Pretenţii. Decizia nr. 755/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 755/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 36169/3/2012
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2506/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 755/2014
Ședința publică de la 29 Septembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE E. R.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul reclamant PFA D. V. A. împotriva sentinței civile nr.4243/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 15 septembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 22 septembrie 2014 și 29 septembrie 2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4243/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta Persoană Fizică Autorizată D. A. V. A. ( PFA ) înregistrată cu nr. F_/02.09.2010,CUI_, în contradictoriu cu pârâta . de asigurare SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Civilă sub nr._ /2011, reclamanta PFA D. A. V. A. a chemat în judecată pârâta ., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 516.921 lei din care: 12.521 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă în luna noiembrie 2011, sumă pentru care s-a emis factura fiscală . nr. 024/01.12.2011; suma de 504.200 lei reprezentând daune interese calculate și datorate de pârâtă în temeiul dispozițiilor art. 11 alin.4 din contractul de colaborare nr.2037/01.01.2009;contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamantă pentru recuperarea sumei de 12.521 lei, cheltuieli în cuantum de 200 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. BEFM nr._/07.12.2011 emisă de executorul judecătoresc F. M. C., plata dobânzii, calculată de la data scadenței sumelor anterior menționate și până la data plății efective a acestora; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta arată că, în urma serviciilor prestate în temeiul contractului de colaborare nr. 2037/1.09.2009, pârâta, beneficiar, urma să achite contravaloarea în 10 zile de la data emiterii facturii, ceea ce nu s-a realizat pentru factura ..M 024/1.12.2011, comunicată pârâtei prin email și prin B. F. M. C., pentru serviciile prestate în luna noiembrie 2011.
Se mai arată că sunt datorate daune interese în temeiul art. 11 alin.4 din contract, întrucât acesta nu a încetat prin acordul părților, ci a fost reziliat de pârâtă fără o motivare susținută. Totodată, reclamanta arată că articolul 13 din contract nu are incidență deoarece asociații M. au înstrăinat părțile sociale, fără acordul expres al acționarilor I. M. și D. D., iar asociații M. I. și M. E., la data formulării acțiunii, sunt înscriși ca asociați ai pârâtei la Registrul Comerțului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969 Cod civil.
În dovedire s-au depus în copie înscrisuri.
Ulterior, cererea a fost precizată cu privire la pretențiile reprezentând dobânda legală în temeiul OG nr. 13/2011 (fila 28 dosar).
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii formulată. Se arată că reclamanta a restricționat accesul pârâtei la sistemul informatic, aceasta nu avea acces la dosarele de daună, motiv pentru care nu a plătit factura nr. 024/1.12.2011, pârâta a reconstituit datele din dosarul de daună, unele date s-au pierdut, fiind astfel prejudiciată.
Totodată, pârâta susține că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile pentru capătul unu al cererii de la 1.11.2011, reclamanta nu a mai prestat servicii invocându-se excepția de neexecutare. Se arată că informațiile din baza de date a pârâtei au fost transferate la un alt server de D. V., astfel s-au încălcat obligațiile de confidențialitate și nu s-a executat obligația de asigurare a accesului pârâtei la Software.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
La data de 1.09.2009 între reclamantă, prestator, și pârâta, beneficiar, s-a încheiat contractul de colaborare nr. 2037 având ca obiect prestarea unor servicii în domeniul informatic ca suport pentru activitatea de regularizare daune. Pentru serviciile prestate, beneficiarul urma a efectua plata în termen de 10 zile de la data emiterii facturii, conform art.5 pct.2 din contract.
Din probatoriu: înscrisuri, interogatoriu, tribunalul a reținut că reclamanta nu a dovedit cu certitudine existența unei creanțe reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în luna noiembrie 2011, sumă pentru care s-a emis factura . nr. 024/1.12.2011. De asemenea, nu a probat o situație contrară celei susținute de pârâtă, în sensul că reclamanta a restricționat accesul beneficiarului la sistemul informatic, astfel că pârâta a reconstituit datele din dosarele de daună, excepția de neexecutare astfel susținută urmând a fi admisă ca un mijloc de apărare în favoarea pârâtei.
Apărarea acesteia în sensul că reclamanta nu și-a respectat obligația de a asigura accesul beneficiarului la dosarele de daune încălcându-se obligația de confidențialitate și transferarea obligațiilor din baza de date a pârâtei la un alt server de către D. V. susținută și prin declarație martor audiat, a fost primită de către tribunal, aceasta nefiind combătută prin probatorii concludente de către reclamanta, susținerile martorului acesteia nefiind de natura a înlătura aceste argumente ale pârâtei.
Tribunalul a mai reținut că părțile au convenit că, în cazul în care rezilierea contractului nu se realizează prin acordul părților, beneficiarul plătește prestatorului daune interese echivalente cu prețul lunar maxim atins pentru toată perioada rămasă până la finalizarea contractului 31.12.2013 (art.11 alin.4 din contract). Din probatorii se reține că pârâta a notificat reclamantei situația intervenita prin schimbarea acționariatului pârâtei, a obiectului de activitate și sediului, invocând art.13 din contract. Ori, pârâta nu a dovedit că ar fi obținut acordul C.S.A pentru noul obiect de activitate al societății, nu s-a înregistrat la registrul comerțului cesiunea părților sociale, pentru a fi opozabilă terților, inclusiv reclamantei, astfel că pretențiile de la capătul doi din acțiune sunt considerate neîntemeiate. Clauza de la art. 13 din contract nu a devenit operabilă nefiind înregistrate modificările respective în registrul comerțului prin formalitățile de publicitate legale pentru opozabilitate erga omnes.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție nr. 3795D/P/2012, nu s-a reținut că reclamanta a restricționat accesul la datele informatice fără drept, transfer neautorizat de date sau împiedicarea in funcționarea unui sistem informatic in scopul obținerii unui beneficiu material pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.44 din Legea nr.161/2003. Baza de date creată prin utilizarea aplicației informatice de gestiune a datelor aparține pârâtei care avea acces la aceasta baza de date. Dar, din ordonanța rezultă că, întrucât s-a constatat ca în jurul datei de 01.12.2011 aplicația E. nu funcționează, dl.M. I. l-a contactat pe dl. D. V. care i-a spus ca face lucrări de mentenanță, la 02.12.2011 pârâta a fost anunțată de clienții . de Asigurare SRL și . despre situația aplicației. Așadar, coroborat și cu declarația martorilor, rezultă că restricționat fiind accesul pentru mentenanță, serviciul nu a fost prestat de reclamanta, astfel că nu poate cere plata facturii.
Cel de al doilea capăt al cererii nu poate fi primit pentru că nu a intervenit încă rezilierea contractului, pârâta nu a indicat un motiv culpabil reclamantei, ci o înștiințează despre schimbarea asociaților. Pârâta nu poate fi obligată la despăgubiri, întrucât reclamanta nu a dovedit ca d-na D. era asociat al reclamantei la data încheierii contractului de cesiune pentru a fi ipoteza art.13 din contract, de a i se cere acordul ca pârâta să schimbe structura acționariatului ca modalitate de încetare a contractului, modificări ce nu au operat, nu s-au înscris la registrul comerțului, nu s-a obținut acordul CSA., susținerea ca parata nu a avut activitate pentru ca reclamanta sa presteze servicii pentru care sa ceara plata nu a fost înlăturată prin probe contrarii.
Este considerată nedatorată și suma de 200 lei pretinsă de reclamantă cu titlu de cheltuieli cu notificarea pârâtei prin B. F. M. C., pentru argumentele arătate și față de art.9.1 din contract, prin care s-a convenit că orice comunicare între părți să se efectueze prin scrisoare recomandată, fax, e-mail, ori modalitatea aleasă de reclamantă este propria opțiune ce nu se încadrează in condițiile contractuale.
D. urmare, neputând fi primite cererile privind contravaloarea serviciilor prestate, daune interese, au fost respinse și cererile privind dobânda legală ca un capăt accesoriu, pentru argumentele sus menționate, precum și cheltuielile ocazionate de proces.
În consecință, față de art. 969, 1020, 1021 Cod civil, art. 274 Cod procedură civilă, Tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantaPFA D. V. A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a V- a Civilă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului se arată că prin sentința apelată, instanța de fond a respins acțiunea, pe primul capăt de cerere pentru că s-a invocat de către pârâtă neexecutarea obligațiilor contractuale de către apelant, iar pe capătul doi de cerere, pentru că „nu a intervenit rezilierea contractului, pârâta nu a indicat un motiv culpabil al reclamantei, ci o înștiințează despre „schimbarea asociaților", iar „susținerea că pârâta nu a avut activitate pentru ca reclamanta să presteze servicii pentru care să ceară plata nu a fost înlăturată prin probe contrarii".
Apelanta consideră că din simpla lecturare a motivării sentinței, rezultă că argumentele pentru care s-au respins cele două capete de cerere privind obligarea pârâtei la plata serviciilor pentru luna noiembrie 2011 și a despăgubirilor pentru încetarea contractului înainte de termen la inițiativa pârâtei, sunt contradictorii, deoarece: 1) pârâta nu a invocat un motiv culpabil al reclamantei pentru încetarea raporturilor contractuale, însă instanța a luat act de neexecutarea obligațiilor contractuale invocată abia acum de către pârâtă, deși aceasta prezintă o situație de fapt nereală, pe care o combate cu dovezile pe care le-a obținut, în urma cercetărilor organelor de urmărire penală referitoare la activitatea societății pârâte și 2) demersul pentru încetarea contractului la inițiativa pârâtei se consideră a fi legal, deoarece se invocă schimbarea asociaților, dar instanța a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.13 din contract, care prevăd tocmai faptul că schimbarea ambilor asociați modifică raporturile contractuale, ignorând însă dispozițiile art.11 alin.4 din contract, care stabilesc condițiile în care se plătește despăgubirea solicitată de reclamant, respectiv „în cazul în care, înainte de expirarea clauzei de exclusivitate, rezilierea contractului nu se realizează cu acord bilateral".
Este de observat, susține apelanta, că nu este nevoie de îndeplinirea nici unei alte condiții, cu excepția cererii de reziliere la inițiativa pârâtei, care nu a invocat neexecutarea obligațiilor decât în fața instanței, în acest dosar.
Având în vedere motivarea contradictorie a sentinței apelate, arată că, prin „grija" pârâtei, situația de fapt a fost greșit reținută de instanță. Din probele administrate în această fază procesuală, rezultă că hotărârea a fost pronunțată de instanța de fond fiind indusă în eroare, atât de înscrisurile prezentate de pârâtă, cât și de martorii care sunt angajații domnului I. M., asociat și administrator al societății E. ASSISTANCE S.R.L., martorii nemaiprestând servicii pentru societatea pârâta începând cu 03.01.2011.
Din punct de vedere procedural, face precizarea că martorii ascultați în cauză au distorsionat adevărul, motiv pentru care, dacă nu vor fi reaudiați pentru a se stabili situația de fapt reală, solicită să fie înlăturate depozițiile lor din materialul probator.
De asemenea, solicită readministrarea probei cu interogatoriul pârâtei sau prezentarea reprezentantului legal al pârâtei pentru a semna și a-și însuși răspunsurile le interogatoriu, care au fost redactate și semnate de către avocați, fără a avea împuternicire specială în acest sens și fără ca, în cauză, să fie incidente dispoziții legale privind reprezentarea pentru a răspunde la interogatoriu.
Apelanta detaliază mai jos, în descrierea situației de fapt, motivele pentru care solicită reanalizarea materialului probator și neluarea în seamă a probei testimoniale administrate, având în vedere eroarea de fapt în care s-au aflat toți participanții la raporturile juridice născute în baza contractelor încheiate cu E. M. BROKER DE ASIGURARE S.R.L., eroare în care a fost indus cu intenție de către administratorul societății, M. I..
Astfel, în urma litigiilor penale dintre părți, s-a efectuat o expertiză contabilă judiciară din care au rezultat aspecte necunoscute la data introducerii cererii de chemare în judecată, ceea ce aduce elemente cu totul noi față de situația de fapt prezentată de pârâtă.
În realitate, susține apelanta, societatea E. M. BROKER DE ASIGURARE S.R.L., având ca obiect de activitate regularizare daune, prin asociatul și administratorul său, I. M., a încălcat prevederile contractului său referitoare la utilizarea aplicației, dar și prevederile legale în vigoare (art. 139 din Legea nr.8/1996 privind), pe tot parcursul anului 2011, prin punerea la dispoziție către terți a aplicației informatice, proprietatea sa. Obligațiile apelantului prevăzute în contract la punctul 1 prevăd „să pună la dispoziția beneficiarului software și aplicații informatice...", iar obiectul clauzei de exclusivitate prevede de asemenea că se aplică pentru „software de gestiune dosare de daune utilizat de societate", rezultând fără îndoială că softul este proprietatea apelantului, așa cum se evidențiază și în prevederile actului adițional, conform căruia dreptul de proprietate asupra aplicației se va transmite către societatea pârâtă beneficiară la data expirării termenului contractual și sub condiția respectării obligațiilor sale.
Din concluziile raportului de expertiză, întocmit în dosarul nr. 4081/P/2012, aflat în cercetare pe rolul Poliției Sector 2- Serviciul de Investigare a Fraudelor, a rezultat că la data de 28.01.2010, . DE ASIGURARE S.R.L., prin reprezentant I. M. a încheiat cu PFA Z. R. contractul de prestări servicii nr. 0033/28.01.2010, al cărui obiect se suprapune parțial cu obiectul contractului său, încălcându-se astfel clauza de exclusivitate stipulată în contractul încheiat între apelant și E. M. BROKER DE ASIGURARE S.R.L. Mai mult, se constată de către expertul desemnat de organul de cercetare penală că, prin Convenția de predare-primire încheiată în data de 03.01.2011, între E. M. BROKER DE ASIGURARE S.R.L., reprezentată legal prin I. M., în calitate de administrator și . reprezentată legal tot prin I. M., în calitate de administrator, se transmit gratuit regularizarea dosarelor de daună, dosarele de daună în stare fizică, precum și suportul informatic aferent acestor dosare. Odată cu predarea fizică a dosarelor se predă și baza de date aferentă acestora (în sensul conținutului acesteia, reprezentat de date și acte ale dosarelor de daună) existentă pe suport informatic.
Din concluziile raportului de expertiză nu rezultă că pentru acest transfer al dreptului de utilizare a bazei de date (care face obiectul contractului de colaborare nr.2037/01.01.2009) a fost obținut acordul său prealabil. Este adevărat că, în contract nu se face o astfel de mențiune, însă prin actul adițional nr.1 (fila 67 dosar de fond) se stabilește că dreptul de proprietate asupra softului eClaims -secțiunea managementul daunelor se transmite către Beneficiar (pârâta) la sfârșitul contractului, sub condiția îndeplinirii de către pârâtă a tuturor obligațiilor contractuale. Din interpretarea per a contrario a acestui act adițional, rezultă că dreptul de proprietate asupra softului aparține integral reclamantei, iar potrivit reglementarilor legale imperative în vigoare, punerea la dispoziția terților a softului proprietatea sa îi dă dreptul de a cere repararea prejudiciului cauzat (pe lângă că este și infracțiune). In aceste condiții, în perioada ianuarie-noiembrie 2011, prin încălcarea prevederilor legale și contractuale, softul informatic proprietatea sa a fost folosit ilegal de cel puțin o altă societate, pârâta încălcând atât clauza de exclusivitate cât și cea de confidențialitate.
Mai mult, susține apelanta, din situația de fapt descrisă în fața organelor de cercetare penală, mențiunile din încheierea de ședință și actele depuse la dosar de către pârâtă, rezultă că dl. I. M., în calitate de administrator al E. ASSISTANCE S.R.L., a oprit serverele pe care se află aplicația sa.
Astfel, invocându-se de către pârâtă neexecutarea obligațiilor contractuale, se poate observa, pe de o parte, că pârâtei i-a făcut imposibilă executarea obligației, în condițiile în care a transferat serverele pe care rula programul către o altă societate și, ulterior, le-a oprit de tot, iar pe de altă parte, că nu a respectat prevederile contractului potrivit cărora (art. 10 alin. 3) denunțarea contractului pentru neexecutarea obligațiilor se poate face "în cazul în care prestatorul (reclamanta) nu își îndeplinește obligațiile contractuale pe o durată de 30 de zile și a fost somat în scris...".
