.
Revenind la prevederile art. 50 alin. 2 și 3, tribunalul a constatat că acestea trebuie interpretate sistematic, ipoteza de la alin. 3 fiind numai una specială a alin.2. Mai mult, alin.3 nu face decât să arate că se acordă despăgubiri și rudelor sau persoanelor aflate într-o anumită relație cu persoana vinovată, aceștia înfățișând un drept la reparație propriu.
Interpretând astfel aceste texte legale, se pot acorda despăgubiri soțului (soției) sau persoanelor care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului, numai dacă acestea au fost vătămate corporal sau au decedat în accidentul respectiv, deci aflându-se în afara vehiculului care a produs accidentul sau în acel vehicul.
Mai mult, ar fi contrar spiritului textului legal ca soțul (soția) sau persoanele care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului, să fie despăgubite dacă nu au fost accidentate, întrucât dacă persoana responsabilă de accident ar trăi, aceste persoane nu ar fi despăgubite în niciun fel de către asigurătorul RCA.
În sprijinul acestei interpretări vin și prevederile Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule aprobate prin Ordinul Comisiei de Supravegherea Asigurărilor nr.14/2011( în vigoare la data accidentului) care la art.26 alin.1 se referă la obligația asigurătorului RCA de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite, iar în art.27 alin.2 arată că asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile suferite de conducătorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului.
Or, reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C. și P. Ș. A. nu au suferit prejudicii ca urmare a accidentului, din referatul cu propunere de a nu se începe urmărirea penală din dosarul nr._/852/P/2012 al Serviciului de Poliție Transporturi Hunedoara, Postul de Poliție T.F. D. rezultând că decesul conducătorului auto P. I. s-a produs ca urmare a unei autoaccidentări.
În ceea ce privește natura juridică a asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, tribunalul a reținut că asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule este o asigurare împotriva riscului de a plăti despăgubiri către terții prejudiciați prin fapta ilicită ce atrage răspunderea civilă a asiguratului.
De asemenea, din reglementarea dată de Legea nr. 136/1995 rezultă că asigurarea obligatorie de răspundere civilă este o asigurare colectivă a victimelor accidentelor de autovehicule și – totodată – o asigurare a persoanelor responsabile de accident împotriva riscului de a plăti despăgubiri către terții prejudiciați prin fapta ilicită ce atrage răspunderea lor civilă.
Pe de altă parte, cazul asigurat (adică evenimentul asigurat – riscul – survenit și care dă naștere obligației asigurătorului de a plăti indemnizația de asigurare – despăgubirile – în condițiile prevăzute de lege) constă în accidentul cauzator de prejudicii terțelor persoane pentru care – potrivit legii civile – se angajează răspunderea asiguratului sau a persoanei care conducea autovehiculul.
Din cele arătate mai sus rezultă că asigurarea obligatorie de răspundere civilă acoperă numai răspunderea civilă delictuală a asiguratului sau a celui care conducea autovehiculul.
În privința noțiunii de terță persoană păgubită, conducătorul autovehiculului, vinovat de producerea accidentului, nu are o asemenea calitate. Ca atare, nici acesta sau urmașii săi nu pot obține de la asigurător, în temeiul asigurării obligatorii de răspundere civilă, repararea pagubelor suferite, aceștia neavând calitatea de terți prejudiciați.
În speța dedusă judecății, tribunalul constată că persoana responsabilă de accident – P. I. - nu a săvârșit nicio faptă ilicită față de reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C. și P. Ș. A., faptă ilicită care să fi cauzat acestora vreun prejudiciu și care să fi putut atrage răspunderea acestuia și – implicit – răspunderea pârâtei.
Pierderea vieții conducătorului auto P. I. constituie prejudiciu propriu creat prin propria culpă și este exclus expresiss verbis din sfera răspunderii RCA. Nu există nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul cauzat propriei persoane de către conducătorul auto P. I. și patrimoniul soției sau copiilor acestuia.
Mai mult, în cazul în care aceste persoane au calitatea de moștenitori ai conducătorului auto s-ar ajunge la încălcarea prevederilor exprese ale art.50 alin.2 din Legea nr. 136/1995, care exceptează de la despăgubiri conducătorul vehiculului care a produs accidentul în urma căruia a decedat.
Suferința pentru decesul soțului sau tatălui nu constituie „ riscul asigurat” în sensul Legii nr. 136/1995, în condițiile în care acesta este vinovat de producerea accidentului.
De principiu, rolul asigurării de răspundere civilă - RCA – este acela de a acoperi răspunderea civilă delictuală a conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, pentru prejudiciile produse unor terțe persoane, prin intermediul autovehiculului.
Reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C. și P. Ș. A. ar fi putut beneficia de despăgubiri pentru decesul soțului/tatălui lor dacă acesta ar fi avut încheiat un contract de asigurare de viață pentru accidente. Numai o astfel de asigurare de viață acoperă riscul de deces sau invaliditate ca urmare a unui accident de circulație, pentru persoanele beneficiare ale asigurării, dar în speță, între decedat și societatea pârâtă nu există un astfel de contract. Nu s-a dovedit că polița de asigurare ./10/U4/CA nr._ încheiată la data de 01.03.2012 funcționează ca o asigurare facultativă de viață din accidente de autovehicule.
Pe de altă parte, răspunderea civilă pentru accident nu poate fi interpretată numai prin prisma dispozițiilor legii speciale, ci și prin cele ale principiilor generale ale răspunderii civile, fie contractuală, fie delictuală, niciuna dintre acestea nefiind regăsită în cauză, în condițiile art. 1349 din noul cod civil sau art.1350 din noul Cod civil. Niciodată răspunderea civilă delictuală nu a fost interpretată altfel decât o răspundere pentru prejudiciul cauzat altuia, unui terț, ori așa cum am arătat, reclamații nu pot fi considerați terți față de soțul/tatăl lor, ci succesori în drepturile și obligațiile acestuia.
Acest lucru rezultă și din interpretarea art.50 alin.2 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora nu beneficiază de despăgubiri de la asigurător conducătorul autovehiculului care a produs accidentul, or, reclamanții sunt succesorii în drepturi ai acestuia, fiind excluși de la despăgubiri.
A mai reținut tribunalul că potrivit art.27 din Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule aprobate prin Ordinul Comisiei de Supravegherea Asigurărilor nr.14/2011( în vigoare la data accidentului) nu se acordă despăgubiri pentru conducătorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului, ceea ce înseamnă că în cazul răspunderii civile RCA în cazul decesului persoanei vinovate de producerea accidentului nu pot beneficia nici ele de despăgubiri.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, tribunalul a apreciat că reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C. și P. Ș. A. nu au posibilitatea de a solicita despăgubiri pentru daune materiale sau morale de la pârâtă, aceștia nefiind terți prejudiciați în sensul Legii nr. 136/ 1995.
Față de aceste aspecte, tribunalul a constatat că nu se mai impune analizarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei O. V. Insurance Group S.A..
