Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 490/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 490/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 75439/3/2011/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1420/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI A CIVILĂ
……
DECIZIA CIVILĂ NR. 490 R
Ședința publică de la data de 16 Septembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. C.
JUDECĂTOR - A. P.
JUDECĂTOR - I. G.
GREFIER - G. M.
====
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.3333 din 07.04.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații W. S. și W. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.411 alin.2 C.pr.civ.
Față de solicitarea recurentei de judecare a cauzei în lipsă, Curtea, din oficiu, invocă excepția nulității recursului și reține cauza în pronunțare atât pe această excepție cât și pe fond.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă la data de 11.02.2013, sub nr._, reclamanta creditoare Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3, reprezentată de Direcția Generală Regională Finanțelor Publice București a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâții W. S. și W. S. să dispună obligarea acestora din urmă la suportarea pasivului societății debitoare S.C. Dian He 97 Impex SRL.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin încheierea pronunțată la data de 20.03.2012 în cauza nr._ 11, Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei S.C. Dian He 97 Impex SRL.
Reclamanta a formulat cerere de admitere a creanței sale în valoare de 43.353 lei, reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat, creanță ce a fost înscrisă în tabelul creanțelor debitoarei de către lichidatorul judiciar.
În urma demersurilor lichidatorului judiciar a rezultat lipsa oricăror bunuri în patrimoniul societății debitoare, astfel încât nu a fost posibilă recuperarea creanțelor înscrise în tabelul definitiv consolidat.
Față de această situație, se impune obligarea reprezentanților organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea datoriilor în raport cu creditorii debitoarei.
În acest sens, reclamanta a arătat că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societate reprezintă o răspundere civilă delictuală specială, care intervine în situația în care faptele administratorilor au determinat starea de insolvență a societății.
În speță, pârâții – administratori ai societății debitoare – nu au înțeles să depună documentele financiar-contabile, aspect ce are valoarea unei prezumții relative de neținere a contabilității în conformitate cu legea, potrivit art.28 din Legea nr.85/ 2006, precum și a legăturii de cauzalitate între această faptă și situația încetării de plăți în care se află societatea debitoare.
Răspunderea organelor de conducere se află în strânsă legătură cu fapta culpabilă de nedepunere a documentelor financiar – contabile, omisiune ce este imputabilă acestora, față de calitatea de mandatari ai societății falite, calitate ce le impunea o diligență superioară celei manifestate în apărarea propriilor interese.
Reclamanta a arătat totodată că pârâții, în calitate de administratori ai societății debitoare, au exercitat un management defectuos, în sensul că a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea debitoare la starea de insolvență.
În vederea menținerii unui climat economic sănătos, legiuitorul a edictat art.27 din Legea nr.85/2006, care impune obligația debitorului aflat în stare de insolvență de a se adresa tribunalului pentru a fi suspus dispozițiilor acesteia, în termen de maximum 30 de zile de la data apariției stării de insolvență, aceeași posibilitate fiind prevăzută și pentru debitorul aflat în stare iminentă de insolvență.
În această situație, formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr.85/ 2006 nu reprezintă o opțiune, ci o obligație, astfel că aplicarea prevederilor art.138 din Lege reprezintă o sancțiune aplicată administratorului pentru nerespectarea acesteia.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr.85/2006, prevederile Legii nr.31/1990, ale Legii nr.82/1991.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art.30 alin.1 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Pârâții nu au depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a propune probe, invoca excepții ori pentru a-și prezenta mijloacele de apărare.
La termenul de judecată din data de 07.04.2015, instanța a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii, față de faptul că sentința de închidere a procedurii a fost pronunțată la data de 28.08.2012, iar cererea de atragere a răspunderii a fost înregistrată la data de 11.02.2013.
Prin Sentința civilă nr.3333/07.04.2015 pronunțată în dosarul nr._/3/ 2011/a1 Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că potrivit art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, „în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art.59 alin.1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, sa fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoana care a cauzat starea de insolvență a debitorului” (...). Conform alin.3 din aceleași articol, „dacă administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor sau, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală”.
Conform art.140 din Lege, „sumele depuse potrivit dispozițiilor art.138 alin.1 vor intra în averea debitorului și vor fi destinate, în caz de reorganizare, plății creanțelor potrivit programului de plăți, completării fondurilor necesare continuării activității debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului”.
Totodată, potrivit art.142 din Lege, „executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art.138 alin.1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedura civilă (alin.1). După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silita vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator” (alin.2).
S-a arătat că astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art.138 alin.1 și alin.3, art.140 și art.142 din Legea nr.85/2005, antemenționate, acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.138 poate fi introdusă pe rolul instanței exclusiv până la data închiderii procedurii insolvenței.
Ulterior acestui moment este posibilă doar executarea hotărârii pronunțate în temeiul art.138 din legea nr.85/2006.
