Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 353/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 353/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 62031/3/2011/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 848/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR.353/R
Ședința publică de la 19 Mai 2015
Curtea constituită din:
Președinte: E.-S. R.
Judecător: P. P.
Judecător: C. G. I.
Grefier: M. A. P.
********
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul B. I. M. împotriva sentinței civile nr.897/29.01.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. I. IPURL - lichidator judiciar al . SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă. Totodată, se învederează că recurentul pârât a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, precum și faptul că intimatul reclamant a depus întâmpinare în 2 exemplare, după care:
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă și că recurentul pârât a fost citat cu mențiunea de a timbra calea de atac cu 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, din oficiu invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare pe această excepție.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr.897/29.01.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, s-a admis cererea formulată de reclamant R. I. IPURL - lichidator judiciar al debitoarei . SRL împotriva pârâtului B. I. M. și a fost obligat pârâtul să suporte din averea personală pasivul debitoarei . SRL în sumă totală de 12.817.187,28 lei.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 12.02.2015 tribunalul a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința menționată mai sus în sensul că pasivul societății debitoare este în sumă de 12.733.677,37 lei.
Împotriva sentinței civile nr.897/29.01.2015 a declarat recurs, în termen legal, pârâtul B. I. M., recurs motivat dar netimbrat. Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același număr unic_ .
Deși a fost legal citat pentru termenul din 19.05.2015 cu mențiunea de a depune taxă judiciară de timbru de 60 lei calculată conform art.11 alin.1 rap. la art.6 alin.1 lit.c din Legea nr.146/1997 și 0,15 lei timbru judiciar mobil, conform rezoluției de primire, recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Constatând că recurentul-pârât a fost legal citat la Penitenciarul București Rahova unde este deținut, semnând personal de primire dovada în acest sens (fila 16) și având în vedere dispozițiile art.90 alin.6 Cod procedură civilă, precum și faptul că taxele judiciare se plătesc anticipat și sunt prioritare, în ședința publică din 19.05.2015 Curtea a invocat, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului și a reținut pricina în pronunțare pe acest aspect.
Față de considerentele expuse mai sus, potrivit prevederilor art.9 din OG nr.32/1995 și art.20 din Legea nr.146/1997, în cazul în care partea nu achită taxele judiciare de timbru, cererea acesteia se anulează ca netimbrată.
Pe cale de consecință, constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației legale de timbrare comunicată și că nu operează scutirea legală de plată a taxelor judiciare (conform art.17 din Legea nr.146/1997), Curtea va admite excepția și va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării recursului.
Anulează recursul formulat de pârâtul B. I. M. (fiul lui M. și al lui F., născut la 19 iunie 1977, aflat în stare de arest la Penitenciarul București Rahova) împotriva sentinței civile nr.897/29.01.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. I. IPURL - lichidator judiciar al . SRL, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 Mai 2015.
Președinte, E.-S. R. | Judecător, P. P. | Judecător, C. G. I. |
Grefier, M. A. P. |
Red. Jud.ESR
Tehnoredactat: ESR
2 ex./21.05.2015
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic: B. A. S.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








