Acţiune în constatare. Sentința nr. 5120/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5120/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 23619/3/2009*
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.257
Ședința publică de 16 aprilie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE D. M.
JUDECĂTOR I. G.
GREFIER A. G. S.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de apelanta S.C. I. D. & CONTRACTOR S.A. VOLUNTARI împotriva Sentinței comerciale nr.5120 din 20 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S.C. F. C. S.A. BUCUREȘTI prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ D. V. și S.C. B. P. MANAGEMENT S.R.L.
Dezbaterile în apel au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 4 aprilie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea succesiv la data de 11 aprilie 2014 și apoi pentru astăzi 16 aprilie 2014 când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului de față,
Prin sentința comercială nr.5120/20.04.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Comercială a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. I. D. & CONTRACTOR S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. F. C. S.A. (fosta S.C. SUMMA ROMANIA S.A.), și a obligat reclamanta la plata sumei de 53.24,73 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, solicitând schimbarea in tot a sentinței apelate si, in consecința,admiterea cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost formulata, respectiv a se constata:
-inexistenta dreptului paratei de a primi de la I. plata sumei de 3.927.170,82 RON, în baza contractului de execuție nr. 6/2007, ca urmare a intervenirii compensației legale între creanțele paratei si ale I.;
-inexistenta dreptului paratei de a primi de la I. plata sumei de 3.403.767,26 RON în baza contractului de execuție nr. 42/2007, ca urmare a intervenirii compensației legale între creanțele paratei si ale I..
In apel se susține că situația de fapt rezultata din probele administrate a fost incorect stabilita. Expertiza contabila A. C. ar fi fost incorect înlăturata.
Clauzele contractelor de execuție deduse judecații ca temei al pretenției de constatare a compensării au fost incorect interpretate.
Obiectul celor doua contracte de execuție, prevăzut la art. 2 alin. (1), consta in edificarea de către Executant si predarea către Beneficiar a unui număr de imobile, fără vicii, in conformitate cu documentația pusa la dispoziție de Beneficiar, termenul de finalizare prevăzut la art. 3 din contracte fiind de 9 luni de la data predarii-primirii amplasamentului.
Conform art. 8 alin. (3) din aceste contracte, I. a vândut materiale de construcții si a pus utilaje la dispoziția executantului.
Pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin contract, respectiv "întârzierea lucrărilor fata de data stabilita prin contract, executantul trebuia sa plătească beneficiarului o penalizare de 0,2% din valoarea obiectivului întârziat, pentru fiecare zi de întârziere, indiferent daca termenul depășit era cel final sau unul intermediar, conform art. 11 alin. (1) din cele doua contracte.
Este esențiala împrejurarea ca art.11 alin. (3) din cele doua contracte prevede ca, in cazul in care la data prezentării situațiilor de plata Executantul avea si debite către Beneficiar, acesta din urma va opera compensarea, urmând a achita Executantului numai diferența.
Deoarece pe parcursul derulării celor doua contracte Executantul nu a respectat termenele de finalizare stabilite, I. a emis facturi de penalități de întârziere pe baza proceselor - verbale de constatare realizare stadiu fizic semnate de ambele părți si in care era menționat numărul de zile de întârziere pe fiecare stadiu.
Sentința a reprodus art. 3 si art. 11 alin. 3 din cele doua contracte, a menționat ca in cele doua contracte clauzele referitoare la executarea obligațiilor, respectiv cele referitoare la plata penalităților de întârziere sunt identice, dar a avut in vedere la pronunțarea soluției exclusiv art. 11 alin. 8 si 9 din contract, potrivit cărora plata penalităților nu exclude despăgubirea de către parata a reclamantei, daca prin întârziere s-a produs acesteia un prejudiciu, iar penalitățile de întârziere sunt limitate la penalitățile plătite de beneficiar clienților finali (pag. 6, alin. l si 5, alin. penultim, sentința).
Sentința a reținut ca la 12.05.2008 s-a încheiat actul adițional nr. 2, prin care s-au modificat graficele de efectuare si recepție a lucrărilor si s-a menționat expres ca părțile au convenit un mecanism privind perceperea penalităților de întârziere pentru fiecare obiectiv întârziat, dar si restituirea penalităților percepute daca termenul final de predare va fi respectat. Nu fac obiectul restituirii penalitățile deja achitate de către parata pana la semnarea actului adițional.
