Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 330/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 330/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 9188/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 916/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 330
Ședința publică de la 07 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C.
JUDECĂTOR M. B.
JUDECĂTOR Ș. C. C.
GREFIER I. L. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.2091/02.03.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă E. M. N..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
După recalificarea căii de atac, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2091/02.03.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea creditorului Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - sector 2, în contradictoriu cu pârâta E. M. N. în calitate de administrator al . SRL, de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâta a fost administratorul debitoarei.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Instanța constată că cererea creditorului nu indică acele fapte, în concret, săvârșite de către administratorul E. M. N. și nu indică prin ce înscrisuri din dosar probează aceste fapte.
Comitetul Creditorilor și-a întemeiat cererea împotriva pârâtei pe dispozițiile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, reclamantul a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâtei de asociat și administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea ei, în lipsa unor probe certe. De asemenea, răspunderea pârâtei nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. c) a art. 138 din lege. Pentru aceste considerente cererea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, calificat de către Curte ca și recurs prin incheierea de ședință din data de 7.05.2015, creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sectorului 2 a Finanțelor Publice prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate in sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personală patrimonială a pârâtei și obligarea la suportarea pasivului debitoarei cu bunurile din averea personală până la achitarea integrală a obligațiilor societății.
In motivare s-a arătat că scopul edictării dispozițiilor art.138 a fost acela de a determina aparițiași menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe două principii fără de care acest deziderat nu pote fi realizat, respectiv principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege in cazul in care societatea se află in încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
Apreciază recurenta că legătura de cauzalitate între faptele pârâtului și prejudiciul cauzat este stabilită și constă in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normală și in condiții de legalitate a societății.
Întrucât administratorul societății este un mandatar al falitei, iar mandatul acestuia este prezumat a fi cu caracter oneros activitatea debitoarei trebuia condusă cu mai multă diligență decât propriile interese.
In drept s-au invocat prevederile art.466 și urm. C.pr.civ,, Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele, asupra recursului formulat:
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
Potrivit art. 129 alin.1 C.proc.civ. teza finală, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Analizând motivele invocate de recurentă se constată, având în vedere dispozițiile legale menționate, că Tribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Curtea reține, sub aspectul faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, că recurenta, deși a invocat aceste prevederi, nu a indicat în concret prin care fapte săvârșite de către administrator – pârâtă în cauză - s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Faptul că, într-adevăr, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 “Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență" nu este suficient pentru lămurirea legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență a societății sau cu parte sau întreg prejudiciul cauzat.
De asemenea, dezinteresul și pasivitatea administratorului, aspecte invocate de către recurentă nu pot fi reținute ca echivalând cu dispunerea continuării în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c a art. 138; de altfel recurenta nu numai că nu a probat, dar nici nu a invocat/indicat activitățile care ar fi continuat în interes personal. Simpla nedeclarare la timp a insolvenței nu poate echivala cu fapta indicată de art. 138 alin. 1 lit. c atât timp cât, de la momentul insolvenței reale (iar nu declarate), activitatea putea înceta de facto.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca nerespectarea obligației din art. 27 să atragă per se răspunderea prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din legea 85/2006, ar fi fost foarte facil să indice acest lucru. Cum nu a făcut-o, este evident că între respectiva nerespectare (faptă ilicită), starea de insolvență și cuantumului indicat al prejudiciului trebuie să se probeze o legătură de cauzalitate, în condițiile art. 129 C. (de partea care o invocă).
Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin.1 C., va respinge recursul formulat de creditoarea reclamantă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.2091/02.03.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă E. M. N. ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 07.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. M. B. Ș. C.
C.
GREFIER
I. L. P.
Red. jud. A.C/Thred.jud.A.C
2ex.02.06.2015
……………………………………..
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: P. N.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 101/2015. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
