Suspendare executare. Decizia nr. 1097/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1097/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 48922/3/2008/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr intern 2922/2013)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1097/R
Ședința publică de la 06.05 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător C. G. I.
Judecător E. - S. R.
Grefier M.-A. P.
********
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta . I. 2000 SRL și a recursurilor formulate de pârâții C. V. L. și B. Ș. împotriva Sentinței civile nr.4491/26.04.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimata debitoare . SRL prin administrator judiciar SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ DE INSOLVENȚĂ SPRL, cu cerere de suspendare a executării hotărârii apelate formulată de recurentul B. Ș..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrată din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 29.04.2014 și, ulterior, la 06.05.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 06.05.2011, la Tribunalul Bucuresti, Secția a VII-a Civilă sub nr._, reclamanta . I. 2000 SRL, a formulat cerere de atragere a raspunderii patrimoniale a pârâților C. V. L., B. S. și . SRL.
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă, prin sentința civilă nr. 4491 din 26.04.2013, a admis, în parte, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulata de reclamanta și a obligat pârâții, în solidar, la suportarea, în parte, a pasivului societății debitoare în sumă de 199.095 lei precum și la plata sumei de 5.500 ron cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că pentru angajarea raspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, in sarcina membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale (existenta unui prejudiciu; o fapta ilicvita a unei persoane; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita a persoanei si prejudiciu; fapta ilicita sa fi fost comisa cu una din formele de vinovatie). Pe langa conditiile generale, art. 138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarasit faptele ilicite trebuie sa faca parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoana juridica, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului.
Faptele ilicite savarsite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a-g ale art. 138 din lege.
Independent de cuantumul prejudiciului, raspunderea fiecaruia dintre conducatorii debitoarei sau persoanele prevazute la alin. 1 se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovatie pentru fapta proprie sau fapta . modului in care legiuitorul a intrebuintat verbele in textul legii (“au dispus”, “in interes personal”, “au facut”, “au deturnat sau au ascuns”) s-a decis, prin interpretarea acestora, ca vinovatia trebuie sa imbrace forma intentiei, aceasta nefiind prezumata si trebuind a fi dovedita.
Reclamantul si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 138 lit. a, b, c, d si e din Legea nr. 85/2006, fara sa faca dovada savarsirii de catre parat a faptelor respective.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 …. judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din urmatoarele fapte: … a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau cel al altei persoane; b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati; d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea; e) au deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia.
In conformitate cu prevederile art. 1169 cod civil si cu principiul general de drept – actori incumbit probation – reclamantul trebuia sa dovedeasca existenta cumulativa a elementelor generale si speciale ale raspunderii patrimoniale.
Reclamanta nu a făcut dovada tuturor faptelor invocate din punct de vedere teoretic, legatura de cauzalitate dintre incalcarea unor norme dintr-o lege speciala si starea de insolventa a debitoarei.
Savarasirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unei persoane in temeiul art. 138.
Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanelor impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila.
Prin raportul de expertiză contabilă s-a concluzionat în sensul că analiza economico-financiare relevă cu claritate că s-au făcut foarte multe investiții în imobilizări, investiții ce nu sunt generatoare de venituri, fapt cea condus la creșterea datoriilor față de asociați și furnizori. Se mai reține din aceeași lucrare faptul că în anul 2008 și 2009 au fost sustrase din societate sume de bani în valoare de 199.095 lei, în vreme ce existau datorii față de furnizori. În această situație, instanța apreciază că insolvența societății a fost determinată în parte de această faptă ilicită, faptă pentru care răspunderea celor 3 părți este solidară, ei administrând în fapt societatea. Astfel, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, sumele fiind scoase din societate în folosul propriu și în detrimentul creditorilor.
Pe de altă parte săvârșirea faptei la care se referă art. 138 alin. 1 lit. b nu a fost dovedită, în speță, neexistând proba „interesului personal în efectuarea actelor de comerț și sub acoperirea persoanei juridice.
Nu au fost indicate, in concret, nici elemente care sa duca la concluzia indeplinirii conditiilor prevazute la art. 138 lit. c) din lege si anume sa reprezinte dovada “interesului personal”, in cauza nefiind facuta proba. Simpla continuare a unei activitati nerentabile, care duce vadit la insolventa nu este suficienta pentru stabilirea raspunderii daca nu este facuta si dovada interesului personal. De altfel, nici nedepunerea cererii de deschidere a procedurii nu poate conduce la atragerea automata a raspunderii patrimoniale, in lipsa elementelor constitutive ale raspunderii delictuale.
Fapta prevazuta la art. 138 lit. d) din lege cuprinde trei ipoteze. Primele doua ipoteze se refera la faptul ca paratul a tinut o contabilitate fictiva si au facut sa dispara unele documente contabile, insa reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteza prevazuta de lit. d) a art. 138 din lege se refera la faptul ca paratii nu au tinut o contabilitate in conformitate cu legea. Imprejurarea ca debitorul nu a depus la dosar toate actele prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 in termenul prevazut de art. 35 din lege, ori ca nu a depus raportarile contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilata cu neindeplinirea obligatiei de a tine contabilitatea in conformitate cu legea, in lipsa unor probe certe. De altfel, din raportul de expertiză contabilă se reține că nu s-a constatat ținerea unei contabilități fictive.
Oricum, in ceea ce priveste obligatia paraților de a tine registrele cerute de lege, conditia impusa de legiuitor este ca neindeplinirea acesteia, adica netinerea unei contabilitati in conformitate cu legea, sa fi contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Asadar, simplul fapt ca paratii nu ar fi tinut contabilitatea potrivit legii romane nu este de natura sa duca la anganjarea raspunderii sale in lipsa dovedirii raportului de cauzalitate intre aceasta fapta si ajungerea societatii in stare de insolventa. Or, in speta reclamanta nu a facut nici dovada acestui raport de cauzalitate, nefiind dovedit savarsirea cu vinovatie de catre parat a faptei prevazute de lit. d) a art. 138.
Cu privire la fapta prevazuta la art. 138 lit. e) din lege, la dosar nu au fost depuse niciun fel de probe care sa confirme deturnarea sau ascunderea de catre administrator a activului persoanei juridice, or marirea in mod fictiv a pasivului acesteia.
Raspunderea administratorului pentru ajungerea societatii in incetare de plati este limitata la acele fapte care implica o deturnare a activitatii societatii de la scopul comercial in vederea caruia a fost infiintata si o utilizare a societatii in vederea satisfacerii intereselor membrilor organelor de conducere sau a unor terti, ceea ce nu este cazul in speta.
Atata vreme cat nu s-a dovedit efectuarea unor manevre dolosive a pârâților, simpla afirmatie a reclamantei nu poate conduce la ideea ca ne aflam in prezenta cadrului reglementat de dispozitiile art. 138 lit. e) din lege.
Prin urmare, instanța apreciază că în raport de prevederile art. 138 alin. 1 lit. a și alin. 4 din Legea nr. 85/2006, cererea este întemeiată în parte urmând a fi admisă ca atare, cu consecința obligării pârâților în solidar la suportarea în parte a pasivului, respectiv pentru suma de 199.095 lei. În baza baza art. 274 Cod procedură civilă se va dispune și obligarea la plata cheltuielilor de judecată de 5.500 lei.
Împotriva acestei sentințe au formulat căi de atac reclamanta . I. 2000 SRL și pârâții B. Ș. și C. V. L..
În motivarea apelului său reclamanta . I. 2000 SRL a arătat că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat instanței de judecată ca întregul pasiv al S.C. BRILLIANT CLUB S.R.L. (în valoare de 2.446.917,34 lei) să fie suportat de cei 3 pârâți în solidar, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a), b), c), d) și e) din Legea nr. 85/2006.
În fața primei instanțe au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă. Din ansamblul probator menționat rezultă fără echivoc că pârâții nu au pus la dispoziția nici a administratorului judiciar, nici a expertului contabil toate actele contabile și, în plus, există dovezi ale încasării de către doi dintre asociați (pârâții B. Ș. și S.C. N. G. TRADE S.R.L.) a sumei de 199.095 lei în dauna creditorilor societății.
Tribunalul București a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții la suportarea doar a sumei de 199.095 lei către creditori.
Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță s-a bazat exclusiv pe o parte din concluziile raportului de expertiză contabilă în sensul că „s-au făcut foarte multe investiții în imobilizări, investiții ce nu sunt generatoare de venituri, fapt ce a condus la creșterea datoriilor față de asociați și furnizori" și „în anul 2008 și 2009 au fost sustrase din societate sume de bani în valoare de 199.095 lei, în vreme ce existau datorii față de furnizori".
A susținut că Tribunalul București a greșit când a înlăturat în totalitate cauzele de atragere a răspunderii întemeiate pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. b, c, d și e din Legea nr. 85/2006.
Eroarea în care s-a aflat prima instanță la pronunțarea sentinței are la bază înlăturarea nemotivată a unor concluzii ale raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză (concluzii evidențiate și în argumentele prezentate instanței pentru admiterea în totalitate a acțiunii).
S-a referit expres la răspunsurile dnei expert contabil la următoarele obiective: -răspunsul la obiectivul nr. 2: „conform convocatorului anexat am solicitat inventarele, contabilitatea stocurilor, registrele obligatorii, dar nu mi-au fost prezentate"; -răspunsul la obiectivul nr. 3: „procesul-verbal de predare-primire/20.02.2009 a fost singurul care mi-a fost prezentat și a fost încheiat cu ocazia introducerii cererii introductive conform Legii nr. 85/2006 art. 28 alin. 1, iar dintre acestea o parte sunt nesemnate, în consecință consider că nu au fost predate toate actele contabile lichidatorului judiciar"; -răspunsul la obiectivul nr. 6: „...singurele rambursări care au fost făcute sunt în 2008 către B. Ș. suma de 66.095 lei și Nissan suma de 133.000 lei. Precizez că nu au putut fi prezentate contractele de creditare": -răspunsul la obiectivul nr. 8: ..nu au fost prezentate inventarele conform ordin MF 2861/2009 (care a abrogat OMF nr. 1753/12.11.2004) si a Legii 82/1991".
În același context a menționat și concluzia dnei expert contabil redată în răspunsul la Obiecțiunile formulate de subscrisa la obiectivul nr. 5, unde arată că există neconcordanțe între valorile menționate în contabilitatea societății și valorile contractelor creditorilor justificate de neînregistrarea corectă în contabilitate a modalității de derulare a contractelor cu creditorii.
A mai arătat că pârâții nu au pus la dispoziția lichidatorului judiciar și a expertului contabil toate actele pe care acesta din urmă trebuia să le analizeze pentru a răspunde în mod complet obiectivelor încuviințate de către instanță iar acest fapt nu poate fi folosit împotriva creditorilor care trebuie să își satisfacă creanțele, pentru că ar însemna să le fie acceptată pârâților, în apărare, reaua-credință având în vedere că nu au vrut să depună toate actele contabile solicitate de dna expert - orice altă interpretare ar însemna să creeze societăților debitoare că se vor putea apăra oricând împotriva acțiunilor de atragere a răspunderii personale a organelor de conducere prin refuzul de a pune la dispoziție toate actele contabile prevăzute de lege.
Instanțele de judecată nu ar trebui să permită asociaților și/sau administratorilor să nu depună toate actele contabile pentru că aceasta le permite acestora să procedeze în acest fel tot timpul când s-ar formula acțiuni directe împotriva lor pentru suportarea pasivului societății în insolvență.
În ceea ce privește incidența art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, aceasta este susținută de înscrisurile administrate în fața instanței, precum și de concluziile raportului de expertiză contabilă la obiectivele nr. 2, 3, 5, 6 și 8.
În ceea ce privește incidența art. 138 alin. 1 lit. b, aceasta este susținută de înscrisurile administrate, precum și de incidența art. 138 alin. 1 lit. d și de concluziile raportului de expertiză contabilă la obiectivul nr. 6.
În ceea ce privește incidența art. 138 alin. 1 lit. c, aceasta este susținută de proba cu înscrisuri, precum și de incidența art. 138 alin. 1 lit. d și b și de concluziile raportului de expertiză contabilă la OBIECTIVUL nr. 6.
În ceea ce privește incidența art. 138 alin. 1 lit. e, aceasta este susținută de proba cu înscrisuri, precum și de concluziile raportului de expertiză contabilă la OBIECTIVELE nr. 2 și 8.
Faptul că nu au pus la dispoziția expertului contabil toate documentele contabile solicitate de acesta, demonstrează că pârâții au acționat cu rea-credință împotriva creditorilor și, până la urmă, împotriva instanței și împotriva interesului actului de justiție (respectiv împotriva principiului aflării adevărului).
Reaua-credință se transpune, în planul vinovăției, în forma intenției, iar nu a culpei, astfel încât toate faptele puse în sarcina pârâților nu puteau fi săvârșite în acest context decât cu intenție - intenția de a împiedica expertul contabil și, pe cale de consecință, instanța în aflarea tuturor faptelor de care se fac vinovați pârâții.
Conchizând a arătat că sentința civilă atacată este netemeinică și nelegală și a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței civile nr. 4491/26.04.2013 și, pe fond, admiterea în totalitate a cererii de atragere a răspunderii asociaților și administratorului în sensul obligării pârâților la suportarea integrală a pasivului S.C. BRILLIANT CLUB S.R.L. în valoare de 2.446.917,34 lei.
Pârâtul B. Ș., a formulat recurs (se reține că recursul este calea de atac promovată având în vedere că, deși calea de atac a fost denumită inițial apel (f.20 vol. I dosar recurs) prin precizarea de la fila 17 vol. I dosar recurs acesta a arătat că recursul este calea de atac pe care a înțeles să o formuleze) și a solicitat admiterea acestuia ; modificarea in tot a sentinței recurate în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii personale ca fiind neîntemeiata; suspendarea executării hotărârii atacate pana la soluționarea căii de atac.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate si netemeinicie a sentinței a arătat că principalul motiv pentru care instanța de fond a admis acțiunea in parte, este că parații au sustras sume de bani din societatea debitoare in folos propriu si in detrimentul creditorilor; a apreciat ca nelegala si netemeinica soluția având în vedere chiar concluziile raportului de expertiza, din care rezulta fără putință de tăgada ca, pârâtul în calitate de asociat, a împrumutat societatea debitoare cu sume de bani, astfel ca, nu se poate vorbi despre sustragere de sume; împrumuturile au fost în anii 2007, 2008 si 2009 cu suma totala de 1.201.212 lei, iar de rambursat i-a fost rambursata doar suma de 66.095 lei, diferența fiind de 1.135.117 lei. Aceste sume se regăsesc in raportul de expertiza contabila, in răspunsul ca obiectivul nr. 6 din expertiza.
A susținut că nu putea cauza starea de insolvență în situația în care, din totalul sumei creditate în calitate de asociat s-a procedat la un moment la o rambursare parțiala a împrumutului într-o pondere mai mica de 6% din totalul sumei creditate.
A arătat că, instanța de fond nu a constatat ca starea de insolvență a fost cauzata de aceasta rambursare de împrumut, însă practic a obligat asociații la returnarea sumelor rambursate parțial pe calea unei acțiuni in atragerea răspunderii personala a persoanelor din cadrul organelor de conducere a societății.
A apreciat că această interpretare este de natură să admită o eventuala acțiune întemeiata pe dispozițiile art. 79, 80 din Legea nr. 85/2006 si nicidecum una de natura a conduce la admiterea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Lege.
A subliniat că în rapoartele de activitate întocmite de către lichidatorul judiciar în cauza, respectiv raportul privind cauzele si împrejurările ce au condus la insolvență societății debitoare si persoanele cărora le-ar incumba acesta stare si la rapoartele de activitate întocmite cu ocazia inventarierii bunurilor aparținând societății debitoare si la cele care fac vorbire despre valoarea bunurilor si masurile întreprinse, nu au fost identificate fapte ce sa conducă la răspunderea pârâtului pentru ajungerea societății in stare de insolventa.
Mai mult, din concluziile raportului de expertiza contabila, fapt reținut si de instanța de fond, reiese că starea de insolventa s-a datorat investițiilor in imobilizări, investiții ce nu sunt generatoare de venituri, fapt ce a condus la creșterea datoriilor fata de asociați si furnizori ".
În opinia recurentului, raportat la reținerile instanței de fond, în cauza nu s-a dovedit existenta unei fapte ilicite (plata parțiala a unei sume legal datorate de către societate, chiar si către asociați nu poate constitui si întruni elemente ce o pot califica ca fiind o fapta ilicita) care sa fi condus la starea de insolventa a societății debitoare, iar toate acestea sa fi fost cauza de către el, în calitate de asociat.
A arătat că, nu exista nici o prezumție legala în aceasta materie fiind necesar să se dovedească existenta si întinderea prejudiciului, fapta, raportul de cauzalitate direct intre fapta si prejudiciu. Sentința pronunțată în fondul pricinii este deci si sub acest aspect neîntemeiată, folosindu-se de prezumții nesusținute de texte legale si de presupuneri pe baza cărora nu se poate face o apreciere obiectiva a raportului de cauzalitate.
A mai arătat că nu s-a dovedit în ce a constat interesul personal, cum au fost folosite bunurile societății în interes propriu sau pentru terți, care sunt beneficiile personale în neținerea unei contabilități in conformitate cu legea si cum toate acestea au condus la starea de insolventa a societății; starea de insolventa a unei societății comerciale poate fi cauzata de factori independenți de culpa organelor de conducere ale societății, precum neșansa unei activități profitabile, conjunctura economica nefavorabila, riscul comercial, factori ce nu se încadrează în situațiile prevăzute de alin. 1 al art. 138 din Legea insolventei,
Sintetizând, a susținut că a împrumutat societatea debitoare cu sume de bani ce nu i-au fost rambursate decât in mica parte, astfel ca nu se poate retine ca a sustras sume de bani din societate; sumele de bani ce i-au fost rambursate nu au fost in dauna creditorilor, el fiind creditor al societatii debitoare; nu exista vreun text de lege ce sa prevada ca este ordinea de plata a datoriilor înregistrate de o societate in perioada in care nu se afla sub incidența Legii nr. 85/2006; împrumuturile acordate societatii de către el nu au fost anulate, astfel ca obligația de rambursare a acestora subzista; insolvență s-a datorat, conform celor retinute si de către instanta de fond, investițiilor in imobilizări, investitii ce nu sunt generatoare de venituri; nu se arata in ce a constat interesul personal, atata vreme cat el este creditor al debitoarei; starea de insolvență a unei societati comerciale poate fi cauzata de factori independenți de culpa organelor de conducere ale societatii, precum nesansa unei activitati profitabile, conjuctura economica nefavorabila, riscul comercial, factori ce nu se incadreaza in situatiile prevăzute de alin. 1 al art. 138 din Legea insolventei.
