Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 984/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 984/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 36506/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 852/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 984
Ședința publică de la 11 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. N.
JUDECĂTOR Ș. C. C.
GREFIER I. L. P.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta creditoare D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1633/18.02.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata debitoare . P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CII Ș. N..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata debitoare prin avocat P. C. cu împuternicire avocațială depusă la fila 29 dosar lipsind apelanta creditoare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care
După calificarea căii de atac, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea acordă cuvântul pe apel.
Intimata debitoare prin avocat solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică apreciind că în mod corect s-a apreciat aprobarea planului de reorganizare. Susține că deși legal citată, societatea creditoare nu și-a exprimat un punct de vedere cu privire la planul de reorganizare.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului de față;
P. sentința civilă nr. 1633/18.02.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în temeiul articolului 101 din Legea nr. 85/2006 a fost confirmat planul de reorganizare propus de debitoare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 101. al (1) Judecatorul-sindic va stabili termenul pentru confirmarea planului in termen de 15 zile de la depunerea la tribunal de catre administratorul judiciar a procesului-verbal al adunarii creditorilor prin care acesta a fost aprobat.
Judecatorul-sindic poate sa ceara unui practician in insolventă sa isi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, inainte de confirmarea lui. Planul va fi confirmat, daca vor fi indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
A.cel putin jumatate plus una dintre categoriile de creante mentionate in programul de plati, dintre cele mentionate la art. 100 alin. (3), accepta sau sunt socotite ca accepta planul, cu conditia ca minimum una dintre categoriile defavorizate sa accepte planul;
B.in cazul in care sunt doar doua categorii, planul se considera acceptat in cazul in care categoria cu valoarea totala cea mai mare a creantelor a acceptat planul;
C.fiecare categorie defavorizata de creante care a respins planul va fi supusa unui tratament corect si echitabil prin plan.
D.vor fi considerate creanțe nedefavorizate si vor fi considerate ca au acceptat planul,creantele ce se vor achita integral in termen de 30 de zile de la confirmarea planului sau in conformitate cu contractele de credit sau leasing din care rezulta;
E.planul respecta prevederile art. 95.
Instanța apreciază că sunt indeplinite conditiile cumulative de confirmare a planului de reorganizare prevazute de art. 101 alin 1 si 2 din Legea nr. 85/2006 întrucât în cadrul ședinței adunarii creditorilor din data de 19.01.2015 categoria cu valoarea totala cea mai mare a creantelor a acceptat planul, fiind îndeplinită condiția preavazuta de art. 101 alin 1 lit B ), iar planul respectă prevederile art. 95 din Legea nr. 85/2006 conform celor reținute în precedent si in consecinta, urmeaza sa il confirme.
Potrivit art 102 din lege, in urma confirmarii planului, societatea debitoare isi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar si in conformitate cu planul confirmat, a mai reținut prima instanță.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal, motivat, apelanta creditoare D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență în motivele de apel că în speța, prin planul de reorganizare al .., categoria creanțelor bugetare, respectiv creanța D.G.R.F.P. București- Administrația sectorului 5 a Finanțelor Publice este una defavorizata in principal prin faptul ca planul prevede doar achitarea unui procent de 30%. O astfel de masura contravine atat scopului procedurii astfel cum este reglementat de dispozițiile Lecții nr. 85/2006. cat mai ales legislației fiscale care nu prevede posibilitatea acord arii unei astfel de facilitați la plata unei obligații fiscale.
Se apreciază că propunerea de a dispune achitarea doar în procent de 30% a creanței bugetare, conform planului de reorganizare al .. și a graficului de plați anexat acestuia, contravine scopului procedurii insolventei, legislației din domeniul colectării creanțelor fiscale si celei in materie de ajutor de stat.
Apelanta mai invocă că planul de reorganizare al .. nu indeplineste toate condițiile de legalitate, motiv pentru care si hotararea instantei de fond de confirmare a acestuia este nelegală.
Potrivit dispozițiilor art. 101 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, "(2) tratament corect și echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: c) în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nicio categorie de creanțe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 100 alin. (3), nu primește mai mult decât ar primi în cazul falimentului".
În apel, s-a formulat întâmpinare de intimata debitoare . P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CII Ș. N. .
Examinând apelul declarat de către apelanta creditoare D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de apel invocate, cu dispozițiile articolului 478, articolului 479 Noul Cod de procedură civilă, ale articolului 425 alin.1 lit. b Noul Cod de procedură civilă și celelalte prevederi legale incidente în speță, Curtea apreciază că acesta este fondat, având în vedere următoarele considerente: articolul 425 alin.1 lit. b Noul Cod de procedură civilă, prevede obligația pentru instanța de judecată de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturare cererile părților.
Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară și precisă, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de către părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.
Curtea reține că hotărârea instanței trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și al respectării dreptului la apărare al părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, conform articolului 425 alin.1 lit. b Noul Cod de procedură civilă.
Considerentele hotărârii, reprezentând explicitarea soluției din dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia, fac corp comun cu dispozitivul și intră deopotrivă în autoritate de lucru judecat.
Din economia textului legal mai sus – menționat, reiese obligația instanței de a-și motiva hotărârea, hotărâre care potrivit articolului 425 Noul Cod de procedură civilă, va cuprinde și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, cum s-a reținut anterior.
Obligația instanțelor de a-si motiva hotărârile nu trebuie înțeleasa ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat in sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligații poate varia in funcție de natura hotărârii.
In conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica in instanța, precum si de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare si de practicile diferite privind prezentarea si redactarea sentințelor si hotărârilor in diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui sa evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate.
În speță, deși instanța de fond a pronunțat o soluție cuprinsă în dispozitivul hotărârii, aceasta nu a motivat hotărârea.
Curtea reține că motivarea este un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a articolului 21 alin. 3 din Constituția României și articolului 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură prin urmare să justifice anularea cu trimitere spre rejudecare. Într-adevăr, atât timp cât în considerente, instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrală și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o anulare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe „fond”.
În speță, după trimiterea la temeiul de drept incident în cauză și prezentarea textului legal, relativ la condițiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru confirmarea planului, instanța de fond nu mai motivează modalitatea în care fiecare dintre aceste condiții este îndeplinită în cauză, adaptat speței, pentru ca raportat la considerentele hotărârii atacate și motivele invocate în apel, Curtea să poată exercita controlul judiciar.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor articolului 480 alin. 2 și 3 Noul Cod de procedură civilă, Curtea urmează să admită apelul declarat de către apelanta apelanta creditoare D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE, să anuleze în tot hotărârea atacată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care va avea în vedere și aspectele invocate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta creditoare D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.1633/18.02.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata debitoare . P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CII Ș. N. cu sediul în București, .. 1A, ., . și în București, ., ., ., sector 5.
Anulează în tot hotărârea apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă..
Pronunțată în ședință publică azi, 11 iunie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. M. Ș. C.
N. C.
GREFIER
I. L. P.
Red. Jud. C.M.N.
Tehnored. I.N.
5 ex.
16.06.2015
.................
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic: D. G.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 466/2015. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








