Acţiune în anulare. Decizia nr. 1936/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1936/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 49944./3/2008

Dosar nr._ (Număr în format vechi 1038/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1936

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. VINȚANU

Judecător A. M. S. U.

Judecător D. A.

Grefier C. M.

****************

Pe rol, pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul reclamant B. C. GROUP SPRL LICHIDATOR JUDICIAR AL EUROCEREAL . sentinței civile nr. 9863/19.12.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte R. M. și . SRL.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 29.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 05.11.2014, la 12.11.2014 și apoi la 19.11.2014 când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII - a Civilă la data de 30.12.2008 sub nr._ debitoarea . prin lichidator judiciar B. C. GROUP SPRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții R. M. și M+4 . de novatie cu schimbare de debitor ( delegație perfecta) nr.8 încheiat la data de 25-11-2006, redactat de avocat O. Ș. și anularea contractului de asociere in participatiune nr. 1/30-05-2005.

În motivare se arată că debitoarea aflată în procedura falimentului a încheiat în frauda creditorilor, în perioada de insolventă iminentă, contractul atacat, cu intenția tuturor părților de a sustrage suma de 38.500 euro de la masa credala . Se poate ușor observa că EUROCEREAL .+4 . asociați și administratori, în persoana soților R. T. și R. M. ; în contractul a cărei nulitate se solicită, numita R. M. încheie actul cu sine însuși, semnează în calitate de reprezentant al tuturor societăților ce fac obiectul contractului, interesul evident fiind acela de a evita plata sumei de 38.500 euro în contul societății ce urma sa intre in insolventa, printr-un procedeu juridic interzis de lege .

Lichidatorul precizează că nu deține contractul de asociere în participațiune, acesta fiind ascuns de către foștii reprezentanți legali ai societății în faliment . acesta mai arată că mențiunea că potrivit art. 5 din contractul de asociere, în sensul că firma falită se obligă să susțină financiar o altă firma a soților R. nu poate fi admisă drept cauza a contractului de novatie, pentru că nu a existat niciodată intenția părților implicate în contract de a nova ( animus novandi), ci de a evita plata sumelor de bani către o firmă cu debite majore ce urma să intre în procedura insolventei .

Este relevant modul în care suma de bani a ajuns sa fie novată, pentru a se sustrage suma de bani din firma, prin acte succesive, încheiate în aceeași zi la av. O. Ș..

Menționează ca actele atestate de av. O. Ș. au numere secvențiale nr. 5, 6, nr. 2,3,4 fiind încheiate intre aceleași părți pentru alte acte pentru care a inițiat proceduri judiciare de anulare, respectiv de recuperare a sumelor de bani datorate de soții R. către firma falita, prin alte contracte de novatie sau mandat, prin care aceeași parata M+4 . primit drept de încasare a creanțelor firmei falite de peste 176.500 euro, care nu a mai fost plătită vreodată firmei falite.

În drept au fost invocate disp.art.79 și 80 din Legea 85/2006.

La termenul de judecată de la 01.06.2009 pârâții R. M. și S.C. M+4 .. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii ca nefondată.

In motivare pârâții arată că motivele cererii sunt simple afirmații, bazate pe un proces de intenție (semnarea contractului de novație de către doamna R. M. atât în nume propriu cât și ca reprezentant al S.C. M+4 .., încheierea unui contract "cu sine însuși" folosirea unui "procedeu interzis de lege" etc. ).

Mențiunile din actul de novație nu susțin afirmațiile din cererea introductivă cu privire la intenția de sustragere a sumei de 38.500 euro de la masa credală.

Prin sentința comercială nr.4321/05.10.2009 judecătorul sindic a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea formulată de . prin lichidator judiciar B. C. GROUP SPRL ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta . prin lichidator judiciar B. C. GROUP SPRL, iar prin decizia comercială nr.347/17.02.2010 s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare reținând că lichidatorul judiciar este cel care are legitimare procesuală activă.

În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr._ .

la data de 16.05.2011 lichidatorul judiciar B. C. GROUP SPRL a precizat cererea de chemare în judecată, stabilind cadrul procesual în raport de disp.art. 79,80 și 85 alin.(5) și (6) din Legea 85/2006.

Prin sentința civilă nr. 9863/19.12.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă în dosarul nr._ cererea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul - sindic a reținut că între debitoare și pârâții R. M. și S.C. M+4 .. s-au perfectat contractul de novație cu schimbare de debitor (delegație perfectă) nr. 8/25.11.2006 și contractul de asociere în participațiune nr.1/30.05.2005, a căror anulare o solicită lichidatorul judiciar.

Pentru a opera anularea actelor frauduloase încheiate de debitoare este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: actele să fie încheiate de debitoare în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței, actele să fie încheiate în dauna creditorilor, deci să existe un prejudiciu al acestora și să existe o fraudă din partea debitoarei.

În cauză, actele sunt încheiate la 25.11.2006, respectiv 30.05.2005, iar creditorii au înregistrat un prejudiciu egal cu creanțele înscrise în tabelul obligațiilor debitoarei, fiind îndeplinite primele două condiții menționate.

În ce privește cea de a treia condiție, instanța a reținut că este necesar ca debitoarea să realizeze, să conștientizeze că prin încheierea acelui act a creat sau mărit starea sa de insolvabilitate. Astfel, cel ce formulează acțiunea, în speță lichidatorul judiciar trebuia să demonstreze frauda sau intenția de fraudare a creditorilor.

