Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1795/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1795/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 40287/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2021/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1795/2014
Ședința publică de la 22 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. H.
Judecător D. A.
Judecător G. VINȚANU
Grefier L. V. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 5832/06.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât U. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberand asupra recursului:
Prin Incheierea pronunțata de Tribunalului Bucuresti Secția a VII a civila la data de 08.06.2012 in dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii insolventei fata de debitorul . SRL, iar prin incheierea din 15.03.2013 s-a dispus trecerea debitorului la procedura falimentului.
La data de 16.12.2013, Directia G. Regionala a Finantelor Publice Bucuresti a formulat cerere de chemare in judecata a paratului U. M., prin care a solicitat ca pasivul societatii debitoare sa fie suportat de acesta in baza art. 138 alin.1 lit.c din legea nr. 85/2006.
Prin sentinta civila nr.5832/06.06.2014, judecatorul sindic a respins cererea, retinand in considerentele hotararii ca raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.
Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.
In ceea ce priveste fapta prevazuta de dispozitiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006,simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozitiilor legale mentionate,ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de asociati care au dus la insolventa societatii.
In lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitatile dispuse de asociati, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
Potrivit art. 27 din legea nr., 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Nu exista legatura de cauzalitate intre fapta paratilor de a nu formula cererea in termenul prevazut de art. 27 din lege si starea de insolventa, intrucat, astfel cum rezulta din dispozitiile mentionate, starea de insolventei este anterioara faptei.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea Directia G. a Finantelor Publice Bucuresti, solicitand modificarea in tot a hotararii in sensul admiterii cererii si obligarii paratului sa suporte pasivul societatii, asa cum rezulta din tabelul definitiv al obligatiilor .
Recurenta a invocat nelegalitatea si netemeinicia sentintei atacate, aratand că, aflându-ne pe tărâmul răspunderii civile contractuale culpa este prezumată potrivit art.1357 Cod Civil, iar răspunderea trebuie apreciată în abstracto, cu mai multă rigurozitate, avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
In cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Ori, potrivit art.2010 din Codul Civil mandatul dat pentru activitati de exercitare a unui act profesional este prezumat a fi cu caracter oneros, în speță mandatarii nefăcând dovada contrarie.
Suntem în prezența unei fapte ilicite, culpabile, a reprezentanților debitoarei, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat de către aceasta, în cazul Administrației Finanțelor Publice Sector 1 fiind vorba de neplata sumelor datorate bugetului general consolidat al statului.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului, constând în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul adus creditorilor prin . societății.
Legiuitorul nu așează în cuprinsul art. 138 din Legea nr. 85/2006 verbul "a cauza", ci verbul " a contribui" pentru a desemna legătura de cauzalitate între conduita conducătorilor societății și starea de insolvență comercială. Aceasta nu înseamnă că ne aflăm în prezența unei cauzalități parțiale, cauzalitatea juridică nu coincide cu cauzalitatea fizică.
Faptul că legiuitorul a folosit verbul " a contribui " denotă intenția de a da valoare cauzală și a celor fapte care, deși nu au cauzat direct starea de insolvență, au contribuit la conducerea ei.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 299 si urm. Cod procedura civila, art. 138 lit.c) din Legea nr.85/2006, Legea 31/1990.
In recurs nu au fost administrate probe .
Analizand sentinta recurata in raport de criticile invocate, conform art. 3041 Cod procedura civila, Curtea constata ca instanta de fond a analizat corect materialul probator administrat in cauza si a aplicat judicios prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, recursul fiind nefondat.
Curtea retine ca pentru angajarea raspunderii prevazute de art. 138 din legea nr.85/2006 trebuie indeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 - 999 C.civ. 1864, respectiv art. 1357 din noul cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovatia). Caracterul special al raspunderii reglementate de legea privind procedura insolventei decurge din aceea ca faptele considerate nelegitime si prevazute in mod expres de lege au fost savarsite de persoane care au exercitat atributii de administrare sau conducere a societatii, precum si de orice alte persoane si au constituit un element cauzator sau contributiv al starii de insolventa.
Fapta prevazuta de art. 138 alin.1 lit. c) presupune continuarea in mod constient, deci cu intentie, a unor activitati comerciale prejudiciabile pentru societate, in vederea obtinerii unor beneficii personale. In cauza, recurenta nu a facut dovada savarsirii acestei fapte de catre intimatul parat, ceea ce face inutila celorlalte elemente ale raspunderii civile.
Desfășurarea unei activități comerciale este prezumată a fi în interesul societății și nu al organelor de conducere, iar recurenta nu a răsturnat această prezumție, nedovedind interesul personal al intimatului-parat în continuarea activitații comerciale și nici că această continuare a activității ducea în mod vădit la încetare de plați.
Curtea apreciaza ca starea de insolventa a fost cauzata de activitatea neprofitabila a debitoarei, datorata unui management defectuos, pe fondul crizei economice care a marcat ultimii ani, aceste elemente nefiind insa de natura sa conduca la angajarea raspunderii administratorului societatii, in conditiile in care nu s-a dovedit continuarea operatiunilor comerciale in interes personal.
Pentru considerentele expuse, Curtea, conform articolului 312 alineat 1 Cod Procedura Civila va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Directia G. Regionala a Finantelor Publice Bucuresti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 5832/06.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât U. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 22 octombrie 2014 .
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. H. D. A. G. VINȚANU
GREFIER
L. V. V.
Red. Jud. M.H.
Tehnored. I.N.
2 ex. /28.01.2015
……………
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă,
Judecător - sindic: P. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 803/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
