Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 911/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 911/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 23300/3/2014/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1069/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR. 911/A
Ședința publică de la 02.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător C. G. I.
Grefier M. LACATUSU
********
Pe rol soluționarea apelului formulat de reclamanta reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, . sector 2, împotriva Sentinței civile nr. 2509/11.03.2015 pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care
Nefiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.223 alin.3) Noul Cod de procedură civilă, astfel cum s-a solicitat.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului constată:
Pe rolul instanței a fost înregistrata sub nr._ cererea formulata de Directia Generala a Finbantelor Publice a Municipiului Bucuresti in reprezentarea Administratiei Finanțelor Publice Sector 4 prin care a solicitat obligarea pârâtului M. G., administratorul debitorului . SRL, la suportarea pasivului societatii debitoare.
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă, prin sentința civilă 2509/11.03.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva pârâtului M. G., având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că potrivit art.138 din Legea nr.85/2006, in cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului / lichidatorului judiciar sau, daca administratorul / lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență si/sau a hotarat ca nu este cazul sa introduca actiunea prevazuta de alin. (1), la cererea presedintelui comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, la cererea unui creditor desemnat de adunarea creditorilor sau la cererea creditorului care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor inscrise la masa credala, judecătorului-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;
g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.
Raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.
Insa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.
Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acestia le au față de debitor.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
In ceea ce priveste fapta prevazuta de dispozitiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006,simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozitiilor legale mentionate,ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de asociati care au dus la insolventa societatii.
Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitatile dispuse de asociati, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rând faptul ca acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
Potrivit art. 27 din legea nr., 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Nu exista legatura de cauzalitate intre fapta paratului de a nu formula cererea in termenul prevazut de art. 27 din lege si starea de insolventa, intrucat, astfel cum rezulta din dispozitiile mentionate, starea de insolventei este anterioara faptei.
Fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE.
În opinia apelantei, pârâtul a săvârșit fapta prevăzută la art. 138 alin. 1 lit. d întrucât, ca și reprezentant al societății debitoare nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile art. 1 alin.1 și art. 5 coroborat cu art. 73 alin.1 lit.c și art. 73 alin.2 din Legea nr. 82/1991; pârâtul nu a solicitat declanșarea procedurii de reorganizare judiciară a societății; prejudiciul este cert și a fost cauzat de pârât prin conducerea defectuoasă a societății, s-a stabilit cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
Sub aspectul culpei a arătat, în privința izvorului răspunderii civile, că aceasta are atât sorginte delictuală cât și contractuală, că primează calitatea de mandatar a reprezentanților societății; art. 11 din Legea nr. 82/1991 prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute de art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective; administratorul având de îndeplinit un contract tacit de mandat în temeiul art. 72 din Legea nr. 31/1990 are și o răspundere contractuală față de terții păgubiți de societatea pe care o reprezintă.
A susținut că legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită culpabilă a administratorului, constă în reaua voință și în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia; dezinteres față de respectarea obligațiilor legale de plată a impozitelor.
A menționat că la dosarul cauzei nu au fost depuse documentele contabile ale societății aspect care rezultă din rapoartele de activitate ale administratorului judiciar, rapoarte prin care învederează faptul că deși a făcut numeroase demersuri în vederea intrării în posesia acestor documente administratorul nu a răspuns solicitărilor.
Conchizând, a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii și obligarea pârâtului la plata pasivului neacoperit respectiv a obligațiilor debitoarei.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 C.proc.civ., Legea nr. 85/2006.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.223 alin.3 C.proc.civ.
Intimatul pârât, deși legal citat nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția cu privire la cererea de apel.
Analizând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
Potrivit art. 10 alin.1 C.proc.civ. teza finală, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială; pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Curtea reține că prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolvență.
În aceste condiții Tribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006, acțiunea în răspundere civilă delictuală întemeiată pe acest text de lege având un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale a societății cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de legiuitor.
În privința omisiunii ilicite constând în neținerea unei contabilități în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d) teza III), ipoteză susținută de apelanta reclamantă, Curtea reține că aceasta nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea ilicită imputată ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Reclamantul se limitează la afirmații fără suport probatoriu și la prezumții nejustificate, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi relația de cauzalitate între neținerea contabilității societății și starea de insolvență a acesteia. Astfel cum a reținut și Tribunalul, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea, ar fi ascuns/distrus contabilitatea ori ar fi ținut o contabilitate fictivă la societatea la care îndeplineau funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege.
Astfel, dispoziția legală arată că răspunderea patrimonială a persoanelor enumerate se antrenează dacă acestea, prin faptele descrise de ele au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea stării de insolvență reiterând principiul de bază potrivit căruia nici o răspundere nu poate fi angajată în lipsa identificării tuturor elementelor răspunderii civile în mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Descrierea generică a faptei prin reiterarea conținutului textului de lege care reglementează această răspundere în motivarea cererii de chemare în judecată și în cererea de recurs, dublată de lipsa dovezilor care să permită instanței de fond individualizarea faptelor și conținutul lor obiectiv nu acoperă cerința procesuală impusă reclamantului de a-și proba susținerile, iar în aceste condiții acțiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.
Pentru acestea considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 480 N.CP.C., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de către reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, . sector 2, împotriva Sentinței civile nr. 2509/11.03.2015 pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. G. cu domiciliul în sector 4, București, ., ., .> Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 2.06.2015
Președinte, M. P. | Judecător, C. G. I. | |
Grefier, M. L. |
.
Red. M.P.
Dact.M.P./A.A.
Ex.4/09.06.2015
.>
Judecător sindic: G. C.
Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a - dosar nr._
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 466/2015. Curtea de... → |
|---|