Potrivit practicii judiciare în materie, excepția de neexecutare a contractului poate fi invocată numai de către partea care și-a îndeplinit obligațiile.
Astfel, pe primul capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata serviciilor prestate pentru luna noiembrie 2011, arată că apelantul a prestat activitatea pentru toată luna noiembrie (la 2 decembrie 2011 i s-a oprit accesul la servere). Observând că aplicația ce face obiectul contractului este utilizată de terțe persoane, în afara beneficiarului, a luat măsuri pentru că această problemă să se rezolve, solicitând utilizatorilor aplicației să-i facă dovada dreptului de utilizare a aplicației, prin precizarea dacă se află sau nu în raporturi contractuale cu pârâta. In lipsa oricărui răspuns concret, a luat decizia să limiteze accesul neautorizat la aplicație, motiv pentru care pârâta invocă neexecutarea obligațiilor contractuale, dovedind că societatea E. ASSISTANCE S.R.L. și nu pârâta E. M. BROKER DE ASIGURARE S.R.L. au suferit prejudicii de imagine.
În această situație, solicită a se înlătura din materialul probator actele de la filele 53-55, 177-181, 189-190, care privesc societatea E. Assistance S.R.L., care nu are calitate în cauză și față de care nu se poate invoca în prezenta cauză vreo culpă a apelantului în executarea contractului.
Apelanta arată în final că din toată această situație se pot concluziona următoarele:
Invocarea neexecutării obligațiilor contractuale nu se poate reține, pentru două motive: a) dovada prestației efective este tocmai deținerea de către apelant a datelor dosarelor de daună deschise și instrumentate în luna noiembrie 2011; dacă nu s-ar fi prestat activitatea, nu avea de unde să dețină aceste date, deoarece așa cum a rezultat din actele dosarului, serverele au fost oprite și i s-a interzis accesul la aplicație pe 02.12.2011, Faptul că datele nu au fost utilizate de către pârâtă nu reprezintă o neexecutare a obligației sale, deoarece pârâta invocă faptul că societatea terță de contract (E. ASSISTANCE S.R.L.) a suferit prejudicii pentru că nu a putut lucra cu aplicația sa. Interzicerea accesului apelantului la baza sa de date nu se poate constitui ca excepție de neexecutare a contractului, câtă vreme se invocă de către pârâtă nerespectarea obligațiilor contractuale, dar aceasta l-a împiedicat să își presteze activitatea, prin oprirea serverelor; de fapt, motivul real al neplății și denunțării contractului se subînțelege din toată activitatea administratorului societății, care a folosit într-o altă societate (E. ASSISTANCE S.R.L., în care este de asemenea asociat și administrator) aplicația sa, inducându-l în eroare cu privire la beneficiarul real al serviciilor sale cu scopul de a evita prevederile legale imperative care protejează dreptul de proprietate intelectuală. Astfel, invocarea propriei culpe de către pârâtă nu poate constitui motiv pentru denunțarea unilaterala a contractului, câtă vreme neexecutarea obligației sale se datorează imposibilității de executare, care se datorează exclusiv pârâtei și b) potrivit contractului său, art. 10, denunțarea unilaterală a contractului se poate face cu preaviz de 30 de zile, iar denunțarea pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor prestatorului se face de asemenea dacă obligațiile nu au fost executate pe o perioadă de 30 de zile și prestatorul a fost somat în scris. La dosar nu există nici o dovadă a faptului că a fost somat în scris să remedieze vreo problemă a aplicației, dimpotrivă, imposibilitatea de a utiliza aplicația sa s-a datorat pârâtei, care a oprit serverele, imediat pornind o altă aplicație similară. Obligațiile sale contractuale (fila 62 dosar de fond) constau, printre altele, în „administrare și întreținere servere" pentru baze de date, e-mail și server de aplicație. In lipsa serverelor pe care să le administreze nu se poate invoca neexecutarea acestei obligații, iar cu privire la activitatea de întreținere a serverelor, aceasta a făcut obiectul contractului încheiat cu Z. R.-PFA, cu încălcarea clauzei de exclusivitate a contractului său, așa cum a rezultat din concluziile raportului de expertiza menționat.
Apelanta subliniază din nou că din motivarea contradictorie a sentinței apelate (pag 3 paragraf 2), rezultă că nu a intervenit încă rezilierea contractului. În aceste condiții, făcând dovada prestării serviciilor în luna noiembrie, chiar în condițiile nerespectării obligațiilor contractuale de către pârâtă (cu referire la exclusivitate, drepturile de proprietate asupra softului, inducerea în eroare cu privire la calitatea terților utilizatori ai aplicației ca fiind clienții societății cu care a contract pentru aplicația în litigiu), precizează că nu i s-a cerut de către pârâtă accesul la baza de date, datele prelucrate pe suport informatic sau orice alte informații despre dosarele deschise și prelucrate în noiembrie 2011, în fapt datele fiind necesare celeilalte societăți pentru a continua activitatea prin utilizarea ilegală a softului proprietatea sa. Dacă ar fi fost împiedicată să funcționeze (ceea ce nu era cazul, deoarece pârâta nu a avut activitate de regularizare daune începând cu ianuarie 2011), ar fi făcut notificare de reziliere pentru neexecutarea obligațiilor contractuale sau pentru rămânerea fără obiect a contractului său (datorită cesiunii activității către cealaltă firmă), dar între părți, până la data primirii cererii de chemare în judecată, nu a existat nici o corespondență din care să rezulte că i s-au cerut datele prelucrate în noiembrie.
Cu privire la prejudicierea pârâtei prin imposibilitatea de utilizare a datelor privind dosarele de daună deschise în noiembrie 2011, pe lângă faptul că și instanța arată că clienții terțului E. ASSISTANCE S.R.L. au arătat că aplicația nu funcționa (ceea ce dovedește nerespectarea obligației pârâtei, prin punerea le dispoziția terților a bazei de date, aplicație aflată în proprietatea sa), martorii audiați în cauză au arătat că au lucrat pentru societatea pârâta, în luna noiembrie, la sfârșit, aplicația nemaiputând fi utilizată. Din înscrisurile anexate prezentei rezultă că în fapt martorii nu au lucrat pentru pârâtă, ci pentru E. ASSISTANCE S.R.L., aspect care face inutilă depoziția lor în ceea ce privește atât teza probatorie, cât și cele consemnate în sensul că dosarele lunii noiembrie au fost reintroduse manual în aplicație, deoarece pe de o parte se susține că era o aplicație nouă, iar pe de altă parte această aplicație era a celeilalte societăți și nu a pârâtei, care îi oprise serverele pe care le administra în baza contractului său.
Din același raport de expertiză contabilă judiciară invocat, precum și din Raportul CSA, dar și din conținutul contractului de cesiune din data de 31.20.2011 (fila 50, art. 4.8.), rezultă că începând cu data de 01.01.2011 societatea pârâtă nu a mai avut activitate, nu a mai avut angajați și colaboratori. Astfel, rezultă că declarațiile martorilor nu corespund cu actele depuse de pârâtă în dovedirea celor susținute, instanța de fond reținând că societatea pârâtă nu a mai avut activitate, dar martorii declară că au lucrat pentru pârâtă, a cărei activitate a fost perturbată de imposibilitatea de utilizare a aplicației. In consecință, solicită fie înlăturarea depozițiilor martorilor, fie reaudierea lor sub prestare de jurământ, pentru lămurirea situației de fapt avută în vedere la instanța de fond.
Apelantul arată că nu este în cazul unei simple livrări de bunuri, serviciile sale făcând obiectul unor raporturi juridice complexe (care atrag aplicabilitatea unor norme imperative privind drepturile de autor și drepturile conexe), solicitând instanței de apel să verifice dacă într-adevăr obligațiile contractuale au fost respectate întocmai de către partea care invocă neexecutarea și, în consecință, în urma reanalizării materialului probator de la fond, precum și a înscrisurilor noi depuse în apel, admiterea capătului 1 de cerere, constatând că serviciile efectiv prestate pentru luna noiembrie nu au mai putut fi valorificare de către pârâtă datorită propriei culpe, în nici un caz, aceasta neputând invoca pretinse prejudicii aduse unui terț (în situația în care arată că oricum nu a avut activitate în perioada în litigiu).
În ceea ce privește capătul 2 al cererii, apelantul arată că sunt neconcordanțe între probele administrate, conținutul clauzelor contractuale invocate și motivarea, cel puțin inconsistentă, a sentinței.
Instanța reține că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 13 din contract, dar în același timp rezilierea contractului a intervenit ca urmare a schimbării asociaților.
În contract există două articole care se referă la plata despăgubirilor:
Potrivit art. 11 alin. 4, în situația în care contractul nu se reziliază cu acord bilateral (cu excepția situației în care se reziliază pentru neexecutarea obligațiilor contractuale de către prestator conform art. 10.3.), societatea pârâtă urmează a fi obligată la plata despăgubirilor potrivit contractului. Instanța de fond este în confuzie totală cu privire la efectele clauzelor contractuale, în situația în care constată că raporturile contractuale au încetat, dar contractul nu este reziliat. Se deduce cu greu ideea că societatea pârâtă nu mai are activitate, aceasta fiind motivarea instanței pentru a constata rezilierea datorată schimbării asociaților.
Cu privire la această schimbare a asociaților, face următoarele precizări:
1.Notificarea din 05.12.2011, prin care se rezilia contractul 2037/2009, nu este însoțită de nici un act de cesiune sau de numele persoanei care se presupune că a dobândit calitatea de asociat.
2.Contractul de cesiune de părți sociale nu și-a produs efectele nici în prezent, fiind afectat de o condiție suspensivă (art. 3.2.), astfel că nu se poate invoca de către pârâtă art. 13 din contract. Contrar interpretării date de instanță, acest articol are rol de protecție a investiției inițiale, comune a asociaților M. I. și D. D. (soția apelantului D. V.-A.), implicit a apelantului, fapt care rezultă chiar din formularea articolului, care face referire la „acordul ambilor acționari actuali I. M. si D. D.". In fapt, în situația în care se schimbă asociații societății, contractul se renegociază, forma actuală a contractului fiind una stabilită în virtutea relației personale dintre apelant și administratorul societății (intuituu personoe). Insă, în situația de fapt, în care soția sa nu mai este asociat în societate, dacă această clauză ar fi fost aplicabilă, ar fi trebuit că anularea și renegocierea contractului să intervină odată cu această primă cesiune, contractul urmând a fi lipsit de efecte, începând cu data cesionarii părților sociale de către soția sa. Conduita părților, după data ieșirii din societate a soției sale, arată că interpretarea art. 13 se referă la acordul ambilor asociați de la momentul semnării contractului (și nu oricare asociați ai societății), cu scopul de a proteja tocmai baza de date care constituie obiectul litigiului.
3.Indiferent de interpretările acestui articol privind acordul asociaților, schimbarea asociaților M. I. și M. I. nu s-a produs, simpla invocare a unei intenții sau semnarea unui act sub condiție suspensivă neputând produce efecte juridice. De fapt, invocarea art. 13 din contract a fost un pretext pentru rezilierea unilaterală a contractului, fără plata daunelor interese, stabilite pentru încălcarea art. 11 din contract.
Apelanta solicită instanței să observe că în contract, rezilierea unilaterală de către Beneficiar (pârâta) atrage după sine plata daunelor, indiferent dacă societatea pârâta mai are sau nu activitate. Mutarea activității pe cealaltă societate, fără ca apelantul să cunoască că, în fapt, alte persoane erau beneficiarii serviciilor sale, nu a împiedicat-o pe pârâtă să plătească serviciile efectiv prestate pe tot anul 2011 (cu excepția lunii noiembrie), însă o împiedica să-și respecte obligația de plată a serviciilor prestate și a despăgubirilor contractuale convenite, motivat de lipsa activității care a fost transferată gratuit, în frauda creditorilor sociali, către un terț controlat de același administrator (M. I.).
Chiar dacă s-ar dovedi că prin exercitarea dreptului său de proprietate asupra softului (aplicației informatice), a produs prejudicii unui terț, încălcarea clauzei de exclusivitate îi dă dreptul apelantului reclamant să solicite rezilierea contractului, cu obligarea pârâtei la daune interese, indiferent dacă serviciile din luna noiembrie 2011 se vor plăți sau nu, conform deciziei ce o va lua instanța de apel pe capătul 1 al cererii.
În dovedirea celor susținute, solicită instanței să pună în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei, în copie conform cu originalul, în temeiul art. 172 Cod procedură civilă, următoarele înscrisuri:
- Convenția din 03.01.2011, prin care se cesionează gratuit tot fondul de comerț al pârâtei către societatea E. ASSISTANCE S.R.L..
- Contractul de prestări servicii nr.0033/28 01.2010, încheiat cu PFA Z. R..
- Contractul de vânzare de părți sociale din 31.10.2011, integral (lipsește încheierea de dată certă, cel puțin).
În dovedirea cererii, mai solicită să se ia în considerare următoarele înscrisuri anexate apelului:
1.Raport de expertiză contabilă judiciară efectuat în dosarul nr. 4081/P/2012 al DGPMB SECTOR 2 - S1F - extras, din care rezultă că s-a încălcat clauza de exclusivitate din contractual 2037/2009 și că aplicația apelantului a fost dată spre utilizare societății E. ASSISTANCE S.R.L., fără acordul său.
2.Anexa 1.17 la Raportul de expertiză contabilă - cheltuieli cu contractele încheiate cu inspectori de daună persoane juridice.
Concluzie: In anul 2011 E. M. nu are angajați sau colaboratori externi, deci nu putea avea nici utilizatori în aplicația "E.", astfel că declarația martorilor se contrazice cu actele dosarului. Este de observat și că în fapt, cei doi martori au avut relații contractuale prin intermediul celor două societăți (a se observa anexa - extras de la ORC) pe care le reprezintă în calitate de administrator, societăți cu care pârâta a încetat raporturile contractuale în 01.01.2011.
3.Opinie separată a expertului parte al învinuitului M. I., care recunoaște că activitatea IT era refacturată către o altă societate, beneficiarul real, dar fără drept (prin încălcarea legii nr.8/1996) al serviciilor apelantului.
4.Rezoluție din 28.06.2013 din dosarul 4081/P/2012, din care rezultă de asemenea încălcarea clauzei de confidențialitate, exclusivitate și a drepturilor de autor, care constituie motivul real al rezilierii contractului încheiat cu apelantul, cauza invocată de pârâtă fiind de fapt încercarea de a evita plata despăgubirilor contractuale.
5. Process Verbal de control CSA, din care rezultă că societatea pârâtă nu mai are activitate și nici colaboratori externi, începând cu 01.01.2011, deci apelantul a fost indus în eroare cu privire la obiectul contractului și calitatea persoanei cocontractantului, care a transmis ilegal către terți toate informațiile rezultate în urma prestării serviciilor sale.
6. Decizia 94/2012 a CSA, din care rezultă că societatea nu a avut personal propriu în anul 2011 - trimestrele 1, 2 și 3 pentru care nu a făcut nici raportările pentru taxă.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate prin motivele de apel, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Critica apelantei privind reținerea greșită de către prima instanță a rezilierii contractului dintre părți ca urmare a neexecutării culpabile de către reclamantă a obligațiilor sale privind serviciile informatice, este fondată. Astfel, instanța a apreciat eronat faptul că rezilierea contractului ar fi operat din cauza neîndeplinirii obligațiilor de către reclamantă, cu privire la plata cărora s-a formulat cererea de chemare în judecată, deoarece din notificarea comunicată reclamantei reiese că motivul încetării raporturilor contractuale ar fi modificarea structurii asociaților în cadrul societății pârâte, nicidecum neexecutarea culpabilă a obligațiilor ( notificarea de la fila 52 din dosarul Tribunalului).
În acest sens, Curtea reține că între părți nu a operat o reziliere a contractului de colaborare nr. 2037/01.01.2009 modificat prin actele adiționale ulterioare ( filele 6-12 din dosarul Tribunalului), respectiv acea sancțiune civilă constând în desființarea contractului sinalagmatic pentru neexecutarea culpabilă a acestuia ( art. 1020 și art. 1021 din vechiul Cod civil, aplicabil contractului din 2009), ci notificarea comunicată de pârâtă reclamantei privește incidența art. 13 din contract potrivit căruia: „ În cazul în care societatea își schimbă acționariatul majoritar cu acordul ambilor acționari actuali M. și D. D., contractul se anulează și se va renegocia cu noii acționari.” ( fila 9 din dosarul Tribunalului). De altfel, acest lucru rezultă și din răspunsul la interogatoriul luat de reclamantă pârâtei ( la întrebările nr. 5 și nr. 12 – filele 149-150 din dosarul Tribunalului).
Dincolo de formulările greșite privind „ acționariatul majoritar”, forma societății pârâte fiind societate cu răspundere limitată, iar nu societate pe acțiuni, astfel că riguros exact ar fi fost modificarea structurii asociaților, sau de formularea „ contractul se anulează”, care nu putea privi motive ulterioare „ încheierii” acestuia, încetarea efectelor neputând opera în temeiul unei „ nulități convenționale”, ci al convenției părților de încetare a efectelor pentru viitor, ale contractului, intenția părților este aceea ca în cazul modificării majorității asociaților pârâtei, efectele contractului să înceteze.
Pornind de la această premisă, ce se desprinde din probele administrate în cauză, Curtea constată că notificarea de încetare a contractului a fost emisă la data de 05.12.2011.
Or, pe de o parte, cu privire la notificarea emisă la data de 05.12.2011, nu rezultă la ce dată aceasta a fost comunicată de pârâtă și primită efectiv de reclamantă, pentru a ști de la ce dată ar urma să înceteze efectele contractului ( convențional, iar nu ca efect al rezilierii), iar reclamanta a comunicat pârâtei dezacordul pentru aplicarea clauzei cuprinse în art. 13, la data de 07.12.2011, prin executor Judecătoresc ( fila 171 față verso din dosarul Tribunalului), ceea ce conduce la concluzia că o atare încetare nu a operat convențional ( acest aspect nefiind dedus judecății în cauza de față), iar pe de altă parte, factura emisă de reclamantă pentru plata serviciilor prestate de aceasta pe luna noiembrie ( . nr. 024/01.12.2011), este anterioară notificării de încetare a contractului în temeiul art. 13 ( factura emisă la 01.12.2011, comunicată prin e-mail pârâtei), astfel că nu este relevantă o eventuală încetare ulterioară a contractului dintre părți, în raport cu obiectul judecății, care privește servicii prestate în luna noiembrie, când nu se pune problema încetării acestuia.
Astfel, obiectul principal al cererii de chemare în judecată este reprezentat de obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor de IT prestate de reclamantă în luna noiembrie 2011, conform facturii . nr. 024/01.12.2011, servicii ce au fost prestate, după cum concluzionează expertul judiciar Ș. G. ( raport de expertiză IT – filele 1-16 din dosarul Curții de Apel București – vol. II), la care se adaugă daunele calculate în temeiul art. 11 alin. 4 din contract ( fila 8 din dosarul Tribunalului).
Dacă în ce privește contravaloarea facturii menționate mai sus, în raport cu aspectul esențial reținut de către instanța de apel, respectiv cel al neîncetării contractului dintre părți, exclusiv ca efect al notificării din 05.12.2011 ( ideea acreditată de pârâtă prin susținerile sale), în condițiile în care un acord între părți privind o atare încetare nu a operat nici până astăzi, în momentul judecării apelului, cu privire la efectele clauzei cuprinse în art. 11 alin. 4 din contract este necesară clarificarea mai multor aspecte.
În acest sens, reținem că potrivit art. 11 alin. 4 din contract: „ În cazul în care înainte de expirarea clauzei de exclusivitate rezilierea contractului nu se realizează cu acord bilateral, . va plăti prestatorului daune interese echivalente cu prețul lunar maxim atins pentru perioada rămasă până la finalizarea contractului.” Potrivit alin. 1 din același articol din contract „. oferă exclusivitate asupra serviciilor IT lui Delțov V.- A. PFA pe o perioadă de 5 ani începând cu data semnării actualului contract „ ( fila 8 din dosarul Tribunalului). Cum contractul s-a încheiat la data de 01.01.2009, rezultă că această clauză de exclusivitate își produce efectele până la data de 01.01.2014.
În ciuda faptului că între părți nu a operat o încetare valabilă a contractului de colaborare ( în condițiile contractuale evocate mai sus), pentru simplul motiv că o atare încetare ar fi trebuit realizată printr-un „acord bilateral” ( neavând importanță pentru aceasta utilizarea neriguroasă a termenilor de către părți, respectiv „ reziliere”- art. 11 alin. 4 sau „ contractul se anulează” – art. 13), intenția părților fiind aceea ca efectele contractului să înceteze în anumite condițiuni, care nu au fost îndeplinite în speță, pârâta a refuzat să mai permită accesul reclamantei la severele sale începând cu data de 02.12.2011, ora 15:13:21 ( a se vedea concluzia la obiectivul nr. 6 emisă de expertul judiciar – fila 14 verso din dosarul Curții de Apel – vol. II), ceea ce echivalează cu o încetare unilaterală a raporturilor contractuale.
În condițiile în care pârâta a încălcat obligația asumată prin art. 11 alin. 1 și 4 din contract, rezultă că reclamanta este îndreptățită la plata de daune interese constând în prețul maxim lunar atins, care este acela din luna iunie 2010, în cuantum de 20.168 lei ( contravaloarea a 4735 Euro), care înmulțit cu cele 25 de luni rămase până la data finalizării contractului, sub aspectul duratei de 5 ani, care expiră la data de 01.01.2014, rezultă 504.200 lei.
