Pretenţii. Decizia nr. 1939/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1939/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 7357/299/2012
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2214/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1939/2014
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE A. C.
JUDECĂTOR L. C. S.
JUDECĂTOR Ș. C. C.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta pârâtă .. împotriva deciziei civile nr.208/14.10.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata apelantă reclamantă S.C. E. I. S.R.L.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 30 octombrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 6 noiembrie 2014, 13 noiembrie 2014 și 20 noiembrie 2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 22.02.2012 reclamanta . a chemat in judecată pârâta . solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 53.252 Euro echivalent a 231.502,41 lei reprezentând debitul restanta datorat ca urmare a nerespectării obligațiilor de plată a comisionului convenit de părți odată cu încheierea Acordului de asociere in vederea participării la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică ”_ Întrerupătoare de manevră SF6+Transformatoare de tensiune”, semnat la data de 12.10.2009, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.7339/03.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 in dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta iar prin decizia civilă nr.208/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă a fost admis apelul formulat de apelanta reclamantă ., a fost schimbată sentința in sensul că a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta . să plătească reclamantei . suma de 53.252 euro in echivalent lei la data plății efective in funcție de cursul BNR reprezentând comisionul de 6% și la plata sumei de 36.519,84 lei cheltuieli de judecată in fond și apel.
Pentru a pronunța această decizie Tribunalul a reținut următoarele: La data de 12.10.2009, intre S.C. IM.EL.CO. S.R.L. (actuala ..) si S.C. E. I. S.R.L. a fost încheiat un Acord de asociere in vederea realizării in comun a contractului de achiziție publica "_-intrerupatoare de manevra SF6 + transformatoare de tensiune", având ca obiect realizarea în comun de către părți a activităților de manufacturare, teste de prototip, teste generale, logistica, desfacere, licitație si suport după vânzare a întrerupătoarelor de manevra si a transformatoarelor de tensiune.
Conform acordului contribuția financiara a fiecărei părți la realizarea sarcinilor contractului de achiziție publica a fost: S.C. IM.EL.CO. S.R.L. 85% si S.C. E. I. S.R.L. 15%, iar modalitatea de împărțire a rezultatelor activității economice a fost stabilita conform procentului de participare a fiecărei parți la activitatea de realizare a sarcinilor convenite de comun acord, contractul fiind semnat de ambele părți prin reprezentanți legali.
Ulterior acestui acord de asociere, apelanta reclamanta și intimata pârâta au încheiat cu Enel Distribuție Dobrogea SA Acordul cadru de furnizare nr. A 4844/14.12.2012 și contractul subsecvent de furnizare nr. A 4844/14.12.2012 și Acordul cadru de furnizare nr. A 262/15.12.2012 și contractul subsecvent de furnizare nr. A 262/15.12.2012.
Reține tribunalul că reclamanta apelanta a chemat în judecată pe intimata pârâtă, pentru ca instanța să o oblige pe aceasta la plata sumei de 53.252 Euro în echivalentul în lei la data plății efective în funcție de cursul oficial BNR reprezentând comision în procent de 6%, convenit de părți.
Întrebarea care se pune este daca acest comision, deși nu a fost menționat în contractul (scris), în mod expres, încheiat de părți este sau nu datorat; altfel spus este necesar a se stabili daca părțile, în lipsa unui contract ”scris” au înțeles să își asume obligații reciproce.
Având în vedere materialul probator administrat în cauză, tribunalul apreciază că în cauză între părți există un contract, în baza căruia intimata pârâtă s-a obligat să plătească reclamantei apelante un comision de 6% în condițiile încheierii Acordului de Asociere în vederea participării la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică ”_, Întrerupătoare de manevră SF 6+Transformatoare de tensiune”, semnat la data de 12.10.2009.
Astfel, tribunalul are în vedere întreaga corespondenta purtata intre d-nul Gian Franco Gobbetti, in calitate de reprezentant al societății S. SRL, d-nul A. Feldsohn, in calitate de reprezentant al E. I. SRL si d-nul Giovanni Garamella, cel care a intermediat întreaga asociere intre cele doua societăți, și din care rezulta ca societatea intimata pârâtă a inclus in prețul de licitație propus si comisionul de 6 % din prețul produsului furnizat către Enel, comision ce s-a angajat sa ii achite societății E. I. SRL ca urmare a asocierii in vederea participării la licitație(a se vedea e-mailurile din data de 20.11.2009, respectiv din data de 01.12.2009 transmise de către reprezentantul intimatei - pârâte S. SRL, d-nul Gian Franco Gobbetti- filele 44 si 45 din dosarul de fond).
În acest sens, nu se poate face abstracție de faptul că întreaga corespondență depusă la dosarul cauzei arată ca discuțiile inițiale au avut in vedere in principal comisionul societății E. I. in cuantum de 6 % din valoarea contractelor cu ENEL.
În aceste condiții, susținerea instanței de fond și, ulterior a intimatei pârâte, din cuprinsul întâmpinării depuse, potrivit căreia „nu vor fi reținute aceste susțineri ale reclamantei întrucât e-mailurile din (data de 20.11.2009, respectiv din data de 01.12.2009, nu au fost trimise de reprezentantul legal al paratei la acea data, respectiv A. Feldsohn, ci de Gian Franco Gobbetti" este apreciată de tribunal ca fiind eronată, având în vedere că aceste e-mailuri au fost trimise de către Gian Franco Gobetti, care este CHIAR reprezentantul intimatei-pârâte S. SRL si nu de către A. Feldsohn - reprezentantul E. I. SRL, astfel cum greșit a reținut instanța de fond.
Așadar, instanța de fond trebuia să analizeze aceste mailuri din perspectiva dispozițiilor art.46 C.. măsură să dovedească raporturile contractuale intre cele doua părți.
O dovada în plus a faptului că părțile au înțeles să includă comisionul de 6 % este și corespondența ulterioara participării la licitație purtata intre reprezentanții celor doua societăți. Din cuprinsul e-mailurilor trimise de către reprezentantul S. SRL reiese fără putința de tăgada faptul ca intimata parata a acceptat si și-a asumat obligația de plata a comisionului către E. I. SRL.
Tribunalul are în vedere e-mailul din data de 11.06.2010 (fila 158 dosar fond) și în care reprezentantul S. SRL, d-nul Gian Franco Gobetti solicita intervenirea de urgenta din partea E. I. si obținerea din partea Enel a unei prelungiri a termenelor de livrare a echipamentelor. La sfârșitul e-mailului, reprezentantul S. precizează expres faptul ca relațiile comerciale dintre Im. El. CO (actuala S. SRL) si E. nu vor suferi modificări. (referindu-se la comisionul de 6 %); adresa din data de 02.02.2011 (fila 164 dosar fond) trimisa de intimata S. SRL către apelanta E. I. SRL, și în care intimata - pârâtă S. SRL prin reprezentant afirma faptul ca, deși societatea S. a suportat penalități de întârziere imputate de către Enel, acest aspect „nu împiedica oricum societății noastre sa recunoaștem comisioanele așa cum rezulta din ultima comunicare. Așadar, competentele dvs. sunt cuantificare astfel: acord cadru A_ din 14.12.200g- comision evaluat la 50 Euro pentru fiecare bucata; acord cadru A 262 din 15.12.2009- comision evaluat la 70 Euro pentru fiecare bucata;" (comision micșorat unilateral de către S. la o valoare de aproximativ 3 % din valoarea contractelor cu ENEL) ; emailul din data de 11.04.2011, reprezentantul S. SRL, Gian Franco Gobetti își modifica iar poziția și micșorează in mod unilateral comisionul pe care ii datorează către E. I. și prin care reprezentantul S. ii transmite reprezentantului E. I. ca ii datorează un comision de 1 % din valoarea contractelor, respectiv un comision in cuantum de 10.760 Euro, fără să argumenteze în vreun fel micșorarea acestui comision. În această situație, apărările intimatei pârâte din cuprinsul întâmpinării, cum că părțile nu au înțeles să prevadă în contract un astfel de comision sunt apărări pur formale, fără să fie susținute în vreun fel în plan probator.
De asemenea, nereținerea de către instanța de fond a declarației martorului este considerată de tribunal ca fiind greșită, având în vedere că martorul Giovanni Garamella este persoana care a intermediat cea mai mare parte din discuțiile si negocierile purtate intre apelantă și intimată. Împrejurarea că martorul nu a putut preciza exact data stabilirii comisionului nu înseamnă ca declarația acestuia este nerelevantă în cauză, având în vedere că probele administrate într-o cauză nu sunt analizate în mod singular ci ele trebuie interpretate coroborat.
Or, având în vedere probele administrate în cauză rezultă fără putință de tăgadă faptul existența raporturilor dintre E. I. si S. SRL, existenta întâlnirilor si negocierilor dintre aceștia si, in principal, existenta unei înțelegeri cu privire la obligația S. de a achita către E. I. un comision de 6 % din valoarea contractelor încheiate cu ENEL.