Este cert ca la data semnării actului adițional nr. 2/12.05.2008 la Contractul de execuție nr. 6/18.05.2007 nu s-a procedat de către părți la o interpretare convenționala a clauzei contractuale prevăzuta la art. 11 alin. 8 si 9 din contract, in sensul ca se datorează penalități numai daca se plătesc astfel de penalități de către beneficiar (I.) clienților finali.
Contrar voinței evidente a pârtilor, instanța a reținut ca intre părți se aplica "art. 11 alin. 9 din contractele de execuție nr. 6/2007 si nr. 42/2007, "penalitățile de "întârziere sunt limitate la penalitățile plătite de beneficiar clienților finali" Aceasta dispoziție contractuala nu a fost modificata si nici înlăturata prin actele adiționale încheiate de părți si nici printr-o alta convenție ulterioara" (pag. 10, alin. l, sentința).
Interpretarea denaturata a clauzelor contractuale in discuție s-a făcut contrar regulilor instituite de art. 977 - 985 C.civ.
Probatoriile cu înscrisuri confirma determinarea precisa a creanței, in cuantum bănesc, prin acte subscrise de părți.Creanța reclamantei a devenit exigibila la momentul prevăzut in contract (pe fiecare zi de întârziere) si are un cuantum determinabil, in raport de numărul de zile de întârziere in predarea obiectivului pe faze de construcție, menționat in procesele-verbale subscrise de ambele părți, necontestate.
S-a dovedit ca, pentru finalizarea contractului nr. 6/2007, termenul convențional de 9 luni de la Predarea-Primirea amplasamentului nu a fost respectat de parata. I. a predat amplasamentul aferent ansamblului Topaz în data de 29.05.2007.În aceste condiții, raportat la art. 3 alin. l din contract termenul de finalizare a construcțiilor era data de 29.02.2008.
Parata a predat către I. imobilele din ansamblul Topaz în data de 10.11.2008, așa cum rezultă din Procesul-Verbal de Predare-Primire a Amplasamentului din data de 10.11.2008.Rezulta ca obligația de finalizare a fost îndeplinită de parata după un număr de 261 zile de întârziere.
Situația rezulta din Ordinele de compensare convențională semnate de părți.
Actul adițional demonstrează ca parata si-a însușit obligația de plată a penalităților calculate potrivit procedeului mai sus arătat si ca o parte din penalități au fost compensate.Interpretarea corecta a prevederilor Actului adițional demonstrează ca parata si-a dat acordul pentru determinarea si reținerea prin compensare a sumelor ce reprezintă penalități de întârziere, în continuare, potrivit art. 11 alin. 3 din contract.
Ignorând si încălcând prevederile contractuale, parata a pretins plata sumelor restante, deși cunoștea ca este incident mecanismul de compensare stabilit contractual.
Situația de fapt este aceeași si in ceea ce privește executarea contractului nr. 42/2007, cu mențiunea ca, în conformitate cu Notificarea nr. J689/18.03.2009 emisă de I., s-a procedat la rezilierea contractului.
La data rezilierii, se înregistraseră un nr. de 268 zile de întârziere.
Concluziile expertizei administrate în cauză au fost incorect înlăturate exclusiv sub argumentul ca expertul a procedat la interpretarea clauzelor contractului.Argumentul înlăturării expertizei pe acest temei demonstrează inconsecventa in judecata.
Nu s-au solicitat de către instanța lămuriri suplimentare expertului. Expertiza a răspuns obiectivelor formulate de instanța prin raționamente profesionale de specialitate, documentate.
Chiar daca interpretarea data de expert este alta decât cea pentru care optează instanța, relevanta procesuala in plan probatoriu a interpretării făcute de expert nu exclude luarea in considerare a concluziilor raportului de expertiza, care au vizat exclusiv probleme ce țin de domeniul specializării expertului.
Probele administrate in cauza demonstrează temeinicia cererii.
In speța, contrar dezlegărilor date prin sentința apelata, creanțele reprezentând penalități de întârziere exista si sunt verificate in ceea ce privește existenta si întinderea lor de către expertiza.