A solicitat și suspendarea executării hotararii de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 450 NCPC arătând, în esență, că prin efectul executoriu al hotararii de fond este grav prejudiciat dat fiind ca s-a procedat la poprirea si indisponibilizarea sumelor din conturile sale, acestea fiind in prezent indisponibilizate existând riscul iminent al distribuirii acestora către creditori conform Tabelului Definitiv cu Obligațiile debitoarei, ceea ce, in ipoteza probabila a admiterii apelului va face aproape imposibila recuperarea sumelor de la fiecare dintre creditorii inscrisi la masa credala, funcție de categoriile in care aceștia sunt inscrisi conform dispozițiilor legale, bugetari, chirografari etc; deține calitatea de asociat unic si administrator al unei alte societăți care participa la proceduri de achiziție publica.
In drept au fost invocate pentru recurs, prin precizare, dispozițiile art. 299 și urm., art. 304 1 C.proc.civ. și art. 300 alin.2 și 3 C.proc.civ. pentru cererea de suspendare.
Pârâta C. V. L. a declarat recurs. (f.4 vol I dosar recurs)
Recurenta a mai formulat un recurs incident, împotriva sentinței civile nr 4491/26.04.2013 pronunțată de către Tribunalul București Secția a VII a Civila in dosarul nr_ 08/al, prin care va solicit admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței recurate si pe fondul cauzei respingerea cererii de atragere a răspunderii personale ca neîntemeiata.(f. 79 vol. I dosar recurs)
A arătat că a predat toate documentele contabile atât lichidatorului judiciar cat si expertului contabil in vederea efectuării expertizei, existând la dosarul cauzei procesul verbal de predare primire documente; singurele rambursari au fost efectuate in anul 2008 către B. Ș. si . SRL, rambursari care au fost efectuate avand la baza contractele de creditare, aceste contracte fiind depuse la dosarul cauzei, înmânate lichidatorului judiciar și expertului, deci nu se poate induce idea ca ele nu au putut fi prezentate sau ca nu au existat; a creditat societatea din fonduri personale cu suma de 1.464.441 lei reprezentând 33,4% din totalul ereditarilor, suma care nu i-a fost rambursata niciodata astfel cum rezulta din raportul de expertiza; a încercat redresarea societatii prin majorare de capital, contracte de cesiune parti care din pacate nu s-au mai finalizat, contracte de imprumut si contracte de creditare; a tinut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale, ca toate veniturile obtinute din vanzarea mărfurilor au fost înregistrate in contabilitate, fapt ce rezulta si din concluziile raportului de expertiza unde la obiectivul nr 7, expertul susține ca „veniturile din vanzarile de mărfuri înregistrate pe casa de marcat sau facturate sunt înregistrate correct in contabilitate", fapt ce denota ca registrele contabile au fost tinute in conformitate cu dispozițiile legale; a predat toate documentele contabile solicitate atat expertului, lichidatorului judiciar si instantei; nu a deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice si nu am mărit in mod vădit pasivul acesteia fapt ce rezulta din concluziile raportului de expertiza la obiectivul 4.
A mai arătat că nu este vinovată de aducerea societatii debitoare in stare de insolventa, fapt ce se coroboreaza atat cu documentele depuse la dosarul cauzei, cu concluziile raportului de expertiza cat si cu toata motivare din sentinta pronuntata in fond.
Conchizând a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței recurate si pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a cererii de atragere a răspunderii personale.
La termenul de judecată din data de 25.03.2014 recurenta C. a arătat că înscrisul denumit recurs incident sunt motive de recurs, făcând mențiuni în acest sens iar Curtea luând act de această precizare.
La același termen de judecată Curtea a pus în discuția părților calificarea căii de atac formulată de reclamanta . I. 2000 SRL și a calificat calea de atac formulată de această recurentă ca fiind recurs.
Recurenta pârâtă C. V. L. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea căii de atac formulată de . I. 2000 SRL.
În motivare a arătat, în esență, că nu a dispus in interes personal continuarea unei activitati care ducea în mod vădit persoana juridica la incetare de plați; a încercat redresarea societății atat prin incheiere de contracte de creditare, majorare de capital si chiar creditarea societatii cu sume din fonduri proprii in cuantum de 1 464.441 lei, sume din care eu nu a recuperat nimic astfel cum rezulta si din raportul de expertiza fila 13; nu a tinut o contabilitatea fictiva, nu a făcut sa dispara documentele contabile si a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, fapt ce rezulta din concluzie raportului de expertiza; a predat toate documentele contabile solicitate atât expertului, lichidatorului judiciar si instantei.
. I. 2000 SRL a invocat excepția nulității și tardivității recursului formulat de B. Ș.(f.78 vol I dosar recurs) iar la termenul de judecată din data de 25.03.2014 recurenta . I. 2000 SRL a precizat că este vorba despre excepția tardivității. Excepția a fost analizată de Curte și respinsă pentru considerentele menționate în cuprinsul încheierii din data de 25.03.2014.
. I. 2000 SRL a invocat și excepția nulității recursului formulat de C. V. L. excepție asupra căreia Curtea s-a pronunțat la termenul de judecată din data de 22.04.2014 prin respingerea acesteia pentru considerentele menționate în încheierea de la acel termen de judecată.
Analizând hotărârea recurată Curtea reține următoarele:
Rezumând, Curtea constată că recurenta reclamantă a criticat sentința apreciind că, în mod greșit judecătorul sindic nu a reținut și incidența în cauză a celorlalte fapte prevăzute de art. 138 lit. b,c,d, și e iar recurenții pârâți au criticat sentința întrucât au apreciat că în cauză cererea formulată este neîntemeiată și prin urmare sentința este nelegală.
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
a)au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b)au făcut acte de comerț în interes personal;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;”
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială; pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C.civ.: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Având în vedere aceste aspecte Curtea va analiza recursul formulat de recurenta reclamanta . I. 2000 SRL:
Deși potrivit art. 129 alin.1 C.proc.civ. avea obligația de a proba susținerile, reclamanta nu a făcut dovada că pârâții, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice (ipoteza prevăzută de lit. b a art. 138 ); ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății( ipoteza de lit. c a art. 138); au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia(lit. e a art. 138)”
De asemenea, nu a dovedit că pârâții au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea(lit. d a art. 138)
În privința faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.b) din lege, recurenta reclamantă a precizat că aceasta rezultă din concluziile raportului de expertiză la obiectivul nr. 6.
Curtea constată, astfel cum a reținut și Tribunalul, că nu s-a făcut dovada interesului pârâților în efectuarea actelor de comerț sub acoperirea persoanei juridice.
În cadrul răspunsului la obiectivul nr. 6- să se precizeze modalitățile de realizare a împrumuturilor către societatea debitoare și de restituire a acestora către împrumutători s-a arătat de expertul desemnat că „împrumuturile asociaților către debitoare au fost pentru investiții și deschiderea firmei, au continuat să crediteze în 2008 și 2009 și singurele rambursări care au fost făcute sunt în 2008 către B. Ș. suma de 66.095 lei și Nissan suma de 133.000.(f. 174 dosar fond)
Or, din acest răspuns nu rezultă, astfel cum susține recurenta, că pârâții au săvârșit fapta prevăzută de litera b.
Conchizând, cum din raportul de expertiză rezultă că pârâții au creditat societatea cu sumele menționate în tabelul de la fila 118 Curtea reține, în privința faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.b) din lege, că reclamanta nu a dovedit ce acte de comerț ar fi făcut pârâții în interes propriu folosindu-se de societatea debitoare .
Mai reține că raportul de expertiză nu confirmă susținerea recurentei în privința însușirii de către pârâți a sumei de 199.095 lei. Astfel cum rezultă din raportul de expertiză rambursarea sumelor de 66.095 lei și 133.000 lei a fost menționată în contabilitatea debitoarei; de asemenea, au fost menționate și împrumuturile acordate în cauză de asociați. (f. 118 dosar fond)
Se constată că la dosarul cauzei, în recurs, în cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse mai multe contracte de împrumut. Spre exemplu, contractul încheiat cu . SRL pentru suma de 599.950 lei. (f.98)
Prin urmare, în lipsa dovedirii actelor de comerț pe care pârâții le-au săvârșit în interes personal, susținerile recurentei potrivit cărora pârâții au săvârșit fapta prevăzută de art. 138 lit. b este lipsită de suportul temeiniciei. Se constată astfel că soluția pronunțată de Tribunal, sub acest aspect este legală și temeinică.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.c) din lege se impune ca în cauză să se facă dovada că pârâții au dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei. Cu alte cuvinte, că au urmărit, prin continuarea activității să obțină avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege.
Calitatea pârâților de administratori și asociați ai debitoarei nu poate duce la concluzia că aceștia au săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lor, în lipsa unor probe mai presus de orice îndoială.
În raportul de expertiză, în cadrul răspunsului la obiectivul nr. 1 (identificarea cauzelor concrete care au dus la apariția stării de insolvență) s-a arătat că, din analizele economice financiare se poate observa cu claritate că datoriile foarte mari pe care firma le are către asociați și furnizori se datorează faptului că s-au făcut foarte multe investiții în imobilizări, investiții care nu au fost generatoare de venituri și care au dus la blocarea și lipsa de lichiditate a firmei.(f. 122 dosar fond)
De altfel, chiar reclamanta arată că pârâții au efectuat investiții mari în active imobilizate.
