Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 553/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 553/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 22829/3/2013/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 553/A/2015
Ședința publică din data de 03.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M.
JUDECĂTOR: A. L. Z.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr._ din 02.12.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. G..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că apelanta, prin cererea de apel, a solicitat judecata în lipsă și nu au fost solicitate probe noi în apel, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra apelului de față,
Prin sentința civilă nr._ din data de 02.12.2014 a Tribunalului București - Secția a VII-a Civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta D.G.R.F.P. BUCUREȘTI, în reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice, privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului M. G..
In motivare s-a retinut ca reclamanta D.G.R.F.P. BUCUREȘTI - BIROUL JURIDIC C. 2 susține că starea de insolvență a debitoarei . a fost cauzată de către pârâtul M. G., în calitate de fost administrator social al debitoarei, prin săvârșirea de către acesta a faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, și anume a faptei de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la insolvență, respectiv era obligat să depună o cerere pentru a fi supus procedurii insolvenței.
În privința săvârșirii faptei ilicite imputate pârâtului, instanța constată că reclamanta-creditoarea nu a făcut proba principalei condiții de existență a acestei fapte, și anume că pârâtul, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății. Reclamanta nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de pârât în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acestuia de a-și procura foloase sub acoperirea societăți.
Fapta pârâtului de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârât în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitorului.
În cuprinsul motivării cererii, reclamanta invocă o . dispoziții din materia mandatului comercial și prezumții privind existența faptelor ilicite și legătura cauzală dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei, or aceste dispoziții și prezumții nu sunt incidente în cauză, deoarece răspunderea organelor de conducere instituită de art.138 alin.1 din lege nu este de natură contractuală față de debitoare, ci de natură delictuală față de creditori, ceea ce implică obligația celui care pretinde atragerea răspunderii în discuție de a dovedi toate condițiile de existență ale unei astfel de răspunderi civile.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice a București, in reprezentarea Administrației Sectorului 2 a Finanțelor Publice în calitate de creditoare a S.C. EURONOVIS 2000 S.R.L, solicitand admiterea apelului, modificarea sentinței comerciale atacate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului mai sus menționat și obligarea la suportarea pasivului debitoarei cu bunurile din averea personală până la achitarea integrală a obligațiilor societății.
In sustinerea apelului se arata ca judecătorul-sindic a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de Administrația Finanțelor Publice Sector 2, neținând cont de situația de fapt și de drept care a condus la starea de insolventă a societății debitoare.
Așa cum rezultă din actele existente la dosar, obligațiile față de creditorul bugetar sunt considerabile, ceea ce dovedește neglijarea cu vinovăție a achitării la termenele legale a taxelor, impozitelor si contribuțiilor legal datorate.
Intrucât administratorul societății este un mandatar al falitei, iar mandatul acestuia este prezumat a fi cu caracter oneros (conform art. 374 Cod Comercial), activitatea debitoarei trebuie condusă cu mai multă diligentă decât propriile interese.Răspunderea administratorului societății debitoare este atrasă si datorită culpei cele mai simple a acestuia.
Se creează astfel si legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare (nerespectarea dispozițiilor referitoare la ținerea evidentei contabile) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul final al obligațiilor societății debitoare) și constă in dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală si in condiții de legalitate a societății.
Apelul a fost declarat în termen legal, fiind scutit de la plata taxelor de timbru prevăzute de lege.
Intimatul nu a depus întâmpinare și nu a formulat nicio cerere.
Nu au fost administrate probe noi în apel.
Analizând actele dosarului în temeiul art.479 din N.C.pr.civ., Curtea constată și reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea 85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementată de art.138 din Legea 85/2006, este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, așa cum sunt reglementate în art.998 – 999 cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpă, condiții care, în această situație, capătă caracteristici speciale).
Faptele la care se referă art.138 din lege, trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta a susținut că intimatul pârât se face vinovat de comiterea faptelor cuprinse în art.138 lit.c) din Legea 85/2006, întrucât nu și-ar fi îndeplinit obligația de a solicita tribunalului deschiderea procedurii de insolvență și ar fi continuat activitatea societății suferind pierderi.
Potrivit art.138 lit.c) din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persona juridică la încetarea de plăți.
Este important de subliniat că faptele ilicite enumerate de art.138 trebuie să fi cauzat apariția insolvenței.
Potrivit art.27 alin.1 din Legea 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În condițiile în care obligația impusă de art.27 alin.1 din Legea 85/2006 are ca premisă existența stării de insolvență, nu se poate susține în mod valabil că neîndeplinirea acesteia a fost de natură să determine apariția unei stări deja instalate.
Eventualul management defectuos de care ar fi dat dovadă intimatul nu este de natură, prin el însuși, să determine apariția stării de insolvență, în lipsa unor probe certe și nici să releve incidența cazului prev. de art.138 lit.c), în condițiile în care nu se probează interesul său personal în continuarea activității.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Or, considerentele expuse anterior relevă că faptele reclamate a fi fost săvârșite de intimat nu se circumscriu ipotezelor reglementate de art.138 lit.c) din Legea 85/2006.
Simplele susțineri ale apelantei nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, iar invocarea prevederilor art.138 din lege nu atrage automat admiterea cererii, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin săvârșirea în concret a uneia din faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea vreunei fapte dintre cele prevăzute de art.138 lit.c) din Legea 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art.480 N.C.pr.civ. și art.8 din Legea 85/2006, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr._ din 02.12.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. G., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.04.2015.
Președinte, Judecător,
D. M. A. L. Z.
Grefier,
S. I. S.
Red.Jud.D.M.
Nr.ex.: 4/03.06.2015
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte – Judecător-sindic: C. C.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr.... → |
|---|
