Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 910/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 910/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 40363/3/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1042/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR. 910/A
Ședința publică de la 02.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător C. G. I.
Grefier M. LACATUSU
********
Pe rol soluționarea apelului formulat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr. 2360/6.03.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâta A. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care
Nefiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.223 alin.3) Noul Cod de procedură civilă, astfel cum s-a solicitat.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului constată:
Pe rolul instanței a fost înregistrată sub nr._ cererea formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 prin care a solicitat obligarea pârâtei A. D., administratorul debitorului ., la suportarea pasivului societății debitoare.
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă, prin sentința civilă 2360/6.03.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, a respins cererea formulată de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva pârâtei A. D., având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei și prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art. 138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoana juridică, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvența a debitorului.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a-g ale art. 138 din lege.
Independent de cuantumul prejudiciului, răspunderea fiecăruia dintre conducătorii debitoarei sau persoanele prevăzute la alin. 1 se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovăție pentru fapta proprie sau fapta comună.
Datorita modului în care legiuitorul a întrebuințat verbele în textul legii (“au dispus”, “în interes personal”, “au făcut”, “au deturnat sau au ascuns”) s-a decis, prin interpretarea acestora, că vinovăția trebuie să îmbrace forma intenției, aceasta nefiind prezumată și trebuind a fi dovedită.
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, fără să facă dovada săvârșirii de către pârâtă a faptelor respective.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 …. judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte: … c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți .
În conformitate cu prevederile art. 1169 cod civil și cu principiul general de drept – actori incumbit probation – reclamanta trebuia să dovedească existența cumulativă a elementelor generale și speciale ale răspunderii patrimoniale.
Din conținutul cererii formulate în contradictoriu cu pârâta rezulta că reclamanta se rezuma, în general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții.
Reclamanta nu numai că nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic, dar nici nu arată care este legătura de cauzalitate dintre încălcarea unor norme dintr-o lege specială și starea de insolvența a debitoarei.
Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt două dintre condițiile necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unor persoane în temeiul art. 138.
Instanța trebuie să rețină că insolventa a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanelor împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere civilă.
Raportul cauzal trebuie să existe între vreuna dintre faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și starea de insolvența a debitorului, în sensul că prin săvârșirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns în imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulata, așa cum s-a menționat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi săvârșite de către pârâtă și starea de insolvența a debitoarei.
Or, în speța, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare la continuarea activității în interes personal, fără a indica, în concret, elemente care sa duca la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege.
O condiție esențială pentru angajarea răspunderii pentru fapta prevăzută de art. 138 lit. c) din lege, o reprezintă dovada “interesului personal”, în cauza nefiind făcută proba. Simpla continuare a unei activități nerentabile, care duce vădit la insolvența nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii dacă nu este făcută și dovada interesului personal.
Acuzele aduse pârâtei constând în management defectuos și dezinteres nu sunt fapte sancționate de art. 138 din lege. Jurisprudența nu a validat astfel de cereri care au invocat drept temeiuri de fapt managementul defectuos; continuarea abuziva a unei exploatări deficitare; urmărirea încasărilor propriilor creanțe; neplata creanțelor bugetare; nedepunerea rapoartelor de administrare financiara; neînregistrarea în contabilitate a datoriilor față de buget.
În consecința, cererea apare ca neîntemeiata, astfel că a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE.
În opinia apelantei, pârâta a săvârșit fapta prevăzută la art. 138 alin. 1 lit. d întrucât, ca și reprezentant al societății debitoare nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile art. 1 alin.1 și art. 5 coroborat cu art. 73 alin.1 lit.c și art. 73 alin.2 din Legea nr. 82/1991; pârâtul nu a solicitat declanșarea procedurii de reorganizare judiciară a societății; prejudiciul este cert și a fost cauzat de pârât prin conducerea defectuoasă a societății, s-a stabilit cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
Sub aspectul culpei a arătat, în privința izvorului răspunderii civile, că aceasta are atât sorginte delictuală cât și contractuală, că primează calitatea de mandatar a reprezentanților societății; art. 11 din Legea nr. 82/1991 prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute de art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective; administratorul având de îndeplinit un contract tacit de mandat în temeiul art. 72 din Legea nr. 31/1990 are și o răspundere contractuală față de terții păgubiți de societatea pe care o reprezintă.
A susținut că legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită culpabilă a administratorului, constă în reaua voință și în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia; dezinteres față de respectarea obligațiilor legale de plată a impozitelor.
A menționat că la dosarul cauzei nu au fost depuse documentele contabile ale societății aspect care rezultă din rapoartele de activitate ale administratorului judiciar, rapoarte prin care învederează faptul că deși a făcut numeroase demersuri în vederea intrării în posesia acestor documente administratorul nu a răspuns solicitărilor.
Conchizând, a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii și obligarea pârâtei la plata pasivului neacoperit respectiv a obligațiilor debitoarei.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 C.proc.civ., Legea nr. 85/2006.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.223 alin.3 C.proc.civ.
Intimata pârâtă, deși legal citată nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția cu privire la cererea de apel.
Analizând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
Potrivit art. 10 alin.1 C.proc.civ. teza finală, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială; pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Curtea reține că prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
În aceste condiții Tribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006, acțiunea în răspundere civilă delictuală întemeiată pe acest text de lege având un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale a societății cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de legiuitor.
În privința omisiunii ilicite constând în neținerea unei contabilități în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d) teza III), ipoteză susținută de apelanta reclamantă Curtea reține că aceasta din urmă nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea ilicită imputată ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Reclamantul se limitează la afirmații fără suport probatoriu și la prezumții nejustificate, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi relația de cauzalitate între neținerea contabilității societății și starea de insolvență a acesteia.
Astfel cum a reținut și Tribunalul, simplul fapt că pârâta nu ar fi ținut contabilitatea, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege.
Astfel, dispoziția legală arată că răspunderea patrimonială a persoanelor enumerate se antrenează dacă acestea, prin faptele descrise de ele au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea stării de insolvență reiterând principiul de bază potrivit căruia nici o răspundere nu poate fi angajată în lipsa identificării tuturor elementelor răspunderii civile în mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Descrierea generică a faptei prin reiterarea conținutului textului de lege care reglementează această răspundere în motivarea cererii de chemare în judecată și în cererea de recurs, dublată de lipsa dovezilor care să permită instanței de fond individualizarea faptelor și conținutul lor obiectiv nu acoperă cerința procesuală impusă reclamantului de a-și proba susținerile, iar în aceste condiții acțiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.
Pentru acestea considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 480 N.CP.C., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de către reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr. 2360/6.03.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâta A. D.(_) cu domiciliul în București, sector 4, ., nr. 42, ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 2.06.2015.
Președinte, M. P. | Judecător, C. G. I. | |
Grefier, M. L. |
Red. M.P.
Dact.M.P./A.A.
Ex.4/09.06.2015
.>
Judecător sindic: Z. M.
Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a - dosar nr._
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
