Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 339/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 339/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 419/93/2012/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 837/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 339/2015
Ședința publică de la 13 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A.
Judecător M. H.
Judecător A. M. S. U.
Grefier L. V. V.
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul pârât T. N. M. și recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, împotriva sentinței civile nr. 279/30.01.2015, pronunțate de Tribunalul Ilfov Secția Civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea invocă excepția tardivității declarării recursului de către pârât și, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. 2 Cod Procedură civilă, excepția inadmisibilității acțiunii, ca motiv de ordine publică.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ilfov Secția Civilă la data de 06.10.2014, reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, a solicitat obligarea pârâtului T. N. M. la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei ..
Prin sentința civilă nr. 279/30.01.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov Secția Civilă în dosarul nr._, au fost respinse ca neîntemeiate excepția inadmisibilității cererii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. A fost admisă în parte cererea de atragere a răspunderii materiale a pârâtului T. M., în limita sumelor de 165 lei și 26.309 lei. A fost obligat pârâtul la plata sumelor anterior arătate în contul creditorului reclamant. A fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității cererii efectuate după închiderea procedurii, instanța a respins-o față de împrejurarea că Legea nr. 85/2006 nu distinge în funcție de momentul la care aceasta poate fi efectuată, respectiv în cadrul procedurii sau după închiderea procedurii insolvenței.
Legat de posibilitatea efectuării acesteia în timpul procedurii, aceasta este doar o posibilitate pe care legiuitorul o oferă participanților la procedură, și nicidecum o obligație.
Mai mult, luând situația ipotetică în care nu s-ar fi închis procedura, instanța ar fi fost lipsită de argumentul final din care rezultă că se impune atragerea răspunderii dat fiind faptul că dovada nonidentificării sumelor puse în sarcina pârâtului se face inclusiv cu hotărârea de închidere din care rezultă, cu autoritate de lucru judecat, că lichidatorul nu a identificat bunuri în patrimoniul debitorului, acesta fiind finalmente remunerat din fondul prevăzut la art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, s-a constatat că nu există dovada constituirii unui comitet al creditorilor. Un motiv poate fi și cel legat de imposibilitatea obiectivă legată de existența doar a doi creditori, respectiv creditorul reclamant și ITM Ilfov. Or, în lipsa unui al treilea creditor, comitetul nu putea fi legal constituit.
Având în vedere că reclamantul are o creanță însemnată de 302.361 lei, iar societatea figura la data întocmirii ultimei situații financiare, respectiv bilanțul și balanța din luna iunie 2010, cu un sold de 165 lei în contul 5121”conturi la bănci în lei”, respectiv cu un sold de 26.309 lei în contul „casa în lei”, instanța a admis în parte cererea de atragere a răspunderii în limita acestor sume.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, și pârâtul T. N. M., cauza fiind înregistrată sub nr._ (837/2015) pe rolul Curții de Apel București Secția a V-a Civilă.
DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, critică sentința pentru următoarele motive:
Instanța de fond a procedat la soluționarea cererii formulate de apelantă cu interpretarea greșită a legii. Astfel, prin continuarea unei activități ineficiente, reprezentanții debitoarei au încălcat dispozițiile art. 27 din Legea nr. 85/2006, care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În această situație, formularea cererii prevăzute de art. 27 nu este o opțiune a debitorului, ci o obligație pe care administratorul nu o poate încălca în acest context, dispozițiile art. 138 lit. c reprezintă o sancțiune care trebuie aplicată administratorului care a încălcat dispoziții imperative ale legii, care impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolvență, cu mențiunea că interesul acestora este prezumat datorită faptului că mandatul în baza căruia au condus societatea comercială este unul comercial, prezumat a fi oneros (art. 72 din Legea 31/1990 rep.).
Fapta administratorului debitoarei de a nu depune documentele contabile cu ocazia lichidării evidențiază prin ea însăși că acesta a acționat contrar dispozițiilor legii, nu a permis verificarea situației fondurilor bănești și ale bunurilor societății astfel încât imposibilitatea constatării exacte a situației patrimoniale a debitoarei sub aspectul activului și pasivului, în evoluția cronologică pe toată durata societății, este cauzată de conduita pârâtului, care a prevăzut consecințele atitudinii lui și chiar dacă nu le-a urmărit, le-a acceptat, consecința fiind aducerea în stare de faliment a societății și fraudarea creditorilor prin neputința de a-și recupera creanțele din activul patrimonial al societății falite.
De asemenea, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum și a dobânzilor și penalizărilor de întârziere aferente constituind cu siguranță unul din motivele pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plăți.
Apelanta arată că sunt întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv există un prejudiciu, există o faptă ilicită, o legătură de cauzalitate între cele două și există de asemenea și prezumția de culpă a asociaților.