Nu exista incertitudini privind lichiditatea creanțelor opuse in compensare, deoarece art. 379 alin. (4) C.pr.civ. nu stabilește îndeplinirea condiției "lichidității" creanței de raport de "determinarea clara" a acesteia, ci permite caracterul determinabil al creanței si recunoaște valoare probanta inscrisurilor chiar neautentice emanate de la debitor, care recunosc elementele de calcul a cuantumului creanței.
Penalitățile datorate de parata pentru întârzierea realizării fiecărui stadiu fizic sunt diferite de penalitățile datorate ca element component al eventualului prejudiciu suplimentar suportat de reclamanta (Beneficiar) in raporturile cu clienții finali.
Procesele-verbale de constatare a stadiului fizic al construcției - in accepțiunea data de art. l din contracte - respecta procedura convenționala stabilita prin art. 11 alin. 3 din contracte, aplicata de părți, astfel ca injoncțiunea judiciara peste voința pârtilor este incorecta.
Este exclusa interpretarea data de sentința acestor clauze, potrivit căreia nu ar putea interveni compensarea, deoarece convențional părțile au stabilit ca penalitățile de întârziere s-ar datora numai daca acestea sunt plătite către clienții finali.
Regula potrivit căreia interpretarea in principiu a contractelor se face acordând prioritate voinței interne sau reale nu inlatura importanta declaratiei de voința. Declarația de voința se prezuma pana la dovada contrara ca exprima întocmai voința reala a pârtilor contractante, ea fiind singura realitate dovedita.
Sentințele pronunțate în materia ordonanței de plată nu pot avea autoritate de lucru judecat fată de prezenta cerere de chemare în judecată.
Rezultă că sentințele invocate de prima instanța de fond cu titlu de autoritate de lucru judecat privind interpretarea clauzelor contractelor deduse judecații nu sunt apte din punct de vedere legal să constituie dreptul spus de judecător pe fondul raportului juridic dedus judecații - singurul apt sa aibă funcționalitatea prevăzuta de art. 1200 sau 1201 C.civ.
Sunt întrunite condițiile compensației legale, în conformitate cu prevederile art. 1143 si art. 1144 C.civ. În speță a intervenit stingerea obligațiilor I. fata de parata . prin compensația legală a creanțelor reclamantei fata de parata, până la concurența sumei de 3.927.170,82 RON pentru contractul nr.6/2007 și până la concurența sumei de 3.403.767,26 RON pentru contractul nr.42/2007.
Apelul reclamantei a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.533/2011 din 25 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a civilă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate inexistența dreptului acesteia de a primi de la aceasta plata sumei de 3.927.170,82 lei, în baza contractului de execuție nr.6/2007 din cauza intervenirii compensației între creanțele celor două părți; să se constate de la reclamantă plata sumei de 3.375.274,19 lei în baza contractului de execuție nr.42/2007, ca urmare a faptului că a intervenit compensația între creanțele acestora.
În esență, problema de drept ce trebuia a fi dezlegată de către instanță viza stabilirea îndeplinirii condițiilor pentru a opera compensația legală.
Ca situație de fapt, curtea de apel a reținut că între părți au fost încheiate două contracte de execuție în baza cărora pârâta a executat în beneficiul reclamantei lucrări de construcție imobiliară în schimbul plății de către aceasta a contravalorii lucrărilor efectuate, reclamanta, la rândul său, a vândut către pârâtă materialele de construcție și a pus la dispoziție utilaje, aceasta din urmă având obligația de a achita contravaloarea acestora.
Părțile au emis facturi reciproce și au creanțe reciproce născute în baza celor două contracte de execuție.
Creanțele pe care reclamanta solicită a fi compensate vizează facturile emise de către reclamantă cu titlu de penalități de întârziere ca urmare a nerespectării termenului de predare a imobilului de către executant (pârâtă), pe de o parte și facturile emise reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție efectuate și serviciile prestate în baza contractului de vânzare-cumpărare materiale și a celui de prestări servicii, pentru utilaje, iar pe de altă parte facturile emise de către pârâtă cu titlu de contravaloare lucrări executate la imobilele ce au făcut obiectul celor două contracte de execuție.
Potrivit art.1144 cod civil compensația operează de drept, în puterea legii, chiar și când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta, cele două datorii stingându-se reciproc în momentul în care ele există deodată și până la concurența cotităților lor respective.
Pentru a opera compensația legală trebuie îndeplinite următoarele condiții:reciprocitatea obligațiilor;creanțele să aibă ca obiect bunuri fungibile;creanțele ce urmează a se compensa să fie certe (existența lor să nu fie discutabilă din punct de vedere juridic), să fie lichide (determinate cu exactitate), și să fie exigibile (să fi ajuns la scadență).
Instanța de apel a apreciat că în speță nu poate opera compensația legală, creanțele reciproce ale părților nefiind certe, lichide și exigibile.
Deși intimata pârâtă poate fi obligată la plata de penalități de întârziere, necontestându-se dreptul apelantei de a solicita despăgubiri în situația în care executorul depășește termenul final de predare a imobilelor, prevăzute în contract, termen care a fost depășit de către pârâtă în cazul ambelor contracte de execuție, fapt recunoscut de către aceasta, însă întinderea, cuantumul acestor penalități erau limitate la penalitățile plătite de către beneficiari clienților finali (art.11 alin.9 din ambele contracte de execuție).
Cuantumul penalităților pretinse de către reclamantă nu poate fi stabilit decât în situația în care reclamanta face dovada faptului că a fost obligată să plătească, la rândul său, penalități de întârziere (despăgubiri) către clienți finali (cumpărătorii apartamentelor), dovadă pe care însă nu a făcut-o.
Ca atare, creanța pretinsă de către reclamantă reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere ce s-ar datora de către pârâtă urmare a predării cu întârziere a imobilelor nu este lichidă, neputând fi determinată cu exactitate la acest moment și nici exigibilă, nefiind ajunsă la scadență.
S-a apreciat că actul adițional încheiat de către părți la data de 12.05.2008 nu a modificat și nici înlăturat dispozițiile art.11 alin.9 din contractele de execuție referitoare la limitarea penalităților de întârziere plătite de către reclamantă clienților finali, singura modificare adusă de actul adițional vizând perceperea de penalități în cazul în care nu se respectă termenele intermediare, însă se respectă cel final, părțile stabilind că acestea nu se mai percep ori se restituie, dacă au fost plătite.
Instanța de apel a mai reținut că nu există nicio dovadă cu privire la recunoașterea făcută de către pârâtă cu privire la dreptul apelantei de a pretinde compensarea penalităților de întârziere astfel cum susține aceasta din urmă, pârâta contestând existența acestor penalități.
Mai mult, s-a reținut că între părți s-au purtat și sunt pe rol mai multe litigii având ca obiect obligațiile reciproce de plată, fiecare parte contestând dreptul celeilalte de a le pretinde, astfel încât nu se poate vorbi despre creanțe nici măcar certe.
Curtea de apel a constatat că expertul contabil numit de către instanță a depășit obiectivele stabilite de către aceasta, făcând interpretări juridice cu privire la clauzele contractuale, acesta fiind atributul exclusiv al instanței vizând chestiuni de judecată.
S-a mai reținut că prima instanță a făcut referire la hotărârile pronunțate în litigiile dintre părți, precum și la considerentele acestor hotărâri doar pentru a evidenția situația litigioasă dintre părți privind creanțele și, în consecință, nici pentru acest argument nu se poate justifica admiterea apelului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.
Prin decizia civilă nr.532/13.02.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-secția a II-a Civilă, în temeiul art.20 alin.5 din Legea nr.146/1997 a fost obligată reclamanta la 20.431,87 lei diferență taxă judiciară de timbru pentru recurs și 18.000,225 lei reprezentând diferența de taxa judiciară de timbru în apel. A fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. I. D. & CONTRACTOR S.A., a fost casată decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Privitor la motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, art. 304 pct. 8 și ale art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Înalta Curte de Casație și Justiție a rețininut că decizia recurata nu respecta prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C.pr.civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile (apărările) pârâților.
Este de observat că decizia reproduce fragmentar considerente ale sentinței primei instanțe, ceea ce nu echivalează cu o motivare proprie a instanței de apel, procedeu contrar dispozițiilor art. 298 raportate la art. 261 alin. (1) pct. 5 C.pr.civ.
Interpretarea clauzelor contractuale pentru verificarea raționamentului tratamentului contabil al operațiunilor de compensare era necesară, deoarece investigația expertului contabil privind situația de fapt a vizat note contabile întocmite pe baza documentelor justificative - în accepțiunea Legii contabilității - inclusiv a contractelor. Expertiza a concluzionat că sunt neclarificate operațiuni de compensare inițiate de I. pentru suma de 7.602.409,02 RON astfel că înlăturarea probei cu expertiza prin considerente străine de natura pricinii este incorectă.