În aceeași ordine de idei, faptul că societatea intimată nu a acceptat factura proforma nu este de natură să probeze inexistența raporturilor contractuale dintre părți, în condițiile în care art. 46 din Codul comercial stabilește că: „Obligațiunile comerciale si liberațiunile se probează: cu acte autentice; cu acte sub semnătura privata; cu facturi acceptate; prin corespondenta; prin telegrame; cu registrele pârtilor; cu martori, de câte ori autoritatea judecătoreasca ar crede ca trebuie sa admită proba testimoniala si aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 din codul civil; în fine, prin orice alte mijloace de proba admise de legea civila".
Așadar este greșită interpretarea instanței de fond potrivit căreia neacceptarea la plata a facturii echivalează cu nedovedirea acțiunii, în condițiile in care probele administrate în cauză și menționate mai sus arata ca intimata parata și-a asumat obligația de a achita apelantei reclamante un comision in cuantum de 6 % din valoarea contractelor, comision pe care in mod unilateral l-am micșorat.
Afirmațiile intimatei pârâte, respectiv că E. nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale nu sunt în măsură să probeze inexistența obligațiilor asumate de intimata pârâtă, având în vedere că, pe de o parte, cele susținute nu sunt probate în vreun fel conform art.1169 C.civ., iar pe de altă parte, și în ipoteza în care apelanta reclamantă nu și-ar fi îndeplinit propriile obligații, intimata pârâtă are la dispoziții instrumente juridice prin care să o tragă la răspundere pe aceasta. Mai mult decât atât, atâta timp cât instanța nu a fost investită cu o cerere în acest sens de intimata pârâtă, astfel de apărări /susțineri nu pot fi analizate, ele excedând obiectului cauzei.
Arată tribunalul că, pentru angajarea răspunderii civile contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul.
Apreciază tribunalul că fapta ilicită constă în neexecutarea obligației asumate. In prezenta cauză, nerespectarea obligației de a achita, la termenul prevăzut în contract a serviciilor prestate de societatea apelantă reclamanta, societății pârâte, reprezintă o încălcare a obligațiilor asumate de aceasta din urmă.
În ceea ce privește prejudiciul, tribunalul arată că acesta reprezintă consecința faptei ilicite a debitorului. Condiția existenței unui prejudiciu rezultă implicit din analizarea dispozițiilor art. 1082 Cod civil, în conformitate cu care „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata daunelor interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârziere executării". Așadar, în materie contractuală, prejudiciul, urmare a faptei ilicite, constă tocmai în efectele neexecutării/executării necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin Contract.
În prezenta cauză, tribunalul apreciază că prejudiciul solicitat de societatea reclamantă constă în principal în pierderea patrimonială suferită urmare a faptului că societatea pârâtă nu a înțeles să achite contravaloarea serviciilor prestate de societatea reclamantă și de care ea a beneficiat, respectiv, comisionul de 6%.
În privința raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, tribunalul consideră că acesta este evident, în condițiile în care neexecutarea obligației esențiale de plată, care incumbă pârâtei a cauzat reclamantei prejudiciul invocat.
În ceea ce privește culpa debitorului, tribunalul precizează că, în cazul obligațiilor de a da și de a face, creditorul va trebui să facă dovada existenței creanței sale, situație în care neexecutarea culpabilă se prezumă, revenindu-i debitorului obligația de a proba executarea contractului.
Avem în vedere faptul că, potrivit disp. art.46 C.. fi probate cu orice mijloace de probă, inclusiv cu facturi acceptate. Factura face dovadă cu privire la existența raportului juridic dintre părți și la executarea operațiunii care constituie obiectul ei.
Prin urmare, existența raporturilor contractuale dintre apelanta reclamantă și intimata pârâtă este dovedită atât prin contractul încheiat de părți cât și prin factura depusa la dosar. Din cuprinsul acestor înscrisuri rezultă că intimata pârâta nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile contractuale, întrucât aceasta nu a achitat contravaloarea in totalitate a serviciilor astfel că intimata pârâta înregistrează în prezent debitul restant în sumă de 53.252 Euro .
Prin nerespectarea obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate de apelanta reclamantă,intimatei pârâtei, apelantei reclamantei i s-a produs un prejudiciu patrimonial cert, echivalent, așa cum s-a reținut mai sus, cu lipsa de folosință a acesteia.
Intimata pârâta nu a făcut dovada unei cauze exoneratoare de vinovăție cu privire la nerespectarea obligațiilor contractuale, culpa acesteia fiind prezumată. Mai mult decât atât, culpa intimatei pârâte este dovedită și prin faptul că aceasta nu a înțeles să administreze probe care să infirme cele susținute de apelanta reclamantă, conform art.1169 C.civ., ceea ce echivalează cu o recunoaștere a culpei sale în nerespectarea obligațiilor contractuale asumate.
În conformitate cu principiul forței obligatorii, prevăzut de disp. art.969 alin.1 C.civ., acordul legal de voință al părților se impune acestora întocmai ca legea.
Potrivit art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul la de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În speță, având în vedere că obligația pârâtului constă în plata unei sume de bani el trebuia să o achite în termenul prevăzut în contract.
Având în vedere că obligația comercială a intimatei pârâtei constă în plata unei sume de bani, că obligația este lichidă, cuantumul ei fiind precis determinat, precum și faptul că obligația este exigibilă instanța, având în vedere și faptul că sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale în baza dispozițiilor art.295 și 296 C.proc.civ. a admis apelul declarat de apelanta - reclamanta . împotriva sentinței civile nr.7339 din 03.04.2013 pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ in contradictoriu cu intimata-pârâtă ., a schimbat sentința apelată, și, în baza dispozițiilor art.1 C...969 alin.1, 1361 și 1362 C.civ., a admis acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta .. și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 53.252 Euro în echivalentul în lei la data plății efective în funcție de cursul oficial BNR reprezentând comision în procent de 6%.
În temeiul dispozițiilor art.274 C.proc.civ., fiind reținută culpa procesuală a societății intimate pârâte care nu a înțeles să-și îndeplinească propriile obligații contractuale asumate, tribunalul a obligat-o pe aceasta să plătească apelantei-reclamante suma totală de 36.519,84 lei cheltuieli de judecată fond și apel acestea fiind probate de înscrisurile depuse la dosar conform art. 1169 C. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta . solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a Deciziei civile nr.208 pronunțată la data de 14.10.2013 de către Tribunalul București in sensul respingerii acțiunii formulate de către E. I. SRL in contradictoriu cu ., cu cheltuieli de judecată.
Recurenta a formulat următoarele critici cu privire la decizia atacată:
I. Instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecații, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
I.1. Acordul din data de 12.10.2009 este singurul act juridic ce atesta voința părților.
În primul rând, subliniază faptul ca Acordul de asociere este singurul act ce exprima neîndoielnic voința celor doua societăți, întrucât este semnat de cei doi reprezentanți legali ai părților, Luigino Ronchini și A. Feldsohn, singurii în măsura să angajeze societățile într-un raport juridic.
În prezentul diferend, Acordul de asociere este un act juridic bilateral, "ale cărui clauze sunt precise și clare, iar instanța care soluționează fondul trebuie sa-l aplice în litera și spiritul lui, neavând dreptul sa-i dea un alt înțeles"".
Interpretarea greșita făcuta de către instanța de apel, în sensul în care a trecut peste un act juridic concret, scris și semnat de reprezentanții legali ai celor doua părți, în baza unui sir de emailuri al căror înțeles este îndoielnic, reprezintă o încălcare a principiului înscris în art. 969 alin. 1 Cod civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Astfel, instanța de fond corect a reținut și interpretat relația contractuală a părților, reconstituind în fapt și în drept voința celor două societăți, apreciind că Acordul de asociere este singurul act juridic ce reglementează relațiile dintre părți, semnat de ambele părți prin reprezentanți legali și că, atât prin Acord, cât și prin Contractele de furnizare nu s-a prevăzut nimic cu privire la obligația recurentei de plata a unui comision către intimata-reclamantă.
Instanța de apel în mod ilogic, irațional și făcând o interpretare greșita a întregului probatoriu, apreciază ca întemeiată cererea E. și schimba Sentința Judecătoriei Sectorului 1 București în sensul admiterii cererii de chemare în judecata.
Mai mult, Tribunalul București, în practicaua Deciziei (paginile 3-6) prezintă în mod integral și fidel motivarea E., iar în ceea ce privește susținerile S., aceasta face un rezumat aproximativ și incorect, producând astfel un dezechilibru clar între pozițiile procesuale ale celor doua părți.
Astfel, în mod total incorect, instanța de apel ia în considerare o corespondenta electronica purtata între A. Feldsohn (reprezentantul legal al E.), Giovanni Garamella (martorul propus de E.) și Gianfranco Gobbetti (persoana ce a purtat corespondenta fără a avea un mandat care să angajeze S. în vreun mod față de terți, inclusiv în ceea ce privește plata vreunui comision).
Aceasta corespondenta nu poate fi considerata ca fiind un act juridic valabil în condițiile în care nu sunt îndeplinite condițiile actului juridic, consimțământul - condiție esențiala la încheierea actului juridic - lipsind cu desăvârșire.
I.2. Corespondenta electronica
În primul rând precizează că, în mod greșit instant de apel la pagina 9 din Decizie invoca art. 46 din Codul Comercial, invocat atât de către E., cat și de către Tribunalul București, este aplicabil în măsura în care obligațiile asumate prin corespondenta electronica sunt precise și neîndoielnice, de natura a da naștere unui raport juridic, perfect definitiv, în care obligațiile și drepturile pârtilor sunt exprese, iar voința lor este clara.
Instanța de fond corect retine prin Sentința, la pagina 2 ca factura proforma "nu conține o semnătură de primire care sa aparțină persoanei căreia angajează pârâta din punct de vedere juridic în raporturile cu terții, nepurtând nici stampila societatii pârâte".
Forța probanta a înscrisului sub semnătură privată, astfel cum susține și doctrina, este supusa condiției recunoașterii de către cel căruia i se opune .
În cazul de fata, apreciază că recunoașterea celor solicitate de către E. ar fi intervenit în momentul în care reprezentantul legal, în calitatea sa de administrator unic al S., Luigino Ronchini, ar fi admis prin interogatoriul administrat în cauza plata acestui comision, sau factura nr. 15/11.05.2011 emisa de către intimata ar fi fost acceptată la plata de către societatea recurenta, prin reprezentantul ei legal.
De asemenea, cu privire la acest aspect sunt de menționat și subliniat următoarele chestiuni, astfel:
a. Calitatea domnului Gianfranco Gobbetti
Precizează ca reprezentantul legal al S. este domnul Luigino Ronchini, în calitatea sa de administrator unic al Recurentei, astfel cum reiese din certificatul constatator al societatii S. (fila 51 din dosarul de fond), fiind singurul, în conformitate cu statutul societatii, în măsura sa angajeze recurenta la prestarea vreunei obligații de orice natura.
Astfel, Luigino Ronchini este persoana ce a semnat Acordul de asociere, dar și Contractele de furnizare cu Enel în calitatea sa de administrator unic al S. tocmai pentru ca este singurul ce putea angaja societatea în mod valabil în raporturile cu terții.
Reprezentantul legal al S., Luigino Ronchini, nu a recunoscut niciodată vreun comision, lipsind astfel din toata corespondenta purtata neacceptând nici factura emisa de către E. cu privire la comision.
De asemenea, cum se poate observa și în răspunsul la interogatoriul formulat de către E., recurenta, la întrebarea nr. 9 a evidențiat acest fapt, precizând ca este reprezentata legal de către Luigino Ronchini, cel care a semnat Acordul de asociere în numele S., iar orice alta modificare a acestui acord trebuia sa fie confirmata atât de către reprezentantul legal al E., cat și de către reprezentantul legal al S..
În susținere, menționează faptul ca validitatea unui contract presupune mai mult decât o simpla analiza a mecanismului de formare a acordului de voința; ea presupune examinarea, de sine stătătoare, a ceea ce art. 984 C. civ. denumește "condițiile esențiale pentru validitatea convenției", și care sunt: capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza.
Astfel, în lumina celor expuse mai sus, și având în vedere ca emailurile depuse în probațiune emana de la o persoana ce nu are calitate de reprezentant legal al societatii recurente și nici vreun mandat
special în sensul de a-și putea manifesta acordul cu privire la acordarea vreunui comision, apreciem ca nu exista consimțământ - condiție esențiala pentru validitatea oricărei convenții.
Mai mult, precizează ca potrivit reglementarilor în materie comerciala, societatea nu poate fi angajata prin actele încheiate cu depășirea limitelor puterilor prevăzute de lege pentru organele respective.
b. Corespondenta nu cuprinde neîndoielnic acordul ambelor părți.
În situația în care s-ar trece peste apărarea cu privire la angajarea recurentei în raporturile cu terții de către o persoana ce nu reprezintă legal societatea, precizam faptul ca din analiza emailurilor depuse la dosar rezulta simplul fapt ca au avut loc niște discuții cu privire la acordarea acestui comision, insa, în final nu s-a ajuns la un acord.
Este fără îndoială ca o condiție esențiala la formarea voinței părților - consimțământul - nu este îndeplinită.
Instanța de apel greșit retine ca din întreaga corespondenta rezultă ca S. s-a angajat sa achite societatii E., un comision de 6%, luând în considerare numai e-mailurile din data de 20.11.2009 din 01.12.2009, fără a retine faptul ca acordarea acestui comision era condiționata de o . aspecte, respectiv participarea la licitație cu un anumit preț (circa 2.300 Euro/buc.) astfel cum reiese din e-mail-ul din data de 30.11.2009 (fila 10 dosarul de fond ) și e-mailul din data de 20.11.2009 (fila 12 dosarul de fond) și îndeplinirea sarcinilor asumate de E. prin Acord în calitatea sa de lider.
După cum foarte ușor se poate observa, niciuna din aceste condiții nu a fost îndeplinita, prețul final nefiind cel agreat inițial, astfel cum rezulta din Contractele de furnizare încheiate și depuse de către Intimata la dosarul cauzei, prețul fiind de aproximativ 1.900 Euro/buc (astfel cum reiese și din notele scrise depuse de Intimata prin care este prezentata modalitatea de calcul a prețului)( fila 78 dosarul de fond - Anexa 3 ).
De asemenea, E., în calitatea sa de lider a asocierii nu a înțeles să-și respecte obligațiile contractuale, neprezentând beneficiarului final - Enel- garanția solicitata de către acesta, determinând S. sa prezinte aceasta garanție, deși aceasta obligație nu-i incumba.
Mai mult decât atât, E. a creat un prejudiciu considerabil societatii recurente, determinând pentru S. o pierdere din diferența de preț a produselor întrucât a trebuit sa cumpere produse aprobate de Enel și să le furnizeze pentru a opri creșterea continua a penalităților, prețul fiind cu 20% mai mare decât prețul de licitație.
De asemenea, S. a fost penalizata de Enel la întreaga valoare a contractelor, aproximativ 100.000 Euro, astfel cum puteți observa prin
facturile nr. OYD8002224 și nr. OMF8002339, ambele emise în data de 22.10.2010, depuse de subscrisa la dosarul cauzei (Anexa 4).
Astfel, având în vedere ca S. a apreciat ca E. nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, Recurenta nici nu putea accepta plata vreunui comision și nici nu se poate susține ca părțile s-au înțeles fără echivoc la acest comision de 6%.
Mai mult, ambele societăți au modificat unilateral și subiectiv cuantumul comisionului, astfel cum reiese din întreaga corespondenta.
Încheierea contractelor presupune două manifestări de voința: oferta de a contracta și acceptarea ofertei. Cele doua manifestări de voința trebuie sa fie clare și finale pentru a putea obliga părțile, condiție neîndeplinită în prezenta cauza.
Nu se poate retine ca un contract este încheiat în baza unor negocieri, ce nu pot reprezenta în niciun caz un acord final, mai ales în situația în care exista un contract deja încheiat între reprezentanții legali ai celor doua părți, ce nu a fost contestat de nicio parte și care reglementează raporturile dintre acestea.
c. Interpretarea eronată a corespondentei și schimbarea înțelesului acesteia.
Tribunalul a apreciat eronat că în cauză între părți există un contract în baza căruia recurenta s-a obligat sa plătească intimatei un comision de 6% în condițiile încheierii Acordului în vederea participării la licitație, precizând nejustificat ca are în vedere întreaga corespondenta depusa la dosar de către Intimata, astfel:
În ceea ce privește emailurile din data de 20.11.2009 și din 01.12.2009 (filele 149, 151-Anexa 5), instanța de apel ia în considerare, în parte, conținutul acestora, fara a menționa faptul ca acestea cuprindeau precizarea "Indicam un preț de licitație cuprins între 2.380,00 Euro și 2.300,00 Euro" sau "Oferta minima de licitație 2.301.92 Euro".
Aceste mențiuni reprezintă o condiție a încheierii Contractelor de furnizare și o garanție pe care Recurenta vroia sa o aibă cu privire la derularea Contractelor de furnizare.
Astfel, în condițiile în care aceste preturi de licitație propuse nu s-au respectat, este lesne de înțeles ca nu exista niciun angajament al S. cu privire la plata comisionului solicitat de către E..
În ceea ce privește emailul din data de 11.06.2010 (fila 158 dosarul de fond- Anexa 6) precizează ca instanța de apel retine eronat, făcând o interpretare greșita a conținutului și schimbând înțelesul acestuia.
În primul rând, precizează faptul ca instanța de apel greșit și fără a verifica certificatul constatator al S. SRL, aflat la pagina 48 în dosarul de fond, menționează ca reprezentantul S. este Gianfranco Gobbetti.
În al doilea rând, instanța de apel interpretează eronat partea de final a e-mailului prin care se menționează doar: "relațiile comerciale între IM.EL.CO și E. nu vor suferi modificări".
Instanța precizează în paranteze, preluând astfel în totalitate susținerile E. din cererea de apel, ca aceasta precizare se refera la comisionul de 6%, fără a menționa care este raționamentul unei astfel de susțineri, fapt care duce la interpretarea pe care Intimata dorea sa o dea acestui email., schimbând în favoarea acesteia din urma înțelesul corespondentei.
În ceea ce privește adresa din data de 02.02.2011 (fila 164 dosarul de fond - Anexa 7) menționam astfel:
Aceasta adresa nu este semnata și, pe cale de consecința, apreciem ca aceasta nu ar reprezenta un angajament valabil decât în situația în care ar fi semnata de reprezentantul legal al societatii, Luigino Ronchini.
De asemenea, cu un simplu calcul, raportat la numărul de bucăți ce fac obiectul celor doua Contracte de furnizare, respectiv 389 bucăți și 170 bucăți, nu reiese suma de 53.252,00 Euro ce face obiectul prezentului litigiu, rezultând încă odată, și din aceasta corespondenta, faptul ca nu exista un angajament clar de plata din partea Recurentei, care să privească o suma exacta de bani.
E-mailul din data de 11.04.2011 {fila 168 - Anexa 8)
În primul rând, cu privire la acest e-mail menționam faptul ca acesta nu este transmis de către reprezentantul legal al S., Luigino Ronchini.
În al doilea rând, din conținutul acestuia reies tocmai nemulțumirile pe care Recurenta le avea la acel moment cu privire la modul în care s-a desfășurat licitația, dar și în ceea ce privește raporturile dintre cele doua părți și în principal neexecutarea obligațiilor pe care E. și le-a asumat în calitatea sa de lider al asociației.
Pe cale de consecința, având în vedere toate cele mai sus precizate, este evident faptul ca instanța de apel a luat în considerare părți din corespondenta depusa la dosarul cauzei, denaturând astfel sensul pe care îl are întreaga corespondenta, în ansamblul ei.
Mai mult a interpretat aceasta corespondenta în sensul în care S. și-a asumat obligația ce face obiectul litigiului și a favorizat E. în mod evident, preluând în totalitate argumentele prezentate de aceasta prin cererea de apel și prin concluziile scrise.
De asemenea, cu privire la forța probanta a corespondentei electronice, precizează că art. 46 din Codul Comercial, invocat atât de către E., cat și de către Tribunalul București, este aplicabil în măsura în care obligațiile asumate prin corespondenta electronica sunt precise și neîndoielnice, de natura a da naștere unui raport juridic, perfect definitiv, în care obligațiile și drepturile pârtilor sunt exprese, iar voința lor este clara.
Astfel, corespondenta depusa la dosar prin care Intimata a înțeles sa-și probeze pretenții nu prezintă un caracter precis, neconstituind o proba de netăgăduit sub aspectul faptelor de dovedit în acest diferend.
Pe de alta parte, subliniază faptul ca forța probanta a înscrisului sub semnătură privata, astfel cum susține și doctrina, este supusa condiției recunoașterii de către cel căruia i se opune .
În cazul de fata, apreciază că recunoașterea celor solicitate de către E. ar fi intervenit în momentul în care reprezentantul legal, în calitatea sa de administrator unic al S., Luigino Ronchini, ar fi admis prin interogatoriul administrat în cauza plata acestui comision, sau factura nr. 15/11.05.2011 emisa de către Intimata ar fi fost acceptata la plata de către societatea recurenta, prin reprezentantul ei legal.
Este inadmisibil și inacceptabil cum instanța de apel a înțeles să treacă peste un înscris semnat de ambele părți, prin reprezentanții lor legali, ce reglementează raporturile dintre cele doua societăți și să oblige recurenta la plata unui comision solicitat doar în baza unor discuții purtate prin intermediul unor e mailuri.
În plus, plata respectivului comision a cărui valoare nu este certa, a fost suspusa și unor condiții neîndeplinite pe parcursul derulării contractului de achiziție.
I.3. Invocarea nerespectării obligațiilor de către E. și factura proforma.
F. de acest aspect, Tribunalul, redând în totalitate motivele de apel ale Intimatei, precizează ca neacceptarea facturii nu echivalează cu nedovedirea acțiunii, în condițiile în care probele în cauza arata ca recurenta și-a asumat obligația de a achita un comision de 6%, iar pe de alta parte neîndeplinirea obligațiilor de către E. nu sunt în măsura sa probeze inexistenta obligațiilor asumate de către recurenta.
Astfel, menționează ca invocarea nerespectării obligațiilor E. nu au fost pentru probarea inexistentei obligațiilor asumate de către S., întrucât recurenta nu a avut intenția să probeze un fapt negativ (acesta nu poate forma obiect al probei în procesul civil), ci pentru a arata ca subscrisa nu avea cum sa accepte un comision de 6% din moment ce nu exista un echilibru cu privire la drepturile și obligațiile pârtilor raportului.
De asemenea, mențiunea cu privire la neacceptarea facturii a fost făcuta de către Recurenta în susținerea faptului ca nu exista o recunoaștere valabila, prin reprezentant legal, a vreunei obligații de către S., în raporturile cu E..
I.4. Răspunderea civila contractuala - neîndeplinirea condițiilor necesare pentru atragerea răspunderii.
E. instanța de apel apreciază ca în prezenta cauza sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea civila, astfel ca poate fi angajata răspunderea civila contractuala a S..
F. de cele precizate de către Tribunal la pagina nr. 9 din Decizie, susține ca nu exista o fapta ilicita a Recurentei, definită de o neexecutare a obligației asumate. "În cazul răspunderii contractuale, obligația încălcată este o obligație concreta, stabilita prin contractul preexistent, încheiat între cele doua subiecte ale răspunderii - cel păgubit și cel care a încălcat obligațiile contractuale."
"Pentru a se angaja răspunderea contractuala se cere, așadar, sa preexiste un contact, și anume un contract valabil încheiat.
Instanța de apel, schimbând interesul întregii corespondente, reține ca obligația de a achita, la termenul prevăzut în contract, a serviciilor prestate de către Intimata, reprezintă o încălcare a obligațiilor asumate de către Recurenta. Ne întrebam care contract, care termen prevăzut în contract și care sunt obligațiile celor doua părți, având în vedere ca în cuprinsul întregii Decizii se menționează o singura obligație - obligația S. de plata a unui comision.
Ca o concluzie a tot ceea ce a menționat mai sus, precizează faptul că nu a existat un contract între părți cu privire la plata unui comision, că nu exista un termen de plata specificat, toate obligațiile și drepturile pârtilor sunt reglementate de Acordul de asociere încheiat în data de 12.10.2009.
I.5. Declarația martorului
F. de acest aspect, se solicită să se aibe în vedere motivarea instanței de fond, ea fiind cea care a luat act în mod nemijlocit de declarația martorului Garamella și care a reținut ca martorul nu a menționat în ce condiții ar fi fost stabilit comisionul, raportat la ce suma, la ce data ar fi intervenit acordul nu nici nu a fost informat cu privire la solicitarea Intimatei de reducere a comisionului cu 17%.
În mod eronat instanța de apel retine ca declarația inexacta a martorului cu privire la momentul în care s-a stabilit comisionul, nu reprezintă o relevanta în cauza, în principal, prin prisma faptului ca urmărind corespondenta purtata între Feldsohn, Garamella și Gobbetti, se observa ca au existat mai multe propuneri cu privire la cuantumul acestui presupus comision.
Or, în aceasta situație, este evidenta importanta momentului stabilirii comisionului.
Mai mult decât atât, la finalul declarației martorului, acesta precizeaza "De la acea întrunire nu s-a mai discutat niciodată cu privire la cuantumul comisionului, respectiv eventuala diminuare a acestuia", fapt neadevărat, ce poate fi ușor verificat prin lecturarea întregii
corespondente depuse la dosar de către E., corespondenta ce privește tocmai acordarea acestui comision.
Având în vedere acest aspect, instanța de apel nu ar fi trebuit sa ia în considerare declarația martorului, și sa retina în parte declarațiile acestuia, schimbând astfel interesul lămurit și vădit neîndoielnic al acordului între părți.
II. Decizia nr. 208/14.10.2013 pronunțata de către tribunalul București este data cu încălcarea și aplicarea greșita a legii.
II.1. Încălcarea și aplicarea greșita a art. 969 Codul Civil.
Tribunalul București, în motivarea Deciziei, la pagina 10, precizeaza astfel: "În conformitate cu principiul forței obligatorii, prevăzut de art. 969 alin. 1 C.civ., acordul legal de voința a! pârtilor se impune întocmai ca legea."
În cazul de fata acest principiu de lege este aplicat greșit, instanța de apel făcând o interpretare eronata asupra situației de fapt și, pe cale de consecința, încălcând un alt principiu de drept civil - în dubio pro reo- în sensul în care contractul se interpretează în folosul celui care se obliga - art. 983 C.civ.
Mai mult, menționează faptul ca din principiul obligativității contractului în raporturile dintre părțile contractante se desprind doua idei, astfel cum și doctrina retine: a) obligativitatea contractului legal încheiat; b) obligativitatea privește părțile contractului.
În cazul de față, atât în fața instanței de fond cat și în fata instanței de apel, S. a susținut că raporturile dintre părți sunt cuprinse în singurul act juridic legal încheiat, Acordul de asociere semnat de reprezentanții legali ai celor doua societăți la data de 12.10.2009.
Orice alte discuții, e-mailuri purtate între Feldsohn, Garamella și Gobbetti, în urma cărora nu s-a ajuns la un acord clar, nu poate fi invocat și considerat de către instanța de apel ca și contract legal încheiat, mai ales ca temeiul înțelegerii părților și singurul acord care sa oblige părțile îl reprezintă Acordul de asociere din data de 12.10.2009.
II.2. Încălcarea și aplicarea greșita a art.1169 Codul Civil
Art. 1169 C.civ. concorda pe deplin cu un principiu procedural consacrat încă din antichitate - "onus oprobandi incumbit actori" sau "onus probandi incumbit eius qui dicit no eius qui negat", astfel cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie sa o dovedească.
Instanța de apel invoca dispozițiile art. 1169 C.civ. și precizeaza astfel la pagina 10 din Decizie: "culpa intimatei parate este dovedita și prin faptul ca aceasta nu a înțeles să administreze probe care să infirme cele susținute de apelanta reclamanta, conform art. 1169 C.civ., ceea ce echivalează cu o recunoaștere a culpei sale în nerespectarea obligațiilor contractuale asumate."
Această precizare a instanței de apel este în totala neconcordanta cu principiul de drept conform căruia "sarcina probei revine celui care face o susținere înaintea judecații" .
De asemenea, jurisprudența în unanimitate susține ca "dovedirea temeiniciei pretențiilor bănești deduse judecații revine inițiatorului acțiunii, respectiv reclamantei E., neavând relevanta conduita procesuala a paratei".
Pe cale de consecința, apreciază ca instanța de apel invoca aceste dispoziții legale și le aplica în mod eronat, încălcându-le în litera și spiritul lor.
Este absurd a se susține ca echivalează cu o recunoaștere a culpei sale în nerespectarea obligațiilor contractuale asumate faptul ca subscrisa a lăsat în sarcina E. dovedirea pretențiilor sale și a interes sa se folosească în aparerile sale tocmai de corespondenta electronica de la dosarul cauzei.
În drept, își întemeiază prezenta pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 din Codul de Procedura Civila, art. 969 alin. 1 Cod civil, art. 984 C. civ, art. 1169 Codul Civil.
In susținerea recursului s-au depus la dosar înscrisuri in fotocopie.
Intimata . a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În întâmpinare intimata a arătat că motivarea recursului vizează în primul rând aspecte ce țin de modul de interpretare al probelor, atribut exclusiv al instanțelor de fond.
Prealabil analizării și combaterii motivelor de recurs invocate de către recurenta-parata întemeiate pe prevederile art. 304 alin 8 și art. 304 alin 9 din Vechiul cod de procedura civila, face mențiunea ca, în principal, dezvoltarea motivelor vizează netemeinicia deciziei, respectiv modul de interpretare a probelor, ceea ce este atribut exclusiv al instanțelor de fond.
Modificarea unei sentințe recurate se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate în situațiile limitativ prevăzute de lege prevăzute de art. 304, iar criticile de netemeinicie a unei hotărâri exced controlului de nelegalitate specific unei instanțe de recurs.
Susținerile recurentei conform cărora instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecații, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia sunt nefondate.
Prin motivele de recurs, recurenta-parata susține faptul ca instanța de apel a interpretat în mod greșit nu un act, ci toate probele administrate în dosar, respectiv Acordul din data de 12.10.2009, corespondenta electronica, declarația martorului. Or, astfel cum susține și doctrina și jurisprudența în materie, motivul de modificare prevăzut de
art. 304 punctul 8 privește situația în care, deși actul juridic dedus judecații este cât se poate de clar, fiind vădit neîndoielnic, instanța îi schimba natura ori interesul. Insa, din dezvoltarea motivelor de recurs, rezulta ca recurenta se refera la anumite înscrisuri (corespondenta comerciala, facturi, adrese, declarația martorului) care sunt mijloace de proba și nu se circumscriu înțelesului noțiunii de „act juridic", pe care se întemeiază motivul de recurs enunțat.
De asemenea, astfel cum a statuat și jurisprudența și doctrina în materie, daca insa din probele administrate ar rezulta un dubiu asupra naturii juridice sau a conținutului unui actului juridic, interpretarea data de judecător constituie o chestiune de fapt, care nu poate fi criticata în recurs,conform art. 304 punctul 8 Cod proc civ." Recurentul trebuie sa arate în ce consta schimbarea naturii sau înțelesul actului juridic, simpla afirmație în acest sens și reluarea apărărilor prezentate în fata instanțelor de apel neputând reprezenta o motivare suficienta pentru a se constata un motiv de nelegalitate a unei hotărâri.
În situația în care instanța va analiza totuși afirmațiile recurentei din cuprinsul motivării recursului, solicitam instanței de judecata sa cenzureze aceste afirmații având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește acordul din data de 12.09.2009 semnat de către reprezentanții societatii E. I. și S. SRL (fila 7 din dosarul de fond).
Acordul din data de 12.09.2009 despre care face vorbire recurenta s-a încheiat după ce negocierile pârtilor au luat sfârșit, iar părțile au ajuns la o înțelegere cu privire la prețul participării la licitație și cu privire la comisionul cuvenit societatii E. I..
Astfel cum lesne se poate observa, acordul de asociere este un formular standard care nu reflecta voința și înțelegerea pârtilor anterioara încheierii acestuia cu privire la aceasta asociere, întocmirea acestuia era obligatorie pentru ca părțile sa poată participa la licitație, a fost o chestiune pur formala pentru a întregi documentația necesara.
Prin urmare, acest acord demonstrează tocmai faptul ca intre părți a fost o asociere pentru participare la licitație, insa nu reflecta condițiile înțelegerii asocierii, fiind, astfel cum am precizat mai sus, un formular standard. Condițiile asocierii au fost negociate și agreate de părți anterior încheierii acestui ACORD STANDARD prin intermediul corespondentei electronice.
Mai mult, recurenta-parata ignora sa menționeze faptul ca, în urma acestei asocieri și ca urmare a executării celor doua contracte cu Enel, intimata-reclamanta E. I. SRL NU A ÎNCASAT NICIO SUMA DE B., pe când societatea S. SRL a încasat întregul preț al contractelor.
Astfel, înainte de a participa la licitație și de a întocmi documentația necesara, cele doua părți s-au interes cu privire la condițiile participării la licitație precum și cu privire la comisionul pe are E. I. urma să îl încaseze de la intimata-pârâtă S. ca urmare a acestei asocieri.
Câtă vreme a arătat prin alte mijloace de proba faptul ca a existat o înțelegere intre părți cu privire la plata comisionului, recurenta pârâtă nu poate susține faptul ca singurul act juridic care atesta voința pârtilor este un formular standard, de o pagina, mai ales ca, inclusiv în cuprinsul acestui formular se prevede faptul ca „modalitatea de împărțire a rezultatelor activității economice desfășurate se realizează conform procentelor de participare a fiecărei părți la activitatea de realizare a sarcinilor convenite de comun acord.
De asemenea, în cuprinsul Contractelor de furnizare încheiate cu ENEL nici nu se putea face vreo mențiune cu privire la comisionul subscrisei E. I. având în vedere ca acest aspect nu avea legătură cu ENEL, ci era o chestiune strict legata de asocierea dintre E. I. și S..
În ceea ce privește faptul ca înțelegerea părților cu privire la plata comisionului nu a fost înscrisa . nu înseamnă ca aceasta înțelegere nu este valabila. Forma scrisa NU ESTE O CONDIȚIE AD VALIDITATEM SAU O CONDIȚIE AD PROBATIONEM a înțelegerii intre părți. Legislația prevede în mod expres contractele care trebuie încheiate sub forma scrisa ca o condiție ad validitatem sau ad probationem, respectiv contracte precum cel de societate, de gaj sau de consignație, etc.
Corespondenta electronica.
a. Calitatea domnului Gianfranco Gobetti de reprezentant al societatii S..
În ceea ce privește motivarea recurentei - parate cu privire la corespondenta electronica, nu putem sa nu observam o schimbare de poziție fata de apărările folosite în fata instanței de fond sau apel.
Ce este cert din cuprinsul tuturor apărărilor invocate pe parcursul desfășurării procesului este faptul ca, niciodată, recurenta - parata S. nu a negat faptul ca au existat discuții și negocieri intre părți, nu a negat conținutul e-mailurilor, faptul ca acestea au fost transmise de către un reprezentant al S., folosind o adresa oficiala a societatii S. sau antetul S..
Singura lor încercare a fost să se prevaleze de diverse tertipuri pentru a încerca sa se eschiveze de la plata comisionului datorat de către subscrisa. Astfel, daca atât în fata instanței de fond și de apel au susținut faptul ca aceasta corespondenta electronica nu poate avea valoarea unui înscris sub semnătură privata și nu poate constitui mijloc
de proba în cadrul unui proces intre profesioniști, în recurs, renunță la aceasta apărare dar vin și spun faptul ca domnul Gianfranco Gobetti, cel care a fost responsabil cu proiectul nostru și care a purtat toate discuțiile atât cele înainte de asociere cat și cele ulterioare nu era în măsura sa angajeze S. la prestarea vreunei obligații de orice natura.
Aceasta apărare este pentru prima data ridicata în cadrul acestui proces în fata instanței de recurs. Nici în fond, nici în apel nu au făcut vreo referire cu privire la calitatea domnului Gianfranco Gobetti. Recurenta-parata uita sa menționeze faptul ca discuțiile purtate de către reprezentantul intimatei-reclamante E. și reprezentantul S., Gianfranco Gobetti, au fost recunoscute de către societate și asumate de către dnul Luigi Ronchini ca urmare a concretizării asocierii dintre cele două societăți și participării la licitație, însă discuțiile și înțelegerea cu privire la comision este negata de către recurenta-pârâtă.
Astfel cum se poate observa din cuprinsul documentelor depuse la dosarului cauzei, pe tot parcursul negocierilor, dar și ulterior, pe parcursul desfășurării contractului, dnul Gianfranco Gobetti a acționat ca reprezentantul societatii S. și ca persoana responsabila de acest proiect din cadrul societatii.
Mai mult, astfel cum rezulta și din declarația martorului audiat în fata instanței de fond :„a existat o întâlnire la sediul societatii italiene intre reprezentanții societatii italiene, dl. Luigino Ronchini și Gianfranco Gobetti, dl Feldsohn ca reprezentant al societatii din Romania, eu și un coleg de munca din Italia." Același martor afirma faptul ca momentul întâlnirii „s-au discutat detaliile cu privire la plata unui comision de 6 %. Domnul Feldsohn a solicitat sa se încheie un contract scris dar partea din Italia a spus ca nu este necesar și este suficient cuvântul și doar o strângere de mana." (fila 215 din dosarul de fond).
Totodată, toate e-mailurile trimise de către dnul Gianfranco Gobetti sunt transmite prin e-mailul societatii S., a fost folosit numele, antetul, semnăturile societatii. Cu toate acestea, recurenta-parata vine în recurs și își invoca practic propria culpa, susținând ca persoana care a fost desemnata ca persoana de contact cu privire la acest proiect nu avea de fapt mandat?!
Prin urmare, din actele de la dosar rezultă fără putință de tăgadă faptul ca domnul Gianfranco Gobetti a acționat în calitate de reprezentant al S., recurenta-parata S. SRL exprimându-și consimțământul valabil pentru asocierea cu societatea E. și pentru stabilirea condițiilor asocierii.
b. întreaga corespondență demonstrează raporturile contractuale dintre părți, inclusiv faptul ca recurenta-parata S. s-a obligat să achite către intimată un comision de 6 % din prețul produsului furnizat de către Enel, astfel cum corect a reținut și instanța de apel.
Astfel, din corespondenta purtata intre dnul Gian Franco Gobbetti, în calitate de reprezentant al societatii S. SRL, dnul A. Feldsohn, în calitate de reprezentant al E. I. SRL și dnul Giovanni Garamella, cel care a intermediat întreaga asociere intre cele doua societăți, rezultă că:
S. SA a inclus în prețul de licitație propus și comisionul de 6 % din prețul produsului furnizat către Enel, comision ce se cuvine societatii E. I. SRL ca urmare a asocierii în vederea participării la licitație. În acest sens am depus la dosarul cauzei e- mailurile din data de 20.11.2009, respectiv din data de 01.12.2009 transmise de către reprezentantul intimatei - pârâte S. SRL, dnul Gian Franco Gobbetti. (filele 44 și 45 din dosarul de instanță).
Ulterior, având în vedere dificultățile întâlnite în executarea contractelor de achiziție publica de către S., deși nicio întârziere nu era imputabila reclamantei E. I. SRL, aceasta din urma, în lumina păstrării unor relații comerciale oneste a fost de acord sa iși reducă comisionul de 6% inițial stabilit cu un procent de 17 %. În acest sens, a depus la dosarul cauzei e- mailul domnului A. Feldsohn, în calitate de reprezentant al reclamantei E. I., prin care precizeaza ca este de acord cu reducerea în mod unilateral a comisionului inițial de 6 % cu încă 17 %.
Mai mult, din analiza întregii corespondente depuse la dosarul cauzei se poate observa faptul ca, discuțiile inițiale au avut în vedere în principal comisionul societatii E. I. în cuantum de 6 % din valoarea contractelor cu ENEL. Numai după ce s-a ajuns la un consens cu privire la comision s-a procedat la încheierea acordului de asociere.
Având în vedere ca aceste e-mailuri emana chiar de la reprezentantul societății S. SRL, în temeiul dispozițiilor art. 46 Cod comercial, instanța de apel în mod corect și legal a reținut ca acestea fac dovada raporturilor contractuale intre cele doua părți.
Totodată, din cuprinsul e-mailurilor trimise de către reprezentantul S. SRL reiese fără putința de tăgadă faptul că recurenta parata a acceptat și și-a asumat obligația de plata a comisionului către E. I. SRL, însă cu rea credința a refuzat plata comisionului convenit inițial, scăzând treptat suma pe care se arata dispusa sa o achite către Eleclel ca . refuze sa mai achite vreo suma de bani:
E-mailul din data de 11.06.2010 (fila 158 din dosarul de fond): reprezentantul S. SRL, dnul Gian Franco Gobetti solicita intervenirea de urgenta din partea E. I. și obținerea din partea Enel a unei prelungiri a termenelor de livrare a echipamentelor. La sfarsitul e-mailului, reprezentantul S. precizeaza expres faptul ca relațiile
comerciale dintre Im. FA. CO (actuala S. SRL) și E. nu vor suferi modificări.
Adresa din data de 02.02.2011 (fila 164 din dosarul de fond) trimisa de către S. SRL către E. I. SRL. Conform acestei adrese, intimata - pârâtă S. SRL prin reprezentant afirma faptul ca, deși societatea S. a suportat penalități de întârziere imputate de către Enel, acest aspect „nu împiedica oricum societatii noastre sa recunoaștem comisioanele așa cum rezulta din ultima comunicare. Așadar, competentele dvs. sunt cuantificare astfel:
o Acord cadrul A48844 din 14.12.2009- comision evaluat la 50 Euro pentru fiecare bucata;
o Acord cadru A 262 din 15.12.2009- comision evaluat la 70 Euro pentru fiecare bucata;"
E-mailul din data de 11.04.2011 reprezentantul S. SRL, Gian Franco Gobetti isi modifica iar poziția și micșorează în mod unilateral comisionul pe care îl datorează către E. I., făcând o apreciere pur subiectiva. Prin acest e-mail, reprezentantul S. ii transmite reprezentantului E. I. ca îi datorează un comision de 1 % din valoarea contractelor, respectiv un comision în cuantum de 10 760 Euro.
În concluzie, din toate e-mailurile ce au emanat chiar de la recurenta parata rezulta ca aceasta și-a asumat plata comisionului către subscrisa E. I. SRL a unui comision. Din e-mailurile purtate de părți rezulta fără echivoc faptul ca părțile s-au înțeles la un comision de 6 % din valoarea contractului cu ENEL. Ulterior desfășurării contractelor cu ENEL, S., deși nu a negat ca datorează un comision societatii E. I. SRL, nu a mai fost de acord cu înțelegerea inițiala.
Susținerile recurentei parate conform cărora acordarea de comision era condiționata de o . aspecte, de asemenea, sunt neadevărate și se contrazic cu probele administrate la dosar.
Astfel, în toate e-mailurile în care se discuta stabilirea prețului de participare la licitație, indiferent de valoarea acestuia, comisionul datorat subscrisei E. I. SRL este același e-mailurile din data de 20.11.2009, respectiv din data de 01.12.2009 transmise de către reprezentantul recurentei-pârâte S. SRL, dnul Gian Franco Gobbetti. (filele 44 și 45 din dosarul de instanța). Faptul ca s-a ajuns la o înțelegere cu privire la prețul de participare la licitație reiese atât din conversațiile purtate de către reprezentanții celor doua societăți dar și din faptul ca cele doua societăți au participat la licitație și-au încheiat contractele cu ENEL.
