Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1117/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1117/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 2214/93/2013/a1

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1117/A/2015

Ședința publică din data de 25.06.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. G.

JUDECĂTOR: M. M.

GREFIER: S. I. S.

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, împotriva sentinței civile nr. 426 din 10.02.2015, pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. (fostă D.) D. A..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea constată că atât apelanta-reclamantă, prin cererea de apel, cât și intimata-pârâtă, prin întâmpinare, au solicitat judecata cauzei în lipsă.

Constată, de asemenea, că prin cererea de apel nu au fost solicitate probe noi în apel, iar intimata-pârâtă, deși a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, nu a atașat cererii sale aceste documente, în conformitate cu dispozițiile art. 194 lit. e) N.C.pr.civ., motiv pentru care constată cercetarea judecătorească încheiată și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 19 septembrie 2014 reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ifov a solicitat suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare . de către administratorul acesteia P. D. A. (fosta D.), în conformitate cu dispozițiile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

Prin sentința civilă nr.426/10.02.2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Ilfov a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins cererea reclamantei creditoare ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.

S-a evidențiat că în ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)-g) ale art.138 din lege.

Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

În opinia judecătorului sindic, fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă creditoarea nu a făcut vreo dovadă în acest sens; aceeași este situația și în ceea ce privește cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege, care se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe; în orice caz, fiind o faptă ulterioară deschiderii procedurii, nedepunerea documentelor la dosar nu mai avea cum să cauzeze starea de insolvență a debitorului.

Pe de altă parte, în ceea ce privește obligația pârâtei de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâta nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamanta nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.

Consideră judecătorul că reclamanta nu a vizat probarea în sine a faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit.d, invocată a fi fost săvârșită de către pârâtă, în una dintre alternativele referitoare la neținerea contabilității în condițiile legii, determinarea dispariției unor documente contabile sau ținerea unei contabilități fictive, ci a avut în vedere doar o eventuală consecință posibilă a faptei respective și anume, nedepunerea documentelor contabile la organele fiscale teritoriale sau în procedura insolvenței. Or, nedepunerea documentelor respective poate avea, evident, multe alte cauze decât fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.d și nu echivalează în mod obligatoriu cu fapta respectivă, în acest context legiuitorul neprevăzând nici o prezumție referitor la o eventuală legătură dintre acestea. De altfel, atât Legea nr.82/1991 cât și Legea nr.85/2006 leagă alte consecințe juridice de nedepunerea documentelor contabile, în ambele ipoteze menționate, iar ca faptă în sine, nedepunerea documentelor contabile nu este cuprinsă în enumerarea limitativă a categoriilor de fapte cuprinsă în art.138 alin.1 în raport cu care se poate avea în vedere atragerea răspunderii patrimoniale. Mai mult nu trebuie uitat nici faptul că părâta a avut calitatea de administrator în societatea falită pentru perioada 20.04.2006 – 20.04.2010, după această dată încetând atât calitatea sa, cât și obligațiile ce îi incumbau.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apelDIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV prin care a solicitat modificarea sentinței și admiterea cererii.

În motivarea apelului s-a reclamat incidența art.138 lit.d, evidențiind că debitoarea nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute la art.28 din legea insolvenței. În opinia apelantei, nedepunerea documentelor financiar contabile a pus lichidatorul în imposibilitatea de a verifica modalitatea de înregistrare a evidențelor contabile, legalitatea acestora, înstrăinarea bunurilor, cauzele concrete care au dus la apariția stării de insolvență și a persoanelor ce se fac răspunzătoare de aducerea societății în încetare de plăți. Sunt invocate de apelantă dispozițiile art.9 alin.1 din Legea nr.82/1991.

În esență, se arată că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului este o răspundere civilă delictuală specială. Se arată că prin activități ce duc în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere. Apelanta expune intenția legiuitorului prin faptele enumerate de art.138 și evidențiază scopul reglementării acestor dispoziții.

Cu referire la art.138 lit.c se arată că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând datorii cu mult înainte de data deschiderii procedurii. Sunt citate dispozițiile art.27 din Legea nr.85/2006 și se arată că formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile acestei legi nu este o opțiune, ci o obligație.

Este arătat conținutul dispozițiilor art.72 din Legea nr.31/1990, art.374 Cod comercial.

În opinia apelantei este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul creat, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și condiții de legalitate a societății.

În drept au fost invocate dispozițiile art.466 și art.480 alin.2 și 3 din Codul de procedură civilă, Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990.

La data de 21.05.2015 a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimata pârâtă P. D. A. prin care s-a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și nefondat. Intimata a expus situația de fapt care a determinat insolvența societății debitoare și a subliniat că s-a retras din societate și i-a încetat mandatul de administrator în data de 20.04.2010, dată până la care și-a îndeplinit obligațiile ce îi incumbau.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea apreciază nefondat apelul pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește fondul cererii, Curtea evidențiază că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale. Aceste împrejurări de drept au fost constatate în mod temeinic și legal de către judecătorul fondului.

Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Apelanta a susținut prin cererea inițială aplicarea dispozițiilor art. 138 lit.d din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Cu referire la incidența art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, Curtea arată că potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Apelanta a afirmat că intimata-pârâtă se face vinovată de fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, prin faptul că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale.

În aceste condiții, cădea în sarcina apelantei reclamante obligația de a identifica nemijlocit faptele omisive ale intimatei pârâte ce se circumscriu ipotezei legale evocate.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimata-pârâtă a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.

Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între presupusa faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.

Simplele aserțiuni ale apelantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 249 Cod procedură civilă, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei pârâte săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.d din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.480 C.proc.civ., va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 426 din 10.02.2015, pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. (fostă D.) D. A., CNP_, cu domiciliul ales pentru corespondență la S.C.P.A. „A., D. și Asociații" cu sediul în București, .. 4, sector 5, persoana desemnată în primirea corespondenței M. P., O. P., D. R., A. T., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. M. G. M. M.

GREFIER,

S. I. S.

Red. AMG/4ex./2015

Jud. Fond P. V. B.

Tribunalul Ilfov Secția Civilă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1117/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI