Radiere. Decizia nr. 71/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 71/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 18634/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3387/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 71/2014
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. F. I.
JUDECĂTOR: L. C. S.
GREFIER: C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta-creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.5557/09.09.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN O. REGISTRULUI COMERTULUI DE PE L. TRIBUNALUL BUCURESTI și cu intimata-pârâtă . SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții lipsa de procedura cu intimata pârâtă „destinatar mutat”.
Curtea constată că dosarul este la a doua strigare, în ceea ce privește intimata-pârâtă apreciază procedura de citare legal îndeplinită prin aplicarea dispozițiilor art.172 NCPC având în vedere că nu s-a notificat instanței schimbarea sediului și procedează la judecata cauzei în lipsa părților legal citate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._ reclamanta O. Național al Registrului Comerțului prin O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în contradictoriu cu pârâta . SRL, a solicitat să se dispună radierea societății pârâte, înregistrarea mențiunii de radiere în registrul comerțului și efectuarea publicității legale.
În susținerea cererii O. Național al Registrului Comerțului prin O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, a arătat că în urma verificării datelor înregistrate în registrul comerțului s-a constatat rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești nr._/22.12.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._/3/2011 prin care s-a dispus dizolvarea societății intimate ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de lege cu privire la expirarea sediului social al societății, conform dispozițiilor art.237 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990. De la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare începe să curgă termenul de 6 luni pentru numirea lichidatorului. După expirarea acestui termen, în cazul în care judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere în acest sens, persoana juridică urmează să fie radiată din registrul comerțului. Societatea intimată se află sub incidența art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990. A invocat disp.art.237 alin.8 și 9 din Legea nr.31/1990, codul de procedură civilă și Legea nr.26/1990. În dovedirea cererii a fost depusă la dosar, copie de pe sentința de dizolvare cu mențiunea irevocabilă.
Prin sentința nr. 5557/09.09.2013 Tribunalul București secția a VI-a a admis cererea și a dispus radierea societății pârâte reținând următoarele:
„Analizând cererea cu care a fost investit conform art.3 din OUG nr.116/2009, Tribunalul constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990 pentru a dispune radierea societății intimate. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar și din referatul întocmit rezultă că societatea intimată a fost dizolvată conform hotărârii judecătorești pronunțată de Tribunalul București, hotărâre rămasă irevocabilă cu mai mult de 6 luni anterior promovării cererii de radiere. Nici societatea și nici o altă persoană interesată nu au solicitat numirea unui lichidator conform dispozițiilor art.237 alin.7 din lege, astfel că sunt întrunite cerințele alin.8 ale art.237 din Legea nr.31/1990, Tribunalul dispunând radierea din registrul comerțului a societății intimate și îndeplinirea formalităților prevăzute de art.237 alin.9 din lege”.
Împotriva acestei sentințe la data de 07.11.2013 a declarat apel DGRFP București, apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 08.11.2013.
În motivarea apelului a arătat că intimata-pârâtă are datorii către bugetul de stat de 18.280 lei, hotărârea de dizolvare nu i-a fost comunicată și prin urmare nu a putut solicita numirea unui lichidator, conform art. 5 alin. 4 din Legea nr. 314/2001 radierea este nulă dacă societatea comercială are datorii față de bugetul de stat, radierea ar duce la imposibilitatea recuperării debitului, i s-ar crea debitoarei o situație mai favorabilă.
Nu s-au depus întâmpinări.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de apel reține următoarele:
Radierea unei societăți nu poate avea însemnătatea creării unei situații favorabile tocmai acelei societăți, așa cum pretinde apelanta (fără să argumenteze în concret ce înțelege prin situație favorabilă), pentru că radierea înseamnă încetarea deplină (inclusiv deci pentru actele de lichidare) a existenței respectivei societăți. Or favorizarea unei persoane (fizice sau juridice) presupune prin ipoteză și cu necesitate existența acelei persoane.
Art. 237 al. 8 din Legea nr. 31/1990 nu face nicio distincție vizavi de societățile dizolvate care înregistrează datorii și cele fără datorii. Privită prin prisma acestei prevederi legale, radierea pentru ne-desemnarea unui lichidator în 6 luni (3 luni de la termenul prevăzut de al. 7 plus încă 3 luni prevăzute de al. 8) nu este împiedicată de existența unor datorii ale societății dizolvate. Singura cerință este însă existența unei hotărâri judecătorești care să pronunțe sau să constate dizolvarea societății (așa cum rezultă din prevederile al. 7 care se referă la rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare).
Norma edictată de legiuitor în art. 237 arătat mai sus are deci drept scop prezervarea securității juridice a circuitului economic prin eliminarea situațiilor de incertitudine (cum sunt cele specifice societăților comerciale dizolvate). În aceeași măsură această normă sancționează lipsa de diligență din partea creditorilor unei societăți dizolvate care nu acționează în sensul desemnării unui lichidator (culpă ce se regăsește în cazul de față inclusiv în ceea ce o privește pe apelanta-creditoare).
Pe de altă parte domeniul de aplicare al textului invocat de apelantă (art. 5 al. 4 din Legea nr. 314/2001) este cel specific Legii nr.314/2001 (care privește doar societățile care nu au respectat obligația impusă de această lege de majorare a capitalului social) și nu reprezintă o derogare generală de la prevederile art. 237 din Legea nr.31/1990 pentru orice societate dizolvată și care are datorii către bugetul de stat. În atare condiții acest text nu este aplicabil cazului de față.
Nici argumentul privind necomunicarea hotărârii de dizolvare nu poate fi primit pentru că, pe de o parte, verificarea legalei sau nelegalei comunicări a unei hotărâri se poate obține doar într-o cale de atac permisă de lege a fi formulată contra acelei hotărâri, iar pe de altă parte niciun text de lege nu prevede ca această hotărâre să fie necesar a fi comunicată apelantei (nici apelanta nu a invocat de altfel vreun text de lege în acest sens).
Mai mult, dizolvarea societății a fost menționată în ORC (așa cum rezultă de altfel din certificatul de la f. 6 dosar fond), deci apelanta trebuia și putea să cunoască starea de dizolvare a societății și în consecință, trebuia și putea să solicite numirea unui lichidator în termenul legal.
În concluzie soluția primei instanțe este legală și temeinică motiv pentru care apelul va fi respins ca neîntemeiat (nefondat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, . nr. 13, sector 2, în contradictoriu cu intimata-reclamantă O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN O. REGISTRULUI COMERTULUI DE PE L. TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 3 și cu intimata-pârâtă . SRL, înregistrată la registrul comerțului sub nr.J_, cod fiscal_, cu sediul în București, .. 23, ., ., sector 3 împotriva sentinței civile nr.5557/09.09.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.01.2014.
Președinte, G. F. I. | Judecător, L. C. S. | |
Grefier, C. G. M. |
Red.Jud. G.F.I.
Tehnored. G.F.I.
4 ex./18.02.2014/04.03.2014
.>
Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă
Judecător fond: R. A.
| ← Dizolvare societate. Decizia nr. 1215/2014. Curtea de Apel... | Dizolvare societate. Hotărâre din 17-11-2014, Curtea de Apel... → |
|---|








