Pretenţii. Sentința nr. 5255/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5255/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 30347/3/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1262
Ședința publică din data de 19.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. V.
JUDECĂTOR: D. M.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă-pârâtă .., împotriva sentinței civile nr. 5255 din data de 28.06.2013, pronunțate de Tribunalul București–Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă-reclamantă S.C. W. M. S.R.L.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimata prin avocat A. R., care depune împuternicire avocațială nr._/2014 la dosar, lipsind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin compartimentul registratură, la data de 15.12.2014, apelanta a depus la dosar cerere în care solicită comunicarea actelor de procedură la sediul ales din Cluj-N., .. 1, jud. Cluj; învederează, de asemenea, că dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu intimata, la sediul din București, .. 19, sector 5, s-a restituit la dosar cu mențiunea „destinatar mutat”, procedura de citare cu intimata fiind legal îndeplinită la sediul din București, Splaiul Unirii nr. 223, ..
Intimata, prin avocat, arată că apelanta a depus declarație de renunțare la judecarea apelului, dată în fața unui notar public, i s-a comunicat un exemplar pe e-mail. Depune declarație la dosar.
Curtea pune în discuție excepția tardivității apelului.
Intimata, prin avocat, solicită instanței admiterea excepțiilor tardivității apelului și netimbrării. Consideră că aceste excepții primează față de cererea de renunțare la judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.5255/28.06.2013 a Tribunalului București, Secția a VI-a Civilă, a fost respinsă acțiunea principală formulată de . în contradictoriu cu pârâta .; a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta . și a fost obligată reclamanta . la plata sumei totale de 154.790,91 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr._ din 14.04.2010, nr._ din 18.05.2010, nr._ din 14.06.2010, nr._ din 02.07.2010, nr._ din 12.07.2010 și nr._ din 13.08.2010 și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei . 21.582,43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel tribunalul a constatat că . a solicitat obligarea pârâtei . să-i restituie sumele achitate nedatorat pe perioada mai 2007 – până la zi, cu titlu de cheltuieli locative aferente folosirii spațiului închiriat prin contractul de închiriere nr.62 din 27.04.2005, cu aplicarea penalităților de întârziere de 1% pe zi de întârziere; sub motiv că pârâta a emis o . facturi fiscale reprezentând cheltuieli locative estimate și de regularizare însă, nu a mai avut loc o regularizare efectivă și că, deci, o parte din plăți sunt nedatorate.
De asemenea, tribunalul a constatat că la 30.08.2010 pârâta . a depus întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea cererii reclamantei și obligarea acesteia la plata sumei de 154.790,91 lei și a cheltuielilor de judecată; sub motiv că plățile făcute de reclamantă nu întrunesc condițiile plății nedatorate și că reclamanta datorează plata facturilor restante nr._ din 14.04.2010, nr._ din 18.05.2010, nr._ din 14.06.2010, nr._ din 02.07.2010, nr._ din 12.07.2010 și nr._ din 13.08.2010, suma totală a acestora fiind de 154.790,91 lei.
Analizând cererea tribunalul a constatat că nu sunt întrunite condițiile plății nedatorate în raport de dispozițiile art.993-994, 1073 și art.969 Cod civil, precum și art.43 Cod comercial și a decis respingerea cererii principale ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea reconvențională tribunalul a reținut că reclamanta datorează pârâtei suma de 154.790,91 lei reprezentând facturile fiscale neachitate.
La 07.10.2014 . a declarat apel, criticând sentința instanței de fond ca nelegală.
În ședința din 19.12.2014 a fost depusă la dosar declarația lui . privind renunțarea la cererea de apel împotriva sentinței civile nr.5255/28.06.2013 a Tribunalului București (fila 24-25).
La același termen Curtea a luat în discuție excepția netimbrării apelului.
Verificând excepția se constată că aceasta este fondată.
Curtea constată că la 23.10.2014 apelanta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 2353,4 lei și timbru judiciar de 5 lei (fila 13) și că aceasta nu a făcut dovada achitării obligației.
Văzând și dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 se va anula apelul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează apelul formulat de apelanta .. cu sediul în Cluj-N., .. 1, județul Cluj, înregistrată la ORC Cluj sub nr.J_, cod fiscal_, împotriva sentinței civile nr. 5255 din data de 28.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. W. M. S.R.L. cu sediul în București, Splaiul Unirii nr. 223, ., înregistrată la ORC București sub nr.J40/_/2007, CUI_, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.12.2014.
Președinte, Judecător,
D. V. D. M.
Grefier,
S. I. S.
Red.Jud.D.V.
Tehnored.F.L.
10.02.2015
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă
Președinte: M. A.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1123/2014. Curtea de Apel... | Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința nr.... → |
|---|








