Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 140/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 140/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 62866/3/2010/a4
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
(Număr intern 2322/2014)
Decizia civilă nr. 140/R/2015
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTEMIOARA B.
JUDECĂTORGEORGE B. F.
JUDECĂTORLILIANA C.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol este judecarea recursului formulat de recurenta creditoare F. T. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 4760 din 09.05.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ 10, în contradictoriu cu intimatele B. S.A., B. G. SOCIETE GENERALE S.A. G. NORD EST prin SUCURSALA DELFINUL, F. R., F. DE G. A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE M. ȘI MIJLOCII IFN S.A., I. T. DE MUNCĂ BUCUREȘTI, R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI TERMICE BUCUREȘTI, .., .., S.C. C. F. S.R.L., S.C. E. H. S.A., S.C. F.A.R.O. 13 S.R.L. prin administrator judiciar INTERCOM MANAGEMENT S.P.R.L., S.C. F. S.A., S.C. F. D. S.A., S.C. I. S.A., .., S.C. O. LINEEA S.R.L., S.C. P. S.A., S.C. P. S.A., .., S.C. R. T. S.R.L. și S.C. V. S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata debitoare F.A.R.O. 13 S.R.L. prin administrator judiciar INTERCOM MANAGEMENT S.P.R.L., prin avocat M. R., cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, prin compartimentul registratură, la data de 16.02.2015, intimata F.A.R.O. 13 S.R.L. prin administrator judiciar Intercom Management S.P.R.L., a depus la dosar precizări, într-un singur exemplar, iar la data de 23.02.2015, respectiv 24.02.2015, recurenta a depus la dosar note scrise.
Intimata F.A.R.O. 13 S.R.L. prin administrator judiciar Intercom Management S.P.R.L., prin avocat, arată că a luat cunoștință de conținutul notelor de ședință depuse la dosar de către recurentă. Totodată, arată că dorește să depună la dosar o . înscrisuri, care deja se află depuse în dosarul de fond, întrucât în notele sale scrise a făcut referire la acestea ca fiind anexa 1 și anexa 2. Învederează faptul că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata debitoare, prin reprezentant, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
I. P. Sentința civilă nr. 4760 din 09.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ 10, privind procedura insolvenței debitoarei F.A.R.O. 13 S.R.L., a fost confirmat planul de reorganizare propus de administratorul judiciar și modificat ulterior la data de 28.11.2013.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că forma modificată a planului a fost supusă votului creditorilor în adunarea din 18.12.2013, sens în care, în prealabil, s-a publicat un anunț în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr._/27.11.2013, fiind totodată efectuată convocarea adunării prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Din procesul-verbal al adunării creditorilor, reiese că au votat 3 categorii de creditori, respectiv cu creanțe garantate (art. 100 alin.3 lit.a din Legea nr. 85/2006), creanțe chirografare (stabilite conform art. 96 alin. 1 din lege) și ceilalți creditori chirografari (art. 100 alin.3 lit.c) din Legea nr. 85/2006).
Primele două categorii din cele trei au votat în favoarea planului. Potrivit art. 101 alin.1 lit.A din lege, judecătorul sindic va confirma planul dacă cel puțin jumătate plus una dintre categoriile de creanțe menționate în programul de plăți acceptă sau sunt socotite că acceptă planul, cu condiția ca minimum una din categoriile defavorizate să accepte planul.
Instanța a mai avut în vedere la confirmarea planului și faptul că a fost soluționată prin respingere contestația la hotărârea adunării creditorilor din 18.12.2013.
II. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea F. T. S.R.L.
În motivarea recursului, creditoarea a adus următoarele critici:
Judecătorul sindic a pronunțat hotărârea de confirmare a planului deși contestația împotriva hotărârii adunării creditorilor din 18.12.2013 nu era irevocabil soluționată. Această contestație a făcut obiectul dosarului nr._/3/2013, fiind respinsă în primă instanță.
În esență, recurenta critică nelegalitatea sentinței atacate în primul rând pentru că planul de reorganizare inițial ar fi fost depus tardiv, în sensul că trebuia depus până pe 23.09.2013, dar că s-a depus la 24.09.2013.
În privința propunerii planului de reorganizare modificat de către administratorul special, în condițiile în care planul inițial a fost tardiv depus, se susține că planul modificat a fost propus de o persoană care este decăzută din dreptul de a mai propune un plan, iar instanța nu a încuviințat ca administratorul special să depună un plan nou sau să fie coautor al celui modificat.
O altă critică vizează faptul că s-ar fi creat artificial categoria creditorilor chirografari (F. D. S.A., P. S.R.L. și F. S.R.L.), care nu îndeplinesc condiția legală de a fi indispensabili, cu atât mai mult cu cât debitoarea nu a declarat acești creditori în condițiile art. 96 alin.11 din Legea nr. 85/2006.
Se mai arată că judecătorul sindic nu a răspuns criticii potrivit căreia cuprinsul planului de reorganizare actual nu mai corespunde realității deoarece F. D. S.A. nu mai furnizează produse farmaceutice debitoarei.
