Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 850/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 850/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 25919/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 316/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 850
Ședința publică de la 03 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. N.
JUDECĂTOR Ș. C. C.
JUDECĂTOR L. C. S.
GREFIER I. L. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.8337/15.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât P. D. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspund părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.8337/15.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale formulată în temeiul prevederilor art.138 lit. c din Legea 85/2006 de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București in reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 2, în contradictoriu cu pârâtul P. D. M..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că Societatea debitoare a fost înființată în anul 2000, pârâtul având calitatea de asociat unic și administrator.
După deschiderea procedurii, pârâtul, reprezentant legal al societății, nu a mai putut fi contactat, lichidatorul judiciar neintrând în posesia documentelor contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, astfel încât raportul întocmit de către lichidatorul judiciar în temeiul art. 59 din Legea nr. 85/2006 a avut la bază raportările contabile depuse de către societate la organele fiscale până în anul 2008, dată după care societatea a fost dizolvată de drept.
Analizându-se structura masei pasive formată din creditori bugetari, rezultă că cele mai vechi obligații de plată datează de la începutul anului 2006, din suma totală de 1.238 lei, debitorul principal fiind de 579 lei. De altfel, indicatorii din bilanțurile pentru perioada 2007-2008 sunt identici, fiind reportați din anul anterior, ceea ce semnifică că societatea nu a mai desfășurat în fapt activitate.
Pentru a putea fi atrasă răspunderea membrilor organelor de conducere în conformitate cu dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este necesar a fi fost săvârșite anumite fapte prevăzute expres de lege și care să fi condus la ajungerea societății în încetare de plăți.
În aceste condiții, lipsa de diligență manifestată de către administratorul statutar sau modul defectuos de conducere al activității nu este de natură a conducere la transferarea obligațiilor societății asupra membrilor organelor de conducere.
În esență, răspunderea organelor de conducere reprezintă o răspundere delictuală generată de săvârșirea unor fapte, care, prin natura lor, conduc la deturnarea activității societății de la realizarea scopului pentru care a luat ființă și au în vedere satisfacerea unui interes personal al acestuia sau al unui terț.
În aceste condiții, pentru a putea fi atrasă răspunderea este necesar a se face dovada tuturor elementelor prevăzute de art. 998-999 Cod civil, respectiv existența unei fapte, din cele enumerate limitativ de art. 138 din Legea nr. 85/2006, a vinovăției și a raportului de cauzalitate între faptă și starea de insolvență.
Creditoarea a invocat dispozițiile art. 138 lit. c din legea nr. 85/2006, conform cărora răspunderea organelor de conducere poate fi atrasă în condițiile în care au generat starea de incapacitate de plată prin continuarea, în interes personal, care conducea, în mod vădit, la încetare de plăți.
Din această perspectivă, creditoarea a invocat în mod generic existența unui management defectuos și omisiunea de a formula de către debitoarea însăși a unei cereri de declanșare a procedurii insolvenței, fără indicarea unor date concrete din care să rezulte continuarea unei activități având un caracter vădit neprofitabil al activității pentru o perioadă lungă de timp pentru satisfacerea unui interes personal.
În condițiile în care cea mai mare parte din valoarea masei pasive nu a fost rezultatul derulării unor noi operațiuni comerciale încetată cu șase ani înainte de data deschiderii procedurii, ci acumulării de majorări și penalități de întârziere, nu se poate aprecia că pârâtul ar fi determinat accentuarea stării de insolvență prin continuarea pe termen îndelungat a unei activități care conducea în mod vădit la încetare de plăți în vederea satisfacerii unui interes personal.
Omisiunea formulării unei cereri de deschidere a procedurii de către administratorul statutar în condițiile art. 27 din Legea nr. 85/2006 are relevanță din punct de vedere al posibilității antrenării răspunderii pentru pasivul societății numai în măsura în care debitorul ar fi continuat după . plată o activitate neprofitabilă în interesul personal al organelor de conducere, ceea ce în cazul de față nu a fost probat.
În lipsa unor fapte și împrejurări concrete din care să poată fi dedusă în mod direct săvârșirea faptei în condițiile și cu consecințele prevăzute de lege, nu se poate reține întrunirea condițiilor prevăzute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, motivat recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE care a criticat-o pentru pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în motivele de recurs, în esență că, în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, conform articolului 138 lit. c din Legea nr.85/2006, fiind îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu aspecte invocate și în cererea de atragere a răspunderii patrimoniale.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile articolului 304 pct. 9 Cod procedură civilă, ale Legii nr.85/2006 și Legea nr.31/1991 privind societățile comerciale.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Examinând recursul declarat de către recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, de dispozițiile articolului 3041 Cod procedură civilă, ale Legii nr.85/2006 și celelalte prevederi legale incidente în speță, Curtea apreciază că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Cum corect a reținut și instanța de fond, pentru angajarea răspunderii, potrivit articolului 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale, respectiv existența unui prejudiciu, fapta ilicită a unei persoane, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei și prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a – g ale articolului 138 din lege.
Răspunderea persoanelor prevăzute de articolul 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006, poate fi atrasă numai în situația în care persoanele interesate fac dovada existenței raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu; astfel natura juridică a răspunderii persoanelor prevăzute de articolul 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale ce a împrumutat caracteristicile răspunderii delictuale.
Față de cele arătate rezultă că existența raportului de cauzalitate între faptele persoanelor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii și starea de încetare de plăți trebuie dovedită în fața instanței, nefiind prezumată.
În speță, răspunderea nu este de natură contractuală, ci răspunderea reglementată de Legea nr. 85/2006 este de natură delictuală, și pentru a putea fi antrenată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform dispozițiilor articolelor 998 – 999 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Legea nu prezumă niciunul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată în baza articolului 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform articolului 1169 Cod civil.
Potrivit dispozițiilor articolului 138 lit. c din Legea nr.85/2006, se poate angaja răspunderea patrimonială a pârâtului în cazul în care acesta a dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți.
În mod corect a reținut instanța de fond că recurenta a făcut doar afirmații generice fără probe certe, privind continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea cerințelor legale, fără a indica în concret elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute de articolul 138 lit. c din lege.
Calitatea intimatului pârât P. D. M. de asociat și administrator al societății debitoare, nu poate conduce la concluzia că acesta ar fi săvârșit fapte care intră sub incidența dispozițiilor articolului 138 lit. c din Legea nr.85/2006, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, în lipsa unor probe certe.
Încadrarea unei fapte în această ipoteză juridică (articolul 138 lit. c din Legea nr.85/2006) presupune stabilirea existenței unei situații în care debitorul, cu toate că avea dificultăți financiare, a continuat activitatea, ceea ce până la urmă a determinat (fiind vădit un asemenea deznodământ) încetarea plăților și starea de insolvență.
Curtea reține și faptul că răspunderea patrimonială a pârâtului nu poate fi angajată dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, iar dispozițiile articolului 138 din lege reglementează o răspundere specială, care poate fi antrenată pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență, cum corect a reținut și prima instanță.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de către recurenta DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE cu sediul în București, . Gerota, nr. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr.8337/15.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât P. D. M. cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 aprilie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. Ș. C. L. C.
N. C. S.
GREFIER
I. L. P.
Red. Jud. C.M.N.
Tehnored. I.N.
2 ex.
16.04.2014
…………………..
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic: I. M. G.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








