Radiere. Decizia nr. 414/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 414/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 32241/3/2013

Dosar nr._ (Număr în format vechi 470/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 414

Ședința publică de la 28 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. VINȚANU

Judecător A. M. S. U.

Grefier C. M.

****************

Pe rol judecarea cererii de apel, formulată de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.7055/06.12.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI PRIN O. REGISTRULUI COMERTULUI DE PE L. TRIBUNALUL BUCURESTI și intimata pârâtă F. S. ART DESIGN SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra apelului constată că:

Prin Sentința civilă Nr.7055 din 6 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București-Secția a VI a Civilă, în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de reclamantul O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S. ART DESIGN S.R.L., s-a dispus radierea societății pârâte din registrul comerțului, s-a dispus înregistrarea hotărârii în registrul comerțului, s-a dispus comunicarea hotărârii pârâtei la sediul social, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București pe cale electronica, s-a dispus afișarea hotărârii pe pagina de internet a ONRC și afișarea la sediul ORCTB.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanța a reținut că în cauză în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 alin.(8) din Legea nr.31/1990 pentru a dispune radierea societății pârâte. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar și din referatul întocmit rezultă că societatea pârâtă a fost dizolvată conform hotărârii judecătorești pronunțată de Tribunalul București, hotărâre rămasă irevocabilă cu mai mult de 6 luni anterior promovării cererii de radiere. Nici societatea și nici o altă persoană interesată nu au solicitat numirea unui lichidator conform dispozițiilor art.237 alin.7 din lege, astfel că sunt întrunite cerințele alin.8 ale art.237 din Legea nr.31/1990, Tribunalul dispunând radierea din registrul comerțului a societății pârâte și îndeplinirea formalităților prevăzute de art.237 alin.9 din lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii recurate in sensul respingerii cererii formulate de ONRC.

In motivarea apelului s-a arătat că in urma verificărilor efectuate s-a constatat ca societatea parata figurează in evidentele sale cu obligații fiscale restante la bugetul consolidat al statului, în cuantum de 495 lei,

In drept, s-au invocat prevederile Codului de procedura civilă, Codului de procedură fiscală, Legea nr. 359/2004, Legea mr. 31/1990, rep.

La data de 13.03.2014, prin Serviciul Registratura, intimatul – reclamant O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin O. REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat ca prin Sentința civila nr. 7055 din 6.12.2013 pronunțată de Tribunalul București-Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ s-a dispus dizolvarea F. S. ART DESIGN S.R.L, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvare începe sa curgă termenul pentru numirea lichidatorului, iar dupa expirarea acestui termen, in cazul in care judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nicio cerere in acest sens, persoana juridica urmează a fi radiata din registrul comerțului, din oficiu.

In drept, s-au invocat prevederile Noului Cod de procedura civila, Legea nr.31/1990 rep.

In baza art.411 alin. (1) Cod procedură civilă s-a solicitat judecata cauzei si in lipsa.

In faza procesuală a apelului nu s-au administrat probe noi.

Analizând sentința atacată, în raport de susținerile părților, văzând și dispozițiile art. 477 și art. 479 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

In mod corect prima instanța a considerat ca in cauza sunt incidente dispozițiile art.237 alin.(7) si alin.(8) din Legea nr.31/1990 rep. si a dispus radierea intimatei – parate F. S. ART DESIGN S.R.L.

Astfel, potrivit art.237 alin.(7) din Legea nr.31/1990, dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator de pe lista practicienilor în reorganizare și lichidare, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din averea persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare.

Conform art.237 alin.(8) din Legea nr.31/1990, dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile alin. (7), cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (7), persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, cu citarea părților, conform dreptului comun.

Întrucât nu a fost formulată nicio cerere de numire a unui lichidator in termenul de 6 luni, devin incidente dispozițiile art.238 alin.(8) din Legea nr.31/1990 cu privire la radierea din oficiu a intimatei – parate F. S. ART DESIGN S.R.L.

În temeiul art.232 din Legea nr.31/1990, dizolvarea societății a fost înscrisă în registrul comerțului, după cum rezultă din extrasul depus la dosar.

Înregistrarea în Registrul Comerțului are, potrivit art.5 din Legea nr.26/1990, ca efect opozabilitatea față de terți a acestor mențiuni, în sensul obligării terților să recunoască existența unui drept sau a unei situații juridice, de drept ori de fapt, de a o respecta, ca element al ordinii juridice, acceptându-i efectele.

Totodată, dispozițiile art.237 alin.(7) si alin.(8) din Legea nr.31/1990 prevăd un singur moment de la care începe sa curgă termenul de 6 luni pentru numirea unui lichidator, respectiv data rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvare si nu o eventuala comunicare a hotărârii de dizolvare către creditori.

Curtea constată că totodată, în speța nu are relevanta împrejurarea ca intimata – parata F. S. ART DESIGN S.R.L ar avea debite restante la apelanta AFP SECTOR 2 BUCUREȘTI.

In situația in care ar fi dorit sa recupereze creanțele fiscale pe care le deține, AFP SECTOR 2 BUCUREȘTI ar fi trebuit să formuleze in termenul legal o cerere de numire a unui lichidator, potrivit art.237 alin.(7) din Legea nr.31/1990.

Față de considerentele expuse, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. (1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de către apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE menținând hotărârea primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, . Gerota, nr. 13 sector 2, împotriva sentinței civile nr.7055/06.12.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI PRIN O. REGISTRULUI COMERTULUI DE PE L. TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 3 și intimata pârâtă F. S. ART DESIGN SRL, cu sediul în București, ., nr.228, ..2, . sector 2, înregistrată la registrul comerțului sub nr. J_, CUI_.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 28.05.2014.

Președinte,

G. VINȚANU

Judecător,

A. M. S. U.

Grefier,

C. M.

Red.Jud.G.V.

Tehnored.A.A.

Ex.5/4.06.04.2014

Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă

Judecător fond: C. Ș. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Radiere. Decizia nr. 414/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI