Pretenţii. Sentința nr. 3320/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3320/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 36894/3/2013
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1107
Ședința publică de la 24.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. A.
JUDECĂTOR – I. P.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta ., împotriva sentinței civile nr. 3320 din 24.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SRL.
Dezbaterile au avut loc la data de 20.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea consecutiv la data de 24.11.2014, când în aceeași componență a decis următoarele:
CURTEA
Prin cererea formulată în data de 19.11.2013 la Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă, reclamanta . a chemat în judecată pârâta . SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.399.921,97 lei, reprezentând debit restant, actualizat cu dobânda legală și indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În raport cu dispozițiile instanței din rezoluția de primire a acțiunii, la data de 03.12.2013 reclamanta . a formulat cerere precizatoare arătând că solicită dobânzile începând cu data de 30.04.2013 până la care pârâta mai putea livra motorina Euro 5 Nordic, calculate în conformitate cu prevederile art.3 alin.2 și 4 din OG nr.13/2011 și de asemenea, solicită actualizarea debitului cu indicele de inflație începând cu data de 30.04.3013.
Prin sentința civilă nr.3320 pronunțată la 24.06.2014 în dosarul nr._ Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință civilă tribunalul a reținut că reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în pretenții, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.399.921,97 lei, reprezentând daune interese, calculate prin raportare la prețul achitat de reclamantă pârâtei pentru achiziționarea de motorină și pentru care aceasta din urmă nu a livrat produsul convenit.
In ce privește contractul de vânzare cumpărare nematerializat în formă scrisă, în temeiul căruia reclamanta a efectuat plăți către pârâtă în schimbul livrării de motorină, reclamanta susține că a fost reziliat unilateral prin notificarea comunicată în data de 13.11.2013, după punerea anterioară în întârziere a pârâtei prin notificările din 25.03.2013, 22.04.2013 și 22.05.2013, în condițiile art.1552 alin.1 Noul Cod Civil.
Potrivit textului de lege menționat, rezoluțiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părțile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere.
Rezultă așadar, ca un prim aspect, ținând cont de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, că instanța este chemată să verifice temeinicia pretențiilor reclamantei în limitele în care a fost învestită, respectiv să stabilească dacă părțile au încheiat sau nu un acord de voință având ca obiect vânzarea cumpărarea de motorină, dacă a existat o neexecutare a obligațiilor ce reveneau pârâtei, dacă a intervenit rezilierea unilaterală a contractului și, în final, dacă reclamanta cumpărătoare este îndreptățită la daune interese ca efect al rezilierii.
In ce privește încheierea contractului și conținutul raportului juridic la care acesta a dat naștere, instanța constată că pârâta nu a negat că între părți a intervenit un acord de voință având ca obiect livrarea de motorină.
In opinia pârâtei, data realizării acordului de voință a fost 15.01.2013, când a avut loc prima plată efectuată de reclamantă.
Pârâta a contestat scadența obligației de livrare motorină, fără a arăta care era de fapt scadența, în opinia sa (lăsând să se înțeleagă că părțile nu ar fi convenit niciun termen de livrare, ceea ce este neverosimil), precum și obiectul obligației vânzătorului, în sensul că nu ar fi fost convenit un anumit tip de motorină, cum susține reclamanta.
Cu toate acestea, din declarația martorului propus de pârâtă, S. A. I., rezultă că părțile au convenit ca pârâta să efectueze către reclamantă mai multe livrări de motorină ce putea fi comercializată doar iarna, pe care pârâta nu o deținea în depozit ci trebuia să o importe, vânzarea urmând să aibă loc pentru un preț determinabil, prin raportare la prețul motorinei de la Rompetrol Midia.
Totodată, din aceeași declarație, care se coroborează cu concluziile raportului de expertiză contabilă dispus în cauză, rezultă că reclamanta a efectuat mai multe plăți către pârâtă, cu titlul de avans pentru produsul ce urma a fi livrat, iar pârâta a restituit o parte din sume și a livrat în mai multe rânduri motorină, valorile fiind evidențiate în tabelul de la fila 16 a raportului de expertiză.
Martorul propus de pârâtă nu a indicat care a fost scadența obligației de livrare convenită, susținând că discuțiile privind contractul au fost purtate direct între reprezentanții celor două societăți.
Cu privire la acest aspect, martorul reclamantei, C. G. M., a declarat că înțelegerea inițială a fost în sensul ca livrarea produsului achiziționat să se facă până pe data de 01.02.2013, motorina urmând a fi comercializată de reclamantă pe perioada iernii, respectiv până la 30.04.2013.
Din cuprinsul notificării din 25.03.2013 rezultă însă că termenul inițial – 03.02.2013 a fost ulterior decalat pentru 29.02.2013 și 04.03.2013.
Același martor arată că, nefiind respectat termenul stabilit, reclamanta a încercat în mai multe rânduri fie să obțină restituirea sumelor achitate, fie să determine pârâta să îi livreze motorină ce putea fi comercializată pe perioada verii, însă fără rezultat.
Față de situația de fapt prezentată, care confirmă susținerile reclamantei cu privire la existența acordului de voință intervenit între părți și nerespectarea obligației ce revenea pârâtei, instanța este chemată să verifice dacă notificarea de reziliere din 13.11.2013 a avut ca efect desființarea contractului.
întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că părțile ar fi convenit ca rezilierea să aibă loc prin notificarea scrisă a debitorului, iar pârâta nu se afla de drept în întârziere cu privire la obligația de livrare motorină, nefiind întrunită niciuna din ipotezele prevăzute la art.1523 Noul Cod civil, rezultă că trebuie stabilit dacă pârâta a fost pusă în întârziere de către reclamantă pentru executarea obligației într-un anumit termen și acesta nu a fost respectat.
Pentru a produce efectul recunoscut de lege, instanța apreciază că punerea în întârziere trebuie să fie clară, neechivocă și să vizeze obligația născută în sarcina debitorului, potrivit contractului și neexecutată de acesta.
Analizând conținutul notificărilor transmise de reclamantă pârâtei, care reflectă poziția oscilantă și contradictorie a reclamantei, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele arătate mai sus.
Se va avea în vedere faptul că prin notificarea din 25.03.2013 reclamanta nu a pus pârâta în întârziere cu privire la executarea obligației de livrare, ci a solicitat acesteia exclusiv să plătească debitul restant la momentul respectiv.
Ulterior, prin notificarea din 22.04.2013 reclamanta a lăsat la latitudinea pârâtei între a livra produsul convenit și a plăti debitul restant, până la 30.04.2013.
In sfârșit, prin notificarea din 22.05.2013, emisă în condițiile art.1014 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, reclamanta a solicitat din nou pârâtei exclusiv plata debitului restant.
Rezultă așadar că notificarea care a precedat declarația unilaterală de reziliere nu conține punerea în întârziere, în mod neechivoc, a pârâtei pentru executarea obligației de a livra produsul convenit prin contract, într-un anumit termen, astfel încât instanța consideră că nu o îndreptățea pe reclamantă să declare rezilierea unilaterală a contractului.
în aceste condiții, întrucât reclamanta a învestit instanțele judecătorești cu o acțiune în pretenții ca efect al rezilierii unilaterale a contractului încheiat între părți, constatând că nu a operat rezilierea contractului, pentru motivele arătate mai sus, instanța a respins solicitarea reclamantei de acordare a despăgubirilor, ca neîntemeiată.
Față de cauza juridică a acțiunii cu care reclamanta a înțeles să învestească instanța, dedusă din motivarea în fapt a cererii inițiale și a precizărilor de la fila 197 din dosar coroborată cu temeiul juridic invocat, instanța a considerat că nu ar putea să acorde reclamantei despăgubiri pe un alt temei juridic, deși nu contestă executarea necorespunzătoare de către pârâtă a obligației asumate în temeiul contractului nedesființat, întrucât ar însemna să schimbe cauza acțiunii, ceea ce ar contraveni principiului disponibilității și ar conduce la încălcarea dreptului la apărare al pârâtei.
Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta . a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată la fond și apel.
În motivarea apelului s-a arătat în esență, după menționarea istoricului raporturilor juridice dintre părți, mai întâi că instanța de fond, în mod greșit a considerat că reclamanta nu era îndreptățită să declare rezilierea unilaterală a contractului deoarece notificarea din 22.05.2013 nu conținea punerea în întârziere în mod neechivoc a pârâtei pentru exercitarea obligației de a livra produsul convenit prin contract, într-un anumit termen. Instanța de fond a reținut notificarea din data de 22.05.2013 ca fiind aceea care precede declarația unilaterală de reziliere și plecând de la această notificare a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale care reglementează modalitatea de reziliere a unui contract, deoarece notificarea respectivă conținea de fapt somația de plată, fiind emisă și transmisă în condițiile art.1014 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, privind reglementarea procedurii ordonanței (somației) de plată, care era obligatorie. Prin depunerea la dosar a notificării de la 22.05.2013 și a încheierii prin care în dosarul nr._/3/2013 s-a soluționat somația de plată – în sensul respingerii acesteia – reclamanta nu a intenționat să dovedească punerea în întârziere în procedura dreptului comun. Invocarea notificării respective de către tribunal, deși fusese realizată într-un alt proces conduce la concluzia că prima instanță a apreciat greșit că în prezenta cauză nu a avut loc punerea în întârziere, deoarece reclamanta a solicitat exclusiv plata debitului restant, iar somația de plată presupune existența doar a unui drept de creanță.
Prin al doilea motiv de apel s-a arătat că tribunalul a considerat în mod greșit în cauză că nu este incidentă niciuna dintre ipotezele prevăzute de art.1552 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, pârâta nefiind pusă în întârziere. În baza art.1516 și art.1549 din Noul Cod de procedură civilă reclamanta a declarat rezilierea unilaterală a contractului prin notificarea din 13.11.2013, având ca temei dispozițiile art.1550 alin.1 teza a II-a din Noul Cod de procedură civilă și art.1552 alin.1 teza a II-a din Noul Cod de procedură civilă, în sensul că debitorul se află în întârziere sau nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere, fiind incidente și dispozițiile art.1551 alin.1 teza a II-a din Noul Cod de procedură civilă. În condițiile aplicării dispozițiilor art.1166, art.1240 și recunoașterii chiar de către pârâtă, între părți a existat un raport juridic contractual potrivit căruia pârâta avea obligația de a furniza pârâtei motorina. Din declarațiile martorilor audiați în baza art.309 alin.4 din Noul Cod de procedură civilă a rezultat că se susțin afirmațiile reclamantei în ceea ce privește data încheierii contractului, termenul de executare a obligației, prețul. Astfel, martorul reclamantei și indirect al pârâtei, au indicat luna decembrie 2012 pentru încheierea convenției, tipul de motorină ce urma să fie livrat (și anume Euro 5 Nordic, specific anotimpului rece, ce putea fi comercializat de reclamantă numai până la 30.04.2013). acest din urmă aspect precum și livrările, respectiv plățile parțiale succesive, rezultă și din expertiza contabilă efectuată în cauză. Dar, deși a apreciat că între părți a fost încheiat un contract, privind aspectele menționate anterior, tribunalul a reținut, pentru a respinge acțiunea reclamantei, că nu sunt incidente ipotezele în care rezilierea unilaterală a fi fost legală. Or, dimpotrivă, sub un prim aspect, pârâta era pusă de drept în întârziere potrivit art.1523 alin.2 lit.b) din Noul Cod de procedură civilă întrucât prin propria faptă a făcut imposibilă executarea obligației de livrare ce îi revenea, din moment ce convenise pentru un tip de motorină care nu mai putea fi comercializat ulterior datei de 30.04.2013. De asemenea, pârâta era de drept în întârziere și în raport cu art.1523 alin.2 lit.c) din Noul cod civil deoarece și-a manifestat neîndoielnic intenția de a nu îndeplini obligația de a livra motorina în condițiile contractuale convenite. Rezilierea unilaterală a contractului a fost legală și față de punerea în întârziere a pârâtei cu privire la îndeplinirea obligației de livrare prin notificarea din data de 22.04.2013, realizată tot anterior datei de 30.04.2013.
