Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 769/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 769/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 38445/3/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr intern 670/2015)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 769
Ședința publică de la 12 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. I.
Judecător M. P.
Grefier E.-R. L.
*************
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 331/31.01.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât D. M. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că nu s-a formulat întâmpinare și că s-a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea art.223 alin.3 Cod procedură civilă astfel cum a fost solicitată.
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin serviciul registratură, la data de 08.09.2014, creditorul DGRFP București, Biroul Juridic C. nr.1, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice a depus la dosarul cauzei cerere privind atragerea răspunderii personale a pârâtului D. M. D. în temeiul art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, cerere ce a fost înregistrată ca dosar civil distinct sub nr._ .
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă prin sentința civilă nr. 331/13.01.2015 a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în privința săvârșirii faptei ilicite imputate pârâtului, reclamanta-creditoare nu a făcut proba principalei condiții de existență a acestei fapte, și anume că pârâtul, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății. Reclamanta nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de pârât în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acestuia de a-și procura foloase sub acoperirea societăți.
Fapta pârâtului de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârât în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos, care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitorului.
Instanța a mai reținut că reclamanta nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei. S-a avut în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită prevăzută de art.138 alin.1 lit.c) din lege și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a unei asemenea fapte nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea sa la suportarea pasivului societății.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, care consideră că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept (art. 488 pct. 8 Cod Procedura Civila), instanța de apel urmând a examina cauza sub toate aspectele, nefiind limitată la motivele de casare prevăzute la art. 488 Cod Procedură Civilă.
În motivarea apelului său, a arătat că în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c în sensul că reprezentantul societății debitoare avea obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plați.
În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006, în care se arată că „debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență” și „va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă”.
Rezulta că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În aceasta situație, formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Răspunderea persoanelor vizate de dispozițiile art. 138 din Lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului.
Astfel, în cauza de față este dovedită legătură de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a pârâtului D. M. D., constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor.
Față de cele învederate, constatând că societatea debitoare a ajuns în încetare de plați datorită conduitei culpabile a administratorului societății debitoare, apelanta a solicitat să se admită apelul așa cum a fost formulat, să se modifice sentința atacată și să se admită cererea formulată în temeiul art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, urmând să fie obligat intimatul pârât D. M. D. să suporte în întregime datoriile astfel cum au fost evidențiate în tabelul definitiv consolidat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466, 470 și următoarele Codul de Procedura Civila, art. 138 lit. c) din Legea 85/2006, Legea 31/1990, republicata.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În faza apelului nu au fost administrate alte mijloace de probă.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de către apelantă și față de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelul nu este fondat și în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC îl va respinge.
Se are în vedere că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății au contribuit la ajungerea societății debitoare in stare de insolvență.
Această formă de răspundere nu izvorăște din contractul de mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală, ci este o răspundere civilă delictuală, astfel că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale acesteia, și anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.
De asemenea, astfel cum a reținut și judecătorul sindic, din conținutul alin. 1 al art. 138, reiese că trebuie îndeplinită și cerința ca faptele prevăzute de acest text de lege să fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență.
Mai apreciază Curtea că pentru a se admite cererea de atragere a răspunderii a membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății este necesar ca persoana care formulează o asemenea cerere să dovedească săvârșirea de către aceștia a vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g, sarcina probei revenindu-i reclamantului, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi.
Având în vedere cele de mai sus și materialul probator administrat în cauză, Curtea apreciază că nu există elemente din care să reiasă săvârșirea de către intimat a faptelor care-i sunt imputate prin cererea de atragere a răspunderii, criticile formulate de către apelantă nefiind fondate.
Cât privește fapta de la art. 138 lit. c, reține Curtea că în cauză nu există elemente care să conducă la concluzia că prin continuarea activității intimatul ar fi urmărit satisfacerea unui interes personal și care ar fi fost acesta, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru a se putea reține existența faptei imputate, criticile formulate prin motivele de apel având doar caracter de generalități, fără a se indica elemente concrete de natură să conducă instanța la această concluzie.
De asemenea, din actele și lucrările dosarului reiese că nu este îndeplinită nici condiția existenței raportului de cauzalitate între neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85 și starea de insolvență a debitoarei, nefiind întrunite așadar elementele cumulative ale răspunderii civile delictuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 331/31.01.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât D. M. D., cu domiciliul în București, ., sector 1, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.05.2015.
Președinte, C. G. I. | Judecător, M. P. | |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. C.G.I.
Tehnoredactat: C.G.I.
4 ex./18.06.2015
Comunicat:: 2 ex./19.06.2015
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: C. C.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 71/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie. Hotărâre din 13-02-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
