Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 830/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 830/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 33347/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 512/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 830
Ședința publică de la 20 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. S. U.
Judecător G. VINȚANU
Grefier C. M.
****************
Pe rol judecarea cererii de apel, formulată de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.65/06.01.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă M. M. .
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă la data de la data de 05.08.2014 reclamantul D.G.R.F.P. BUCURESTI în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice sector 3 a solicitat, ca pasivul debitorului rămas neacoperit să fie suportat de către pârâta M. M., invocând incidenta art.138 lit. a,c, d din Legea nr.85/2006.
In motivare reclamantul a menționat că, in sarcina pârâtei se pot reține dispozițiile legale sus mentionate, deoarece debitoarea, deși figureaza cu marfuri în valoare de 595.000 lei, reprezentantii statutari nu au predat-o lichidatorului judiciar și nici nu au arătat modul de folosire al acestora.
Parata avea obligația sa depună actele contabile prevăzute la art 28 din lege, incalcand astfel dispozițiile exprese ale art 35 din același act normativ. Debitoarea nu a depus situatiile financiare la organul fiscal în conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscala.
Mai mult decât atât, lichidatorul judiciar a arătat în raportul privind cauzele și împrejurările ce au dus la aparitia starii de insolvență faptul că situatia financiar-economica prezentata în balanta incheiata la data de 31.07.2013 nu reflecta realitatea obligatiilor de plata, de unde reiese faptul că nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Mai arata că pârâta a dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea in mod vădit persoana juridica la încetarea de plăți, (art. 138 lit. c).
Reținerea in sarcina paratei a acestei fapte, urmează sa fie apreciata de către instanța prin coroborarea ei cu lit. d), întrucât alături de neregulile contabile, este evidenta inexistenta unei strategii manageriale viabile si derularea unor activități comerciale riscante care au atras insolventa debitorului.
Pe de alta parte, neținerea contabilității in conformitate cu legea, rezulta si din neîntocmirea si nedepunerea situațiilor financiare trimestriale, semestriale, anuale, a declarațiilor fiscale.
O societate nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorul/administratorii sau/săi manifesta dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea in condiții de normalitate și legalitate.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006 se constată că este îndeplinită condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
În drept au fost invocate prevederile art. 138 lit. a,c,d din Legea 85/2006.
Prin sentința civilă nr.65/06.01.2015 Tribunalul București Secția a VII-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Natura juridica a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.
Insă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozițiile art.138 trebuie să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Ca atare, aceasta formă de răspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuala izvorâta din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuala.
Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece părților le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență .
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolentei trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpa.
Simpla indicare a faptei astfel cum este prevăzuta de art.138 al.1 lit. a din lege nu este suficientă, trebuind să se arate și să se probeze care sunt bunurile/creditele ce au fost folosite și cum au fost folosite acestea în fapt, pentru a putea determina astfel scopul utilizării lor. Din Raportul întocmit potrivit art. 59 privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția cauzelor de insolvență (fila 40 dosar ) a rezultat că administratorul societății debitoare nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar nici un fel de documente pentru a face demersuri în vederea recuperării creanțelor neîncasate. Mai mult, situatia financiar-economica prezentata în balanta incheiata la data de 31.07.2013 nu reflecta realitatea obligatiilor de plata, de unde reiese faptul că nu a tinut contabilitatea în conformitate cu legea.
D. constatarea faptului ca debitorul avea înregistrate in contabilitate anumite active imobilizate/ stocuri/disponibilități bănești/creanțe nu duce in mod automat la concluzia că acestea au fost însușite de administrator, in lipsa probării efective a acestui aspect. Este necesar sa se probeze in concret care active imobilizate/stocuri/disponibilități bănești/creanțe au fost folosite, cum au fost folosite acestea in fapt si cine a folosit in aceste bunuri, pentru a putea determina astfel scopul utilizării lor.
Referitor la fapta prevăzuta de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic retine că derularea unei activitatea economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societatea comerciale, in cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale.
Imposibilitatea de a face fata plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului, atâta timp cat aceasta se poate datora si unor cauze obiective, independente de voința administratorului.
Nu a fost indicată in concret nicio acțiune sau fapta care ar conduce la concluzia că pârâtul a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plați. Faptul că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la data la care a apărut starea de insolvență, aceasta împrejurare nu poate echivala cu incidența ipotezei reglementată de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Tribunalul reține că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul în funcționarea normala a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Referitor la fapta prevăzuta de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, aceasta cuprinde trei ipoteze: s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Împrejurarea că nu au fost depuse la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu s-au depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, nu s-a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE apreciind soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
In ceea ce privește aplicarea art. 138 lit. c, din Legea nr. 85/2006, precizează ca prin cele mentionate in cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice, a aratat ca din documentele analizate rezulta ca debitoarea, prin administrator, a continuat activitatea, desi debitoarea se afla in stare vadita de insolventa, motiv pentru care considera ca administratoiul statutar s-a folosit de debitoare, pentru obținerea de foloase personale .
Apreciază ca, in cauza, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) in sensul ca reprezentanții societatii debitoare aveau obligația legala sa nu dispună continuarea unei activitati care ducea in mod vădit la incetarea de plați, societatea inregistrand datorii, fapt ce a condus la acumularea de datorii, la bugetul consolidat al statului in suma totala de 491.647 lei.
In vederea realizarii acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 in care se arata ca "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul in cazul caruia apariția stării de insolventa este iminenta".
Rezulta ca administratorii unei societati comerciale sunt obligați sa solicite ei insisi aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai in situatia apariției stării de incetare de plați, ci chiar in situatia in care aceasta stare este iminenta. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa.