Ori, în cauză lichidatorul judiciar invocă o . considerații generale, nesusținute prin argumente sau fapte concrete, care să declanșeze prezumția de fraudă, să demonstreze că actele au fost încheiate în condiții neobișnuite, ce depășesc limitele activității normale a debitorului, precum și celelalte condiții aferente prev. art. 80 din lege. De altfel, argumentele invocate de lichidatorul judiciar, pentru a demonstra îndeplinirea celei de a treia condiții, nu constituie o dovadă în sensul legii, în sensul art. 1169 Cod Civil.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar al ., BF>J C. Group SPRL, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă, prin care a solicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii de anulare a contractului de novație cu schimbare de debitor (delegație perfecta) nr. 8 încheiat la data de 25-11-2006, redactat de avocat O. Ș.) și anularea contractului de asociere în participațiune nr. 1/30-05-2005.

În motivare se arată că debitoarea aflată în procedura falimentului a încheiat, în frauda — creditorilor, în perioada de insolvență iminentă, contractul atacat cu intenția tuturor părților de a sustrage suma de 38.500 euro de la masa credală. Se poate ușor observa că EUROCEREAL .+4 . asociați și administratori, în persoana soților R. T. și R. M.; în contractul a cărui nulitate se solicită, numita R. M. încheie actul cu sine însăși, semnează în calitate de reprezentant al tuturor firmelor ce fac obiectul contractului, interesul evident fiind acela de a evita plata sumei de 38.500 euro în contul firmei ce urma să intre in insolvență printr-un procedeu juridic interzis de lege. Situația de fapt este integral reluată în motivarea recursului, asemeni cererii de chemare în judecată.

Intimata R. M. a fost reprezentată, însă nu a formulat întâmpinare. În ședința publică din 29.10.2014 apărătorul acesteia a invocat excepția perimării cererii. În motivare s-a arătat că după încheierea în suspendare a cauzei, nu s-a pronunțat o încheiere de repunere pe rol, astfel încât sentința atacată este nulă.

Analizând sentința atacată, în raport de probele administrate, criticile formulate, susținerile părților și temeiul de drept invocat, Curtea reține următoarele:

În primul rând, excepția perimării invocată de către apărătorul intimatei R. M., va fi respinsă ca inadmisibilă. Instanța de control judiciar nu a fost legal investită cu privire la acest aspect; încheierea pronunțată în ședința publică din 3.10.2011, prin care s-a respins la fond excepția perimării nu a fost atacată cu recurs de către intimată, cu toate că aceasta a beneficiat de serviciile unui apărător ales, care a depus concluzii scrise pe această excepție, iar dacă s-ar fi considerat prejudiciată, ar fi atacat încheierea (chiar dacă decizia pronunțată pe fond îi este favorabilă).

Recursul este întemeiat.

Prin cererea introductivă de instanță, lichidatorul judiciar al debitoarei EUROCEREAL . Group SPRL a solicitat anularea contractului de novatie cu schimbare de debitor (delegație perfecta) nr.8, încheiat la data de 25-11-2006 redactat de avocat O. Ș. și anularea contractului de asociere in participațiune nr. 1/30-05-2005.

Contractul nr. 8 din 25.11.2006 întrunește toate elementele prevăzute de art. 80 alin. (1) lit. c din Legea nr. 85/2006, pentru a fi anulat. Astfel, el a fost încheiat în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii (cu exact 1 an anterior deschiderii procedurii debitoarei – 26.11.2007), cu intenția tuturor părților implicate de a sustrage bunurile de la urmărirea de către creditori sau de a le leza drepturile. După cum se poate observa pârâta R. M. a semnat în calitate de reprezentant al ambelor societăți contractante (atât Eurocereal . . SRL) administrându-le pe ambele și pentru vânzător și pentru cumpărător, încheind practic actul cu sine însăși.

Cu toate că judecătorul - sindic a reținut că actul a fost încheiat în perioada suspectă și în dauna creditorilor, în mod surprinzător nu reține că pârâta ar fi acționat în mod conștient în dauna acestora.

Or, participarea la fraudă a „cocontractanților” este evidentă, intenția de a sustrage bunul de la urmărire fiind certă.

În plus, prezumția relativă de fraudă în dauna creditorilor, instituită de dispozițiile Legii insolvenței nr.85/2006 nu a fost răsturnată de către pârâtă, prin nici un mijloc de probă. Dimpotrivă, deși i s-a pus în vedere să depună actul de asociere în participațiune nr. 1 din 30.05.2005, sub sancțiunea prevăzută de art. 174 Cod procedură civilă, în ședința publică din 20.10.2014 apărătorul ales al pârâtei R. M. a precizat în mod expres că nu poate certifica acest înscris pentru conformitate pentru, că nu i s-a prezentat originalul de către pârâtă (care era administrator unic al . SRL la momentul încheierii asocierii).

Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 80 alin. (1) lit. c coroborat cu art. 312 alin. (2) Cod procedură civilă Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința atacată, în sensul că va dispune anularea contractului de asociere în participațiune nr. 1/30.01.2005 și a contractului de novație nr. 8/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepția de perimare.

Admite recursul declarat de de recurentul reclamant B. C. GROUP SPRL LICHIDATOR JUDICIAR AL EUROCEREAL . sentinței civile nr. 9863/19.12.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte R. M. și . SRL.

Modifică în tot sentința atacată, în sensul că:

Dispune anularea contractului de asociere a participației cu nr.1/31.01.2005 și a contractului de novație nr.8/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2014.

Președinte,

G. VINȚANU

Judecător,

A. M. S. U.

Judecător,

D. A.

Grefier,

C. M.

Red.Jud.G.V.

Tehnored.A.A.

Ex 2/2.02.2015

Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă

Judecător fond: A.-E. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în anulare. Decizia nr. 1936/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI