Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 367/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 367/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 32187/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 286/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
…..
DECIZIA CIVILĂ Nr. 367A
Ședința publică de la data de 11 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. C.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - M. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 împotriva Sentinței civile nr._/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații F. M. și F. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații prin avocat M. D. cu delegație la fila 14 din dosar, lipsind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, Curtea acordă intimaților cuvântul pe cereri prealabile și pe probe:
Intimații prin avocat, arată că nu au alte cereri de formulat sau probe noi de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimaților cuvântul în combaterea apelului.
Intimații prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală. Solicită să se constate că nu sunt incidente în cauza temeiurile invocate de apelantă în cererea de apel. Arată că nu sunt aplicabile dispozițiile art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, având în vedere că această procedură a fost deschisă la inițiativa intimaților, nici dispozițiile art.138 lit. g din Legea nr.85/2006, nu sunt aplicabile, având în vedere că nu s-a făcut dovada plăților preferențiale, lipsa creditorilor nu prezumă plata preferențială. De asemenea, nu s-a dovedit nici susținerea că administratorul a avut vreun interes personal. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă la data de 16.05.2014, sub nr._ creditorul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6 în calitate de președinte al comitetului creditorilor a solicitat, ca pasivul debitorului rămas neacoperit sa fie suportat de către pârâții F. M. și F. S., invocând incidenta art.138 lit. c din Legea nr.85/2006.
În motivare reclamantul a menționat că sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c din Legea 85/2006 în sensul că asociații societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea societatea la pierderi însemnate.
Deși societatea se afla în încetare de plăți neputând face față datoriilor restante și curente către bugetul de stat, administratorul statutar, conștientizând starea de insolvență vădită în loc să procedeze în temeiul art.27 din Legea 85/2006 „la formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției stării de insolvență” a hotărât continuarea activității.
În această situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorul nu o poate încălca iar dispozițiile art.138 lit. c apar ca o sancțiune aplicată administratorului pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din aceeași lege.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile minime și a obligațiilor în care administratorul manifestă dezinteres total față de îndeplinirea condițiilor minime și a obligațiilor legale care îi reveneau în exercitarea mandatului pentru buna funcționare a societății, dovadă în acest sens fiind ajungerea în insolvență.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, Legea nr.31/ 1990, Legea nr.82/1991.
La data de 19.06.2014 pârâții F. M. și F. Sofa au formulat întâmpinare prin care au arătat în esență, ca nu se face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic, ca toate condițiile răspunderii civile delictuale trebuie dovedite, neoperând nici o prezumție de culpa, ca imposibilitatea de a face fata plaților si acumularea de pierderi nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului societății, câtă vreme aceasta se poate datora și unor cauze obiective.
S-a precizat că, pentru a putea fi atrasă răspunderea patrimoniala, este necesar a se dovedi că faptele săvârșite au cauzat starea de insolventa a societății – debitoare.
În drept au fost invocate prevederile art.138 din legea 85/2006 și cele ale art.1351 și 1357 Cod civil.
Prin Sentința civilă nr._/09.12.2014 pronunțată în dosarul nr._/ 3/2013/a1 Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că potrivit art.138 din Legea nr.85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art.59 alin.1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului/lichidatorului judiciar sau, dacă administratorul/lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută de alin.1, la cererea președintelui comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, la cererea unui creditor desemnat de adunarea creditorilor sau la cererea creditorului care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală, judecătorului-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; au dispus, în interes personal, continuarea unei activitatea care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; în luna precedentă încetării plaților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferința unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
S-a arătat că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpă.
Însă, s-a adăugat că pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozițiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Ca atare, această formă de răspundere reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală.
Totodată, s-a mai arătat că nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece parților le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, s-a indicat că toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolentei trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpa.
Referitor la fapta prevăzută de art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a reținut că derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societăți comerciale, în cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale. Imposibilitatea de a face față plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului, atâta timp cât aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voința administratorului.
Prin încheierea din 15.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, s-a dispus . procedura simplificată a societății debitoare.
Nu a fost indicată în concret nici o acțiune sau faptă care ar conduce la concluzia că pârâții au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați.
Faptul că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la data la care a apărut starea de insolenta, în opinia judecătorului sindic, nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementată de art.138 lit. c și nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Tribunalul a reținut că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul în funcționarea normala a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Mai mult, s-a arătat că pentru ca aceste fapte să poată determina atragerea răspunderii patrimoniale este necesar să se dovedească că acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat în speță.
Răspunderea prevăzută de art.138 din lege nu este o răspundere contractuală în care culpa este prezumată, ci este o răspundere specială care împrumută din caracteristicile răspunderii delictuale, răspunderea contractuală operand doar în raporturile administratorului statutar cu societatea.
Prin urmare, culpa pârâților nu este prezumată conform art.1082 C.civ. ca la răspunderea contractuală, ci trebuie dovedită împreună cu îndeplinirea celorlalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale.
S-a mai adăugat că prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolventa.
Ca atare, în lipsa unor dovezi din care să rezulte în concret fapta prin care s-a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, modalitatea în care s-a realizat această faptă, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul că această faptă ar fi produs starea de insolvență, nu s-a reținut ca fiind dovedită fapta ilicită.
Pentru aceste motive, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulata de către creditorul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 6 împotriva pârâților F. M. și F. S..
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 14 ianuarie 2015 a declarat apel creditoarea reclamantă, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, la data de 29 ianuarie 2015.
Prin cererea de apel, apelanta - creditoare a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii cererii pentru atragerea răspunderii patrimoniale și obligarea pârâților, în calitate de administratori ai societății, la plata pasivului neacoperit.
În motivare se arată că scopul edictării dispozițiilor art.138 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
Apelanta apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c în sensul că reprezentanți societății debitoare aveau obligația legală să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor legii nr.85/2006 și să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
În prezenta speță, se mai arată, administratorii debitoarei, pârâții F. M. și F. S., au solicitat deschiderea procedurii de faliment a debitoarei, foarte târziu, după ce datoriile acesteia la bugetul consolidat al statului au ajuns la suma de 1.514.291 lei, conform tabelului definitiv întocmit de lichidatorul judiciar.
Apelanta apreciază că în cauză sunt întrunite și dispozițiile art.138 lit. g din Legea nr.85/2006 deoarece ceilalți creditori au fost plătiți preferențial. După cum rezultă din sentința de deschidere, administratorii debitoarei au prezentat situația de insolvență numai din punct de vedere al datoriilor, fără să amintească că este vorba de un singur creditor, statul.
Se mai adaugă că acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune cât și într-o omisiune.
Arată apelanta - creditoare că se creează astfel legătura de cauzalitate între fapta ilicită a asociaților societăți debitoare și prejudiciul creat și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.8, art.138 lit. c și lit. g din Legea nr.85/2006, art.466 și urm. C.pr.civ.
Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
La data de 19 februarie 2015, prin serviciul Registratură, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimații pârâți prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefundat.
În apărare intimații – pârâți au arătata că nu s-a făcut nicio dovadă a plății preferențiale de către societate a vreunui alt creditor.
În ceea ce privește incidența prevederilor art.138 lit. c din legea nr.85/2006 se arată că în mod corect prima instanță a apreciat că susținerile pârâtei sunt neîntemeiate, deoarece ele au rămas la nivelul afirmațiilor, nefiind probate.
Se arată că dispozițiile art.138 din lege nu instituie o prezumție legală de vinovăție, ci prevăd doare posibilitatea legală de atragere a acestui tip de răspundere după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Se subliniază că intimații nu au dispus în interes personal continuarea unei activități care conducea în mod vădit, societatea la încetarea de plăți. Încetarea de plăți și . consecințele unui eveniment fortuit, respectiv criza economică de a determinat o reducere drastică a activității economice desfășurate de societatea.
Arată intimații că apelanta – reclamantă nu a indicat în mod concret nicio acțiune sau faptă care să conducă la concluzia că au dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
În drept au fost invocate prevederile art.205 C.pr.civ., art.138 din Legea nr.85/ 2006 și ale art.1351 și art.1357 C.civ.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476 N. C.pr.civ., Curtea, constată următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta – creditoare susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit. c și g din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Astfel, potrivit art.138 lit. c și g din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, precum și aceea de a fi plătit sau a fi dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori în luna precedentă încetării plăților.
Apelanta a afirmat că intimații - pârâți se face vinovați de faptele prevăzute de art.138 lit. c și g din Legea nr.85/2006, făcând însă numai afirmații generice referitoare atât la continuarea activității, și neformularea de către acesta a cererii de deschidere a procedurii, cât și la faptul că statul este singurul creditor al societății. Simpla calitate a intimaților de administratori nu poate duce la concluzia că aceștia au săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimații - pârâți a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată, cum în mod neîntemeiat pretinde apelanta.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale apelantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, așa cum susține apelanta, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la susținerea apelantei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare. În relațiile cu terții însă, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de apelantă.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului - pârât săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit. c și lit. g din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, și cu observarea prevederilor art.480 alin.1 N. C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, cu sediul în București, sector 2, ., împotriva Sentinței civile nr._/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații F. M. și F. S. ambii cu domiciliul în București sector 6, ..5, ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 Martie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. C. A. P.
GREFIER
M. I.
Red. Jud. I.C./ Tehnored. I.C./M.I.
5 ex/
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic – L. D. G.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