Față de cererea de renunțare la judecată depusă de F. D. în data de 21.01.2014, recurenta susține că renunțarea nu poate fi primită întrucât nu a fost pusă în discuția părților și nu a fost aprobată de ceilalți creditori și de debitor față de art. 246 alin.4 Cod procedură civilă; F. D. S.A. deținea funcția de președinte al Comitetului creditorilor debitoarei F.A.R.O. 13 S.R.L. și retragerea sa ar impieta exercitarea atribuțiilor legale de către Comitetul creditorilor; recurenta nu este de acord cu cererea de renunțare la judecată formulată de F. D. S.A. întrucât nu duce la renunțarea la însuși dreptul de a pretinde suma de 462.654,10 lei – penalități înscrise în tabelul definitiv.
III. Intimata F.A.R.O. 13 S.R.L., prin administrator judiciar Intercom Management S.P.R.L. București, a depus precizări, răspunzând solicitărilor Curții dispuse prin încheierea de la 27.01.2015 și a atașat înscrisuri în copie.
IV. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
1. Recurenta a invocat aceleași motive de nelegalitate și prin recursul declarat împotriva sentinței de respingere a contestației la adunarea creditorilor din 18.12.2013, când a fost votat planul de reorganizare modificat. Contestația creditoarei F. T. S.R.L. a rămas irevocabil respinsă prin Decizia civilă nr. 139/R/24.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._/3/2013. În cuprinsul acestei decizii a fost analizată legalitatea adunării creditorilor de acceptare a planului de reorganizare și au fost înlăturate criticile recurentei.
Cu privire la criticile de nelegalitate formulate și împotriva sentinței de confirmare a planului de reorganizare, în decizia de mai sus, s-au reținut următoarele:
„Planul de reorganizare inițial” a fost depus la instanță la data de 23.09.2013 și nu în 24.09.2013 cum susține recurenta. Practic, din înscrisul aflat la fila 56 dosar fond rezultă că, în 23.09.2013 s-a transmis instanței „plan de reorganizare ..o. 13 srl”. Acest înscris datează din 23.09.2013 „19:38:48 + 0300”.
Față de prevederile art. 86 Cod procedură civilă 1865, comunicarea înscrisurilor este posibilă și prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Transmiterea planului de reorganizare inițial prin e-mail este legală față de art. 86 Cod procedură civilă 1865, e-mail-ul fiind unul dintre mijloacele ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.
Probele relevă că administratorul special nu a contestat starea de insolvență a debitoarei, nefiind decăzut din dreptul de a propune planul de reorganizare. Altfel, planul de reorganizare modificat a fost propus de administratorul judiciar și administratorul special și oricum, față de propunerea administratorului judiciar, planul este legal.
În privința creditorilor chirografari, cât timp art. 96 alin.1 din Legea nr. 85/2006 prevede posibilitatea desemnării acestei categorii de creanțe și pentru care lista trebuie confirmată de administratorul judiciar, instanța de fond a reținut în mod corect că lista acestor creanțe a fost confirmată prin menționarea acestor creanțe în planul de reorganizare de către administratorul judiciar, nefiind probată afirmația recurentei că ar fi creată artificial categoria creditorilor chirografari prevăzută la art. 100 alin.3 lit.d) din Legea nr. 85/2006. Din prevederile legale precitate nu rezultă că debitoarea trebuia să declare care sunt creditorii esențiali din art. 49 alin.1 din Legea nr. 85/2006, rezultând modalitatea desfășurării activității de către debitor în perioada de observație.
În privința creditoarei F. D. S.A., renunțarea la judecată vizează faptul că debitoarea i-a achitat integral debitul. De altfel, cum reține și instanța de fond, tabelul definitiv de creanțe a fost modificat corespunzător. La data votării planului, respectiv 18.12.2013, debitoarea achitase către F. D. S.A. debitul integral, astfel că acest creditor nu a mai votat respectivul plan nemaiavând interes. Așadar, cererea de renunțare la judecată formulată de F. D. S.A. nu putea fi luată în considerare decât la data la care s-a formulat această cerere, respectiv 24.01.2014 dar, la data formulării trebuia primită, nefiind probate susținerile recurentei pentru care nu ar fi trebuit primită cererea, nefiind vătămați ceilalți creditori.
2. Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. 1864 și art. 166 C.pr.civ. 1865) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin.2 C.civ. 1864).
Efectul pozitiv al autorității lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției (mijloc de probă) vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.2 C.civ. 1864, în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate pretinde, în al doilea proces, stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, ci poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
3. Ca manifestare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 139/R/24.02.2015, criticile de nelegalitate reluate de recurentă în prezentul dosar vor primi aceeași soluție de respingere. În ceea ce privește posibilitatea de realizare a planului, recurenta nu a demonstrat cu probe certe în ce măsură situația actuală (concretizată prin aceea că F. D. S.A. nu mai furnizează produse farmaceutice debitoarei) ar afecta viabilitatea planului.
În temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ. 1865,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta creditoare F. T. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 4760/09.05.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ 10, privind procedura insolvenței debitoarei F.A.R.O. 13 S.R.L., prin administrator judiciar INTERCOM MANAGEMENT S.P.R.L.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Jud. Dr. M. B. G. B. F. L. C.
GREFIER,
F. D.
Red. jud.G.B.F. / 2 ex.
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic – Z. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 902/2015. Curtea de... → |
|---|