În ceea ce privește existența unei fapte ilicite, administratorul unei societăți este obligat să solicite el însuși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006, nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar și în situația în care această stare este iminentă.
Fapta ilicită a asociatului și administratorului societății constă în exercitarea unui management defectuos, în sensul că a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea debitoare în starea de insolvență, iar dovada acesteia rezultă implicit din simpla ajungere a debitorului în incapacitate de plată.
Cu privire la prejudiciul cauzat creditorilor, acesta derivă din starea de insolvență a debitorului și constă în imposibilitatea recuperării integrale, în condiții normale și la scadență a datoriilor, astfel cum rezultă din tabelul obligațiilor debitoarei.
Legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală cât și în condiții de legalitate a societății.
Sub aspectul culpei, se arată că primează în acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților societății iar pe tot parcursul desfășurării procedurii de faliment și în cursul judecării cererii intimatul nu a făcut în niciun fel dovada existenței unor cauze care să-l absolve de aceste obligații contractuale, rezultând în mod evident existența culpei.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres față de prevederile legale ce guvernează și reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale, este falimentul acelei societăți comerciale.
Urmare a activității desfășurate de administratorii societății, societatea a intrat în încetare de plați și pe cale de consecință în faliment, apelanta fiind prejudiciată prin neplata impozitelor și taxelor, dobânzilor și penalităților aferente acestora.
În drept, se invocă prevederile art. 466 și urm. din noul Cod de Procedură Civilă, Legea nr. 85/2006.
Pârâtul T. N. M., în motivele de apel, critică modul de soluționare de către instanța de fond a excepțiilor invocate, în sensul că au fost interpretate în mod greșit prevederile legale.
Prin sentința comercială nr. 2405/17.09.2013, Tribunalul Ilfov a dispus în dosarul civil nr._ 12 închiderea procedurii insolvenței debitoarei în temeiul art. 131 din Legea insolvenței, precum și radierea societății din Registrul Comerțului.
Cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fost formulată de către reclamantă după închiderea procedurii, respectiv la data de 09.10.2014.
Astfel că, în raport de dispozițiile art. 138 alin. 1 și 3, art. 140, art. 142 din Legea insolvenței, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale nu poate fi formulată decât până la închiderea procedurii, ulterior acestui moment fiind posibilă doar executarea silită a hotărârii pronunțate în temeiul art. 138 din lege.
Cea de-a doua critică adusă sentinței civile apelate este aceea că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât s-a considerat că sumele evidențiate (26.300 lei în casă și respectiv 165 lei în cont) în bilanțul contabil aferent lunii iunie 2010 și neidentificate de practicianul în insolvență conduc automat la îndeplinirea tuturor condițiilor de atragere a răspunderii administratorului, fără a se motiva această concluzie.
Apelantul arată că, în perioada iunie (data ultimului bilanț luat în considerare de instanță) și octombrie 2010 (data încetării efective a activității), societatea a achitat în total suma de 45.045 lei către angajații săi cu titlu de drepturi salariale, ceea ce demonstrează că sumele de 26.309 Iei în casă și respectiv 165 lei în cont nu au fost însușite de administratorul societății, apelantul pârât prezentând pe larg și motivele de drept pentru care cererea se impune a fi respinsă.
În susținere au fost depuse înscrisuri.
La termenul de judecată din 13.05.2015, Curtea a calificat cele două căi de atac declarate de părți ca fiind recurs, conform art. 12 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în forma anterioară modificărilor aduse prin art. 59 din Legea nr. 76/2012, formă aplicabilă având în vedere data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, respectiv 16.02.2012.
În consecință, din oficiu, Curtea a invocat excepția tardivității declarării recursului de către recurentul pârât, precum și, potrivit art. 306 alin. 2 C.p.civ., ca motiv de ordine publică, excepția inadmisibilității acțiunii.
Analizând actele dosarului și sentința atacată sub aspectul excepțiilor invocate, conform art. 137 alin. 1 C.p.civ., Curtea constată că acestea sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Sentința civilă nr. 279/30.01.2015, atacată în prezenta cauză, a fost comunicată la 5.03.2015 conform dovezii aflate la fila 60 a dosarului de fond, prin publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 4254 potrivit art. 7 din Legea nr. 85/2006.
În procedura specială a insolvenței, art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 stipulează imperativ că „citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență”, nefiind incident niciunul din cazurile de excepție reglementate de text în continuare. În consecință, potrivit aliniatului 9 al aceluiași articol, „publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătorești în Buletinul procedurilor de insolvență înlocuiește, de la data publicării acestora, citarea, convocarea și notificarea actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării”.