Mai susține recurenta-parata faptul ca E., în calitate de lider al asocierii nu a înțeles să își respecte obligațiile contractuale și, având în
vedere ca E. nu și-a respectat obligațiile, nici recurenta nu mai putea accepta plata unui comision. Apoi menționează faptul ca ambele societăți au modificat unilateral și subiectiv cuantumul comisionului (pagina 9 din recurs). Observă o contradicție vădita în motivarea recurentei - pârâte: inițial recurenta-parata susține faptul ca nu și-a exprimat niciun consimțământ valabil având în vedere ca domnul Gianfranco Gobeti nu avea calitatea de reprezentant legal al societatii S., apoi susține faptul ca S. deși a transmis acele e-mailuri, din cuprinsul lor nu rezulta ca și-ar fi exprimat un consimțământ neîndoielnic,
pentru ea ulterior sa precizeze faptul ca S. nu a mai plătit comisionul către E. deoarece societatea E. nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, iar în final sa spună ca s-a stabilit un comision dar părțile l-au modificat unilateral și subiectiv!?!? Prin urmare, din motivele de recurs nu înțelege pana la urma ce încearcă sa se invoce de către recurenta: faptul ca nu și-a exprimat niciodată consimțământul cu privire la plata vreunui comision sau faptul ca recurenta nu a mai plătit comisionul deoarece E. nu și-a respectat obligațiile contractuale.
Din aceasta succesiune de afirmații contradictorii nu reiese decât faptul ca societatea recurenta nu încearcă decât sa inducă în eroare instanța de recurs.
În primul rând, situația reala și raporturile contractuale dintre subscrisa și S. SRL au fost dovedite prin probele administrate la dosar, iar toate aceste chestiuni au fost analizate deja de către instanța de apel și nu sunt aspecte ce țin de legalitatea sau nelegalitatea hotărârii.
În al doilea rând, faptul ca societatea E. nu și-ar fi respectat obligațiile contractuale este contrazisă de corespondența depusă la dosar ce emană chiar de la societatea recurenta. Cu titlu de exemplu, tocmai pentru a arata instanței de recurs reaua credința a recurentei, care încearcă să folosească orice argument pentru a se sustrage de la plata comisionului, indicam e-mailul din data de 11.06.2010 {fila 158 din dosarul de fond) clin cuprinsul căruia rezulta ca reprezentantul S. SRL, dnul Gian Franco Gobetti solicita intervenirea de urgenta din partea E. I. și obținerea din partea Enel a unei prelungiri a termenelor de livrare a echipamentelor, recunoscând ca livrarea cu întârziere este cauzata de către societatea S.. De asemenea, prin Adresa din data de 02.02.2011 (fila 164 din dosarul de fond) trimisa de către S. SRL către E. I. SRL. Conform acestei adrese, intimata-pârâtă S. SRL prin reprezentant afirma faptul ca, „ dorim sa va evidențiem problema penalizărilor, evident de competenta societatii S., care nu împiedica oricum societatii noastre sa recunoaștem comisioanele a sa cum rezulta din ultima comunicare.
De asemenea, astfel cum a reținut în mod corect instanța de apel, afirmațiile societatii S. conform cărora „E. nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale nu sunt în măsura sa probeze inexistenta obligațiilor asumate de intimata parata, având în vedere ca, pe de o parte cele susținute nu sunt probate în vreun fel conform art. 1169 C.civ, iar pe de alta parte, și în ipoteza în care apelanta reclamanta nu și-ar fi îndeplinit propriile obligații, intimata parata are la dispoziție instrumente juridice prin care sa o tragă la răspundere pe aceasta."
Cu privire la declarația martorului, apreciază că aceasta este definitorie pentru soluționarea cauzei mai ales ca declarația martorului se coroborează și cu celelalte probe administrate în dosar.
Martorul Giovanni Garamella a participat la întâlnirea ce a avut loc intre reprezentanții societăților S. și E. I.. Cu privire la aceasta întâlnire, martorul a afirmat ca: „ s-au discutat detaliile cu privire la furnizarea de produse, a existat un acord cu privire la plata unui comision de 6 %. Dl. Feldsohn a solicitat sa se încheie un acord scris dar partea din Italia a spus ca nu este necesara și este suficient cuvântul și o strângere de mana.
Tot martorul Giovanni Garamella a declarat în fata instanței de fond faptul ca: „Știu numai cuantumul procentului stabilit la întâlnirea din Italia care este de 6 %. Singura condiție cu privire la plata comisionului era ca furnizorul sa fie plătit de către client, apoi sa plătească comisionul."
Mai mult, având în vedere persoanele care au participat la întâlnirea privind stabilirea comisionului, martorul relatează faptul ca: „ A existat o întâlnire la sediul societatii italiene intre reprezentanții societatii italiene, dl. Luigino Ronchini și Gianfranco Gobetti, dl Feldsohn ca reprezentant al societatii din România, eu și un coleg de munca din Italia."
Aceasta depoziție a martorului răstoarnă și susținerile recurentei-parate care, prin motivele de recurs, afirma faptul ca discuțiile privind comisionul s-au purtat numai cu dnul Gianfranco Gobetti.
Mai mult, faptul ca martorul nu a precizat date exacte și a folosit expresii precum „din cate îmi amintesc" nu pot fi argumente pentru înlăturarea acestei mărturii din probatoriul cauzei. Faptele relatate s-au petrecut în anul 2009 și este firesc ca în anul 2013, când a fost data declarația, să nu își mai amintească exact data unei întâlniri. Important este faptul ca martorul este cel care a surprins momentul în care părțile au ajuns la un acord cu privire la condițiile de asociere, aceste aspecte fiind relatate și în fata instanței de fond. Totodată faptul ca martorul nu avea cunoștința de reducerea comisionului cu 17 % iar nu are relevanta în cauza, câtă vreme acesta a relatat instanței faptul ca părțile s-au înțeles la un comision în cuantum de 6 % cu privire la reducerea de 17 % a comisionului de 6 %, astfel cum am precizat și în fata instanțelor de
fond, în lumina bunelor uzanțe comerciale, subscrisa nu am solicitat prin prezenta acțiune tot comisionul datorat de către intimata parata S., ci am solicitat obligarea intimatei parate la plata comisionului convenit de 6 % din care a scăzut un procent de 17 %, scădere calculata tocmai în raport de pierderile invocate de către S. ca urmare a plații penalităților către ENEL.
Intre părți s-a încheiat o convenție valabila, instanța de apel constatând, din interpretarea probatoriului administrat în cauza faptul ca sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale:
a.Fapta ilicita: societatea S. SRL nu și-a respectat obligațiile contractuale asumate ca urmare a asocierii cu apelanta reclamanta E. I. SRL, respectiv nu și-a respectat obligația de plata a comisionului de 6 % din valoarea celor doua contracte încheiate cu Enel. Deși S. a încasat prețul contractelor de la ENEL, recurenta-parata nu a înțeles sa plătească comisionul datorat către subscrisa din prețul încasat.
b.Prejudiciul: nerespectarea obligațiilor contractuale de către societatea S. SRL a adus subscrisei un prejudiciu în cuantum de 53 252 Euro, reprezentând suma de bani ce i s-ar fi cuvenit societatii E. I. SRL a urmare a asocierii cu S. și încheierii contractelor cu Enel. Modalitatea de calcul a acestui prejudiciu a fost arătata de către subscrisa, prin note scrise, la termenul de judecata din data de 07.11.2012 (filele 78-80 din dosarul de fond).
c. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita și prejudiciu: este evident faptul ca prejudiciul cauzat subscrisei este generat de nerespectarea obligațiilor contractuale de plata a comisionului acceptate și asumate de către S. la momentul începerii asocierii.
d. Vinovăția intimatei-parate S. SRL: Intimata-pârâtă nu a invocat nicio împrejurare care sa înlăture vinovăția, aceasta refuzând fara niciun temei plata comisionului datorat deși a încasat prețul contractelor de la ENEL. Pin urmare, astfel cum a reținut și instanța de apel, „neexecutarea culpabila se prezuma, revenindu-i debitorului obligația de a proba executarea contractului."
Susținerile recurentei conform cărora hotărârea instanței de apel este data cu încălcarea și aplicarea greșita a legii sunt nefondate.
În mod corect instanța de apel a constatat aplicabilitatea art. 696 din Vechiul cod civil conform căruia „Convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante."
În urma analizării probatoriului instanța a constatat faptul ca intre părți a existat o convenție valabila cu privire la comisionul datorat de către recurenta-parata: „ Având în vedere probele administrate în cauza rezultă fără putință de tăgada existenta raporturilor dintre E. I. și S. SRL, existenta întâlnirilor și negocierilor dintre
aceștia și, în principal, existenta unei înțelegeri cu privire la obligația S. de a achita către E. I. un comision de 6 % din valoarea contractelor încheiate cu ENEL."
