Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința nr. 26/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 8460/2/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3684/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 26
Ședința publică de la 14 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. S. U.
Grefier C. M.
****************
Pe rol judecarea cererii de anulare a hotărârii arbitrale nr.167/13.11.2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr.75/2013, formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimata ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petenta prin avocat A. F. cu delegație de substituire a d-lui avocat R. G. T., cu împuternicire avocațială la dosar și intimata prin dl. avocat C. Vilian care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:Petenta prin avocat, depune la dosar înscrisuri cu privire la prescripția invocată de intimată
Apărătorul intimatei, arată, că înscrisurile depuse de petentă, sunt neutile și fără legătură cu obiectul cauzei, arătând totodată, că tribunalul arbitral nu a soluționat cauza pe prescripție.
Ambele părți prin apărători, învederează că nu mai au cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prin avocați, asupra motivului invocat prevăzut de articolul 608 lit. h Cod procedură civilă
Petenta, prin avocat, față de argumentele prezentate în motivarea cererii și față de aspectele precizate în răspunsul la întâmpinare, cu privire la susținerile intimatei referitoare la lipsa caracterului imperativ al normelor invocate în acțiunea în anulare, pe care le susține oral, solicită admiterea acțiunii, anularea sentinței arbitrale pentru motivele de încălcare a ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii, cu consecința admiterii cererii reconvenționale astfel cum a fost formulată în cadrul litigiului arbitral, cu cheltuieli de judecată ce vor fi solicitate pe cale separată.
Intimata prin apărător, față de motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar, pe care le susține oral, solicită respingerea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale, ca fiind vădit neîntemeiată, apreciind că motivele invocate de petentă sunt nereale, contrazise de actele aflat la dosar, nefiind încălcate norme imperative care să atragă nulitatea hotărârii arbitrale.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra motivului invocat pentru anularea hotărârii arbitrale.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 24.12.2013, contestatoarea . a formulat, în contradictoriu cu intimata ., acțiune în anularea hotărârii arbitrale nr.167/13.11.2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul arbitral nr.75/2013, solicitând anularea hotărârii arbitrale pentru motive de încălcare a ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii, cu consecința admiterii cererii reconvenționale și obligarea . la plata sumei de 1.755.585,46 lei reprezentând penalități datorate conform clauzelor contractuale agreate, după acordarea discountului în cuantum de 150.000 USD.
În susținerea cererii se arată că:
Prin Hotărârea arbitrală s-au încălcat dispozițiile imperative ale art. 982, 977 și 969 din Codul civil (1864) privind voința reală a părților la momentul încheierii actului adițional.
Astfel, din materialul probator depus la dosarul arbitral (Anexele nr. 12 -13), rezultă, în primul rând, că intenția fermă a părților în cursul derulării negocierilor privind încheierea Actului adițional a fost de a se obține un discount pentru serviciile prestate de către contestatoarea pârâtă reclamantă.
În al doilea rând, tot din înscrisurile depuse prin Anexele 12 - 13, rezultă, fără echivoc, că încheierea Actului adițional nu a afectat obligația reclamantei-pârâte de a achita penalitățile datorate cu titlu de întârzieri la plată, din contră, a materializat voința părților din cadrul negocierilor referitoare la nerenunțarea la penalități.
Apreciază că interpretarea contractului presupune determinarea și calificarea conținutului acestuia, a clauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor și obligațiilor născute în temeiul său, în funcție de intenția comună a părților contractante (art. 977 din Codul civil). Voința reală poate rezulta și din fapte sau împrejurări exterioare, deci din elemente extrinseci, precum atitudinea în timpul tratativelor și relațiile și contractele anterioare pe care părțile le-au încheiat. De asemenea, potrivit art. 982 din Codul civil, clauzele se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul e rezultă din actul întreg.
Contrar dispozițiilor imperative ale art. 982 și 977 din Codul civil și a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, prin Hotărârea arbitrală atacată, Tribunalul Arbitral a apreciat că atitudinea și conduita părților perioada negocierilor Actului adițional au rămas indiferente "pentru că voința reală a părților este, în final, cea cuprinsă în clauzele exprese ale actului adițional" (p. 11 din Hotărârea arbitrală) și pentru că "prin Actul adițional s-a stabilit convențional valoarea contractuală totală aferentă serviciilor prestate anterior încheierii actului adițional și în consecință valoarea facturilor curente neachitate la data semnării, o altă scadență la plată".
Tribunalul arbitral a suprimat, în mod netemeinic și nelegal, înscrisurile depuse de însăși R. la dosarul cauzei (Ordinele de Plată nr.1909/15.07.2010, 4/21.07.2010 și 2410/02.09.2010), deoarece prin respectivele ordine de plată se consemnează plata facturilor scadente pentru care contestatoarea a calculat penalitățile (i.e. facturile 1382/18.08.2009, 1399/27.08.2009, 1400/27.08.2009, 1569/30.10.2009, 1571/30.10.2009), si nu alte facturi corespunzătoare altor valori ale Contractului, cum în mod greșit a interpretat instanța de judecată prevederile Actului adițional, cu încălcarea art. 969 din Codul civil privind forța obligatorie a contractelor.
În drept au fost invocate dispozițiile articolului 608 alin. 1 lit. h Cod procedură civilă, articolelor 969, 977 și 982 Cod procedură civilă.
La data de 06.01.2014, contestatoarea a formulat în temeiul articolului 612 și articolului 198 Cod procedură civilă cerere de suspendare a executării hotărârii arbitrale nr.167/13 noiembrie 2013, cerere ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de ședință din 15.01.2014 ( aflată la filele 78-80 vol. I dosar C.A.B.) pentru motivele expuse pe larg în încheierea menționată.
Intimata . a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii în anularea hotărârii arbitrale ca nefondată, în esență, pentru următoarele motive:
Anterior, combaterii motivărilor în fapt susținute de reclamantă, se impune a analiza în primul rând, daca aceste norme de interpretare prevăzute de art 977 si 982 Cod civil, se încadreaza în categoria de "norme imperative ale legii", pentru ca despre incalcarea art 969 Cod Civil, nici nu poate fi vorba, atata vreme cat după indelungi negocieri, fara o voința viciata, doua societati comerciale, vechi parteneri contractuali, au agreat de comun acord o noua valoare contractuala, alte scadente de plata a acestei valori si alte penalitati pentru plata cu intarziere în cazul neplății sumelor conform noilor scadente stabilite în actul adițional din 08.07.2010.
Prin invocarea prevederilor art 608 alin 1 lit h C. petenta pretinte ca s-au incalcat "dispoziții imperative ale legii" si anume art 977 si 982 Cod Civil, avand în vedere si motivarea punctuala a presupusei nerespectari a acestor texte de lege, acestea reprezentând norme de drept care s-ar incadra în categoria motivelor de nelegalitate a căror nerespectare ar aduce atingere unui interes public, general-obiectiv.
În primul rand trebuie clar stabilit că toate motivele prin care s-ar putea argumenta, anularea hotararii arbitrale trebuie sa fie motive de nelegalitate - aspect pe care atat legiuitorul cât și doctrina le-au stabilit indubitabil.
Or, în situația petentei invocarea unei presupuse gresite interpretări a "intenției comune a părtilor" în semnarea unui act adițional de doua societați comerciale ce deruleaza contracte de milioane de lei din 2009, este în mod cert, exclusiv o chestiune de fapt, de interpretare a probelor deduse judecații.
În al doilea rand trebuie stabilit, pentru a putea susține aparenta de nelegalitate a hotărârii atacate, dacă norma de drept încălcată prin hotărâre este imperativă, în sensul ca, prin greșita sa dezlegare se incalca norme de drept care pot determina sancțiunea nulitati absolute. Dispozițiile legale care interesează ordinea publică sunt, în totalitatea lor norme imperative, de la care nu se poate deroga prin act juridic, sub sancțiunea nulității absolute.
Ori în cauză, conform art 969 părțile, au semnat inițial un contract în anul 2009 s-au derulat relații comerciale, iar în anul 2010 prin act adițional au prevăzut o alta valoare comerciala a contractului, alte modalități si scadente de plata, alte penalitati, procente si modalitați de calcul si plată a acestora, deci efectele contractului se produc numai intre partite contractante.
În al treilea rand, atat doctrina si jurspudenta (ICCJ) au stabilit în mod clar ca interpretarea contractului și a voinței părților în cadrul unei hotarâri arbitrale nu reprezintă încalcări de norme imperative și nu reprezintă motive de anulare a hotărârii arbitrale.
La solicitarea instanței s-a înaintat și s-a atașat cauzei dosarul arbitral nr.75/2013 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, respectiv sentința arbitrală nr.167/13.11.2013 a cărei desființare se solicită.
Instanța analizând cererea formulată, constată că s-a solicitat anularea sentinței arbitrale nr.167/13.11.2013 pentru motivul prevăzut de articolul 608 alin. 1 lit. h Cod procedură civilă, potrivit cu care: hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive (…): hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.
Contestatoarea . invocă faptul că prin hotărârea arbitrală s-au încălcat dispozițiile imperative ale articolelor 982, 977 și 969 cod civil privind voința reală a părților la momentul încheierii actului adițional la contractul cadru.
Din sentința arbitrală a cărei desființare se solicită rezultă că Tribunalul arbitral a reținut că între părți s-a încheiat Contractul cadru nr. 23C/11.05.2009/ RIS 471 C/11.05.2009 (f. 8 - 16, Vol. I. dosar), modificat și completat prin Actul adițional nr.1/8.07.2010 la Contractul cadru nr.23C/11.05.2009/ RIS 471 C/11.05.2009 (25 - 27, Vol.I dosar).
Prin Actul adițional nr.1/08.07.2010 (intrat în vigoare la 13.07.2010) s-a consacrat voința juridică a părților cu privire la desocotirile ce vizează raporturile juridice create între părți până la încheierea Actului adițional și cu privire la derularea raporturilor contractuale ulterior încheierii acestuia.
Clauzele Actului adițional nr.1 consacră expres cadrul convențional în care se execută în viitor Contractul cadru în condițiile în care art. 5 din Actul adițional precizează că acesta este parte integrantă din Contractul cadru și că rămân neschimbate toate celelalte clauze contractuale.
Interpretarea conformă cu prevederile art. 982 C.civ. 1864. potrivit căruia toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia interesul ce rezultă din actul întreg și cele ale art. 977 C.civ. 1864, potrivit căruia interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor impune concluzia că atitudinea și conduita părților în cursul tratativelor premergătoare încheierii actului și corespondența purtată între părți pe perioada negocierilor ce au vizat încheierea Actului adițional nr. 1 au rămas indiferente pentru că voința reală a părților este, în final, cea cuprinsă în clauzele exprese ale Actului adițional încheiat.
Din dispozițiile legale invocate, respectiv articol 608 alin. 1 lit. h Cod procedură civilă (care reiau dispozițiile articolului 364 lit.i din codul de procedură civilă 1865) rezultă că legiuitorul a înțeles să prevadă în mod limitativ situațiile în care se poate ataca cu acțiune în anulare o hotărâre arbitrală, ceea ce înseamnă că nu se poate ataca pe motiv de nulitate o hotărâre arbitrală decât în cazurile și pentru motivele anume indicate de textul de lege mai sus arătat, această cale procedurală nefiind una devolutivă, instanța, fiind ținută să verifice doar dacă hotărârea arbitrală poate fi desființată pentru unul din motivele expres și limitativ prevăzute la articolul 608 Cod procedură civilă .
În cauză se are în vedere faptul că reclamanta a invocat dispozițiile articolului 608 lit. h Cod procedură civilă, respectiv că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative, susținând că dispozițiile articolului 982, 977 și 969 Cod civil sunt dispoziții imperative.
Instanța constată că, prin hotărârea pronunțată, tribunalul arbitral nu a încălcat ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, întrucât dispozițiile articolului 982,977 și 969 Cod civil nu au caracterul unor norme imperative, reglementând raporturi juridice de drept privat.
Astfel, potrivit dispozițiilor articolului 969 Cod civil „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, articolul 977 Cod civil prevede că „interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților (…) „ articolul 982 Cod civil prevede că „ toate clauzele contractelor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din întregul act”.
Aceste dispoziții invocate de reclamantă sunt principii de drept civil și reguli de interpretare care reglementează raporturile juridice respectiv care cârmuiesc efectele actului juridic civil, nefiind invocate cauze care să atragă nulitatea absolută a actului juridic și care să fi fost ignorate de tribunalul arbitral.
În ceea ce privește textul cuprins în articolul 969 alin. 1 Cod procedură civilă, formula întrebuințată de legiuitor, în sensul că actul juridic „are putere de lege” are un sens metaforic, în sensul forței juridice a contractului, reprezentat de necesitatea asigurării stabilității și siguranței raporturilor juridice. Articolul 969 alin.1 Cod procedură civilă reglementează principiul forței obligatorii a contractului (pacta sunt servanda), principiu care nu trebuie confundat cu o normă imperativă care impune o anumită conduită părții. De altfel, de la principiul forței obligatorii există și excepții, care nu s-ar aplica în cazul unei norme imperative.
În ceea ce privește dispozițiile articolului 977 Cod civil și articolului 982 Cod procedură civilă acestea cuprind reglementări cu privire la modul în care trebuie interpretate clauzele neclare, îndoielnice din contracte și care de asemenea nu trebuie confundată cu o normă imperativă.
Pentru aceste motive, nefiind îndeplinite condițiile articolului 608 lit.h Cod procedură civilă, instanța va respinge acțiunea în anulare ca neîntemeiată, astfel încât nu se mai impune analiza pe fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr.167/13.11.2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr.75/2013, formulată de petenta . cu sediul în București, ..8, ., în contradictoriu cu intimata . cu sediul în București, Piața Presei Libere nr.3-5, Clădirea City Gate Northen Tower, ., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14.05.2014.
PREȘEDINTE
A. M. S.
U.
GREFIER
C. M.
Red.Jud.A.M.S.U.
Tehnored.I.N.
Ex.4
18.06.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5255/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Radiere. Decizia nr. 225/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