În speță nu există incertitudini privind lichiditatea creanțelor opuse în compensare, deoarece art. 379 alin. (4) C.pr.civ. nu stabilește îndeplinirea condiției „lichidității” creanței de raport de „determinarea clară” a acesteia, ci permite caracterul determinabil al creanței și recunoaște valoarea probantă înscrisurilor chiar neautentice emanate de la debitor, care recunosc elementele de calcul a cuantumului creanței.
Esențial pentru corecta dezlegare a pricinii este faptul că penalitățile datorate de pârâtă pentru întârzierea realizării fiecărui stadiu fizic sunt diferite de penalitățile datorate ca element component al eventualului prejudiciu suplimentar suportat de reclamanta (Beneficiar) în raporturile cu clienții finali.
Declarația de voință se prezumă, până la dovada contrară, că exprimă întocmai voința reală a părților contractante. Oricine susține contrariul, va trebui să dovedească voința reală și faptul că ea diferă de declarația de voință. Proba se poate face prin orice mijloc de dovadă.
O astfel de probă nu a fost făcută de pârâtă, iar prezumțiile propuse de reclamantă, bazate pe corespondența comercială a părților, procesele-verbale ale ședințelor de conciliere prealabile încheierii actului adițional nr. 2 la contractul nr. 6/2007, prevederile actului adițional nr. 2 la contractul nr. 6/2007 și constatările expertizei contabile A. C. nu au fost contestate.
Cât privește sentințele pronunțate în materia ordonanței de plată, acestea nu pot avea autoritate de lucru judecat față de prezenta cerere de chemare în judecată.
Pentru o deplină lămurire a împrejurărilor de fapt ale cauzei, fiind necesară administrarea probei cu expertiză, s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de apel București după casare în data de 27.06.2013.
Apelanta reclamantă a solicitat introducerea în cauză și citarea intimatei . SRL.
Intimatele au depus întâmpinare și note de ședință, solicitând instanței sa constate lipsa calității procesuale pasive a . SRL în prezenta cauză în temeiul excepției puterii lucrului judecat, deoarece nu ar fi devenit cesionara drepturilor litigioase din acest dosar, admiterea excepției lipsei capacității de folosință a pârâtei intimate ., care a fost radiata, ca urmare a închiderii procedurii insolvenței, iar în subsidiar, in cazul respingerii excepțiilor invocate, respingerea apelului apelantei-reclamante ca neîntemeiat.
Se susține, în esență că intre cedenta pârâtă și intimata cesionară nu a operat o cesiune prin care sa se transmită calitatea procesuala, întrucât art.13 alin.1 din contractul de antrepriza interzicea cesiunea, iar sentința care a constatat acest aspect a devenit irevocabilă prin respingerea apelului si recursului.
Incidența acestei hotărâri constituie o veritabila chestiune prejudiciala ce trebuie rezolvata inainte de abordarea fondului. Autoritatea de lucru judecat a chestiunii prejudiciale se manifestă sub forma pozitiva a lucrului judecat, în sensul ca cele statuate in cadrul acesteia vor constitui temei pentru alta instanță in rezolvarea litigiului cu care a fost învestită.
Apelanta nu a făcut dovada că între facturile cesionate și facturile cu privire la care se solicită compensarea, ar exista identitate. Apelanta însăși nu a recunoscut niciodată cesiunile de creanță invocate, contestându-le în fața instanțelor de judecată.Apelanta invocă, cu rea-credință, la aproape 4 ani de la data la care a fost notificată cu privire la cesiuni, transmiterea calității procesuale în prezenta cauză.
Nu se poate opune compensația legală, întrucât reclamanta apelantă s-a înscris la masa credală a pârâtei FLORESCA C. cu sumele reprezentând penalități de întârziere, care fac obiectul operațiunii de compensare în acest dosar.
Ambele părți au solicitat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate de intimate, în conformitate cu dispozițiile art.137 alin.2 din C.pr.civ., Curtea constată și reține următoarele:
Capacitatea procesuală de folosință este definită ca fiind acea parte a capacității procesuale care constă în aptitudinea persoanei juridice de a avea drepturi și obligații, pe plan procesual potrivit dispozițiilor art.41 alin.1 din C.pr.civ., încetarea capacității de folosință având loc pe data încetării persoanei juridice înseși.