În mod corect instanța de apel a aplicat art. 1169 din Vechiul Cod Civil conform căruia „Cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie sa o dovedească"
Instanța de apel, din analiza probelor de la dosar a apreciat faptul ca subscrisa E. I. am făcut dovada pretențiilor noastre. Câtă vreme recurenta-parata nu a fost în măsura să infirme cele susținute și probate de către intimata nu se poate interpreta în sensul ca instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea prevederilor art. 1169 Cod civil.
În drept: art. 115 și urm., art. 274 din vechiul Cod de procedura civila.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și in raport de actele și lucrările dosarului Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
In ceea ce privește prima critică, Curtea nu poate reține că acordul din 12.10.2009 este singurul act juridic care atestă voința părților având in vedere că acest acord este un formular ( formularul nr.13) ce trebuia încheiat in vederea participării la licitație. Analizând acest acord Curtea constată că prin acest act s-a stabilit numai procentele privind contribuția financiară a fiecărei părți la realizarea sarcinilor contractului de achiziție publică comun respectiv 85% IM.EL.CO SRL (actuala S. SRL) și 15% ., precum și repartizarea fizică, valorică și procentuală a contractului de achiziție publică preluate de fiecare asociat pentru execuția obiectivului supus licitație.
Prin urmare, prin acest acord nu se stabilește nici un preț, acesta fiind stabilit in baza negocierilor purtate între părți in baza corespondenței electronice. Astfel, prin e-mailurile din 20.11.2009 și 01.12.2009 trimise de recurenta pârâtă prin dl.Gian Franco Gobbetti se indică prețul de licitație propus, preț in care este inclus și comisionul de 6% din prețul produsului furnizat către Enel, comision datorat societății intimate reclamante ca urmare a asocierii in vederea participării la licitație. Astfel, câtă vreme acordul încheiat la 12.10.2009 nu conține referiri la prețul de participare la licitație, Curtea apreciază că acesta a fost stabilit in urma corespondenței electronice purtate între părți. Or această corespondență nu poate fi considerată ca valabilă in ceea ce privește prețul de participare la licitație și nevalidă in ceea ce privește comisionul convenit între părți, câtă vreme acesta face parte din prețul stabilit, nefiind prevăzut in mod separat față de suma stabilită ca și preț.
In consecință Curtea apreciază că pe lângă acordul semnat la data de 12.10.2009 părțile au încheiat o convenție cu privire la preț și la comisionul datorat intimatei reclamante. Nu se poate reține susținerea recurentei că această convenție nu este un act juridic valabil încheiat deoarece îi lipsește consimțământul, câtă vreme ea produce efecte in ceea ce privește prețul de participare la licitație.
Curtea reține că in mod corect instanța de apel a interpretat dispozițiile art.46 C.. un mijloc de proba admisibil pentru dovedirea obligațiilor comerciale. Susținerea recurentei că această corespondență electronică nu a emanat de la reprezentantul legal al recurentei și in consecință obligațiile asumate prin aceasta nu sunt valabile nu poate fi reținută de către Curte, având in vedere că potrivit declarației martorului Giovanni Garamella, care a fost un intermediar între cele două societăți, la întâlnirea care a avut loc in Italia la sediul societății recurente, din partea societății recurente, au participat dl. Luigino Ronchini și Gian Franco Gobbetti in calitate de reprezentanți ai societății italiene, iar toată corespondența este purtată in numele societății recurente de către dl. Gian Franco Gobbetti, de unde se desprinde concluzia că acesta a reprezentat in fapt societatea recurentă in cadrul acestei asocieri.
Este normal ca Acordul încheiat între părți, reprezentând un formular obligatoriu (formularul nr.13) pentru participarea la licitație să fie semnat de reprezentantul legal al societății dl.Luigino Ronchini, însă acest aspect nu conduce prin el însuși la concluzia că negocierile dintre părți cu privire la celelalte detalii ale asocierii nu puteau fi purtate de un reprezentant de fapt al societății care a participat efectiv la negocieri.
Nici susținerea recurentei că această corespondență nu cuprinde neîndoielnic acordul ambelor părți cu privire la comision nu poate fi reținută de către Curte câtă vreme din corespondența purtată între părți care se coroborează cu declarația martorului Giovanni Garamella rezultă că părțile au convenit un comision inițial de 6% din prețul produsului furnizat către Enel. Astfel din corespondența purtată între părți rezultă că recurenta s-a obligat să achite intimatei comisionul agreat aspect care rezultă și din e-mailul din 11.06.2010 (fila 158 dosar fond). Același aspect rezultă și din adresa din data de 2.02.2011 (fila 164 dosar fond) emisă de societatea recurentă. Ulterior, prin e-mailul din 11.04.2011 reprezentantul recurentei Gian Franco Gobbetti micșorează in mod unilateral comisionul la 1% din valoarea contractelor menționate in obiect având in vedere penalitățile, lipsa de profit precum și faptul că munca societății E. s-a limitat numai la pregătirea și participarea la licitație.
Curtea constată că recurenta invocă motive contrare cu privire la obligația de plată a comisionului. Astfel in prima partea a motivării recursului invocă lipsa consimțământului ca și condiție esențială la formarea voinței părților și prin urmare inexistența obligației de a plăti un comision, iar ulterior arată că nu datorează comisionul deoarece intimata reclamantă nu și-a îndeplinit propriile obligații, recunoscând astfel implicit negocierea unui comision.
In ceea ce privește faptul că plata comisionului era condiționată de îndeplinirea anumitor obligații din partea intimatei reclamante, Curtea constată că in nicio corespondență purtată între părți nu se condiționează in vreun fel plata acestui comision. Mai mult, nu există nicio dovadă că intimata reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile asumate. Din contră, din corespondența purtată între părți rezultă că recurenta a solicitat intimatei să intervină și să obțină din partea Enel o prelungire a termenelor de livrare a echipamentelor (e-mailul din 11.06.2010) iar prin adresa din 02.02.2011 emisă de recurentă se arată că problema penalităților este de competența societății S., și nu împiedică societatea să recunoască comisioanele așa cum rezultă din ultima comunicare.
Referitor la critica care privește interpretarea eronată a corespondenței și schimbarea înțelesului acesteia Curtea apreciază această critică nu se încadrează in dispozițiile art.304 pct.8 C.pr.civ, care vizează interpretarea greșită a unui act juridic și nu a probelor, corespondența fiind un mijloc de probă. Astfel, interpretarea probelor reprezintă o chestiune de fapt care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății.
In ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor necesare angajării răspunderii contractuale, Curtea apreciază că in mod corect instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile contractuale. Nu se poate reține că nu există o faptă ilicită astfel cum susține recurenta câtă vreme câtă vreme între părți s-a încheiat o convenție valabilă cu privire la plata unui comision iar recurenta nu și-a îndeplinit această obligație de plată. De asemenea există un prejudiciu constând in cuantumul comisionului la care era îndreptățită intimata reclamantă, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și existența prejudiciului rezultă chiar din neîndeplinirea obligației asumate, iar in ceea ce privește vinovăția in cazul răspunderii civile contractuale neexecutarea culpabilă se prezumă, revenindu-i debitorului obligația de a proba executarea contractului.
Cu privire la critica vizând faptul că decizia pronunțată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, Curtea reține că instanța de apel a interpretat și aplicat corect prevederile art.969 alin.1 C.civ. Așa cum s-a reținut și mai sus, susținerea recurentei că Acordul încheiat la 12.10.2009 reprezintă singurul act juridic legal încheiat nu poate fi reținută câtă vreme in acel acord nu sunt stabilite elemente esențiale ale înțelegerii părților cum ar fi prețul de participare la licitație. Este evident că detaliile asocierii celor două părți au fost stabilit in urma corespondenței purtate între acestea.
Și art.1169 C.pr.civ a fost aplicat in mod corect de către instanța de apel, aceasta stabilind că reclamanta și-a dovedit pretențiile prin probele administrate in cauză.
Având in vedere aceste considerente, Curtea, in temeiul art.312 C.pr.civ, va respinge recursul ca nefondat.
In temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ, având in vedere că recurenta a căzut in pretenții, Curtea o va obliga la plata către intimată a sumei de 5.458 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat conform facturii fiscale nr.SMA_/_și a extrasului de cont din 29.09.2014 (filele 139-140 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă .. împotriva deciziei civile nr.208/14.10.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata apelantă reclamantă S.C. E. I. S.R.L., ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 5.498 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. L. C. Ș. C.
S. C.
GREFIER
C. G. MIGLEȘ
Red. Jud.A. C./Tehnored.A.C/ I.N.
2 ex./30.12..2014
…………………..
Tribunalul București Secția a VI-a Civilă
Judecători: N. B.
M. A.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 59/2014. Curtea de Apel... | Obligatia de a face. Decizia nr. 1751/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
