Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 764/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 764/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 21664/3/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr intern 541/2015)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 764
Ședința publică de la 12 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. I.
Judecător M. P.
Grefier E.-R. L.
*************
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de reclamanta creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 131/07.01.2016, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimații pârâți M. I. C. și M. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că nu s-a formulat întâmpinare în cauză și că s-a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea invocă, din oficiu, ca motiv de apel de ordine publică inadmisibilitatea cererii întemeiate pe art.138 din Legea nr. 85/2006 prin raportare la data formulării acesteia și data închiderii procedurii și, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 07.04.2014 creditorul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sectorului 6 București a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților M. I. C. și M. A., în condițiile art. 138 lit. c si d din Legea 85/2006.
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, prin sentința civilă nr. 131/7.01.2015 a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că situațiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii administratorului sunt limitative, iar în speță nu sunt elemente care să poată fi încadrate în situațiile prevăzute de art. 138 lit. c) si d) din Legea 85/2006.
Cum angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere este o măsură lăsată la aprecierea judecătorului sindic, în cazul de față s-a apreciat ca nu se impune această măsură, cât timp nu s-a probat săvârșirea unei fapte din categoria celor enumerate in art. 138 lit. c și d din lege, astfel că instanța a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, prin care solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost precizată.
În motivarea apelului său, a arătat că instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă și că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii și solicită modificarea acesteia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă, coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.
Intimații nu ar formulat întâmpinare.
La termenul de judecată de astăzi Curtea, din oficiu a invocat ca motiv de apel de ordine publică inadmisibilitatea formulării cererii de atragere a răspunderii, față de data introducerii acesteia.
Analizând cererea de apel prin prisma motivelor invocate atât de apelantă cât și a celui de ordine publică invocat din oficiu, Curtea apreciază că acesta este fondat și îl va admite.
Se are în vedere că prin sentința civilă nr. 2498/05.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ 13 s-a dispus, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei Ibis Tour SRL, cu consecința radierii acesteia din registrul comerțului.
Se mai reține că, cererea reclamantei creditoare formulată împotriva pârâților având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006, care face obiectul prezentei cauze, a fost formulată la data de 04.04.2014 (data plic), deci ulterior închiderii procedurii insolvenței.
Deși Legea nr. 85/2006 nu conține prevederi exprese în acest sens, din întreaga reglementare a acestui act normativ și în special a Cap. IV – Răspunderea membrilor organelor de conducere, reiese că cererea de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere reglementată de art. 138 este o cerere aferentă procedurii insolvenței și care poate fi formulată atât timp cât societatea debitoare este supusă acestei proceduri, iar nu și după închiderea acesteia și radierea debitoarei, cum este cazul în speță.
Se are în vedere, în acest sens, că art. 138 conține prevederi referitoare la atribuții și obligații ale administratorului judiciar și ale lichidatorului, ceea ce presupune, implicit, faptul că societatea debitoare este supusă procedurii prevăzute de Legea nr. 85, câtă vreme, potrivit art. 136, prin închiderea procedurii administratorul judiciar / lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură.
La fel, art. 141 prevede posibilitatea ca odată cu formularea cererii de atragere a răspunderii, administratorul judiciar / lichidatorul sau, după caz, comitetul creditorilor, să ceară judecătorului sindic să instituie măsuri asiguratorii, fiind astfel din nou cât se poate de evident că legiuitorul privește această cerere ca fiind una aferentă procedurii insolvenței.
Mai departe, potrivit art. 142 alin. 2, „după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator”. Din interpretarea per a contrario a acestei dispoziții legale reiese că după închiderea procedurii se poate realiza doar operațiunea repartizării sumelor rezultate din executarea silită a hotărârii prin care s-a admis cererea de atragere a răspunderii, nu și formularea cererii.
Ca urmare, față de cele de mai sus, și în condițiile în care prima instanță a respins cererea de atragere a răspunderii întrucât a apreciat-o ca neîntemeiată, Curtea apreciază că motivul de apel de ordine publică este fondat, astfel că în temeiul 480 alin. 2 NCPC urmează a admite apelul și va schimba sentința în sensul că va respinge cererea de atragere a răspunderii ca inadmisibilă.
Cât privește criticile formulate de apelantă prin cererea de apel, Curtea apreciază de prisos analizarea lor, întrucât acestea vizează temeinicia cererii de atragere a răspunderii, or în cauză nu este întrunită situația premisă pentru efectuarea acestei analize, respectiv formularea cererii de atragere în cadrul procedurii insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de reclamanta creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 6 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 131/07.01.2016, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimații pârâți M. I. C. și M. A., ambii cu domiciliul în București, ..16, ., ..
Schimbă sentința apelată în sensul că:
Respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.05.2015.
Președinte, C. G. I. | Judecător, M. P. | |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. C.G.I.
Tehnoredactat: C.G.I.
5 ex./04.06.2015
Comunicat: 3 ex./05.06.2015
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: M. P.
| ← Acţiune în anulare. Decizia nr. 141/2015. Curtea de Apel... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








