Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 191/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 191/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 32888/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2835/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
…..
DECIZIA CIVILĂ Nr.191A
Ședința publică de la data de 11 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. C.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - M. I.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva Sentinței civile nr.7906/03.10.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. F..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul F. C. personal, lipsind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea acordă apelantei cuvântul pe cereri prealabile și pe probe.
Intimatul F. C. personal, legitimat cu actele de identitate menționate în caietul grefierului de ședință, arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatului cuvântul pe cererea de apel.
Intimatul F. C. personal, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală. În combaterea apelului, arată că, în mod corect a reținut Tribunalul București că cererea formulată de reclamantă nu a fost dovedită prin probele depuse la dosar și că acuzele aduse pârâtului sunt doar simple afirmații. Mai arată cu privire la situația de fapt că timp de 10 ani Direcția Generală nu a trimis nicio notificare deși situațiile financiare au fost trimise trimestrial. În concluzie, solicită respingerea apelului ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă, la data de 12.03.2014, sub nr._ creditorul D.G.R.F.P. București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice a solicitat atragerea răspunderii personale a pârâtului C. F..
În motivarea acțiunii, s-a arătat, în esență, că pârâtul a dispus, în interes personal, continuarea unei activități nerentabile, în dauna creditorilor.
În drept, au fost invocate prevederile art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin Sentința civilă nr.7906/03.10.2014 pronunțată în dosarul nr._/3/ 2013/a1 Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei și prejudiciu; fapta ilicita să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoană juridică, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a-g ale art.138 din lege.
Independent de cuantumul prejudiciului, s-a mai adăugat, răspunderea fiecăruia dintre conducătorii debitoarei sau persoanele prevăzute la alin.1 se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovăție pentru fapta proprie sau fapta comună.
Datorita modului în care legiuitorul a întrebuințat verbele în textul legii („au dispus”, „în interes personal”, „au făcut”, „au deturnat sau au ascuns”) s-a decis, prin interpretarea acestora, că vinovăția trebuie să îmbrace forma intenției, aceasta nefiind prezumată și trebuind a fi dovedită.
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.138 lit. c din Legea nr. 85/2006, fără să facă dovada săvârșirii de către pârât a faptelor respective.
Se mai arată că potrivit art.138 din Legea nr.85/2006 „judecătorul - sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte: … c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți”.
În conformitate cu prevederile art.1169 cod civil și cu principiul general de drept – actori incumbit probation – s-a indicat că reclamanta trebuia să dovedească existența cumulativă a elementelor generale și speciale ale răspunderii patrimoniale.
Din conținutul cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul tribunalul a reținut că reclamanta se rezumă, în general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art.138 din Legea nr.85/2006 fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții.
Reclamanta nu numai că nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic, dar nici nu arată care este legătura de cauzalitate dintre încălcarea unor norme dintr-o lege specială și starea de insolvență a debitoarei.
Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt două dintre condițiile necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unor persoane în temeiul art.138.
Instanța trebuie să rețină că insolvența a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanelor împotriva cărora este exercitată acțiunea în răspundere civilă.
Raportul cauzal trebuie să existe între vreuna dintre faptele prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 și starea de insolvență a debitorului, în sensul că prin săvârșirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns în imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulata, așa cum s-a menționat mai sus, nu a rezultat care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi săvârșite de către pârât și starea de insolvență a debitoarei.
Or, s-a apreciat că în speța, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare la continuarea activității în interes personal, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.138 lit. c) din lege.
O condiție esențiala pentru angajarea răspunderii pentru fapta prevăzuta de art.138 lit. c) din lege, o reprezintă dovada „interesului personal”, în cauza nefiind făcută proba. Se subliniază că simpla continuare a unei activități nerentabile, care duce vădit la insolvență nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii dacă nu este făcută și dovada interesului personal.
A mai arătat judecătorul sindic că acuzele aduse pârâtului constând în management defectuos și dezinteres nu sunt fapte sancționate de art. 138 din lege. Jurisprudența nu a validat astfel de cereri care au invocat drept temeiuri de fapt managementul defectuos; continuarea abuzivă a unei exploatări deficitare; urmărirea încasărilor propriilor creanțe; neplata creanțelor bugetare; nedepunerea rapoartelor de administrare financiară; neînregistrarea în contabilitate a datoriilor față de buget.
În consecință, cererea a apărut ca a fi neîntemeiată și a fost respinsă în consecință.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 13 noiembrie 2014, a declarat apel creditoarea, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, la data de 28 noiembrie 2014.
Prin cererea de apel creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1, solicită modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului, în sensul obligării acestuia să suporte în întregime datoriile societății debitoare, așa cum acestea au fost stabilite în tabelul definitiv consolidat al creanțelor.
În motivare plecând de la prevederile art.27 din Legea nr.85/2006 se apreciază că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor legii nr.85/2006 nu numai în situația de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Susține apelanta că în această situație formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile legii nr.85/2006 nu este o opțiune ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar prevederile art.138 lit. c apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din lege.
Se mai adaugă că acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune cât și într-o omisiune.
Se apreciază că în cauză este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a pârâtului, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitatea a societății și prejudiciul cauzat creditorilor.
Față de aspectele învederate, constatând că societatea debitoare a ajuns în încetarea de plăți datorită conduitei culpabile a administratorului, se solicită admiterea căii de atac.
În drept au fost invocate dispozițiile art.138 lit. c din Legea nr.85/2006 coroborate cu cele ale Legii nr.31/1990, republicată, și OG nr.92/2003.
Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La data de 18 decembrie 2014, prin serviciul Registratură, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimatul – pârât prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apărare intimatul arată că datorită renumelui său mai multe persoane au dorit să se asocieze cu el în vederea înființării unor societăți comerciale, înțelegerea cu aceștia fiind în sensul ca respectivele persoane să se ocupe îndeaproape de administrarea firmelor. Ca atare administrarea societăților era realizată de respectivele persoane și nu de către intimat, chiar dacă acesta apare în unele societăți ca și administrator.
Referitor la dispozițiile legale invocate de apelant, art.138 lit. c din legea nr.85/ 2006, se arată că intimatul nu a avut și nici nu are un interes în continuarea activității societății, că nu au existat bunuri în patrimoniul societății care să justifice continuarea activității, și că nu există nici un alt interes în ceea ce îl privește pe intimat pentru continuarea activității.
Întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.205 C.pr.civ..
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476 N.C.pr.civ., Curtea, constată următoarele:
După cum în mod corect a arătat și judecătorul sindic răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Apelanta - creditoare a afirmat că intimatul - pârât se face vinovat de fapta prevăzută de art.138 lit. c din legea nr.85/2006 invocând generic continuarea activității în interes personal de către acesta, precum și dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.138 lit. c din lege.
În privința susținerii potrivit căreia intimatul pârât avea obligația legală să solicite el însuși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 la apariția stării de insolvență, Curtea constată că răspunderea pârâtului nu se poate atrage pentru neformularea unei astfel de cereri, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
De asemenea, activitatea nerentabilă și managementul defectuos invocate de apelantă, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege, așa cum s-a reținut și de către prima instanță.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, ar fi trebuit dovedită nu numai săvârșirea faptelor reclamate, ci și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.
Aserțiunile apelantei, constând în prezumții simple, deduse din împrejurarea nedepunerii la dosar a documentelor contabile, nesusținute de nici o probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la susținerea apelantei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare. În relațiile cu terții însă, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de apelantă.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului pârât săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, cu observarea prevederilor art.480 alin.1 C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, cu sediul în București, sector 2, ., împotriva Sentinței civile nr.7906/03.10.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât C. F., cu domiciliul în București, sector 1, .-25, ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 Februarie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. C. A. P.
GREFIER
M. I.
Red. Jud. I.C./ Tehnored. I.C./M.I.
4 ex/
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător fond – M. Z.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 278/2015. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