Pentru motivele expuse, tribunalul urmează a respins capătul de cerere formulat de reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C. și P. Ș. A. privind plata daunelor materiale și morale în contradictoriu cu pârâta O. V. Insurance Group S.A., ca neîntemeiat.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate de la data pronunțării unei hotărâri definitive și până la plata sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri tribunalul l-a respins în temeiul principiului accesoriul urmează soarta principalului.
În ceea ce privește cererea formulată de reclamanții T. F. C. V., T. P., H. A., S. P., M. I. și B. E., tribunalul a apreciat că acesta este întemeiată în parte.
use la dosarul cauzei și declarației de proprie răspundere dată de reclamanta T. F. (filele 21-35, 260, 261 și 282 vol.I dosar) la data decesului numitului T. G., acesta avea ca mamă și frați pe: T. F. – mamă, C. V. - soră, T. P.- frate, H. A. - soră, S. P. - soră, M. I. - soră și B. E. - soră.
Obligația de reparare a prejudiciului material și moral suferit de către reclamanții T. F., C. V., T. P., H. A., S. P., M. I. și B. E. revine societății de asigurare emitente a poliței RCA, așa cum rezultă din dispozițiile art.49 și 50 din Legea nr. 136/ 1995 și prevederile art. 26 alin.1 și art.49 pct. 1 din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobată prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011.
Tribunalul a apreciat că trebuie făcută o interpretare sistematică a prevederilor art. 50 din Legea nr. 136/1995 și de asemenea, trebuie avută în vedere și natura juridică a asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condițiile existenței prejudiciului, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și prezența vinovăției, care în conformitate cu dispozițiile art. 1.357 din noul Cod civil poate îmbrăca forma celei mai ușoare culpe.
Fapta ilicită ca element al răspunderii delictuale reprezintă acea faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane sau intereselor acestuia (art. 1357 coroborat cu art. 1359 din noul Cod civil).
În speța dedusă judecății, fapta ilicită constă în conducerea de către P. I. a unui autovehicul fără respectarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G. nr. 195/ 2002. Astfel, așa cum rezultă din cercetările efectuate de poliție și parchet, P. I., conducătorul auto, a ignorat semnele acustice, a pătruns în gabaritul liniei și a fost lovit de trenul Interregio 1766, care circula fără oprire până la stația CFR D..
Prejudiciul constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană.
Prejudiciile pot fi patrimoniale (daune materiale), care sunt acelea ce au un conținut economic, putând fi evaluate economic, și nepatrimoniale (daune morale), care reprezintă acele consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conținut neeconomic.
Prejudiciile corporale sunt prejudicii nepatrimoniale, putând fi grupate astfel: prejudicii constând în dureri fizice sau psihice (despăgubirea datorată pentru repararea unui astfel de prejudiciu fiind denumită pretium doloris), prejudicii estetice (despăgubirea acordată pentru repararea acestuia purtând denumirea de preț al frumuseții sau pretium pulchritudinis), prejudicii de agrement, pierderea speranței de viață, prejudicii juvenile.
Prejudiciul patrimonial suferit de reclamanta T. F. constă în cheltuielile efectuate pentru înmormântarae și parastasele pentru fiul său T. G..
Prejudiciul nepatrimonial suferit de reclamanții T. F., C. V., T. P., H. A., S. P., M. I. și B. E. constă în suferința ca urmare a accidentului în care a fost implicat fiul respectiv fratele lor, T. G..
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din faptul că, urmarea nerespectării obligațiilor legale privind circulația pe drumurile publice, P. I. a provocat un accident care a dus la decesul lui T. G., pasager în autoturismul condus de P. I..
Cu privire la vinovăția conducătorului auto P. I., tribunalul a reținut că acesta a creat starea de pericol și putea evita accidentul dacă nu ignora semnalele acustice ale trenului .
Ca atare, tribunalul a constatat că s-a probat pe deplin vinovăția numitului P. I..
De asemenea, s-a constatat că s-au probat condițiile angajării răspunderii civile delictuale.
În ceea ce privește despăgubirile pentru daune materiale solicitate de reclamanta T. F., tribunalul a reținut, din coroborarea înscrisurilor depuse cu depoziția martorului G. D.-P. că este de 10.000 lei cuantumul acestora.
Astfel, tribunalul a reținutcă daunele materiale în cuantumul arătat mai sus sunt destinate acoperirii cheltuielilor ocazionate de înmormântarea și parastasele ulterioare pe care T. F. le-a făcut fiului său T. G.. Astfel a declarat martorul G. D.-P. că știe că s-au făcut 3-4 parastase, la parastasul de după înmormântare au participat 50-60 persoane și din înscrisurile aflate la filele 99-106 vol.I dosar rezultă doar o parte din cheltuielile efectuate.
Cu privire la faptul că sumele de bani mai mari de 250 lei nu pot fi probate decât cu acte, tribunalul a apreciat că T. F. s-a aflat în imposibilitatea de a-și preconstitui înscrisuri, iar la momentul încuviințării probei testimoniale, când a fost indicată și teza probatorie, pârâta nu s-a opus și nu susținut că această probă ar fi inadmisibilă.
A mai reținut tribunalul că în urma accidentului, reclamanții T. F., C. V., T. P., H. A., S. P., M. I. și B. E. au suferit în mod evident traume care justifică dreptul acestora la plata unor despăgubiri pentru daune morale din partea pârâtei.
Cu prioritate, tribunalul a reținut că această despăgubire are ca scop de a da o compensare sau satisfacție victimei, iar nu de a repara prejudiciul moral suferit.
În ceea ce privește aceste despăgubiri pentru daunele morale solicitate de reclamanții T. F. C. V., T. P., H. A., S. P., M. I. și B. E., la stabilirea acestora, tribunalul a avut în vedere următoarele criterii, verificate prin coroborarea declarației martorului G. D.-P..
La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, dreptul reclamanților T. F., C. V., T. P., H. A., S. P., M. I. și B. E. de a primi o compensație materială față de prejudiciul moral suferit, iar, pe de altă parte, această compensație materială să nu ducă la o îmbogățire fără justă cauză. Astfel, suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale nu trebuie să constituie nici amendă nejustificată pentru autorul daunei, nici venituri nejustificate pentru victima daunei.
Având în vedere că nu este posibilă identificarea unor criterii științifice exacte pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daunelor morale, aprecierea prejudiciului nepatrimonial nu se rezumă la determinarea prețului suferinței fizice și psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului și implicația acestuia, pe toate planurile sociale ale reclamantei.
În aceste condiții, tribunalul a acordat suma de 75.000 lei pentru reclamanta T. F. și suma de 40.000 lei pentru fiecare dintre reclamanții C. V., T. P., H. A., S. P., M. I. și B. E., reprezentând despăgubiri pentru daune morale suferite de reclamanții menționați, despăgubiri acordate ca urmare decesului autorului lor T. Gheoorghe, apreciind că aceste sume corespund cerințelor unei juste și integrale despăgubiri.
La stabilirea daunelor morale pentru frații defunctului T. G. tribunalul a avut în vedere că pârâta a apreciat că acesta poate fi de 35.000-40.000 lei, precum și faptul că relațiile dinte aceștia și familiile lor au fost unele strânse, bazate pe afecțiune și sprijin reciproc, care au dispărut odată cu moartea fratelui lor, T. G.; faptul că reuniunile de familie vor fi, mai degrabă, prilej de tristețe, familiile reunindu-se pentru pomenirea celui dispărut și nu pentru zilele de naștere sau onomastice.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale pentru T. F. tribunalul a reținut că suferința provocată acesteia prin pierderea în urma accidentului de circulație a copilului său este permanentă, iar la stabilirea daunelor morale, trebuie avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul nepatrimonial ireparabil cauzat pe plan psihic, dar și consecințele pe plan social, profesional și familial.
Cu privire la capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere tribunalul a reținut că potrivit art.37 din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobată prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.14/2011, în vigoare la data producerii evenimentului rutier, pârâta datorează penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, dată de la care creanța devine certă, lichidă și exigibilă și până la data plății efective a sumelor datorate.
Pentru considerentele de fapt și de drept reținute anterior, tribunalul a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții T. F., C. V., T. P., H. A., S. P., M. I. și B. E. în contradictoriu cu pârâta O. V. Insurance Group S.A., obligând-o pe pârâta la plata către reclamanta T. F. a sumei de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, și a sumei de 75.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, la plata către fiecare dintre reclamanții C. V., T. P., H. A., S. P., M. I. și B. E. a sumei de 40.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale și a respins cererea de chemare în judecată pentru celelalte sume, ca neîntemeiată.
În temeiul art.453 din noul Cod de procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtei, s-a dispus obligarea acesteia la plata către reclamanta T. F. a sumei de 6200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței nr.115/23.05.2014 eliberată de SCPA JGV& Asociații, aflată la fila 283 vol.I dosar.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C., P. Ș. A., T. F., C. V., T. P., H. A., S. P., M. I., B. E..
În motivare au arătat că apelul reclamanților P. L., P. C. L., P. I. C., P. Ș. A. prin mama P. L. vizează acordarea atât a daunelor materiale cat și a daunelor morale a sa cum au fost ele solicitate în față Instanței de fond, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2%/zi/întârziere la sumele acordate, începând cu data pronunțării unei hotărâri definitive în prezenta cauza și până la plata efectivă a sumelor.
Au arătat că din cuprinsul art. 50 alin 1-3 al Legii nr. 136/1995 rezida faptul ca, legiuitorul a reglementat, în cele trei alineate, trei situații diferite în care se acorda despăgubiri în urma producerii unui eveniment rutier în situația în care exista o polița RCA, valahii încheiata la data producerii accidentului:Art. 50 alin. 1 din L 136/1995, articol care prevede ca se acorda despăgubiri persoanelor păgubite prin vatamane corporala sau deces,precum și pentru avarierea sau distrugerea de bunuri; Art.50 alin. 2 în caz de vatamare corporala sau deces, despăgubirile se acorda atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul .cat și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu execeptia conducătorului auto; Art. 50 alin 3 se acorda despăgubiri și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoanele care se afla în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat,răspunzător de producerea accidentului
A.. 3 al art.50 din Legea 136/1995 prevede expres faptul că se acorda despăgubiri și în situația în care, cei care formulează pretenții de despăgubiri sunt soția sau persoane care se afla în întreținerea proprietarului sau conducătorului autoturismului asigurat, vinovat de producerea accidentului.
Au mai arătat că textul de lege nu distinge în sensul ca ar avea dreptul sa solicite pretenții de despăgubiri- doar persoanele care s-au aflat în autoturismul vinovat de producerea accidentului, și care au fost vatamate în urma accidentului.
Prin alin. 3 al art. 50 din Legea 136/1995 s- a reglementat dreptul persoanelor care ,chiar daca nu s-au aflat în autovehiculul vinovat de producerea accident ului, ne fiind vatamate fizic, insa au suferit un prejudiciu generat de decesul conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, de a solicita pretenții .Persoanele ce pot solicita despăgubiri în temeiul articolului mai sus menționat, sunt soțul/soția și persoanele aflate în întreținerea conducătorului autovehiculului vinovat de producerea accidentului.
Cuantumul daunelor morale solicitate de către părți se raportează .în principal la trauma suferita de către reclamanți ca urmare a pierderii unei ființe dragi.
Au criticat sentința prin prisma faptului că instanța de fond a respins cererile apelanților-reclamanți motivându-și hotărârea prin faptul ca, daunele solicitate sunt neîntemeiate raportat la dispozițiile art. 50 alin 2 și 3 din I 136/1995, dar a interpretat aceste dispoziții într-o maniera pe care nu a prevăzut-o legiuitorul. Daca legiuitorul ar fi avut intenția de a nu se acorda despăgubiri pentru soția sau persoanele aflate în întreținerea șoferului vinovat de producerea accidentului cu siguranța ar fi prevăzut în mod expres acest aspect.
În opinia apelanților, prin motivarea instanței se ajunge la o adăugare la lege. Au arătat că potrivit prevederilor art. 26 alin 1 din Ordinul CSA 14/2011 ,, Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciata pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de proba, fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA "".
Au susținut că trebuie avut în vedere scopul încheierii poliței RCA și anume cel de a asigura protejarea tuturor victimelor unui accident, astfel că în doctrina se menționează ,,... prin asigurarea obligatorie se urmărește în principal protejarea victimelor accidentelor de circulație prin repararea prejudiciilor suferite de acestea (prin avarierea sau distrugerea bunurilor ori prin vătămarea corporală sau decesul unor persoane)..." precum și faptul că asigurarea obligatorie de răspundere civilă este o asigurare colectivă a victimelor accidentelor de autovehicule... " Asigurarea de răspundere civila auto (RCA) este o asigurare prin care persoanele prejudiciate, în urma unui accident auto, produs din vina conducătorului auto asigurat, primesc despăgubiri în urma prejudiciului înregistrat. Ori prin cererea de chemare în judecata, reclamanții au solicitat acordarea de daune materiale și morale ca urmare a decesului soțului, respectiv al tatălui acestora, ca și persoane prejudiciate.
Or, în egală măsură victimă a accidentului de circulație este atât soția conducătorului auto. cat și cei trei copii, reclamanți în prezenta cauza. Reclamanții suferă ca urmare a pierderii soțului / părintelui lor. De aceea susținem că. atingerea scopului social al asigurărilor RCA, adică, protejarea victimelor accidentelor" înseamnă protejarea tuturor victimelor accidentelor. În conformitate cu prevederile art.49 al Legii nr. 136/1995, Asigurătorul acordă despăgubiri. în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule (art. 49 alin. 1 din Legea 136/1995).
