Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 494/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 494/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 15969/3/2013
Dosar nr._ (Număr intern 365/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 494/2014
Ședința publică de la 17 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. P.
Judecător E.-S. R.
Grefier E.-R. L.
*********
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului formulat de creditoarea . SRL – J_, CUI_ împotriva Sentinței civile nr._ din 03.12.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată, în contradictoriu cu intimata debitoare . – J_, CUI_.
Dezbaterile în apel au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 10.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în baza art. 396 alin.1 și 2 Noul Cod de procedură civilă și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii sau note scrise, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de astăzi, 17.06.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VII-a, creditoarea . SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței prevăzute de Legea nr.85/2006 față de debitoarea ..
În motivarea cererii, societatea creditoare arată că, în baza actelor adiționale nr.7 și nr.9 la contractul de închiriere nr.063/22.05.2008 și, respectiv, actului adițional din 30.09.2009 la contractul de închiriere nr.971/22.04.2009, debitoarea a devenit locatar al unor spații comerciale dintr-un complex comercial aflat în proprietate creditoarei-locator. Mai arată că debitoarea nu i-a achitat toate facturile emise în executarea acestor contracte, rezultând debitul total de 360 588,43 lei, recunoscut la plată de debitoare prin actul adițional nr.9/06.12.2010, și susține că sunt îndeplinite condițiile legale pentru deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare.
În probațiune, creditoarea a depus înscrisuri.
Legal citată cu copie cerere, debitoarea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, deoarece creditoarea nu și-a executat toate obligațiile contractuale și nu datorează acesteia întreaga sumă pretinsă prin cerere.
Prin sentința civilă_/03.12.2013, Tribunalul București – Judecătorul Sindic a respins cererea ca neîntemeiată.
În motivarea hotărârii a arătat în esență că:
„Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține că prezenta cerere a fost înregistrată pe rolul tribunalului la data de 19.04.2013, după . noului cod de procedură civilă, prin urmare caracterul cert al creanței de 360 588,43 lei, pretinse împotriva debitoarei și în baza căreia se solicită deschiderea procedurii insolvenței, trebuie analizat, în lipsa din legea specială a insolvenței a unei definiții legale a creanței certe, prin raportare la definiția de drept comun prevăzută de art.662 alin.2 NCPC.
Instanța constată că, în dovedirea creanței menționate, societatea creditoare se prevalează de două contracte de închiriere și de actele adiționale la acestea încheiate cu societatea debitoare și de o . facturi emise către aceeași societate.
Instanța apreciază, potrivit art.632-640 NCPC care definesc și stabilesc regimul juridic al titlurilor executorii, că înscrisurile arătate, depuse de creditoare, nu constituie titluri executorii împotriva debitoarei. Prin urmare, creanța pretinsă, nefiind constatată printr-un titlu executoriu, nu reprezintă o creanță certă asupra societății debitoare, iar în speță nu sunt îndeplinite condițiile cumulative stabilite de art.3 pct.6 și pct.12 din Legea nr.85/2006 pentru a se dispune deschiderea procedurii insolvenței la cererea creditorului.
În consecință, instanța apreciază că societatea creditoare nu este un creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, sens în care va respinge cererea ca neîntemeiată”.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta creditoare . solicitându-se casarea sentinței și admiterea cererii de deschidere a procedurii, cu obligarea intimatei la cheltuielile de judecată prin înscrierea în tabelul de creanțe.
În motivarea căii de atac s-a arătat că sentința a fost pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității, instanța de fond motivând-o pe aspecte ce nu au fost puse în discuția părților. De fapt instanța de fond invocă o reală excepție a lipsei calității procesuale, respectiv a lipsei calității de creditor îndreptățit, care nu a fost pusă în discuție.
De asemenea sentința este pronunțată cu interpretarea greșită a legii (art. 662 alin. 2 NCPC) precum și cu încălcarea dispozițiilor legii 85/1992. Astfel, în realitate dispozițiile art. 662 alin. 2 NCPC nu au aplicabilitate în cauza de față astfel că definiția creanței certe invocată de judecătorul sindic pe baza acestora este aplicată nelegal și netemeinic în speță.
Se mai arată că dispozițiile NCPC pot completa Legea 85/2006 doar în măsura în care nu intră în contradicție cu aceasta; or, dacă s-ar considera corectă interpretarea și aplicarea dată în speță, societatea nu ar avea interes în promovarea cererii de deschidere, dacă ar avea titlu executoriu.
În ceea ce privește fondul cauzei se reiterează faptul că debitoarea are de achitat o creanță certă de 360 588,43 lei, facturile fiind acceptate de aceasta și ea fiind înscrisă cu această sumă în contabilitatea creditoarei. Se mai arată că sunt întrunite condițiile legii 85/2006 atât în ceea ce privește cuantumul minim al creanței, cât și în ceea ce privește vechimea acesteia (peste 90 de zile).
În drept apelanta a invocat art.466 și urm. art. 223 NCPC, Legea 85/2006, OUG 91/2003.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma efectului devolutiv al apelului și a limitelor acestuia (art. 476-479 NCPC), Curtea reține următoarele asupra apelului de față:
Art. 149 din Legea 85/2006 arată că „Dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedură civilă (…)”. Acest text de trimitere indică expres că dispozițiile se pot completa doar în măsura compatibilității cu cele din Codul de procedură civilă. Această compatibilitate trebuie analizată cu și mai multă atenție atunci când norma procedurală cu care se vrea a se face completarea este o normă procedurală specială, iar nu generală, specifică procedurii executării. Astfel este evident că definirea caracterului unei creanțe în scopul trecerii la executarea sa poate fi foarte diferită de definirea caracterului creanței în scopul analizării (constatării) acelui caracter.