În speță, pârâta intimată . București a fost radiată, ca urmare a închiderii procedurii insolvenței, prin sentința civilă nr.2243/2013 a Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă, irevocabilă, excepția fiind întemeiată.
În ce privește calitatea procesuală a intimatei . SRL, se rețin următoarele:
Apelul este devolutiv, în sensul că readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept dezbătute la prima instanță, provocând o nouă judecată asupra fondului.
Instanța de apel este chemată, astfel, să verifice atât legalitatea sentinței, cât și temeinicia acesteia, respectiv, în ce măsură prima instanță, a interpretat corect legea și dacă situația de fapt stabilită prin hotărâre corespunde probelor administrate.
Art.294 alin.1 din C.pr.civ. stabilește însă limitele în care instanța de control judiciar procedează la soluționarea căii de atac, în sensul că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Cereri noi, în sensul textului legal menționat, sunt cele care diferă de cererea originară prin obiectul lor, prin calitatea pe care părțile și-o atribuie, prin cauză și prin finalitatea lor.
Prin decizia nr.532/13.02.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția a II-a Civilă, s-a admis recursul reclamantei I. D. & Contractor SA Voluntari împotriva deciziei din apel nr.533/25.11.2011 a Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, care a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
Prin urmare, sunt aplicabile dispozițiile art.315 din C.pr.civ., în sensul că hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În virtutea dispozițiilor art.315 alin.3 din C.pr.civ., instanța învestită în modul arătat cu rejudecarea fondului, trebuie să țină cont de motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.
Reclamantul este cel care stabilește cadrul procesului, în ce privește părțile cu care se judecă, obiectul și cauza procesului.
Și în apel, procesul este guvernat de principiul disponibilității, instanța de apel neputând proceda la judecată decât în limitele stabilite de apelant, nefiind admisibilă, însă lărgirea cadrului procesual stabilit în fața primei instanțe.Astfel, instanța de control judiciar procedează la verificarea calităților procesuale pasive și active prin verificarea identității părților care au luat parte și la judecata în fața primei instanțe.
Intimata-pârâtă F. C. SRL (fosta .) în calitate de cedent a încheiat cu intimata . SRL (cesionar) contracte de cesiune de creanță având ca obiect drepturile izvorâte din contractele de execuție nr.42/19.07.2007, precum și nr.6/18.05.2007, devenind creditor al apelantei reclamante . SA în locul cedentei.
Cesiunile de creanță au fost notificate apelantei reclamante încă din data de 9.02.2010, aspect necontestat de apelanta reclamantă.
La termenul de judecată din 8.11.2013, s-a reținut că cesiunile de creanță invocate de apelanta-reclamantă probează o transmisiune convențională a calității procesuale, motiv pentru care s-a dispus citarea cesionarei Broklyn P. Management SRL.
În verificarea calității procesuale pasive a acesteia, contestată pe cale de excepție, Curtea reține că drepturile sau obligațiile care intră în conținutul raportului juridic dedus judecății pot fi transmise în cursul procesului, având loc în acest caz transmisiunea calității procesuale active sau pasive, după caz.
Cel care dobândește calitatea procesuală preia procesul în starea în care se găsește în acel moment, urmând a se substitui transmițătorului și urmând să intre în proces, indiferent de faza în care se află.
În speță, însă, lărgirea cadrului procesual în judecarea apelului de către instanța de trimitere, în contradictoriu cu intimata Broklyn P. Management SRL nu este posibilă decât prin încălcarea dispozițiilor art.315 alin.3, art.316 și art.294 alin.1 din C.pr.civ.
Deși a cunoscut convenția respectivă, urmare a notificării cesiunii de creanță din data de 9.02.2010, reclamantul apelant și-a stabilit cadrul procesual pasiv prin includerea exclusiv a pârâtei F. C. SA București atât în prima instanță, cât și ulterior, în apel și în recurs.
Chiar în dosarul primei instanțe sunt depuse, pentru termenele de judecată din 9.06.2010, privind soluționarea unei excepții de conexitate și din 9.03.2011, documente (fila 308 și următoarele, fila 312 și următoarele din vol.III al Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă) din care rezultă indubitabil că reclamanta avea cunoștință de cesiunile de creanță efectuate, intimata B. P. Management SRL introducând pe rolul instanțelor cereri de chemare în judecată a apelantei reclamante, în calitatea sa de debitor cedat, pentru a fi obligată la plata contravalorii lucrărilor de antrepriză neachitate și penalități de întârziere în temeiul art.11 alin.2 din contractele de antrepriză nr.42/19.07.2007 și nr.6/18.05.2007.
Încetarea existenței pârâtei intimate F. C. SA, ca urmare a radierii dispuse de judecătorul-sindic odată cu închiderea procedurii insolvenței, nu dă dreptul introducerii în cauză a cesionarului în calitate de succesor în drepturi, din moment ce cesiunea de creanță fusese încheiată înainte de . fusese notificată reclamantei apelante în calitate de debitor cedat, fără a se aduce la cunoștința instanței de fond sesizate de aceasta și fără a se reconfigura cadrul procesual corespunzător. Oricum, substituirea cedentului cu cesionarul nu s-ar fi putut efectua în mod automat, ci doar în urma manifestării de voință exprese a reclamantei înseși, care a optat, în virtutea principiului disponibilității, să-și îndrepte acțiunea formulată doar împotriva pârâtei F. C. SA.
Pe de altă parte, cererea de chemare în judecată s-a formulat pentru a se constata inexistența dreptului pârâtei . (fostă Summa România SA) de a pretinde de la reclamantă (apelanta) sumele de 3.927.170,82 lei în temeiul contractului de execuție nr.6/2007, respectiv de 3.403.767,26 lei în temeiul contractului de execuție nr.42/2007, ca urmare a intervenirii compensației legale între creanțele pârâtei și ale reclamantei.
Pârâta intimată a intrat în procedura de insolvență din data de 04.10.2011, apelanta reclamantă fiind înscrisă în tabelul de creanțe al pârâtei-debitoare și având în cadrul procedurii calitate de creditor majoritar și președinte al comitetului creditorilor.
Prin urmare, în ce privește operațiunea juridică a compensației legale care urma a fi verificată, era necesar să se țină seama de dispozițiile art.52 din Legea nr.85/2006 care stabilesc că deschiderea procedurii nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când, însă, condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii (în speță, 04.10.2011).
Pe de altă parte, cesiunea de creanță se înscrie între actele incompatibile cu stingerea, prin compensație, a creanțelor reciproce. Dacă cesiunea devine opozabilă debitorului prin notificare, aceasta împiedică operațiunea de compensare a creanțelor dobândite de debitor împotriva cedentului după notificare (respectiv, după 09.02.2010).
Verificarea îndeplinirii condițiilor compensației legale, potrivit dispozițiilor art.1144 Cod civil se putea efectua doar în raport cu titulara creanțelor reciproce în legătură cu care se invocă acest mod de stingere a obligațiilor care duce la realizarea creanței proprii, respectiv în contradictoriu cu pârâta F. C. SA. Prin urmare, raportul de drept procesual nu se putea stabili decât între aceste părți care își puteau disputa dreptul în litigiu.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei intimate ., va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei cesionare B. P. Management SRL și în consecință, în temeiul art.296 Cod procedură civilă va respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei capacitații de folosință a intimatei S.C. F. C. S.A.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei S.C. B. P. MANAGEMENT S.R.L. și în consecință respinge apelul declarat de apelanta S.C. I. D. & CONTRACTOR S.A. cu sediul în Voluntari, ..4C, Centrul de Afaceri Construdava, ., județul Ilfov, împotriva Sentinței comerciale nr.5120 din 20 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S.C. F. C. S.A. BUCUREȘTI prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ D. V. cu sediul procesual ales la SCA B., N. și Asociații, în București, ..11A, sector 1 și S.C. B. P. MANAGEMENT S.R.L. cu sediul procesual ales la SCA B., N. și Asociații, în București, ..11A, sector 1.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2014.
Președinte, Judecător,
D. MANOLEIANINA G.
Grefier,
A. G. S.
Red.Jud.D.M.
Nr.ex.: 5/13.06.2014
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte: M. C.
| ← Fuziune/Divizare. Decizia nr. 308/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1506/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