Au arătat că în acest sens este și interpretarea instanțelor de judecată (Curtea de Apel precum și 1.C.C..I care a respins recursul formulat de către societatea de asigurări Bulstrad V. Insurance G. Bulgaria, prin corespondent O. V. Insurance Group, recurs care viza și fapta că s-au acordat daune soției șoferului vinovat de producerea accidentului Dosar nr._/3/2010, decizia înaltei Curți de Casație și justiție din dată în 5.03.2013(atasam în acest sens jurisprudența).
Apelanții au mai arătat că Legea 136/1995 reprezintă ,,cadrul legislativ special care, deroga de la cadrul general aplicându-se cu prioritate.
Articolul 27 din Ordinul CSA nr. 14 /2011 prevede faptul ca .,asigurătorul nu acorda despăgubiri pentru ...prejudiciile suferite de conducătorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului" ".Ori în prezenta cauza despăgubirile nu sunt solicitate de cătrc ..conducătorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului" acesta fiind din păcate decedat .sens în care aprecierea Instanței precum cu ,,în cazul răspunderii civile RCA în cazul decesului persoanei vinovate de producerea accidentului nu pot beneficia nici ele de despăgubiri" "este greșit, legea neputând fi interpretata mai presus de voința legiuitorului.
Au criticat și considerentele instanței în cuprinsul cărora s-a reținut că ,,Directiva 2009/103 a Consiliului Europei prevede de asemenea ca, nu se acorda despăgubiri conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, iar rudele acestuia numai daca ar fi suferit ele vătămări corporale"". Întrucât art. 12 din Directiva 2009/103/CE se referă strict la persoanele care au suferit vătămări corporale și nu se referă la persoanele care invocă un prejudiciu de ricoșeu ca și cel din speța dedusă judecății.
Au arătat că nu există nici un articol în directivă care să excludă posibilitatea acordării acestor daune dacă legea internă o prevede. Conform aceleiași directive ..persoană vătămată" este: orice persoană îndreptățită să primească despăgubire pentru un prejudiciu provocat de vehicule. " Rugăm instanță să aibă în vedere faptul că directiva mai sus enunțat în art. 28 prevede că" Statele membre pot, în conformitate cu tratatul, să mențină și să pună în vigoare dispoziții mai favorabile pentru persoana, vătămată decât dispozițiile necesare aducerii la îndeplinire ".
Conchizând au solicitat admiterea apelului formulat, de către reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C., P. Ș. A. prin mama P. L. cu consecința schimbării în tot a hotărârii Instanței de fond în ceea ce-i privește pe acești reclamanți și acordarea atât a daunelor materiale în cuantum de 5.000 lei ,cat și a daunelor morale, către fiecare dintre apelanții -reclamanți, în cuntum de 300.000 lei și acordarea penalităților de întârziere, asa cum au fost ele solicitate prin cererea de chemare în judecata.
Apelul reclamanților T. F. Cironei V.. T. P., Hrișca A., S. P., M. I., B. E. vizează majorarea daunelor morale pe care Instanța de fond le-a cenzurat în mod nejustificat.
A fost criticat cuantumul daunelor morale acordate mamei defunctului, pe care, în opinia apelanților, instanță de fond le-a cenzurat mult prea mult raportat la suferința acesteia precum și la consecințele produse în viața acesteia, de decesul victimei. Mama s-a văzul nevoită să accepte moartea intempestivă a unuia dintre fii. Este foarte greu, aproape imposibil de acceptat pentru un părinte faptul ca, trebuie sa-și înmormânteze propriul copil.
S-a arătat că atunci când vorbim despre prejudiciul moral, trebuie sa ținem cont ca acesta nu poate fi supus aceluiași regim probator ca prejudiciul material; prejudiciul moral nu se probează ci se constată, fiind supus prezumției simple a judecătorului, dedus din cauzalitate, acesta fiind chemat să evalueze datele personale ale celui care aspiră la remedierea situației sale injuste, componentele personalității sale, legătura de rudenie sau orice altă relație privilegiată a acestuia cu victima al cărui deces reprezintă cauza traumei morale suferite. Având a se pronunța într-o cauză de acest gen, Curtea Supremă de Justiție a decis că ,, întinderea daunelor morale se stabilește prin apreciere, urmare a aplicării de către instanță a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic și psihic, importanta valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării... " ("Noul Cod Civil: comentarii/coord.: profi Univ. Dr. M. U.. - Ed. A 3-a, rev. și adăug. - București: [ niversul Juridic, 2011")
La stabilirea daunelor morale pentru reclamanții C. V., T. Pa Vel, Iirisca A., S. P., M. I., B. E.,frați ai defunctului, Instanța de fond ,,a avut în vedere ca parata a apreciat ca acestea pot fi de 35.000-40.000 lei"În motivarea hotărârii apelate, Instanța de fond nu a precizat care au fost criteriile ce au determinat-o sa împartaseasca opinia paratei și sa dispună acordarea daunelor morale în cuantumul pe care parata l-a solicitat.
Au susținut că relațiile dintre reclamanți și victima decedată nu sunt doar prezumate (legăturile de afectivitate dintre membrii familiei se prezuma a fi existat) dar acestea au fost probate în fața instanței prin depozițiile martorului care au făcut dovada suferinței efective a părților și faptul că viața lor a fost schimbată în sens negativ.
Această ,,despăgubire trebuie să fie totuși efectivă și rezonabilă, compensarea prejudiciului neefectuându-se prin faptul obligării la plata în sine, ci prin chiar suma de bani acordată, care trebuie să aibă o capacitate de a diminua întrucâtva suferințele sau frustrările trăite de victime ".
Conchizând au solicitat admiterea apelului cu consecința schimbării în parte a sentinței pronunțata de către Tribunalul București-Secția a VI-a Civila în sensul majorării cuantumului daunelor morale acordate reclamanților T. F., C. V., T. P., H. A., S. P., M. I., B. E..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 -482 C.proc.civ., art. 1391, art. 1392 C Civil ,art. 49 și 50 din Legea 136/1995, Ordinul CSA 14/2011.
S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., a formulat întâmpinare la apelul reclamanților P. L., P. C. L., P. I. C., P. S. A., T. F., T. P., C. V., H. A., S. P., M. I. și B. E..
În ceea ce privește apelul formulat de reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C. și P. S. A. a arătat că după cum rezulta din Referatul Postului de Politie T.F. D. și respectiv din Rezoluția emisa de P. de pe lângă Judecatoria D. în dosarul penal nr. 892/P/2012, accidentul din data de 21.03.2012 s-a produs din culpa exclusiva a conducătorului auto decedat P. I. care nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferata dubla și a pătruns pe șinele de tren, ignorând semnalele luminoase și acustice de avertizare aflate în funcțiune, autoturismul marca Mazda cu nr. de inmatriculare_ condus de acesta intrând astfel în coliziune cu trenul Interregio nr. 1766, fapt ce a determinat atat decesul lui P. I., cat și a pasagerului T. G..
