Pretenţii. Decizia nr. 435/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 435/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 14964/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 502/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 435/2014
Ședința publică de la 02 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-SPERANȚA C.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER C. L.
Pe rol judecarea cererii de apel formulat de apelanta reclamantă . SA împotriva Sentinței Civile nr.6500/07.11.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . GROUP SA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 26.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de la 02.06.2014 când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr.6500 din 7.11.2013 Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . GROUP SA și a respins cererea formulată de reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâta . GROUP SA ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, obligând reclamanta la plata sumei de 7440 lei reprezentând cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a sesizat instanța cu o cerere întemeiată pe răspunderea civilă contractuală.
A constatat instanța de fond că raporturile juridice se derulează în baza unui contract de asigurare fiind supuse dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii contractului, potrivit art. 146 din Legea nr. 71/2011, sens în care sunt avute în vedere dispozițiile art. 2 din Legea nr. 136/1995 care prevăd că „în asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat și asigurator, precum și drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare”, precum și dispozițiile art. 8 din aceeași lege potrivit cărora „constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor ori a sumelor asigurate se efectuează în condițiile legii și ale normelor adoptate în baza legii de C.S.A., pentru asigurările obligatorii, sau ale contractului de asigurare, în cazul asigurărilor facultative”.
Pârâta are contract de asigurare facultativă, încheiat cu utilizatorul . pe care l-a despăgubit pentru avarierea vagoanelor deținute în proprietate în temeiul poliței . nr._/17.04.2010, iar reclamantA a încheiat cu B.R.D. Sogelease SA polița de asigurare bunuri nr._/28.06.2006 în temeiul căreia a efectuat plata despăgubirilor către aceasta.
A mai reținut tribunalul că, potrivit condițiilor generale contractuale ce fac parte integrantă din contractul încheiat de pârâtă și .. 3.1, asigurătorul trebuie să aibă un interes cu privire la bunul asigurat, cu anumite excepții prevăzute la art.3.2, ce trebuie menționate expres în Specificația Poliței. Astfel, interesul asiguratului este interesul proprietarului bunului asigurat, chiar dacă asigurarea a fost încheiată de un contractant sau despăgubirea, în caz de daună, este cesionată în favoarea unei terțe persoane, alta decât asiguratul, prin manifestarea de voință a acestuia.
În cazul în care interesul asigurat este altul decât dreptul de proprietate asupra bunului asigurat, contractantul trebuie să declare acest fapt în scris, explicit, înainte de încheierea poliței (art. 3.3 condiții generale), iar dacă interesul nu există, contractul de asigurare încheiat este nul de drept, pârâtă având dreptul de a reține primele încasate dacă asiguratul/contractantul este de rea credință (art. 3.4 din condiții generale).
A constatat instanța de fond că pârâta a despăgubit pe asiguratul proprietar pentru 5 vagoane din cele 9 avariate în accidentul produs la 1.04.2011, conform Raportului de Investigare întocmit de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Autoritatea Feroviară Română, nu și pentru cele 4 vagoane avariate despăgubite de către reclamantă, întrucât aceste vagoane aveau alt proprietar, invocându-se art. 3.2-3.4 și art. 5.2.3 din condițiile generale contractuale care prevăd că pârâta nu acordă despăgubiri pentru prejudicii aduse terților, situație comunicată reclamantei prin brokerul de asigurare conform adresei nr. D0126/27.01.2012 emisă de Direcția Daune a societății pârâte, aspect necontestat.
Potrivit pârâtei, a arătat prima instanță, asiguratul acesteia și-a restrâns pretențiile cu privire la despăgubirea numai a 5 vagoane avariate, întrucât celelalte 4 vagoane aveau un alt proprietar, în temeiul unui alt contract la alt asigurator, respectiv contractul de asigurare nr._ încheiat de reclamantă cu proprietarul BRD Sogelease IFN SA, calitate pe care nu o deține asiguratul pârâtei, o situație contrară nefiind susținută.
În cauză, a apreciat tribunalul, nu se poate reține existența identității între pârâtă și persoana obligată prin raportul juridic dedus judecății, în lipsa dovezii calității procesuale pasive, cererea nefiind primită.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta . SA, apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă, sub nr._, din 26.02.2014.
În motivarea apelului, reclamanta a susținut că în mod greșit a interpretat prima instanță cererea dedusă judecății, ca fiind o cerere întemeiată pe răspundere civilă contractuală, motiv pentru care a și respins-o sub aspectul lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, în realitate cererea de chemare în judecată fiind întemeiată pe răspunderea civilă delictuală sub aspectul obligației persoanei de a repara prejudiciul pentru care este chemată prin lege să răspundă, în speță art. 29 din Legea nr.136/1995, proporțional cu suma asigurată.
Răspunderea contractuală există între asigurați și asiguratori, asiguratorul urmând a plăti asiguratului, în caz de producere a riscului asigurat, sumele reprezentând indemnizația de asigurare convenită, în ceea ce privește însă cererea de chemare în judecată, aceasta se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală, situându-se în afara raporturilor contractuale, fapta neexecutării obligației întrunind condițiile delictului civil și obligația persoanei de a repara prejudiciul ce a cauzat.
Cât privește modul de respingere a plății despăgubirii pentru avarierea celor 4 vagoane nr._-8/_, nr._-8/_, nr._-1/_ și nr._-0/_, asigurate prin polița de asigurare facultativă . nr._, în condițiile art. 3.3. din Condițiile de asigurare care prevăd că „Dacă interesul asigurat este altul decât dreptul de proprietate asupra bunului asigurat contractual va trebui să declare acest fapt în scris, în mod explicit, înainte de încheierea poliței”, este eronat, întrucât și această condiție a fost acoperită.
Astfel, vagoanele avariate au fost achiziționate de către . în vederea utilizării în cadrul activității de transport marfă de către ., această mențiune fiind trecută ca atare în factura de achiziție a vagoanelor menționate, rezultând că deținătorul și, implicit beneficiarul este ., așa încât pârâta nu poate să își invoce propria culpă în încheierea poliței de asigurare.
În drept, art. 466-482 Noul Cod de Procedură Civilă, art. 998-999 cod civil (1864), art. 29 din Legea nr.136/1995 modificată prin Legea nr. 172/2004, art. 64 din Ordinul C.S.A. 5/2010.
Intimata pârâtă . GROUP SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, iar apelanta reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.
Nu au fost solicitate probe noi în apel.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 479 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, constată apelul nefondat pentru considerentele ce succed:
Primul motiv de apel care critică greșita interpretare de către instanța de fond a temeiului de drept, în sensul aprecierii răspunderii contractuale drept temei al cererii de chemare în judecată, în loc de răspundere civilă delictuală, este nefondat.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a indicat drept temei de drept dispozițiile art. 29 din Legea nr.136/1995, Ord. C.S.A. nr. 5/2010.
Prin rezoluția din 18.04.2013 instanța de fond a pus în vedere reclamantei „să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea”, reclamanta fiind citată cu această mențiune, conform dovezii de la F.170-171, vol. I dosar T.B.
La data de 9.05.2013 (F.172, vol.I), reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată, complinind celelalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată stabilite de instanța de fond prin rezoluția din 18.04.2013, comunicată reclamantei la 29.04.2013, fără a preciza însă și temeiul de drept al cererii de chemare în judecată.
În ședința publică de la 7.11.2013 (F.372-verso, vol.II, dos. T.B.), la interpelarea instanței, reclamanta, prin apărător ales, a arătat că obiectul (?) acțiunii îl reprezintă răspunderea civilă contractuală.
Curtea apreciază că, astfel cum a reținut instanța de fond, precizarea reclamantei este referitoare la temeiul răspunderii pârâtei, astfel cum s-a pus în vedere reclamantei să își precizeze cererea prin rezoluția de primire a acesteia, și nu cu privire la „obiectul” cererii de chemare în judecată, reprezentat de „pretențiile” reclamantei.
Instanța de fond a reținut, de altfel, în ședința publică de la 7.11.2013, că „cererea este întemeiată pe răspunderea civilă contractuală”, astfel cum s-a consemnat în practicaua hotărârii apelate, aspect necontestat de către apelanta reclamantă.
Cum în apel, potrivit dispozițiilor art. 478 alin. 3 Noul Cod de Procedură Civilă nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi, în mod neîntemeiat și nelegal apelanta reclamantă susține că temeiul cererii de chemare în judecată îl reprezintă răspunderea civilă delictuală a intimatei pârâte, conform dispozițiilor art. 998-999 Cod civil, acest temei de drept nefiind indicat prin cererea de chemare în judecată și nici în ședința publică de la 7.11.2013, dată la care reclamanta și-a precizat expres, la interpelarea instanței de fond, temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, după cum apelanta reclamantă nu a dezvoltat în fapt, prin cererea de chemare în judecată sau completarea cererii, întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtei, respectiv săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, prejudiciul suportat, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită presupus săvârșită și prejudiciul suportat și săvârșirea cu vinovăție a faptei.
Chiar în apel, deși susține că temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl reprezintă răspunderea civilă delictuală a intimatei pârâte, apelanta reclamantă face vorbire doar despre „neexecutarea obligației” de către pârâta O. care „a produs” reclamantei un prejudiciu, fără însă a dezvolta prin motivele de apel întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a intimatei pârâte.
Cel de-al doilea motiv de apel vizează, practic, respingerea cererii de chemare în judecată cu încălcarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr.136/1995, instanța de fond neținând cont de faptul că cele 4 vagoane erau asigurate atât de către reclamanta apelantă, cât și de către pârâta intimată astfel încât, față de dispozițiile art. 29 din Legea nr.136/1995, care obligă la repararea prejudiciului proporțional cu suma asigurată, instanța de fond trebuia să oblige pe O. să plătească reclamantei partea din prejudiciu care îi era imputabilă acesteia, întrucât reclamanta a acoperit întreaga despăgubire, ca urmare a evenimentului feroviar.
Curtea apreciază că și acest motiv de apel este nefondat.
Astfel, în mod judicios tribunalul a reținut că, potrivit probatoriilor administrate, rezultă fără dubiu că pentru cele 4 vagoane avariate în urma accidentului feroviar din 1.04.2011, pentru care reclamanta apelantă a achitat proprietarului . S despăgubiri în cuantum de 451-698,28 lei, asiguratul proprietar BRD SOGELEASE IFN SA avea încheiată Polița de asigurare nr._/28.06.2006 cu reclamanta apelantă A. Ț. Asigurări SA, celelalte 5 vagoane avariate fiind asigurate de către proprietarul . Poliței . nr._ din 17.04.2010, încheiată cu O., în temeiul acestei Polițe intimata achitând despăgubiri proprietarului asigurat, în cuantum de 158.575 lei, prin OP nr._/21.03.2012.
Așadar, cele 4 vagoane pentru care apelanta reclamantă a plătit despăgubirea au un singur proprietar, . SA, chiar dacă utilizatorul este Unifertrans SA, și au fost asigurate de către proprietar doar la A. Ț. Asigurări SA, nu și la O. V. Insurance Group SA.
Apelanta reclamantă solicită obligarea intimatei pârâte la suportarea cotei parte din despăgubirea suportată de aceasta în totalitate, în temeiul raporturilor de coasigurare, reglementate de art. 29 din lege.
Coasigurarea este operațiunea prin care doi sau mai mulți asiguratori subscriu același risc, fiecare asumându-și o cotă-parte din aceasta (art. 2, pct. 8, Legea nr.32/2000).
Legea obligă pe asigurat să declare existența mai multor asigurări asupra aceluiași risc pentru același bun, atât la încheierea contractului de asigurare, cât și pe parcursul executării acestuia (art. 29 alin. 2 din Legea nr. 136/1995).
Dacă asiguratul nu-și respectă obligația de informare a existenței mai multor asigurări asupra aceluiași risc, consecințele sunt după cum asiguratul a fost de rea sau de bună credință, la încheierea contractului sau la momentul producerii riscului asigurat, respectiv asiguratul de bună credință va beneficia de indemnizație, potrivit cotelor subscrise din risc, iar asiguratul de rea credință va suporta sancțiunea nulității relative a contractului, datorită intenției de fraudare a dispozițiilor legale și a intereselor asiguratorului.
Potrivit principiilor care guvernează coasigurarea, în caz de daună fiecare asigurator va despăgubi proporțional cu cota parte din riscul subscris.
În speță însă, astfel cum corect a reținut prima instanță, nu suntem în prezența incidenței dispozițiilor art. 29 din Legea nr.136/1995, neexistând o dublă asigurare efectuată de către același asigurat, respectiv de către proprietarul bunurilor, . SA la două societăți de asigurare, proprietarul bunurilor asigurându-le doar la apelanta reclamantă A. Ț. pentru întreaga valoare a acestora, în caz de avariere, societate căreia i-a achitat primele de asigurare.
Raportat la această situație de fapt, necontestată de către apelanta reclamantă, despăgubirea plătită de către apelanta reclamantă proprietarului bunurilor, în cuantum de 451.698,28 lei, s-a făcut în mod legal, în temeiul raporturilor contractuale stabilite între acestea, conform Poliței de asigurare menționate de către apelanta reclamantă, încheiat în anul 2006, sub nr._.
Cum proprietarul bunurilor asigurate nu avea încheiată o P. de asigurare și cu altă societate de asigurare pentru aceleași bunuri și aceleași riscuri, respectiv, în speță nu există un contract de asigurare încheiat între . SA și intimata pârâtă O. V. Insurance, în sarcina intimatei pârâte nu poate lua naștere vreo obligație de despăgubire a BRD SOGELEASE IFN SA, intimata pârâtă neasigurând-o pe BRD Sogelease pentru nici o cotă parte din valoarea bunurilor în litigiu (4 vagoane avariate), proprietarul BRD Sogelease neachitând intimatei vreo primă de asigurare, în absența unui contract de asigurare legal încheiat între acestea.
Pentru acest motiv, în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că nu poate fi reținută în sarcina intimatei pârâte nașterea vreunei obligații de plată (sau de restituire) a vreunei cote din valoarea despăgubirilor pentru paguba suportată de către BRD Sogelease IFN SA și, implicit, către apelanta reclamantă A. Ț. Asigurări SA.
Raporturile contractuale existente între intimata pârâtă O. și asiguratul acesteia, Unifertrans SA, nu pot nici să profite, nici să dăuneze apelantei-reclamante, aceasta fiind terț față de raportul contractual încheiat între Unifertrans SA și O. V., conform Poliței . nr._/2010, prin prisma principiului -res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest- consacrat prin art. 973 Cod civil (1864), în vigoare la data încheierii raporturilor juridice dintre părți.
Rezultă, astfel cum a constatat și prima instanță, că în cauză nu suntem în prezența unui raport de coasigurare reglementat de art. 29 din Legea nr. 136/1995, întrucât același asigurat nu a încheiat mai multe asigurări pentru aceleași bunuri și aceleași riscuri, fiind vorba despre asigurați diferiți și asiguratori diferiți, deci raporturi contractuale distincte, între persoane diferite.
Faptul că persoane diferite au asigurat aceleași bunuri la asiguratori diferiți nu creează raporturi de coasigurare între asiguratori, nefiind vorba despre același asigurat, indemnizațiile de asigurare fiind plătite unor asigurați diferiți până la concurența sumelor asigurate, astfel încât, în speță, nu există posibilitatea ca același asigurat să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecință directă a riscului (art. 29 alin. 1).
În fapt, indemnizația de despăgubire pentru cele 4 vagoane avariate în accidentul feroviar produs la 1.04.2011, a fost plătită doar o singură dată, de către apelanta reclamantă A. Ț. proprietarul bunurilor, asiguratului BRD Sogelease IFN SA, în limitele sumei asigurate de către acesta prin Polița de asigurare încheiată în 2006 cu apelanta reclamantă, sumă pentru care asiguratul a plătit primele de asigurare, în timp ce intimata pârâtă O. a refuzat să achite propriului său asigurat, Unifetrans SA, indemnizația de asigurare aferentă acelorași bunuri, motivat de faptul că acesta nu este proprietarul bunurilor asigurate și nu justifică interesul prevăzut de art. 25 din Legea nr.136/1995, sens în care Unifertrans și-a retras cererea de acordare a despăgubirilor, restrângându-și pretențiile doar pentru celelalte 5 vagoane avariate în cadrul aceluiași eveniment asigurat.
Faptul că utilizatorul bunurilor avariate era Unifetrans SA este lipsit de relevanță atât timp cât legea face vorbire de asiguratul care a încheiat pentru aceleași bunuri și aceleași riscuri polița de asigurare cu doi sau mai mulți asiguratori, iar, în speță, proprietarul bunurilor BRD Sogelease a încheiat doar o singură poliță de asigurare (un singur contract) pentru bunurile respective, cu apelanta reclamantă A. Ț., în temeiul căreia asigurătorul și-a asumat răspunderea de a achita integral indemnizația în raport de suma asigurată, și nu cotă parte din această sumă asigurată pentru care apelanta reclamantă a încasat în mod exclusiv primele de asigurare de la asiguratul BRD Sogelease IFN SA, neexistând vreun temei de drept care să o îndrituiască pe aceasta să se îndrepte pentru recuperarea unei cote părți împotriva intimatei pârâte care este, la rândul său, terț în raporturile contractuale dintre A. Ț. și BRD Sogelease IFN SA, neavând calitate procesuală pasivă, în absența existenței unui raport de coasigurare, întrucât, așa cum arătam, asiguratul proprietar BRD Sogelease nu a asigurat bunurile și la O. V., ci doar la A. Ț. Asigurări SA.
Pentru aceste considerente, Curtea, văzând și dispozițiile art. 475-480 Cod procedură civilă, respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă . SA, cu sediul in București, .. 80-84, sector 1 cu nr. J40/_/1994, CUI_, împotriva Sentinței Civile nr.6500/07.11.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . GROUP SA¸ cu sediul în București .. 23, sector 1, nr. J40/_/2001, CUI_, cu sediul ales la cabinet avocat P. D. in București, .. 1, .. 3, birou A 3, sector 5.
.Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, 02.06.2014.
Președinte, M.-SPERANȚA C. | Judecător, G. G. | |
Grefier, C. L. |
Red.Jud. M.S.C.
20.06.2014
Tehnored.A.A.
4 ex./23.06.2014
.>
Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă
Judecător fond:D. N.
| ← Actiune în daune contractuale. Decizia nr. 306/2014. Curtea de... | Radiere. Decizia nr. 6/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