Intimata . SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, ca nefondat. În acest sens s-a arătat că notificarea din 22.05.2013 nu conține punerea în întârziere în mod neechivoc pentru executarea obligației de livrare într-un anumit termen, ci doar o situație a creanței, iar în lipsa acesteia reclamanta nu poate pretinde daune-interese. Reclamanta nu a solicitat intimatei să constate că între părți a fost încheiat un anumit contract, cu anumite clauze (privind un anumit tip de motorină, etc.), pentru nerespectarea cărora sunt aplicabile anumite sancțiuni. Din chiar susținerile reclamantei rezultă că obligația neîndeplinită ar fi fie de livrare de predare petroliere, fie de restituire avans. Cazurile în care debitorul se află de drept în întârziere, conform art.1523 alin.1 și 2 din Noul Cod civil trebuie să fie dovedite de creditor, or apelanta în cauză nu a administrat o probă indubitabilă sub acest aspect. Notificarea din 22.04.2013 lasă la latitudinea pârâtei fie livrarea produsului fie plata debitului restant, iar prin notificarea din 22.05.2013 se solicită plata sumei restante în temeiul art.1014 din Noul Cod de procedură civilă, ceea ce înseamnă că nici pentru reclamantă nu erau clare obligațiile și termenele contractuale.
Apelanta a formulat răspuns la întâmpinare susținând în sensul afirmat prin motivarea apelului netemeinicia apărărilor invocate de intimată.
Părțile nu au solicitat, practic, față de probatoriul deja administrat la judecata în primă instanță, administrarea de probe noi în apel, cu excepția solicitării de către apelantă a completării probei testimoniale cu un martor, probă pe care instanța de apel a respins-o ca neutilă soluționării cauzei.
Față de acestea, analizând probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că apelul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
În raport cu probele administrate în cauză și în condițiile în care pârâta nici nu a negat, rezultă cu certitudine că reclamanta, a cărei activitate include și vânzarea de combustibili auto, a încheiat în calitate de cumpărătoare, un contract de vânzare-cumpărare cu pârâta, în calitate de vânzătoare, având ca obiect furnizarea unei cantități substanțiale de motorină. În condițiile în care contractul s-a încheiat verbal, valabil pe deplin conform art.1240 din Noul Cod civil, fără a fi materializat în formă scrisă, data la care a întrunit acordul de voință a fost apreciată de pârâtă ca fiind 15.01.2013, dar se justifică a fi reținută data de 28.12.2012 la care pârâta a și emis prima factură în schimbul acordului din partea reclamantei privind plata contravalorii acesteia, faptul că realizarea plății a intervenit ulterior, la 15.01.2013, constituind doar o operațiune formală îndeplinită în baza voinței exprimate deja anterior. În privința obiectului și termenului livrării martorii audiați la propunerea ambelor părți au arătat că a fost vorba de un tip de motorină care, datorită caracteristicilor sale, se poate comercializa numai în sezonul de iarnă, până la 30.04.2013, iar inițial termenul final de livrare în tranșe a întregii cantități a fost convenit la 01.02.2013. În executarea contractului, astfel cum rezultă și din expertiza contabilă întocmită la judecata în primă instanță,și în condițiile în care nu se finalizase încă importul motorinei, pârâta a solicitat în avans plata contravalorii facturilor emise iar reclamanta s-a conformat o perioadă sub acest aspect. Pârâta nu a fost însă în măsură să efectueze livrările nici cel puțin la nivelul echivalentului bănesc solicitat la plată în avans, astfel că a depășit termenul convenit inițial pentru livrarea întregii cantități, iar la data de 29.03.2013 deținea suma de 1.839.921,97 lei plătită cu acest titlu de reclamantă fără să fi livrat și cantitatea de motorină corespunzătoare acestei sume. În această situație reclamanta a înaintat pârâtei notificările din 22.04.2013 și 22.05.2013, prin care susține punerea în întârziere a pârâtei, a chemat pârâta în judecată pe calea somației de plată (în dosarul nr._/3/2013 al Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă), care a fost respinsă, a notificat pârâtei rezilierea unilaterală a contractului la 13.11.2013 și în final a formulat acțiunea în cauză, după ce pârâta a mai făcut plăți parțiale din debitul menționat (recunoscut, de altfel, prin răspunsul la notificarea reclamantei din 22.04.2013) prin OP nr.1/11.06.2013 și alte 3 OP-uri din 30.09.2013, astfel că debitul respectiv s-a redus la suma de 1.399.921,97 lei, solicitată prin cererea de chemare în judecată.