Ca atare, în referire la pretențiile acestor patru reclamanți nu poate fi reținuta nici răspunderea contractuală a pârâtei- în calitate de Asigurător RCA al autovehiculului marca Mazda cu nr. de inmatriculare_, atata vreme cat conducătorul auto vinovat P. I. nu răspunde delictual pentru eventualele daune cauzate rudelor prin moartea sa, strict sub acest aspect neexistand o fapta ilicita în sarcina asiguratului nostru, de vreme ce accidentul și implicit rezultatul vătămător pentru familia lui s-au produs din culpa exclusiva a defunctului P. I..
A arătat că lipsesc elementele răspunderii delictuale ale asiguratului P. I. ca urmare a decesului din propria sa culpa și, ca o consecință, lipsește răspunderea contractuală a intimatei- asigurător O. V. INSURANCE GROUP S.A. față de reclamanți, răspunderea asigurătorului grefându-se întotdeauna pe răspunderea delictuală a asiguratului (în speta O. V. INSURANCE GROUP S.A.), neexistând deci răspunderea asigurătorului în lipsa unei fapte ilicite a asiguratului.
Astfel, potrivit Art. 41 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, preluat și de Art. 2.223 din noul Cod civil, "7n asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii fată de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil".
Cu alte cuvinte, răspunderea contractuală a asigurătorului se grefează întotdeauna pe răspunderea delictuală a asiguratului. Deci, pentru a avea răspundere contractuală în acest dosar trebuie să avem răspunderea delictuală a asiguratului P. I. iar, pentru a avea răspundere delictuală trebuie să avem o faptă ilicită săvârșită de asigurat.
Cu privire la aspectul invocat în paragraful precedent, a arătat că literatura de specialitate și jurisprudența au reținut că, în cazul producerii unui accident soldat cu prejudiciu produs de către persoana asigurata pentru care s- a încheiat un contract de asigurare obligatorie, există o răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie a celui vinovat de producerea prejudiciului și o răspundere contractuală, întemeiată pe contractul de asigurare, a societății de asigurare, în condițiile Legii nr. 136/1995 ; s-a statuat că, în cadrul asigurărilor de răspundere civilă, pentru a putea fi angajată răspunderea contractuală a societății de asigurare este necesar ca în prealabil obligația de plată a despăgubirilor să fie stabilită în sarcina asiguratului. Altfel spus, este necesară stabilirea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie pentru a putea fi angajată ulterior răspunderea contractuală a asigurătorului Numai în aceste condiții și doar dacă autorul accidentului nu a achitat persoanei vatamate cuantumul despăgubirilor materiale și morale, atunci persoana vatamate se poate indrepta cu acțiune directa impotriva asigurătorului celui vinovat, sens în care asigurătorul urmeaza a fi obligat a achita contravaloarea despăgubirilor datorate de asigurat în limitele contractului de asigurare .
Conchizând a arătat că lipsește cel puțin una din condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită și prin care se înțelege o fapta contrară legii.
Prevederile Art. 41 din Legea nr. 136/1995 și cele ale Art. 2.223 Cod civil au fost completate și cu dispozițiile Art. 1.357 Cod civil, al cărui alin. (1) are următorul cuprins: "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție (s.n. - forma vinovăției, culpa sau intenție, este întotdeauna prevăzută de Iepe, servind la individualizarea sancțiunilor, indiferent de natura lor, civilă sau penală), este oblic/at să îl repare."
A susținut că dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 sunt clare nefiind în sensul susținut de reclamanți. Art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 obliga asigurătorul de răspundere civila auto sa acorde despăgubiri pentru prejudicii de care asigurații acestora răspund față de terte persoane prejudiciate prin accidente de autovehicule, cu excepția cazului în care persoana vatamata - decedata este chiar conducătorul autovehiculului responsabil de accident, asa cum a fost și numitul P. I.
În ceea ce privește Art. 50 alin. 3 tot din Legea nr. 136/1995, este evident ca reclamanții l-au scos în mod intenționat din context, în condițiile în care în referire la acest text, legiuitorul a stabilit ca pot primi despăgubiri inclusiv soția sau persoanele aflate în intretinerea proprietarului sau conducătorului auto vinovat, cu condiția ca persoanele respective sa fi fost ele insasi vatamate / decedate în accident, deci sa fi fost victime directe ale evenimentului, nicidecum sa solicite daune în calitate de rude apropiate ale conducătorului auto vinovat și implicit decedat în accident.
A mai arătat că în același sens sunt și dispozițiile art. 26 și 27 din Anexa Norma la Ordinul nr. 14/2011 al CSA (în vigoare la data accidentului
Intimata a arătat că prevederile legii speciale au fost armonizate și cu dispozițiile noului Codului civil privitoare la raspunderea civila, prin care este reglementata, pe de o parte, noțiunea de Asigurare de răspundere civilaart. 2223, 2224.
De asemenea, din interpretarea Directivei nr. 2009/103 a CE din_ rezulta indubitabil ca membrii familiei conducătorului vinovat de accident și care a fost vatamat sau a decedat (ex. autoaccidentare) nu beneficiaza de despăgubiri de la asigurătorul RCA în urma vătămării sau decesului conducătorului auto ruda cu ei. În schimb, membrii familiei șoferului vinovat pot beneficia de daune, insa numai în cazul în care aceștia sunt victime directe ale accidentului produs de ruda lor, mai precis ei trebuie sa fi fost cei decedați sau sa fi fost vatamati corporal în accident, este cazul cand aceștia se afla în autovehicul impreuna cu conducătorul auto vinovat ruda cu ei, sau se aflau în exteriorul autovehiculului, iar accidentul a fost produs tot de un șofer ruda cu victimele.
Conchitând, în ceea ce privește apelul reclamanților P. L., P. C. L., P. I. C. și P. S. A.,a solicitat respingerea acestuia, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecata.
În privința apelului formulat de reclamanții T. F., T. P., C. V., H. A., S. P., M. I. și B. E. prin care se solicita majorarea cuantumului daunelor morale a solicitat respingerea acestuia.
A apreciat sentința instanței de fond ca fiind legala și temeinica arătând că, în astfel de cazuri, suferința pentru decesul unui membru al familiei nu poate fi supusa nici unei evaluari economice, indiferent la ce mijloace s-ar apela, insa la stabilirea intinderii despăgubirilor morale trebuie luate în calcul anumite criterii și principii care pot orienta magistratul-judecator, criterii care au fost formulate în doctrina, fiind oglindite în jurisprudenta. Ele se refera la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, la importanta valorii lezate, durata în timp a consecințelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferințelor și intensitatea acestora, ecoul social al suferinței și influenta asupra vieții personale și sociale, importanta și interiorizarea efectelor vătămătoare cu elemente subiective de percepție care pot duce la alterarea personalitatii persoanei prejudiciate, aspecte și corelații legate de varsta, sexul, poziția sociala a persoanei prejudiciate. Aceste elemente sunt valorizate prin faptul ca despăgubirea acordata trebuie sa fie corespunzătoare, adecvata prejudiciului specific suferit de victima .