Norma de drept procedural execuțional la care face trimitere instanța de fond (art. 662 alin. 2 NCPC) privește creanța prin prisma dreptului de a trece la executare sa, pe când într-o cerere contencioasă prin definiție, cum e cererea de deschidere a procedurii, caracterele invocate trebuie analizate și constatate sau infirmate și nu doar preluate dintr-un titlu executoriu anterior. De altfel, caracterul „cert” în sensul analizei raportului litigios este mai degrabă o instituție de drept material, iar nu procedural (stabilirea existenței reale a raportului obligațional). Astfel, art. 3 pct. 6 din Legea 85/2006 arată că prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile. Faptul că această creanță „este” în sensul arătat reprezintă chiar obiectul analizei instanței și trebuie să rezulte din analizarea materialului probator, iar nu neapărat să fie anterior deja constatat prin titlu executoriu, pentru că într-o astfel de ipoteză orice caracter contencios al cererii de deschidere ar fi anihilat ipso facto.
Analizând în mod corect caracterul cert al creanței invocate față de probatoriile propuse, iar nu de definiția art. 662 NCPC, inaplicabilă în speță (definiție aplicabilă doar fazei executării silite a creanțelor), Curtea constată că înscrisurile care le atestă certitudinea (contractul de închiriere 063/22.05.2008 împreună cu actele sale adiționale, contractul de închiriere 971/22.04.2009 împreună cu actele sale adiționale, facturile emise cu care se coroborează acestea) nu sunt contestate expres de debitoare, care în actul său procedural intitulat contestație/întâmpinare aduce în discuție cu totul alte aspecte, însă nu arată, în concret, cum ar fi efectuat stingerea obligației pentru suma ce rezultă din acestea.
Mai mult, în actul adițional nr, 9 la contractul de închiriere nr. 63/22.05.2008 (f. 53 dosar fond) se recunoaște expres existența unui debit de_,90 lei, care urmează a fi plătit de debitoare în rate; actul este semnat și ștampilat de aceasta, fără să se facă din partea acesteia dovada achitării acestui debit (sau a achitării sale în limita necesară coborârii sub valoarea prag). Din acest punct de vedere, chiar dacă față de faptul că creditoarea indică o altă sumă, nu s-ar putea reține aceasta ca fiind suma exactă a debitului existent, odată făcută dovada acceptării unui astfel de debit, cât privește necesitatea deschiderii procedurii, este obligatoriu ca debitoarea să îl infirme prin dovada contrară (eventual a achitării lui) sau să îl infirme până la nivelul diminuării sub creanța-prag, pentru a putea dovedi că nu se îndeplinesc premisele deschiderii procedurii.
Or, în aceste condiții, caracterul cert al creanței creditoarei, care să depășească minimul de 45.000 lei prevăzut de lege, rezultă cu prisosință. Ea este de asemenea lichidă fiind vorba de o sumă de bani determinată sau determinabilă și exigibilă din moment ce momentul exigibilității obligațiilor contractuale invocate este mult anterior declanșării acțiunii, fiind indicat pentru fiecare dintre facturile emise în baza contractului.
Pentru acestea considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 480 alin. 1 C.proc.civ., urmează să admită apelul; față de prevederile speciale ale art. 8 alin. 6 din Legea 85/2006 („Curtea de apel învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii judecătorului-sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței, admițând apelul, va anula hotărârea și va trimite cauza judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței” – luate probabil în considerarea RIL-ului 5/2011, ce prevedea, în cazul admiterii recursului, casarea cu trimitere în vederea deschiderii), Curtea va anula hotărârea și va trimite cauza judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței.
În ceea ce privește solicitarea apelantei-creditoare de acordare a cheltuielilor de judecată, sub forma înscrierii acestor cheltuieli pretins efectuate în tabelul de creanțe, această înscriere în tabelul de creanțe și confirmarea ei reprezintă etape ulterioare în procedura insolvenței, ce presupun verificarea caracterului și cuantumului efectiv al creanțelor de către administratorul judiciar, inițial și, ulterior, dacă există contestație în acest sens, de către judecătorul sindic/instanța de control. La momentul deschiderii procedurii instanțele sunt chemate să aprecieze doar asupra condițiilor prevăzute de lege (caracter cert, lichid și exigibil al unei creanțe mai mari de 45.000 lei și mai vechi de 90 de zile), ele nefiind chemate să se pronunțe asupra întinderii concrete cu care creanța se va înscrie în tabel și caracterului acesteia, aceste aspecte urmând a fi avute în vedere la momentul întocmirii și ulterior, dacă e cazul, contestării tabelului de creanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de creditoarea . SRL – J_, CUI_, cu sediul în București, . nr.71-73, birou 2, ., împotriva Sentinței civile nr._ din 03.12.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată, în contradictoriu cu intimata debitoare . – J_, CUI_, cu sediul în București, ., Unitatea E1-7A, . și cu adresă de corespondență la asociat R. D. F. din București, Sector 4, ., ..2, ., citat inclusiv prin afișare la ușa instanței și prin publicitate pe portalul instanțelor de judecată.
Anulează sentința atacată și trimite cauza judecătorului-sindic, în vederea deschiderii procedurii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 Iunie 2014.
Președinte, P. P. | Judecător, E.-S. R. | |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. PP
Tehnoredactat: PP
6 ex./02.09.2014
.>
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: S. C. V.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Hotărâre din 12-11-2014,... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