Termenul de recurs de 7 zile prevăzut de art. 8 alin. 2 din lege (în forma în vigoare anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, formă aplicabilă având în vedere că cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată la data de 16.02.2012, procedura insolvenței fiind astfel supusă dispozițiilor vechiului Cod de procedură civilă) s-a împlinit la 13.03.2015, iar recurentul pârât a declarat recursul la 19.03.2015, motiv pentru care este tardiv formulat.
Față de cele arătate, apreciind că hotărârea atacată a fost legal comunicată prin publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvență, dată în raport de care recursul este tardiv declarat, Curtea va admite excepția tardivității și va respinge recursul declarat de pârât ca tardiv formulat.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, Curtea constată că reclamanta creditoare a formulat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei ., întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, ulterior închiderii procedurii insolvenței, acest aspect nefiind contestat. Astfel, procedura insolvenței a fost închisă prin sentința civilă nr. 2405/17.09.2013, iar cererea de atragere a răspunderii a fost introdusă la 2.10.2014 (conform datei poștei, fila 5 din dosarul de fond).
Contrar opiniei primei instanțe, Curtea reține că, în raport de dispozițiile art. 138 alin. 1 și 3, art. 140, art. 142 din Legea insolvenței, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale nu poate fi formulată decât până la închiderea procedurii, ulterior acestui moment fiind posibilă doar executarea silită a hotărârii pronunțate în temeiul art. 138 din lege.
Deși Legea nr. 85/2006 nu conține prevederi exprese în acest sens, din întreaga reglementare a acestui act normativ și în special a Cap. IV – Răspunderea membrilor organelor de conducere, reiese că cererea de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere reglementată de art. 138 este o cerere aferentă procedurii insolvenței și care poate fi formulată atât timp cât societatea debitoare este supusă acestei proceduri, iar nu și după închiderea acesteia și radierea debitoarei, cum este cazul în speță.
Curtea are în vedere, în acest sens, că art. 138 conține prevederi referitoare la atribuții și obligații ale administratorului judiciar și ale lichidatorului, ceea ce presupune, implicit, faptul că societatea debitoare este supusă procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, câtă vreme, potrivit art. 136, prin închiderea procedurii administratorul judiciar/ lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură.
La fel, art. 141 prevede posibilitatea ca odată cu formularea cererii de atragere a răspunderii, administratorul judiciar/lichidatorul sau, după caz, comitetul creditorilor, să ceară judecătorului-sindic să instituie măsuri asiguratorii, fiind astfel din nou cât se poate de evident că legiuitorul privește această cerere ca fiind una aferentă procedurii insolvenței.
De asemenea, potrivit art. 142 alin. 2, „după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator”. Din interpretarea per a contrario a acestei dispoziții legale reiese că, după închiderea procedurii, se poate realiza doar operațiunea repartizării sumelor rezultate din executarea silită a hotărârii prin care s-a admis cererea de atragere a răspunderii, nu și formularea cererii.
Totodată cererea de atragere a răspunderii trebuie soluționată în primă instanță de judecătorul-sindic învestit cu soluționarea procedurii insolvenței debitoarei. Or, după închiderea procedurii, judecătorul-sindic este dezînvestit, fiind ilogic a i se solicita acestuia soluționarea unei cereri ce ar fi trebuit să fie incidentală în cadrul (implicit și în timpul desfășurării) procedurii insolvenței.
Ca urmare, față de cele de mai sus, Curtea apreciază că soluția primei instanțe este incorectă, întrucât exercitarea acțiunii civile sau a unui aspect al acesteia este inadmisibilă în condițiile în care legea nu prevede respectiva modalitate de exercitare, în cadrul procesual ales.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1, 2, 3 rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 8 din Legea nr. 85/2006, Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința atacată în sensul că, admițând excepția inadmisibilității potrivit art. 137 alin. 1 C.p.civ., va respinge cererea de atragere a răspunderii patrimoniale ca inadmisibilă, apreciind de prisos a mai analiza celelalte motive de recurs, invocate de recurenta reclamantă, față de soluția pronunțată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, împotriva sentinței civile nr. 279/30.01.2015, pronunțate de Tribunalul Ilfov Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurentul pârât T. N. M..
Modifică în tot sentința atacată în sensul că:
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge cererea ca inadmisibilă.
Respinge recursul formulat de recurentul pârât T. N. M. împotriva sentinței civile nr. 279/30.01.2015, pronunțate de Tribunalul Ilfov Secția Civilă în dosarul nr._, ca tardiv declarat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. M. H. A. M. S.
U.
GREFIER
L. V. V.
Red. Jud.D.A.
Tehnoredactat:I.N.
2 ex.
09.07.2015
………………….
Tribunalul Ilfov – Secția Civilă
Judecător sindic: M. C. C.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