Prin sentința apelată tribunalul a apreciat în mod corect că între părți a fost încheiat contractul în formă nematerializată și că pârâta nu și-a îndeplinit în mod integral și la termen obligația de furnizare a cantității de motorină convenită, deținând suma pretinsă de reclamantă cu titlu de avans nerestituit pentru care nu a livrat motorina, dar a considerat în mod greșit că reclamanta a solicitat daune-interese ca efect al rezilierii contractului, cu consecința că temeinicia acțiunii acesteia poate fi reținută numai dacă rezilierea unilaterală a contractului de către reclamantă este valabilă, și că în cauză nu s-a dovedit aceasta, în raport cu notificările de la 22.04.2013, 22.05.2013 și 13.11.2013 deoarece acestea nu conțin punerea în întârziere a pârâtei pentru executarea obligației asumate, necesară conform art.1552 alin.1 din Noul Cod civil și nu intervin ipotezele prevăzute de art.1523 din Noul Cod civil privind aflarea pârâtei de drept în întârziere, astfel că reclamanta nu era în drept să declare unilateral reziliat contractul, iar rezilierea contractului constituie singura cauză juridică coroborată cu temeiul juridic invocat, neputând fi schimbată de instanță.
Or, contrar considerentelor primei instanțe, din petitul și motivarea în fapt a acțiunii inițiale a reclamantei nu rezultă că aceasta a înțeles ca prin acțiunea formulată să solicite daune-interese strict ca efect al rezilierii unilaterale a contractului ci dimpotrivă, și pentru motivul că pentru avansul în suma pretinsă pârâta nu și-a îndeplinit obligația corespunzătoare de livrare în termenul convenit, în raport cu care reclamanta și-a manifestat și opțiunea conferită legal de a rezilia unilateral contractul.
Faptul că reclamanta nu a înțeles să sesizeze prima instanță și cu un capăt de cerere în rezilierea judiciară a contractului a rezultat în mod expres din precizările aduse de reclamantă, la solicitarea anterioară chiar a instanței, prin cererea depusă la dosar la 09.04.2014 (fila 197), în care a menționat expres și că s-au indicat din greșeală dispozițiile legale care privesc rezilierea drept temei juridic al acțiunii. Prin urmare, tribunalul a apreciat în mod eronat cauza juridică din acțiune coroborată cu temeiul de drept invocat, cu atât mai mult cu cât indicarea temeiului de drept de către reclamantă nu are caracter obligatoriu pentru instanță iar reclamanta îl lămurise, în sensul excluderii articolelor de lege privind rezilierea.
Pe de altă parte, este de reținut că tribunalul a considerat în mod greșit că nu este îndeplinită cerința punerii în întârziere fără echivoc a pârâtei pentru executarea obligației la un termen care nu a fost respectat. Astfel, dacă în cazul notificării din 22.05.2013 aceasta a vizat, astfel cum rezultă expres din cuprinsul ei, somația de plată formulată de reclamantă pe cale separată pentru aceeași creanță, în cazul notificării de la 22.04.2013 din cuprinsul primului și penultimului paragraf rezultă fără echivoc o astfel de punere în întârziere a pârâtei, mențiunile adăugate referitoare și la o altă modalitate de livrare propusă de pârâtă neputând avea în sine relevanță în sens contrar, al lăsării la latitudinea pârâtei a opțiunii între livrarea produselor și, respectiv plata debitului restant, mai ales că ambele aspecte au fost raportate în mod clar de reclamantă la termenul de la 30.04.2013. de altfel, notificarea de la 13.11.2013 nu exclude nici aflarea de drept a pârâtei în întârziere, în raport cu art.1552 alin.1 și art.1523 alin.2 lit.b) din Noul Cod civil în condițiile în care pârâta, prin fapta sa omisivă (în sensul nefinalizării livrării întregii cantități de motorină până la data de 30.04.2013) a făcut imposibilă executarea în natură a obligației respective.
În acest context Curtea reține că din probele administrate a rezultat în mod indiscutabil că, în mod esențial, părțile au convenit asupra tipului de motorină care se poate comercializa numai până la 30.04.2014, cum se prevede prin HG nr.928/2012 și Ordinul Ministrului Economiei nr.2458/2012 (eventuala comercializare ulterior termenului implicând adaosuri sau depozitarea până la următorul sezon de iarnă, implicând cheltuieli substanțiale, despre care, la încheierea contractului, nu rezultă în niciun fel acordul de voință), iar reprezentanții pârâtei nu pot fi considerați necunoscători în materie sub aspectul respectiv.
În raport cu cele arătate, nu se justifică nicidecum, mai ales că a intervenit valabil rezilierea contractului, ca suma pretinsă de reclamantă, achitată în avans de aceasta fără ca pârâta să livreze acesteia cantitatea de motorină corespunzătoare, să nu fie restituită de pârâtă.
În raport cu debitul principal reclamanta, pentru repararea integrală a pierderii are dreptul la dobânzi și cumulat, la actualizarea valorii cu indicele de inflație, deoarece fiecare dintre acestea repară pierderea sub aspecte diferite. În condițiile în care prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat și, în consecință, nu se poate acorda, cu titlu de debit principal decât suma de 1.399.921,97 lei, în raport cu formularea petitului acțiunii calculul dobânzilor și aplicarea indicelui de inflație nu pot avea în vedere decât această sumă, începând cu data de 30.04.2013, până la care obligația pârâtei trebuia să fie îndeplinită.
Apărările intimatei, astfel cum au fost invocate prin întâmpinare, nu pot fi apreciate ca întemeiate. Astfel, după cum s-a apreciat anterior, condiția punerii în întârziere a pârâtei a fost îndeplinită. Nu se justifică legal nici susținerea în sensul că reclamanta trebuia să formuleze și un capăt de cerere referitor la constatarea încheierii între părți a unui anumit contract, etc., și aceasta cu atât mai mult cu cât aspectele respective s-au regăsit în motivarea de fapt a cererii de chemare în judecată. În condițiile în care a pus în întârziere pârâta și a reziliat unilateral contractul reclamantei nu i se poate reține că ar fi în dubiu asupra termenelor contractuale sau în privința măsurii în care obligația pretinsă a nu fi fost îndeplinită de pârâtă ar consta în nelivrarea motorinei sau în nerestituirea avansului, cum insinuează intimata-pârâtă. De asemenea, probele reținute a dovedi ipoteza aflării de drept în întârziere sunt concludente și au fost în măsură să formeze convingerea instanței.
Având în vedere considerentele menționate și reținând că sentința atacată este netemeinică și nelegală, impunându-se schimbarea acesteia în sensul analizat, Curtea, în temeiul art.480 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, va admite apelul și va schimba în tot sentința atacată în sensul că va admite acțiunea, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.399.921,97 lei, debit reprezentând avans nerestituit, actualizat cu dobânda legală și indicele de inflație începând cu data de 30.04.2013 până la plata efectivă a debitului, precum și, în temeiul art.453 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, la plata sumei de 30.009,29 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (constând în taxa judiciară de timbru – 17.604,21 lei și 1.905,08 lei, onorariu de expert 1.500 lei); de asemenea, Curtea va obliga intimata în cauză la plata către apelantă a sumei de 9.754,64 lei, cheltuieli de judecată în apel (taxa judiciară de timbru), în ambele cazuri în conformitate cu dovezile din dosar privind efectuarea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta . cu sediul în ., ., ., județul Dâmbovița, înregistrată în registrul comerțului sub nr.J_, având CUI_, împotriva sentinței civile nr. 3320 din 24.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SRL cu sediul în București, ., ., înregistrată în registrul comerțului sub nr.J40/_/2001, având CUI_.
Schimbă sentința atacată în sensul că:
Admite acțiunea.
Obligă pârâta . SRL la plata către reclamanta . a sumei de 1.399.921,97 lei debit reprezentând avans nerestituit, actualizat cu dobânda legală și indicele de inflație începând cu data de 30.04.2014 până la plata efectivă a debitului.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 30.009,29 lei cheltuieli de judecată.
Obligă intimata . SRL la plata către apelanta . a sumei de 9754,64 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi,24.11.2014.
Președinte, Judecător,
A. AVRAMIULIA P.
Grefier,
L. E. A.
Red.Jud.A.A.
Tehnored.F.L.
4.03.2015
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă
Președinte: Z. M. S.
| ← Dizolvare societate. Decizia nr. 791/2014. Curtea de Apel... | Constatare nulitate act. Decizia nr. 941/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