Opinia reclamantei conform căreia aceștia nu au avut certitudinea că aceste investiții sunt generatoare de venituri nu poate fi reținută ca făcând dovada săvârșirii de către aceștia a faptei prevăzută de lit. c având în vedere că, dacă o activitate comercială se dovedește nerentabilă acest aspect nu echivalează automat, cu săvârșirea unor fapte de către organele de conducere care să justifice admiterea cererii de atragere a răspunderii asociaților sau administratorului, cum este cazul în speță.
Prin urmare, nu se poate reține, astfel cum susține recurenta reclamantă, săvârșirea de către pârâți a faptei prevăzute de art. 138 lit. c.
Sub aspectul faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit. lit.d) Curtea reține că în motivarea cererii de chemare în judecată și apoi în recurs, au fost invocate toate ipotezele prevăzute de textul legal, respectiv, ținerea unei contabilități fictive, fapta de a face să dispară contabilitatea societății și neținerea unei contabilități în conformitate cu legea.
Astfel cum a reținut și Tribunalul, Curtea constată că pârâții nu au săvârșit fapta menționată. Astfel, contrar susținerilor recurentei, în răspunsul la obiectivul nr. 2 al expertizei contabile, expertul a arătat că nu s-a constatat o contabilitate fictivă.
De asemenea, s-a conchis, că în ceea ce o privește pe debitoare, contabilitatea a fost ținută conform legii, prin urmare, susținerea recurentei sub acest aspect este neîntemeiată.
Justificarea folosită de recurentă, în susținerea faptei prevăzute de art. 138 alin.1 lit.d, respectiv aceea dată de art. 28 din Legea nr. 85/2006, nu poate fi apreciată dincolo de funcția sa circumstanțială. Împrejurarea că la dispoziția lichidatorului judiciar nu au fost puse documentele contabile nu valorează proba neținerii contabilității, a sustragerii sau a distrugerii acestor documente, ci cel mult pot prezuma aceste împrejurări, prezumție insuficientă însă, câtă vreme nu este realizată proba concretă a autoratului și legăturii cauzale dintre fapte și prejudiciu-instalarea stării de insolvență ca efect al neținerii contabilității ori al distrugerii ei.
De altfel, simplul fapt că pârâții nu ar fi ținut contabilitatea, ar fi ascuns/distrus contabilitatea ori ar fi ținut o contabilitate fictivă la societatea la care îndeplineau funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege.
În plus se reține, din procesul verbal de la fila 240 vol I dosar recurs că au fost predate lichidatorului mai multe înscrisuri contabile.
Cu privire la săvârșirea faptei prevăzută de art. 138 lit. e) din lege, reclamanta nu a indicat care sunt bunurile din patrimoniul debitoarei care au fost deturnate sau ascunse de către pârâți, când a avut loc săvârșirea faptei și din ce mijloace de probă rezultă aceasta, deși sarcina probei îi aparține. De asemenea nu a făcut dovada că pârâții au mărit în mod fictiv pasivul acesteia. Prin urmare, soluția pronunțată de Tribunal sub acest aspect este temeinică și legală.
În privința declarației dată de A. M. S., depusă la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 22.04.2014 Curtea nu o va reține ca făcând dovada susținerilor recurentei reclamante având în vedere că declarația martorului nu a fost dată în fața instanțelor de judecată.
Or, potrivit art. 169 alin.1 C.proc.civ. administrarea probelor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel. Astfel, principiul nemijlocirii, consacrat de dispozițiile arătate, presupune obligația instanței de a cerceta direct și nemediat toate elementele care interesează dezlegarea pricinii.
În privința martorului a cărui declarație a fost depusă la dosarul cauzei în cadrul probei cu înscrisuri instanța de judecată este cea care ar fi trebuit să stabilească, prin audierea efectivă a acestuia, că a perceput personal faptele relatate.
A reține această declarație ca făcând dovada susținerilor recurentei reclamante, fără ca martorul să fi fost audiat în fața instanței de judecată este contrar principiului nemijlocirii.
Față de acestea Curtea nu își însușește punctul de vedere al recurentei din concluziile scrise conform căruia această declarație „explică atât concluziile raportului de expertiză cât și concluziile raportului asupra cauzelor și împrejurărilor”.
Raportul de expertiză este un înscris întocmit ca urmare a încuviințării de către instanța de fond a expertizei contabile iar raportul privind cauzele și împrejurările insolvenței a fost de asemenea, administrat nemijlocit în fața instanței în dosarul nr._ 08.
Este important de menționat că din aceste două înscrisuri nu rezultă date care să confirme susținerea recurentei reclamantă conform căreia sumele de bani provenite din vânzări erau sustrase de asociați fără a achita contravaloarea produselor pe care le achiziționau și valorificau în cadrul clubului nu va fi reținută având în vedere că nu este susținută de probele administrate în cauză.
Pentru aceste considerente Curtea constată că recursul formulat de recurenta reclamantă . I. 2000 SRL este nefondat urmând ca, în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ. să fie respins ca atare.
Recursurile formulate de pârâții B. Ș. și C. V. L. vor fi analizate împreună, considerentele urmând să fie comune, având în vedere că vizează același motiv de nelegalitate a hotărârii pronunțate de judecătorul sindic.
Motivul de nelegalitate se referă la faptul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, atunci când a reținut în sarcina pârâților fapte pe care le-a calificat drept ilicite, apreciind în mod greșit că se circumscriu tezei art. 138 alin.1 lit. a din Legea insolvenței.
Prin sentința recurată Tribunalul a admis cererea reținând săvârșirea de către pârâți a faptelor prevăzute de art. 138 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, Curtea reține că judecătorul-sindic nu a reținut în mod corect că în cauză există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Potrivit acestui text legal se sancționează cu admiterea acțiunii utilizarea, în sens material sau în sens juridic, a bunurilor persoanei juridice, utilizare care se raportează la ansamblul averii debitoarei și la toate categoriile de bunuri corporale sau incorporale, precum și toate drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale. Folosirea trebuie să fie contrară interesului persoanei juridice, debitoarea în cauză și în scopul profitului personal al pârâților sau al unei alte persoane, fie ea fizică sau juridică.
Cu alte cuvinte, scopul acestei folosiri este obținerea pentru sine sau pentru altul de avantaje personale. Prin urmare fapta prevăzută presupune dovedirea folosirii unor bunuri sau credite ale persoanei juridice, în folos propriu sau al altei persoane.
Pentru a verifica prezența condiției legale menționate de art. 138 lit. a este necesară stabilirea criteriilor de apreciere a existenței unui act contrar interesului societății debitoare.
Analizând raportul de expertiză întocmit în cauză de expert I. B., se constată că în răspunsul de la obiectivul nr. 6 (să se prezinte modalitățile de realizare a împrumuturilor către societatea debitoare și de restituire a acestora către împrumutători) expertul a arătat că împrumuturile asociaților către S.C. BRILIANT CLUB S.R.L. au fost pentru investiții și deschiderea firmei, aceștia au continuat să crediteze în 2008 și 2009 și singurele rambursări care au fost făcute sunt în 2008 către B. Ș. suma de 66.095 lei și Nissan suma de 133.000.(f. 174 dosar fond)
Or, această mențiune contrazice considerentele sentinței în care, raportându-se la același raport de expertiză, Tribunalul a conchis că în anul 2008 și 2009 au fost sustrase din societate sume de bani în valoare de 199.095 lei, în vreme ce existau datorii față de furnizori.
Curtea mai reține din raportul de expertiză că „analiza economico-financiare relevă cu claritate că s-au făcut foarte multe investiții în imobilizări, investiții ce nu sunt generatoare de venituri, fapt cea condus la creșterea datoriilor față de asociați și furnizori.
Managementul defectuos nu este menționat ca unul din cauzele pentru care se poate antrena răspunderea organelor de conducere, având în vedere că nu s-au făcut alte probe din care să rezulte vinovăția pârâților.
De altfel, desfășurarea unei activități comerciale și folosirea bunurilor societății sunt prezumate a fi în interesul societății, nu al organelor de conducere, iar reclamanta nu a răsturnat această prezumție ; nu a indicat care sunt bunurile folosite în interes personal, când a avut loc săvârșirea faptei și din ce mijloace de probă rezultă aceasta, deși sarcina probei îi aparține.
Pentru aceste considerente Curtea constată că pârâții nu au săvârșit fapta prevăzută de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006 și, astfel cererea formulată de reclamantă este lipsită de suportul temeiniciei.
Susținerea recurentei reclamante potrivit căreia sumele de bani provenite din vânzări erau sustrase de asociați fără a achita contravaloarea produselor pe care le achiziționau și valorificau în cadrul clubului nu va fi reținută având în vedere că nu este susținută de probele administrate în cauză.
Declarația dată de de A. M. S. aflate la fila 273 vol I dosar recurs, invocată de recurentă, nu va fi reținută ca făcând dovada acestor susțineri pentru considerentele arătate cu ocazia analizării recursului recurentei reclamante.
Pentru aceste considerente Curtea constată că recursurile formulate de recurenții pârâții B. Ș. și C. V. L. sunt întemeiate, în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C.proc.civ. le va admite, va modifica sentința recurată și va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta . I. 2000 SRL, ca nefondat.
Admite recursurile formulate de pârâții C. V. L. și B. Ș. împotriva Sentinței civile nr.4491/26.04.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimata debitoare . SRL prin administrator judiciar SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ DE INSOLVENȚĂ SPRL.
Modifică sentința atacată în sensul că:
Respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.05.2014.
Președinte, M. P. | Judecător, C. G. I. | Judecător, E.-S. R. |
Grefier, M. A. P. |
Red. Dact. M.P.
2 ex./01.08.2014
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă
Judecător sindic: Z. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 1240/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
