Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1911/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1911/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 12334/3/2008/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1911
Ședința publică de la 14 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L. Z.
JUDECĂTOR D. V.
JUDECĂTOR M. D.
GREFIER A.-G. S.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.7127 din 12 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București–Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul T. A. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul prin avocat L. A., cu împuternicire avocațială nr._ din 20 octombrie 2014, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul de registratură intimatul a depus întâmpinare, în două exemplare.
Intimatul prin avocat face cunoscut instanței că a comunicat recurentei atât prin poștă cât și prin e-mail câte un exemplar al întâmpinării formulate.
Curtea constată că un exemplar al întâmpinării formulate de intimat a fost comunicată recurentei în termenul procedural prevăzut de art.308 alin. 2 C. proc.civilă la data de 7 noiembrie 2014.
Intimatul prin avocat arată că alte chestiuni prealabile nu mai are de invocat și nici probe noi de propus.
Curtea constată că nici recurenta nu a propus probe noi în susținerea recursului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și nici probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Intimatul prin avocat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, pentru considerentele exprimate pe larg în cuprinsul întâmpinării.
În apărare, arată că recurenta prin motivele de recurs nu a indicat în concret eventuale acțiuni sau inacțiuni ale intimatului ce s-ar putea circumscrie faptei ilicite prevăzute de lege, precum și săvârșirea acestora cu intenție.
De asemenea, recurenta nu a dovedit existența legăturii de cauzalitate între vreuna din faptele expres și limitativ prevazute de lege și ajungerea debitorului în stare de insolvență.
CURTEA
Deliberand, retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 7127 din 12 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulată de reclamanta DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI în contradictoriu cu pârâtul T. A. G..
In considerente, se arata ca, potrivit art.138 din Legea nr.85/2006, in cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului / lichidatorului judiciar sau, daca administratorul / lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență si/sau a hotarat ca nu este cazul sa introduca actiunea prevazuta de alin. (1), la cererea presedintelui comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, la cererea unui creditor desemnat de adunarea creditorilor sau la cererea creditorului care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor inscrise la masa credala, judecătorului-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;
g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.
Raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.
Insa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membri organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.
Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acestia le au față de debitor.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil membri organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
In ceea ce priveste fapta prevazuta de dispozitiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006, simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozitiilor legale mentionate, ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de asociati care au dus la insolventa societatii.
Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006, legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitatile dispuse de asociati, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rand, faptul ca acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
De altfel si expertul contabil a concluzionat in sensul ca motivele care au condus in final la insolventa societatii sunt pur obiective si inerente in conditiile economiei de piata din Romania.
Totodata, s-a apreciat ca nu exista legatura de cauzalitate intre neformularea cererii de deschidere a procedurii si starea de insolventa, fapta fiind ulterioara aparitiei starii de insolventa, aspect ce rezulta chiar din dispozitiile art. 27 din legea insolventei-formularea cererii in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.
La data de 03.10.2014, recurenta Directia G. regionala a Finanțelor Publice București, în calitate de unic creditor majoritar al . SRL în contradictoriu cu intimatul T. A. G. a formulat recurs împotriva Sentinței Civile nr. 7127 din 12 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, prin care solicita admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a paratului.
In motivare, se arata ca, prin Sentința Comerciala nr.2123/09.05.2008, instanța a dispus deschiderea procedurii de insolventă împotriva S.C. G.T.A. BUSINESS GROUP S.R.L., iar prin Sentința Comerciala nr. 3336/29.08.2008 a dispus trecerea la faliment prin procedura simplificata.
DGFPMB a formulat cerere de înscriere a creanței in tabel pentru suma de 4.460.012 lei la ordinea de preferința stabilita de dispozițiile art.123 pct.4 din Legea nr.85/2006.
