Obligaţia de a face. Decizia nr. 92/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 92/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 29761/3/2010*
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2799/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 92 R/2015
Ședința publică de la 4 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. D.
JUDECĂTOR I. G.
JUDECĂTOR A. P.
GREFIER M. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta . SRL prin administrator special F. D. împotriva sentinței civile nr. 8283/14.10.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. Q. FILIALA BUCUREȘTI SPRL lichidator al . SRL și . SA.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta prin administrator special reprezentat de avocat O. P. I. cu delegație la dosar și intimata . SA prin avocat P. E. cu delegație la dosar, lipsind administratorul judiciar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se învederează instanței că administratorul judiciar a depus la dosar un punct de vedere privind soluția pronunțată de Tribunalul București.
Curtea acordă părților cuvântul pe cereri prealabile și pe probe:
Apărătorii părților arată că nu au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta prin administrator special reprezentat de avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței pronunțată de Tribunalul București și modificând hotărârea să se dispună respingerea cererii ca neîntemeiată.
În susținerea cererii de recurs, apărătorul recurentei arată că recurenta mai avea de plată o sumă ce reprezintă 4 % din valoarea contractului de leasing, apreciază că prin admiterea acestei cereri intimata este privilegiată față de ceilalți creditori aceasta recuperând atât bunul cât și 96 % din creanță, consideră că este vorba de îmbogățire fără just temei.
În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată. Depune note scrise.
Intimata . SA prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Constată că, sentința civilă nr. 8283/14.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ , cu prilejul rejudecării, s-a admis cererea formulată de creditorul . IFN SA (fostă AFIN LEASING IFN SA) și a fost obligată debitoarea . SRL să predea bunul I. DAILY 50C15, . ZCFC50A_, ._, număr de înmatriculare_, ce a făcut obiectul contractului de leasing financiar nr.100816AP46.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că, potrivit O.G.nr._, contractul de leasing financiar constituie titlu executoriu pentru finanțatorul-creditor, în baza căruia acesta poate declanșa urmărirea silită împotriva utilizatorului-debitor în vederea predării silite a bunurilor reclamate. Pe de altă parte, faptul că față de debitoarea . SRL s-a deschis procedura insolvenței, nu constituie un obstacol pentru demersurile legale ale creditorului de reposedare a bunului predat în leasing, deoarece efectul suspensiv al procedurii insolvenței deschise împotriva debitorului, prevăzut de art. 36 din Legea nr.85/2006, privește strict acțiunile și executările având ca obiect realizarea unor creanțe bănești asupra debitorului, și nu executările de drept comun având ca obiect predările silite de bunuri.
Împotriva acestei sentințe, . SRL prin administrator special F. D. a promovat recurs, solicitând modificarea soluției în sensul respingerii cererii.
În motivare, recurenta a arătat că valoarea creanței creditoarei reprezintă mai puțin de 4% din valoarea contractului de leasing și a bunului a cărui restituire se solicită, iar, prin recuperarea unui bun de o valoare mult mai mare, fără punerea în întârziere prealabilă creditoarea ar obține o îmbogățire în detrimentul averii debitoarei și a celorlalți creditori.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7-9 și 3041 C.p.civ.
Prin întâmpinarea depusă la data de 12.12.2014, intimata . SA a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Cu prioritate, Curtea constată că argumentele invocate de recurentă se circumscriu exclusiv motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C.p.civ. în condițiile aplicării în cauză și a dispozițiilor art. 3041 C.p.civ., prevederile art. 304 pct. 7-8 neregăsindu-se în cauză deoarece hotărârea atacată cuprinde motivele care au fundamentat soluția judecătorului sindic, fără a se produce o interpretare greșită a actului dedus judecății.
În ceea ce privește situația juridică a bunului solicitat a fi restituit, Curtea constată că acesta a format obiectul contractului de leasing nr. 10081AP46 semnat de părți. Potrivit art. 13(1) din OG nr. 51/1997, dreptul de proprietate al finanțatorului este opozabil judecătorului sindic în cazul declanșării procedurii insolvenței.
Acest contract de leasing nu s-a finalizat prin valorificarea opțiunii de cumpărare de către debitoarea – utilizator, finanțatorul notificând rezilierea pentru neplata ratelor în temeiul art. 8.2 din contract și art. 15 din OG nr. 51/1997, fără efecte însă asupra plăților anterior efectuate de utilizator în temeiul contractului. Măsura nu a fost contestată judiciar de către debitoare, recurenta neprezentând o hotărâre judecătorească care să lipsească de efecte notificarea de reziliere, condiții în care debitoarea avea obligația restituirii bunului către finanțatorul – proprietar. În acest scop, creditoarea a beneficiat și de caracterul de titlu executoriu conferit contractului de leasing prin art. 8 din OG nr. 51/1997, iar debitoarea și ceilalți creditori nu puteau invoca drepturi proprii privind valorificarea acestui bun în procedura insolvenței.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază nefondat recursul și, conform art. 312(1) C.p.civ., îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta . SRL prin administrator special F. D. împotriva sentinței civile nr. 8283/14.10.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații S. Q. FILIALA BUCUREȘTI SPRL lichidator al . SRL și . SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. D. I. G. A. P.
GREFIER,
M. I.
Red. /Dact. – VD / Ex.: 2
Judecător fond: C. C.
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
| ← Contestaţie. Decizia nr. 1009/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 278/2015. Curtea de... → |
|---|