In aceasta situatie, formularea unei cereri intemeiata pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot incalca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru incalcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
In speța, societatea debitoare nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute la art. 28 din Legea insolventei, incalcand astfel dispozițiile exprese ale art. 35 din același act normativ.
Ori, nedepunerea documentelor financiar-contabile a pus lichidatorul judiciar in imposibilitatea de a verifica modalitatea de inregistrare a evidentelor contabile, legalitatea acestora, instrainarea bunurilor, cauzele concrete care au dus la incetarea de plăți. În susținere invoca dispozițiile art. 9 alin. 1 din legea nr.82/1991 a contabilitatii, edificările si completările ulterioare, potrivit carora "documentele oficiale de prezentare a situației economico-financiare a persoanelor prevăzute la art. 1 sunt situațiile financiare anuale, stabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată".
Astfel, apreciază ca nedepunerea de către debitoare a actelor contabile, conform dispozițiilor art. 28 din Legea nr._, instituie o prezumție relativa a netinerii contabilitatii in conformitate cu legea si a legăturii de cauzalitate dintre aceasta fapta si ajungerea societatii in incetare de plați. In acest sens precizează si faptul ca din verificările efectuate rezulta ca reprezentanții legali ai debitoarei nu si-au indeplinit cu regularitate obligatiile declarative in sensul ca societatea nu a inregistrat situatiile financiare la anul fiscal in conformitate cu dispozițiile Codului de procedura fiscala, ale Legii nr.31/1990 si ale Legii contabilitatii.
Simplul fapt ca administratorii nu au tinut contabilitatea conform legilor contabile, atrage raspunderea acestora deoarece nu exista posibilitatea de a analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, daca au fost inventariate bunurile societatii conform prevederilor legale, daca au fost efectuate transferuri patrimoniale si in ce condiții, precum si felul in care administratorii au folosit veniturile obtinute.
In ceea ce privește raportul de cauzalitate, pe care judecătorul sindic îl considera inexistent, face precizarea ca acesta exista si are drept cauze atat inacțiunea paraților de a nu desfasura o activitate profitabila in folosul debitoarei, faptul ca a beneficiat numai in interes personal din activitatea debitoarei, nu a intocmit evidentele contabile conform prevederilor legale, iar efectul acestora îl constituie prejudiciul cauzat bugetului de stat si altor eventuali creditori.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate, văzând și dispozițiile articolului 479 Cod procedură civilă reține următoarele:
Deși prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei și sub aspectul săvârșirii faptei prevăzute de articolul 138 lit. a din Legea nr. 85/2006 alături de faptele prevăzute de articolului 138 lit. c și d din lege, în apel nu s-a mai criticat soluția instanței de fond sub aspectul celor reținute cu privire la incidența dispozițiile articolului 138 lit. a din Legea nr. 85/2006 .
Potrivit articolului 479 alin. 1 Cod procedură civilă instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Se constată că prin cererea de apel se critică modul în care instanța de fond a stabilit situația de fapt și a aplicat legea doar sub aspectul săvârșirii faptelor prevăzute de articolul 138 lit. c și d .
Analizând motivele invocate de apelantă se constată, având în vedere dispozițiile legale menționate, căTribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Curtea reține, sub aspectul faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, că apelanta, deși a invocat aceste prevederi, nu a indicat în concret prin care fapte săvârșite de către administrator - pârât în cauză - s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Faptul că, într-adevăr, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 “Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență" nu este suficient pentru lămurirea legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență a societății sau cu parte sau întreg prejudiciul cauzat.
De asemenea, dezinteresul și pasivitatea administratorului, aspecte invocate de către apelantă nu pot fi reținute ca echivalând cu dispunerea continuării în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c a art. 138; de altfel apelanta nu numai că nu a probat, dar nici nu a invocat/indicat activitățile care ar fi continuat în interes personal. Simpla nedeclarare la timp a insolvenței nu poate echivala cu fapta indicată de art. 138 alin. 1 lit. c atât timp cât, de la momentul insolvenței reale (iar nu declarate), activitatea putea înceta de facto.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca nerespectarea obligației din art. 27 să atragă per se răspunderea prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din legea 85/2006, ar fi fost foarte facil să indice acest lucru. Cum nu a făcut-o, este evident că între respectiva nerespectare (faptă ilicită), starea de insolvență și cuantumului indicat al prejudiciului trebuie să se probeze o legătură de cauzalitate, ceea ce nu s-a dovedit de către partea care a invocat-o.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din legea 85/2006, nedepunerea actelor contabile reprezintă un indiciu important pentru săvârșirea faptei ilicite invocate, însă doar dovedirea faptei nu poate conduce per se la un prejudiciu, cu un cuantum dovedit. Implicit, pentru dovedirea legăturii ei de cauzalitate cu prejudiciul și cuantumului invocat al acestuia este necesară administrarea unor probatorii concludente, ceea ce apelanta nu a făcut.
Astfel, descrierea generică a faptelor prin reiterarea conținutului textelor de lege care reglementează această răspundere în motivarea cererii de chemare în judecată și în cererea de apel, dublată de lipsa dovezilor care să permită instanței de fond individualizarea faptelor și conținutul lor obiectiv, nu acoperă cerința procesuală impusă reclamantului de a-și proba susținerile, iar în aceste condiții acțiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.
Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 480 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul formulat de creditoarea reclamantă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, Sperantei, nr. 40, sector 2, împotriva sentinței civile nr.65/06.01.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă M. M. domiciliat în .. 277, J. Dâmbovița, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. M. S. G. VINȚANU
U.
GREFIER
C. M.
Red.Jud.A.M.S.U.
Tehnored.I.N.
Ex.4/08.06.2015
……………………..
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Judecător fond: G. L. D.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 444/2015. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