Din tabelul definitiv al creanțelor debitoarei S.C. G.T.A. BUSINESS GROUP S.R.L., comunicat creditorilor la termenul din data de 20.03.2009, reiese faptul ca la masa credala sunt inscrisi 4 creditori respectiv: DGFPMB cu suma de 4.460.012 lei, reprezentând 73,84% din totalul creanțelor inscrise la masa credala, ITM-Bucurersti cu suma de 288 lei, . cu suma de 425.000 lei reprezentând 7,03% din totalul creanțelor inscrise la masa credala si . cu suma de 1.154.500 lei reprezentând 19,11% din totalul creanțelor inscrise la masa credala.
Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. 3 coroborate cu cele ale art. 138 alin. 1 lit. c) DGFPMB, în calitate de creditor majoritar a solicitat instanței să dispună obligarea reprezentanților organelor de conducere ai societății debitoare, în persoana administratorului T. A. G., la suportarea întregului pasiv rămas neacoperit.
Prin Sentința Civilă nr. 7127/12.09.2014, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea formulată de instituția noastră motivând că nu poate fi reținuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
Consideră hotărârea instanței de fond netemeinică și nelegală.
Se apreciaza că nu pot fi reținute susținerile instanței de fond potrivit cărora "simpla invocare la model general a unui management defectuos nu este in măsura a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate" întrucât o dovadă clară a celor susținute de instituție o constituie prejudiciul a cărui existență certă a fost stabilită de judecătorul sindic prin constatarea nu numai a faptului ca societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei.
De asemenea, contrar celor susținute de judecătorul sindic în considerentele hotărârii atacate, faptul că reprezentantul organelor de conducere a S.C. G.T.A. BUSINESS GROUP S.R.L nu a solicitat deschiderea procedurii în termen de 30 de zile de la data apariției stării de insolvență constituie o dovadă în plus că acesta a dispus, în interes personal, continuarea unei activități ce ducea debitorul la încetare de plăți. în susținere arătăm că prin deschiderea procedurii de insolvență pierderile acumulate de societate ar fi fost mai mici, iar prejudiciul produs creditorilor ar fi fost mult diminuat.
Se reține faptul că, potrivit dispozițiilor art 138 alin. 1 lit. c din Legea insolvenței, judecătorul sindic poate dispune atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în situația în care aceștia au cauzat starea de insolvență a societății dispunând "în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți".
Or, societatea debitoare a continuat să desfășoare activitate deși continuarea acestei activități aducea prejudicii grave averii sale. O dovadă în acest sens o constituie și cuantumul obligațiilor datorate de S.C. G.T.A. BUSINESS GROUP S.R.L. din care doar față de bugetul general consolidat al statului înregistrează creanțe în cuantum de 4.460.012 lei.
În situația în care conducerea societății nu ar fi desfășurat un management defectuos și nu ar fi dispus continuarea unei activități care ducea societatea în încetare de plăți, este evident că debitoarea nu ar fi înregistrat obligații față de bugetul statului ori cuantumul acestora nu ar fi fost atât de ridicat. În aceste condiții, judecătorul sindic poate dispune suportarea pasivului rămas neacoperit atât pentru managementul defectuos, cât și pentru dezinteresul în funcționarea societății.
În plus, se arătă că, și în situația în care starea de încetare de plăți a societății debitoare se datorează unor cauze obiective, de natură economică sau nerespectării obligațiilor contractuale ale unor parteneri de afaceri ai acesteia, răspunderea administratorilor debitoarei poate fi atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoară a acestora, atâta vreme cât ei sunt mandatari ai falitei și au obligația de a administra patrimoniul societății cu mai multă diligentă decât propriile interese.
De asemenea, se învederează că nu pot fi reținute nici susținerile potrivit cărora instituția nu a indicat, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c din lege.
Astfel, administratorul societății a dispus continuarea activității societății, deși aceasta înregistra obligații neachitate atât față de bugetul general consolidat al statului, cât și față de alte persoane.
Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006: "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim de 30 de zile de la apariția stării de insolvență".
