Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1363/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1363/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 2745/93/2013/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

Secția a V-a Civilă

Dosar nr._

Nr. în format vechi: 1181/2015

DECIZIA CIVILĂ NR. 1363/A

Ședința publică de la data de 25 septembrie 2015

Președinte: R. A. V. S.

Judecător: G. F. I.

Grefier: M. L.

Pe rol apelul formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV în contradictoriu cu intimatul-pârât I. F. împotriva Sentinței civile nr. 624/24 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._ având ca obiect - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-pârât I. F., personal, lipsind apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV.

Procedură de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul registratură, la data de 18.08.2015 s-a depus precizarea acțiunii de către apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, după care:

Intimatul-pârât prezent arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat Curtea acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Intimatul-pârât I. F. personal solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.

Curtea,

Asupra apelului:

Prin Sentința civilă nr. 624/24 februarie 2015, Tribunalul Ilfov - Secția Civilă a respins acțiunea formulată de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, reținând că nu s-a făcut dovada condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Prin apelul declarat, apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV a apreciat că soluția pronunțată de judecătorul-sindic este netemeinică, în speță regăsindu-se elementele răspunderii prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.

A susținut apelanta că administratorul social era obligat să solicite deschiderea procedurii de insolvență, iar în lipsa unei astfel de cereri rezultă că administratorul nu a făcut decât să adâncească pierderile debitoarei; dispozițiile art. 138 lit. c reprezintă o sancțiune îndreptată împotriva administratorului care încalcă dispoziții imperative ale legii; interesul este prezumat, pentru că mandatul în temeiul căruia administratorul a condus societatea este comercial, prezumat a fi oneros (art. 72 din Legea nr. 31/1990).

În ce privește prejudiciul, a precizat apelanta că acesta se constituie în creanța sa, astfel cum apare în tabelul consolidat; sumele reprezintă sume aferente desfășurării activității comerciale și care trebuiau plătite de societate din încasări; neplata lor a fost cauzată de dezinteresul total arătat de către administrator în îndeplinirea obligațiilor legale și contractuale, respectiv vărsarea la bugetul de stat a unor sume de natura impozitului pe profit; dispozițiile art. 219 alin. 1 lit. p din Codul de procedură fiscală prevăd sancțiunile aplicabile în cazul încălcării unor astfel de obligații.

În drept, apelanta a indicat dispozițiile art. 466 C.proc.civ.

Analizând apelul formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, văzând și dispozițiile art. 476-80 C.proc.civ., Curtea reține:

Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, se constată că textul de lege permite angajarea răspunderii în situația în care se dovedește cumulativ faptul că societatea debitor era angajată într-un raport juridic, determinat, care prin modul de derulare determina pierderi - și astfel acea activitate ducea, în mod vădit, la încetarea de plăți, precum și faptul că persoana căreia i se impută starea de insolvență avea un interes personal în continuarea acelui raport, prejudiciant pentru societate.

Promovarea interesului personal al administratorului în detrimentul interesului societății reprezintă caracteristica fraudei în insolvență. Nu orice act contrar interesului social poate justifica antrenarea răspunderii pentru acoperirea pasivului, ci se impune indicarea - și probarea - actelor comisive. Pentru a putea fi angajată răspunderea în temeiul art. 138 lit. c este necesară o indicare a activităților desfășurate de către administrator în interes personal și care ar fi dus în mod inevitabil la încetarea de plăți, nefiind suficientă simpla enunțare a textului.

Or, trecând peste faptul că, pretinzând antrenarea răspunderii, apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV s-a rezumat la a indica faptul omisiv al nedeclarării stării de insolvență - fapt care, situându-se temporal după instalarea insolvenței, nu putea constitui o cauză a insolvenței, se observă că nu a fost indicat niciun raport juridic concret care ar fi fost vădit prejudiciant pentru societate și nici nu s-a făcut referire la un interes personal al pârâtului atras în judecată de a nu dispune încetarea raportului juridic prejudiciant, de altfel nedeterminat prin cererea introductivă de instanță ori prin cererea de apel, care nu face decât să reia conținutul cererii de chemare în judecată.

Simpla înregistrare a unor pierderi, chiar pe parcursul mai multor ani, nu poate prezuma continuarea activității în interes personal. Interesul personal nu poate fi prezumat ci trebuie dovedit. Chiar dacă s-ar putea prezuma și un dezinteres al administratorului, acest dezinteres, fiind o faptă omisivă, nu întrunește caracteristicile faptei prevăzute de art. 138 lit. c.

Pentru aceste considerente, reținând că Sentința civilă nr. 624/24 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._ este temeinică și legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 480 C.proc.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006 urmează a fi respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, fiind păstrată în tot sentința atacată.

Pentru aceste motive,

În numele legii

Decide:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, cu sediul în sector 2, București, . împotriva Sentinței civile nr. 624/24 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât I. F., cu domiciliul în B., ., nr. 50, jud. Ilfov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 septembrie 2015.

Președinte,

Judecător,

R. A. V. S.

G. F. I.

Grefier,

M. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1363/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI