Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 643/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 643/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 21891/3/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DOSAR NR._
(Număr în format vechi 416/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR.643/2015
Ședința publică de la 20 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. V.
JUDECĂTOR: F. L. ȘALAR
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr._ din 15.12.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. A. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de obiectul cauzei și având în vedere că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea reține apelul spre soluționare.
CURTEA,
Prin Sentința nr. 135 din 07.01.2015 pronunțată de Tribunalul București a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, în contradictoriu cu pârâtul P. A. D. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța soluția de respingere a cererii de atragere a răspunderii administratorului, întemeiată pe art. 138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a reținut în esență că reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii de către pârâta a faptelor prevăzute la art.138 lit. c și d ) din lege și nici a legăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății debitoare.
II. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel creditoarea DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, solicitând a se dispune în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului la suportarea în întregime a datoriilor societății debitoare, astfel cum au fost stabilite în tabelul definitiv al creanțelor împotriva societății debitoare . SRL.
În motivarea apelului, s-a arătat că hotărârea este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, solicitându-se și examinarea cauzei sub toate aspectele conform art. 466C.pr.civ.
Se susține că este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor.
III. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază nefondat apelul, pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 138 alin.1 lit.c) din Legea nr. 85/2006,apelanta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâtul a decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Simpla continuare a unei activități nerentabile, care duce vădit la insolvență nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcuta și dovada interesului personal. Acuzația adusă pârâtului privind managementul defectuos nu este sancționată de art. 138 din lege.
Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 alin.1 lit.d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, reclamanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către pârât a faptei ilicite, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență. Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
În privința faptelor de a ține o contabilitate fictivă și de a face să dispară contabilitatea societății (art.138 alin.1 lit.d tezele I și II din Legea nr.85/2006), Curtea constată că apelanta nu și-a îndeplinit obligația procesuală, de a dovedi actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârât și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care pârâtul ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare.
În privința faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d teza III din lege), instanța constată că apelanta nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea imputată pârâtului ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
În acest sens, nu s-a probat că pârâtul, în timpul mandatului de administrator, ar fi săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, precum ascunderea ori deturnarea unei părți din activele societății, însușirea de fonduri bănești, neînregistrarea unor încasări de creanțe etc., care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile pârâtului de a-i prejudicia pe creditori. Apelanta se limitează la presupoziții nejustificate privind urmărirea a unor scopuri frauduloase, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi relația de cauzalitate între neținerea contabilității societății și starea de insolvență a acesteia. Simplul fapt că pârâtul nu a ținut contabilitatea societății la care a îndeplinit funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege.
În ceea ce privește susținerile apelantei potrivit cărora răspunderea administratorului trebuie apreciată „in abstracto”, față de incidența dispozițiilor art. 1082 din Codul civil 1864, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi primită. Natura juridică a răspunderii administratorului societății poate fi una contractuala atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, în condițiile în care mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului. Or, în cauză, apelanta creditoare este terț față de contractul de mandat invocat, astfel încât nu se poate prevala de obligațiile născute în sarcina pârâtului din acest mandat.
D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terți, situație ce nu se regăsește în cauză.
Prin urmare, apreciind asupra legalității și temeiniciei sentinței civile nr._/15.12.2014, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta-creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva Sentinței civile nr._/15.12.2014 pronunțată de Tribunalul București-Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. A. D., domiciliat în București, Dezrobirii, nr. 79B, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
A.S. V. F.L. ȘALAR
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.A.S.V./21.04.2015
Nr.ex.:4
Fond: Tribunalul București
Președinte: B. A.E.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