In această situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență nu este un drept, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Se creează astfel și legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze, deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății. Or, o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul acesteia manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
În drept, se invoca dispozițiile Codului de procedură civilă coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
Prezenta cerere este scutită de plata taxelor de timbru și timbru judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 229 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 17 din legea nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Se solicită judecarea cauzei în lipsa, în condițiile art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
La data de 07.11.2014, intimatul T. A. G. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
In sustinere, se arata ca recurenta critică neîntemeiat hotărârea instanței de fond, aratand, în esență, ca, în pofida probatoriului administrat în cauză, ar fi dovedit întrunirea elementelor răspunderii membrilor organelor de conducere a debitorului, în condițiile legii speciale (respectiv art. 138 din Legea nr. 85/2006).
Aceste susțineri nu corespund realității, fiind contrazise de probele administrate în cauză, motiv pentru care se impune respingerea lor.
Astfel, în legătură cu aceasta, așa cum în mod corect a reținut instanța fondului în hotărârea pronunțată, antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane, în condițiile legii speciale (respectiv art. 138 din Legea nr. 85/2006), presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții și anume: fapta ilicită a acestor persoane, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și starea de insolvență a debitorului și vinovăția persoanelor a căror răspundere se solicită. Invocarea prevederilor legii speciale nu atrage în mod automat răspunderea administratorilor, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai în măsura în care se dovedește prin probe întrunirea cumulativă a elementelor acestei răspunderi, ceea ce nu este cazul în speță.
În ceea ce privește fapta ilicită, recurenta DGFPMB și-a întemeiat cererea de atragere a răspunderii sale pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006. În conformitate cu textul de lege menționat, această faptă ilicită constă în continuarea, în interes personal, a unei activități care a dus în mod vădit pe societatea debitoare la încetarea de plăți. Mai mult decât atât, această faptă trebuie să se caracterizeze prin săvârșirea cu intenție, care trebuie dovedită în persoana celui considerat răspunzător, împrejurare care rezultă cu evidență din formularea textului de lege invocat, care se referă la continuarea unei activități neprofitabile în folosul propriu.
Or, prin acțiunea introductivă de instanță, recurenta nici măcar nu a indicat în concret eventuale acțiuni sau inacțiuni ale intimatului care s-ar putea circumscrie faptei ilicite prevăzute de lege, și cu atât mai mult săvârșirea acestora cu intenție.
Dimpotrivă, așa cum s-a menționat și în hotărârea atacată, creditoarea menționează ca și temeiuri ale angajării răspunderii aspecte cum ar fi „managementul defectuos", „dezinteresul arătat față de funcționarea societății", împrejurări nedovedite și nesusținute de probele aflate la dosarul cauzei ori de rapoartele întocmite și depuse de lichidatorul judiciar în conformitate cu prevederile legale.
Totodată, în cauză recurenta nu a dovedit existența legăturii de cauzalitate între vreuna din faptele expres și limitativ prevăzute de lege și ajungerea debitorului în stare de insolvență. Dimpotrivă, prin concluziile raportului de expertiză efectuat în fața instanței de fond, expertul judiciar desemnat A. I. a arătat că insolvență societății debitoare a fost cauzată de motive pur obiective, inerente în condițiile economiei de piață din România, iar recurenta nu a formulat obiecțiuni la expertiză. In egală măsură, așa cum în mod just a subliniat și instanța fondului în hotărârea pronunțată, neformularea unei cereri de deschidere a procedurii nu este de natură să contribuie la starea de insolvență a debitoarei, de vreme ce survine ulterior ajungerii într-o astfel de stare.
Pentru a fi antrenată răspunderea civilă în condițiile legii speciale, era necesar să se facă și dovada vinovăției sale, care trebuie să fi existat la momentul săvârșirii faptei. Or, în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, aceasta nu poate fi săvârșită decât cu intenție, de vreme ce legiuitorul menționează expres condiția ca desfășurarea activității debitoarei să se fi făcut într-un anume scop, respectiv în interes personal.