Importanta prejudiciului nepatrimonial se apreciaza în stransa legătură cu importanta valorii morale lezate prin fapta ilicita, iar fiecare victima prejudiciata acorda o apreciere subiectiva valorii nepatrimoniale care i-a fost lezata, în funcție de anumite criterii pur subiective.
Conform regulilor esențiale ale răspunderii civile delictuale, reparațiunea consecințelor dăunătoare ale faptului delictual (accidentul de circulație de la 21.03.2012) trebuie să vizeze prejudiciul real și cert, încercat de persoana păgubita, iar finalitatea acesteia este acoperirea integrală a pagubei și repunerea persoanei prejudiciate în starea sa materială anterioară accidentului (restitutio în stătu quo ante) cu excluderea, însă, în mod obligatoriu, a oricărei tendințe de îmbogățire fără justă cauză. Aceasta înseamnă că repararea integrală a daunei trebuie asigurată independent de starea și/sau posibilitățile financiare ale autorului pagubei și/sau a altor persoane chemate, potrivit legii civile, să garanteze și/sau să acopere prejudiciul cert produs.
A susținut că îndreptățirea reclamanților din prezenta cauza de a primi o compensație materială pentru suferința prilejuită de accident este, în drept, în afara oricărui dubiu, dar la determinarea cuantumului daunelor morale trebuie să se aibă în vedere circumstanțele specifice acestui caz, daunele morale urmând a se stabili în raport de efectele infracțiunii ce ar fi putut fi dedusa judecății în cazul în care autorul ar fi fost trimis în judecată.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu are criterii legale de determinare, totuși este necesar ca acesta sa fie apreciat rezonabil, pe o baza echitabila, raportat la consecințele negative suferite de cei în cauza, astfel incat sa nu se transforme în venituri nejustificate. Tocmai pentru realizarea acestui echilibru, la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere principiul proportionalitatii intre echitate și nevoia sociala, repere la care doctrina Curții Europene a Drepturilor Omului mai adauga inca un principiu, cel al raportarii nivelului daunelor morale la nivelul salariului mediu net pe economie din tara de origine a persoanelor vatamate.
D. urmare, avându-se în vedere faptul ca:autorul accidentului, numitul P. I. ar fi supraviețuit numai el în urma evenimentului, acesta ar fi fost trimis în judecata și condamnat pentru savarsirea unei infracțiuni comise din culpa, și nu cu intentie; în toate cazurile suferința pentru pierderea celui apropiat nu diferă de la caz la caz în funcție de: sumele cerute cu titlu de daune morale, de poziția sociala și/sau materiala a victimelor accidentelor, a reclamanților sau a persoanelor chemate sa răspundă în locul autorului faptului delicitual ; reclamanții T. P., C. V., H. A., S. P., M. I. și B. E., în calitate de frații și surorile ai defunctului T. G. au cu totii vârste intre 40 și 60 de ani, sunt casatoriti și trăiesc, la rândul lor, cu propriile familii, după cum și reclamanta T. F. locuiește la o alta adresa decât ce la care locuia victima; practica Instantelor naționale în asemenea cauze trebuie avuta în vedere la aprecierea cuantumului daunelor morale mai ales în condițiile în care nu exista criterii legale, obiective cu privire la determinarea cuantumului acestora a apreciat că sumele acordate reclamanților de Instanta de fond cu titlul de daune morale reprezintă o despăgubire echitabila, fara sa devină o sursa de imbogatire fara justa cauza.
A mai invocat și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg care, în cauza A. C. V. contra României, avand ca obiect despăgubiri civile ca urmare a decesului mamei sale în accident rutier, a dat castig de cauza petentei și a stabilit ca aceasta este indreptatita sa primeasca daune morale în cuantum de 15.000 Euro.
Pentru aceste considerente a apreciat ca sumele acordate reclamanților T. F., T. P., C. V., H. A., S. P., M. I. și B. E. de care Instanta de fond reprezintă o compensație adecvată prejudiciului moral încercat de reclamanți în urma accidentului de circulație soldat cu decesul numitului T. G., Sentinta Civila nr. 2996/12.06.2014 fiind legala și temeinica.
Apelanții au formulat răspuns la intampinarea depusa de către parata, în temeiul art 471 alin. 6 C.proc.civ..
Au arătat că intimata a admis faptul ca, în conformitate cu dispozițiile art. 41 din Legea 136/1995 „în asigurarea de răspundere civila, asigurătorul se obliga sa plateasca o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terte persoane păgubite...".
În cauză cei care solicita repararea prejudiciului patrimonial și nepatrimonial înregistrat în urma decesului soțului respectiv tatalui sunt terte persoane păgubite.
Apelanții au solicitat despăgubiri în baza dispozițiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr.136/1995 conform cărora se acorda despăgubiri și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoanele care se afla în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.
A.. 3 al art. 50 stabilește care sunt persoanele indreptatite sa primească daune, în situații ca și cea din prezenta cauza. Acest text de lege nu distinge în sensul ca acest drept ar exista doar daca apelanții s-ar fi aflat în autovehiculul condus de către soția/tatăl acestora, vinovat de producerea accidentului și ar fi fost vatamate în urma accidentului.
Daca legiuitorul ar fi dorit ca soțul/soția sau persoanele aflate în întreținerea conducătorului auto vinovat de producerea accidentului sa poată formula pretenții de despăgubiri doar daca ar fi fost în vehiculul avariat și ar fi fost vatamati în urma accidentului, atunci alin. 3 al art. 50 din Legea 136/1995 nu-și mai avea rostul întrucât acele persoane ar fi beneficiat de despăgubiri în baza alin. 1 al art. 50 din aceeași lege, ca orice alta persoana ce a suferit un prejudiciu.
Prin introducerea alin. 3, legiuitorul a inteles sa reglementeze un caz distinct de acordare a despăgubirilor, acordând acest drept și persoanelor care, indiferent daca s-au aflat sau nu în autovehiculul avariat, care deși nu au fost în mod direct, personal, vatamate fizic, sunt terțe persoane prejudiciate care au suferit un prejudiciu prin decesul conducătorului vinovat de producerea accidentului, prejudiciu ce decurge din calitatea acestora de soție sau persoana ce se afla în întreținerea conducătorului auto vinovat de producerea accidentului.
Au mai susținut că dreptul apelanților de a solicita despăgubiri este născut în baza Legii 136/1995. Despăgubirea pe care asigurătorul este obligat sa o plătească în aceasta situație nu este una delictuala, ci este una ce rezida din Legea 136/1995, în baza contractului de asigurare, în conformitate cu termenii și condițiile Ordinului CSA nr.14 /2011, aflat în vigoare la data producerii accidentului. Referitor la acest aspect legea este imperativa, iar aceste daune trebuie acordate.
Au mai arătat că Legea speciala nr. 136/1995 prin art 50 alin 3 conferă expres acest drept, se deroga de la cadrul general respectiv de la Codul Civil prin aplicarea legii speciale respectiv Legea 136/1995, iar în ceea ce privește dispozițiile art. 12 alin. 2 din Directiva 2009/103/CE, articol pe care pârâta încearcă în fața instanței să îl interpreteze în sensul neacordări de daune pentru soția și copiii persoanei culpabile de producerea accidentului, rugăm instanța de control judiciar să aibă în vedere faptul că acest articol privește doar persoanele vătămate corporal. Acest articol se referă strict la persoanele care au suferit vătămări corporale și nu se referă la persoanele care invocă un prejudiciu de ricoșeu așa cum este în speța prezenta dedusă judecății.
Directiva prevede în art. 28 că" Statele membre pot, în conformitate cu tratatul, să mențină și să pună în vigoare dispoziții mai favorabile pentru persoana vătămată decât dispozițiile necesare aducerii la îndeplinire". De asemenea dorim să precizăm că nu există nici un articol în directivă care să excludă posibilitatea acordării acestor daune dacă legea internă o prevede. Conform aceleiași directive „persoană vătămată" este: orice persoană îndreptățită să primească despăgubire pentru un prejudiciu provocat de vehicule ".
Apelanții T. F., C. V., T. P., H. A., S. P., M. I., B. E. au solicitat majorarea daunelor morale acordate de către Instanta de fond, dat fiind faptul ca, repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate.
Au susținut că doctrina a acceptat faptul ca, daunele morale pot fi reparate prin mijloace bănești. Aceasta,, recunoaștere pecuniara" nu poate stinge o durere, însa s-a arătat ca, daca se are în vedere o reparație, nu atât în sensul tradițional al repunerii în situația anterioara, care nu este cu putința, ci în sensul unei compensații.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 471 alin. 6 C.proc.civ.
Analizând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel Curtea reține următoarele:
Critica formulată de apelanții reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C. și P. S. A. vizează aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 50 alin.3 din Legea nr. 136/1995, respectiv dacă membrii familiei conducătorului auto decedat în accident sunt îndreptățiți să primească despăgubiri de la societatea de asigurări în temeiul unei polițe RCA. Cu alte cuvinte dacă decesul conducătorului auto este un risc asigurat de polița RCA.
Situația de fapt reținută de prima instanță este corectă. Astfel cum rezultă din Referatul Postului de Politie T.F. D. și respectiv din Rezoluția emisa de P. de pe lângă Judecatoria D. în dosarul penal nr. 892/P/2012, accidentul din data de 21.03.2012 s-a produs din culpa exclusiva a conducătorului auto decedat P. I. care nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferata dubla și a pătruns pe șinele de tren, ignorând semnalele luminoase și acustice de avertizare aflate în funcțiune, autoturismul marca Mazda cu nr. de înmatriculare_ condus de acesta intrând astfel în coliziune cu trenul Interregio nr. 1766, fapt ce a determinat atât decesul lui P. I., cat și a pasagerului T. G..
De asemenea, trebuie reținut că la momentul producerii accidentului, 21.03.2012, era în vigoare polița de asigurare ./10/U4/CA nr._ încheiată la data de 01.03.2012, cu valabilitate pentru perioada 02.03._13 pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare_ încheiată la Societatea de Asigurări O. V. Insurance Group S.A.( fila 41 vol.I dosar).
Esențială pentru analizarea criticii este împrejurarea că reclamanții care, sunt, raportat la conducătorul auto decedat în accident, P. L.- soția, P. C. L.- fiica, P. I. C.-fiu și P. S. A.-fiica nu sau fost vătămați în accidentul care a avut ca urmare decesul soțului/tatălui lor.
Potrivit art. 50 din Legea nr. 136/1995, aplicabil în cauză, dat fiind faptul că a fost încheiată o poliță de asigurare de răspundere civilă auto „(1) Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
(2)în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel autovehicul, cu excepția conducătorului autovehiculului respectiv.
(3)Se acordă despăgubiri și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoane care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.”
În legătură cu acest ultim alineat se susține de apelanți că acesta prevede expres faptul că se acorda despăgubiri și în situația în care, cei care formulează pretenții de despăgubiri sunt soția sau persoane care se afla în întreținerea proprietarului sau conducătorului autoturismului asigurat, vinovat de producerea accidentului; că acesta nu distinge în sensul ca ar avea dreptul să solicite pretenții de despăgubiri - doar persoanele care s-au aflat în autoturismul vinovat de producerea accidentului, și care au fost vătămate în urma accidentului.
Este adevărat că textul astfel cum este redactat nu distinge în aliniatul 3 al articolului între soțul (soția) sau persoane care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului autovehiculului după cum acestea au fost sau nu victime ale accidentului dar, Curtea nu își însușește punctul de vedere al apelanților întrucât chiar și în lipsa alin.3 soțul și cei aflați în întreținerea conducătorului autovehiculului asigurat tot ar fi putut solicita, ca orice altă persoană, despăgubiri derivând din răspunderea civilă delictuală a autorului accidentului, cu condiția însă ca aceștia să fie victime directe ale accidentului, spre exemplu să se fi aflat în autovehicul și să fi suferit vătămări corporale în urma accidentului.
În plus, în baza unei polițe RCA, dacă conducătorul vinovat de producerea accidentului nu ar fi decedat acesta și-ar fi suportat propriile costuri ale spitalizării, fără să primească vreo despăgubire din partea societății de asigurare în temeiul poliței RCA, cum este cazul în speță. Membrii familiei sale ar fi fost afectați de suportarea acestor cheltuieli fără a se pune problema unei cereri de reparare a acestor cheltuieli de către asigurător.
Prin urmare, numai împrejurarea că cel vinovat de producerea accidentului a decedat nu este aptă să nască în patrimoniul membrilor familiei sale dreptul la plata despăgubirilor în temeiul unei polițe RCA. O astfel de interpretare ar echivala cu o transformare a poliței de asigurare RCA într-o poliță de asigurare de viață. Or, riscul asigurat prin intermediul unei asigurări de răspundere civilă auto nu este reprezentat de decesul conducătorului auto din propria culpă.
Curtea reține că scopul poliței RCA este protejarea conducătorului auto de eventualele prejudicii produse în urma unui accident auto, pentru care se constată vinovăția acestuia și protejarea persoanelor care au suferit un prejudiciu, patrimonial sau nepatrimonial, de incapacitatea financiara a persoanei vinovate, în ceea ce privește suportarea prejudiciului.
Astfel, susținerea apelanților cu privire la scopul poliței RCA este parțial corectă, doar sub aspectul protejării victimelor accidentate nu și în componenta în care conducătorul auto decedat este considerat victima accidentului.
Se reține acest aspect întrucât, spre deosebire de polița RCA, scopul unei asigurări de viață constă în protejarea beneficiarului poliței în situația decesului persoanei asigurate. Or, deși s-a produs decesul conducătorului auto temeiul pretențiilor reclamanților îl reprezenta o poliță de asigurare RCA,, în cauză nefiind încheiată o poliță de asigurare de viață.
Este adevărat că în urma decesului lui P. I. membrii familiei sale au suferit un prejudiciu moral ireparabil dar această împrejurare nu este de natură să conducă la concluzia că acest prejudiciu trebuie reparat de asigurătorul de răspundere civilă, pârâta din cauză, în temeiul unei polițe RCA și în lipsa unei asigurări de viață ai căror beneficiari să fie membrii familiei conducătorului auto.
Faptul că prevederile art. 26 alin 1 și art. 27 din Ordinul CSA 14/2011 și Directiva 2009/103 a Consiliului Europei au conținutul citat de apelanți nu echivalează cu temeinicia pretențiilor apelanților reclamanți.
Dispozițiile art. 26 alin 1 stabilesc că „asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciata pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de proba, fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA” dar aceasta nu înseamnă că instanța trebuie să acorde despăgubirile astfel cum au fost solicitate, fără a verifica temeinicia pretențiilor.
Susținerea potrivit căreia scopul încheierii poliței RCA este cel de a asigura protejarea tuturor victimelor unui accident nu va fi reținută având în vedere dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995 care stabilesc că „ Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, (…)
Textul legal vorbește despre terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule dar nu se poate face abstracție de dispozițiile art. 50 analizat anterior. Nu se poate reține că victime ale accidentului de circulație, îndreptățite să primească despăgubiri materiale și morale, sunt soția și cei trei copii ai conducătorului auto decedat pentru că deși este evidentă pierderea suferită ca urmare a pierderii soțului /tatălui lor acest eveniment(decesul) nu este un risc asigurat de polița RCA.
Pentru aceste considerente critica formulată de apelanții reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C. și P. S. A. cu privire la soluția de respingere a cererii ai căror titulari au fost este neîntemeiată.
În privința criticii aduse sentinței de apelanții T. F. Cironei V.. T. P., Hrișca A., S. P., M. I., B. E., critică care vizează majorarea daunelor morale Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată acești reclamanți au solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale ca urmare a decesul numitului T. G., fiul, respectiv fratele reclamanților . Sumele solicitate au fost astfel: T. F. - mama victimei decedate T. G. 3.500.000 lei daune morale;- 10.000 lei daune materiale reprezentând cheltuielile de înmormântare, precum si cheltuielile efectuate cu ocazia ritualurilor creștinești ulterioare înmormântării; C. V. - sora victimei decedate T. G.- 350.000 lei daune morale; T. P. - fratele victimei decedate T. G. 350.000 lei daune morale; H. A. - sora victimei decedate T. G. 350.000 lei daune morale; S. P.- sora victimei decedate T. G. 350.000 lei daune morale; M. I. - sora victimei decedate T. G.- 350.000 lei daune morale; B. E. - sora victimei decedate T. G. 350.000 lei daune morale.
Prin sentința civilă apelată a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de acești reclamanți iar sumele acordate au fost astfel: T. F. suma de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, și a suma de 75.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale; reclamanții C. V., T. P., H. A., S. P., M. I. și B. E. suma de câte 40.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.
Prin apel acești reclamanți au criticat cuantumul sumelor acordate cu titlu de daune morale.
Astfel cum au precizat și apelanții, Curtea reține că a cuantifica suferința și trauma încercată de reclamanți ca urmare a pierderii unui copil/frate este extrem de dificil, o reparare a acestei pierderi fiind imposibilă indiferent de cât de mare este suma acordată.
Din acest considerent, în ceea ce privește prejudiciul moral, se reține că acesta nu se poate rezuma la determinarea "prețului" suferinței psihice, care este inestimabilă, ci se impune aprecierea tuturor consecințelor negative ale prejudiciului încercat prin decesul unui copil/frate si implicației acestui eveniment asupra vieții persoanelor vătămate.
Cu alte cuvinte trebuie să se aprecieze, ce au pierdut reclamanții pe plan psihic prin decesul apropiatului lor.
Este de necontestat că aceștia au suferit o atingere serioasă dar în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc.
În schimb, se pot acorda victimelor indemnizații cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, ce le-ar permite să își aline, prin anumite avantaje, rezultatul faptei ilicite.
Recunoașterea unui drept de despăgubire nu se poate explica decât prin voința de a oferi o satisfacție care poate contrabalansa efectul vătămării, astfel că la cuantificarea sumei acordate accentul trebuie pus pe corelarea despăgubirii cu realitatea suferințelor produse reclamanților prin pierderea unui copil /frate.
Referitor la cuantumul despăgubirilor, Curtea reține că este dificil a se apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de persoana vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze pentru aceasta ceea ce îi lipsește ca urmare a accidentului, criteriile de avut în vedere fiind acelea al echității și al proporționalității, potrivit cărora dacă prejudiciul suferit de persoana vătămată este unul grav, atunci aceasta este îndreptățită la acordarea unei despăgubiri corespunzătoare.
Prin raportare la considerentele de mai sus și la datele concrete ale cauzei, cu respectarea principiilor evocate Curtea apreciază suficiente și echitabile despăgubirile pentru prejudiciul moral stabilite de prima instanță.
Contrar susținerilor apelanților reclamanți, Curtea reține că prima instanță nu a avut în vedere doar că pârâta a apreciat că suma de 35.000-40.000 lei ar trebui acordată cu titlu de daune morale ci pentru evaluarea acestui prejudiciu, a avut în vedere mai multe criterii, printre care a reținut faptul că relațiile dintre decedat și familiile lor au fost strânse, bazate pe afecțiune și sprijin reciproc; faptul că reuniunile de familie vor fi mai degrabă prilej de tristețe.
De asemenea, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate pentru T. F. tribunalul a reținut că suferința provocată acesteia prin pierderea în urma accidentului de circulație a copilului său este permanentă, iar la stabilirea daunelor morale, trebuie avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul nepatrimonial ireparabil cauzat pe plan psihic, dar și consecințele pe plan social, profesional și familial.
Nu în ultimul rând, în acord cu cele reținute de prima instanță, Curtea reține că acordând aceste despăgubiri nu trebuie să se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză; suma acordată nu trebuie să se transforme în venituri nejustificate pentru victima daunei.
Pentru aceste considerente Curtea reține că și această critică adusă sentinței este neîntemeiată; constată că apelul este nefondat și, în temeiul art.480 N.C.P.C, îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamanții P. L., P. C. L., P. I. C., P. Ș. A., T. F., C. V., T. P., H. A., S. P., M. I., B. E., toți având domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA „J., G., V. și Asociații”- sediu secundar: București, ..12, .-3, ., Sector 3, împotriva Sentinței civile nr.2996 din 11.06.2014, pronunțată de Secția a VI-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata pârâtă . GROUP SA – J40/_/2001, CUI_, cu sediul în București, ..23, Sector 1, ca nefondat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 Octombrie 2014.
Președinte, M. P. | Judecător, C. G. I. | |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. MP
Tehnoredactat: MP
14 ex./03.12.2014
...12.2014
Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă
Jud. fond: M. A. V.
| ← Radiere. Decizia nr. 1215/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Dizolvare societate. Decizia nr. 550/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