În speță, a indicat judecătorul sindic, prin încheierea pronunțată la data de 20.03.2012 în cauza nr._ 11, Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a deschis procedura simplificată a insolvenței împotriva debitoarei S.C. Dian He 97 Impex SRL, potrivit art.107 alin.1 raportat la art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Prin sentința pronunțată în aceeași cauză la data de 28.08.2012, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, potrivit dispozițiilor art.131 din Lege, precum și radierea acesteia.
În acest context, judecătorul sindic a reținut că reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3 a introdus cererea de atragere a răspunderii celor doi pârâți, potrivit art.138 din lege, la data de 11.02.2013, deci ulterior momentului închiderii procedurii insolvenței.
Este adevărat că potrivit art.139 din Legea nr.85/2006, acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.138 poate fi introdusă într-un termen de prescripție de 3 ani de la momentul la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii.
Cu toate acestea, s-a indicat, cererea întemeiată pe dispozițiile art.138 nu poate fi introdusă ulterior închiderii procedurii insolvenței.
Consecința prevederilor art.139 este aceea că înăuntrul termenului de prescripție, cererea prevăzută de art.138 din Legea insolvenței poate fi introdusă oricând, cu limitarea determinată de consecințele închiderii procedurii.
Din moment ce prin sentința de închidere a procedurii insolvenței judecătorul sindic se dezînvestește de cauză, posibilitatea soluționării unei astfel de acțiuni ulterior dezînvestirii este inadmisibilă.
S-a mai adăugat că singura posibilitate prevăzută de lege sub acest aspect este aceea a executării silite a hotărârii prin care a fost admisă cererea de atragere a răspunderii personale a organelor de conducere a societății debitoare, împrejurare ce are în vedere destinația sumelor obținute pe această cale, respectiv acoperirea pasivului debitoarei.
În considerarea acestor aspecte, judecătorul sindic a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, și, pe cale de consecință, a respins cererea introductivă, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 15 mai 2015, a declarat recurs creditoarea, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, la data de 29 mai 2015.
Prin cererea de recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, solicită modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâților W. S. și W. S. și obligarea acestora la suportarea pasivului societății debitoare.
În motivare se arată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând datorii, fapt ce a condus la acumularea de datorii, la bugetul consolidat al statului.
Susține recurenta că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea prevederilor Legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. Formularea unei asemenea cereri nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art.138 lit. c apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea prevederilor art.27 din lege.
Se mai adaugă că în speță societatea debitoare nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute la art.28 din legea insolvenței, încălcând prevederile exprese ale art.35 in același act normativ.
Acceptând desemnarea, apreciază recurenta, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune cât și într-o omisiune.
Se apreciază că în cauză este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a pârâtului, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitatea a societății și prejudiciul cauzat creditorilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ., ale Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței și ale legii nr.31/1990 privind societățile comerciale.
Cererea de recurs este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Intimații – pârâți, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței de recurs.
În ședința publică de la data de 16 septembrie 2015, Curtea a luat în discuție excepția nulității recursului.
Asupra excepției nulității recursului, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art.303 alin.1 C.pr.civ. „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispozițiilor art.306 „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin.2”.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.3021 alin.1 pct.3 C.pr.civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după, caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În cauza de față recursul declarat de recurenta – reclamantă a fost motivat prin însăși cererea de recurs, însă criticile formulate de aceasta sunt străine de motivarea tribunalului.
Astfel se constată că tribunalul a respins cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a intimaților - pârâți ca inadmisibilă, iar criticile formulate prin cerea de recurs nu vizează această soluție, ci temeinicia cererii de chemare în judecată.
Recursul este o cale extraordinară de atac prin care se invocă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate a hotărârii recurate presupune încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art.304 C.pr.civ.
Pentru a se putea realiza controlul de legalitate este necesar ca recurentul să își exprime nemulțumirea față de hotărârea pronunțată de prima instanță cu referire la obiectul cererii de chemare în judecată (la limitele investirii) și la soluția dată în cauză.
Odată ce în litigiul de față tribunalul a pronunțat o soluție de inadmisibilitate, recurenta avea obligația de a indica prin cererea de recurs motive de nelegalitate care să vizeze strict soluția pronunțată.
Constatând că prin cererea de recurs s-au invocat critici străine de motivarea instanței de fond, Curtea apreciază că în cauză au fost nesocotite dispozițiile art.3021 C.pr.civ., motiv pentru care urmează să admită excepția nulității și să constate nul recursul declarat de recurenta – reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr.3333/07.04.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații W. S. și W. S., ca nemotivat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 Septembrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. A. P. I. G.
GREFIER
G. M.
Red. Jud. I.C./ Tehnored. I.C./G.M.
2 ex/
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător fond – S. – E. B. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – persoane fizice. Decizia nr. 19/2015.... → |
|---|