Ca atare, Curtea, reținând forța obligatorie a contractului ( pacta sunt servanda) reglementată de dispozițiile art. 969 din vechiul Cod civil (contractul din 2009 fiind guvernat de vechile dispoziții legale) care a fost încălcată de pârâtă prin atitudinea sa în raport cu obligațiile contractuale, care a înțeles să înceteze de a mai respecta contractul, unilateral și nelegal, va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată în sensul că va obliga pârâta la plata contravalorii serviciilor prestate pentru luna noiembrie precum și a daunelor interese calculate conform clauzei cuprinse în art. 11 alin. 1 și 4 din contract, între părți operând o încetare unilaterală a contractului în fapt, provocată de pârâtă, dar contrară convenției părților și coordonatelor stabilite de acestea prin contract și, pe cale de consecință, nelegală din punct de vedere juridic. Cum părțile au anticipat valoarea prejudiciului stabilit prin art. 11 alin. 4 din contract care are natura unei clauze penale, acesta urmează a fi acoperit conform clauzei penale aplicabile în cauză ( conform art. 1066 din vechiul Cod civil) .
În ce privește solicitarea reclamantei de a obliga pârâta și la plata contravalorii onorariului executorului judecătoresc și a cheltuielilor efectuate cu notificarea din decembrie 2011, Curtea va menține soluția primei instanțe de respingere, deoarece temeiul acțiunii de față îl reprezintă răspundere civilă contractuală, iar simpla corespondență purtată între părți, fie chiar și prin executorul judecătoresc, nu s-a dovedit că a creat un prejudiciu care să poată fi acoperit pe această cale judiciară. De altfel, o atare notificare ar fi putut fi comunicată pe orice altă cale ( e-mail, poștă, scrisoare sau altele asemenea) astfel că alegerea de a efectua cheltuieli cu o comunicare prin Executorul judecătoresc nu apare ca fiind absolut necesară și utilă, ca și cheltuială, pentru valorificarea dreptului subiectiv dedus judecății în cauza de față ( dreptul de creanță decurgând din contract) având mai degrabă natura unei cheltuieli voluptuarii, care nu poate fi acoperită în mod automat prin acțiunea de față.
Referitor la susținerile reclamantei, pe de o parte, și la apărările pârâtei, pe de altă parte, privind restricționarea accesului reclamantei la aplicație, la oprirea serverelor, la motivele care au condus la asemenea operațiuni, la persoanele care au solicitat efectuarea unor intervenții asupra serverelor, la calitatea de proprietar sau nu a reclamantei, asupra sistemului de calcul pe care se află găzduită aplicația creată de reclamant în beneficiul pârâtei, de regularizare daune, asupra sistemului de operare principal, adițional, asupra bazei de date sau asupra componentei hardware sau a componentei software ( descrise ca atare de către expertul IT – filele 13-16 din dosarul Curții de Apel București – vol. II), Curtea reține că prin cererea de chemare în judecată instanțele ( instanța de fond și cea de apel) nu au fost învestite cu a stabili drepturi subiective civile eferente unui asemenea drept de proprietate, astfel că acestea exced cadrului procesual fixat de însăși reclamanta prin cererea introductivă.
Subliniind astfel că obiectul cererii se reduce la solicitarea reclamantei de a obliga pârâta la plata unor sume de bani constând în contravaloarea unor servicii ce au fost prestate, precum și a unor daune decurgând din încălcarea unei clauze contractuale, Curtea nu va tranșa problemele evocate mai sus, care exced cadrului procesual, judecata realizându-se exclusiv cu privire la obiectul dedus judecății ( art. 129 alin. 6 din vechiul Cod de procedură civilă, art. 294, art. 295 din vechiul Cod de procedură civilă, aplicabil în cauză).
De asemenea, Curtea constatând că intimata - pârâtă se află în culpă procesuală, în condițiile în care apelantei-reclamante i-a fost admisă cererea de chemare în judecată, constatând neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor contractuale, iar reclamanta a fost nevoită pentru valorificarea dreptului său să avanseze plata unor sume de bani constând în taxă judiciară de timbru și onorarii de avocat atât în fața primei instanțe cât și în apel, în temeiul art. 298 din C.pr. civ. rap. la art. 274 din C.pr. civ., va obliga intimata-pârâtă la plata acestor sume de bani, astfel cum au fost dovedite cu înscrisurile existente la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul reclamant PFA D. V. A. cu sediul în București, .. 24, ., ., împotriva sentinței civile nr.4243/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . cu sediul în București, .. 157B, sector 2 și cu sediul ales la Av. C. C. - B. & C. SCA în București, .. 61, ..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Admite în parte cererea de chemare în judecată.
Obligă pârâta la plata sumei de 516.531 lei reprezentând: 12.321 lei, contravaloarea facturii ECM nr.024/1.12.2011 emisă în baza contractului de colaborare nr.2037/1.09.2009 și 504.200 lei, contravaloare daune calculate conform art. 11 alin. 4 din același contract, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume, ce va fi calculată până la data plății efective a debitului.
Menține dispoziția instanței privind respingerea capătului de cerere privind cheltuielile efectuate pentru comunicarea notificării.
Obligă intimata pârâtă la plata sumei de 47.723,96 lei cheltuieli de judecată către apelantă efectuate în fond și în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 septembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
E. R. G. G.
GREFIER
C. G. MIGLEȘ
Red.Jud. E.R.
Tehnored.I.N./5 ex./30.10.2014
Tribunalul București Secția a VI- a Civilă /Judecător - sindic: N. D.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1732/2014. Curtea de... | Dizolvare societate. Decizia nr. 747/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