În concluzie, în cauza de față, nu s-a făcut dovada întrunirii elementelor răspunderii civile, în condițiile legii speciale, în așa fel încât să se poată pune problema antrenării răspunderii și obligării intimatului la suportarea pasivului societății debitoare.
În drept, se invoca dispozițiile art.115 și urm., precum și ale art. 299 și urm. C. proc. civ.
În dovedire, se solicita proba cu înscrisuri, precum și de orice altă probă care se va dovedi utilă soluționării cauzei.
Curtea nu a administrat probe noi.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, precum si a dispozitiilor art 304¹ Cod Pr Civ (1865), Curtea apreciază nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținând că pârâtul-intimat a dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit la pierderi insemnate si nu a solicitat aplicarea dispozitiilor Legii nr 85/_.
Prealabil, trebuie stabilita natura răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Natura juridică a răspunderii instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Astfel, aceasta raspundere se angajeaza nu in baza contractului de mandat incheiat intre societate si membri din conducere, ci a faptelor ilicite limitativ prevazute. De altfel, ca sa opereze o raspundere contractuala este necesar sa existe un contract intre partea care a suferit un prejudiciu (prin incalcarea clauzelor contractuale) si celalalt co-contractant, care a produs prejudiciu. Or, in speta, intre creditoarea-reclamanta si paratul T. A. G. -administrator al societatii debitoare nu s-a incheiat o astfel de conventie. Contractul de mandat invocat nu este incheiat intre creditoare si parata, ci intre aceasta din urma si societate. Avand in vedere ca recurenta este tert fata de contractul de mandat, nu se poate invoca o raspundere contractuala.
In plus, trebuie subliniat ca, potrivit dreptului comun, cand un tert este vatamat printr-o fapta (actiune/omisiune) care isi are izvorul . contractanta vinovata de producerea prejudiciului nu raspunde fata de tert in virtutea contractului, ci a raspunderii delictuale sau penale, dupa caz.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Asadar, săvârșirea unei fapte ilicite se refera la una din actiunile/omisiunile prevăzute limitativ de art 138 alin 1 din legea nr 85/2006.
Prin prejudiciu se intelege pasivul societatii debitoare aflate in insolventa ce nu a putut fi acoperit in cursul procedurii. Acestea sunt două condiții necesare, dar nu suficiente pentru antrenarea răspunderii patrimoniale. In plus, reclamantul trebuie să dovedească vinovatia paratului, precum si faptul că insolvența a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere civilă delictuala. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale după administrarea de dovezi privind săvârșirea faptelor menționate, al căror rezultat a fost insolvența societății sau a contribuit la ajungerea societatii in insolventa.
Referitor la fapta invocata si prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că nu s-a probat în concret faptul ca paratul a dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp în care a fost săvârșită, precum si faptul ca aceasta fapta ar fi produs sau ar fi contribuit la starea de insolvență.
Simpla continuare a unei activități nerentabile, care duce la insolvență nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcuta și dovada interesului personal.
Recurenta a susținut că pârâtul nu a solicitat declanșarea procedurii insolvenței de la momentul constatării stării de insolvență, dar nu a demonstrat că acesta a continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal.
Totodată, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează o răspundere care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare, în timp ce neformularea cererii prevăzute de art. 27 din lege presupune o inacțiune a administratorului, ulterioară apariției insolvenței.
De asemenea, din raportul de expertiza contabila intocmit in fata primei instante, rezulta ca incapacitatea de plata a societatii nu a survenit ca urmare a unui management defectuos, debitoarea conducand activitatea de evidenta contabila in conformitate cu Legea contabilitatii si neidentifinandu-se situatii in care administratorul sa fi folosit in interes personal lichiditatile societatii. Expertul a concluzionat ca motivele care au condus la starea de insolventa au fost de natura obiectiva din cauza blocajului economic produs de criza economica.
Concluzionând, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.7127 din 12 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București–Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul T. A. G., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi 14 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. L. Z. D. V. D. M.
Grefier,
A.-G. S.
Red.Jud. AMLZ /07.01.2015
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic: S. O.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
