Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1294/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1294/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 32851/3/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DOSAR NR._ (Număr în format vechi 1165/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1294
Ședința publică de la 18 septembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. G. F.
JUDECĂTOR - I. C. N.
GREFIER - L. M.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulate de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 în contradictoriu cu intimatul–pârât V. C. împotriva sentinței civile nr.2799/20.03.2015 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile. Curtea, având în vedere împrejurarea că la strigarea cauzei la ordine nu se prezintă părțile, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare. La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă prin motivele de apel.
Curtea constată că dosarul este la a doua strigare ordine, iar procedura de citare este legal îndeplinită. Instanța procedează la judecata pricinii în lipsa părților legal citate.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 07.11.2014 sub nr._ , reclamanta-creditoare DGRFP BUCUREȘTI a chemat în judecată pe pârâtul V. C., solicitând instanței să oblige pârâtul la suportarea pasivului debitoarei . SRL.
În motivarea cererii a arătat că pârâtul nu a respectat art. 27 din Legea nr.85/2006 pentru că societatea avea datorii de 3567 lei încă din 2008, sancțiunea pentru nerespectarea art.27 constă în aplicarea art.138 lit. c din Legea nr.85/2006. Pârâtul nu a depus bilanțuri ulterior lui 31.12.2008 sau declarații fiscale și deconturi TVA ulterior lui martie 2009 de unde rezultă o prezumție simplă de neținere a contabilității .Legătura de cauzalitate rezultă din dezinteresul pentru funcționarea normală a societății. Conform art. 72 din Legea nr. 31/1990 răspunderea administratorilor se supune regulilor de la mandat, deci este suficientă cea mai ușoară culpă, conform art. 73 din Legea nr. 31/1990 administratorii sunt răspunzători pentru existența registrelor impuse de lege. În drept a invocat art.138 lit. c,d din Legea nr. 85/2006.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința nr.2799/20.03.2015 Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată reținând următoarele:
„Pentru angajarea raspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, in sarcina membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale (existenta unui prejudiciu; o fapta ilicita a unei persoane; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita a persoanei si prejudiciu; fapta ilicita sa fi fost comisa cu una din formele de vinovatie). Pe langa conditiile generale, art. 138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarasit faptele ilicite trebuie sa faca parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoana juridica, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului. Faptele ilicite savarsite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a-g ale art. 138 din lege. Independent de cuantumul prejudiciului, raspunderea fiecaruia dintre cooducatorii debitoarei sau persoanele prevazute la alin. 1 se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovatie pentru fapta proprie sau fapta . care legiuitorul a intrebuintat verbele in textul legii (“au dispus”, “in interes personal”, “au facut”, “au detunrat sau au ascuns”) s-a decis, prin interpretarea acestora, ca vinovatia trebuie sa imbrace forma intentiei, aceasta nefiind prezumata si trebuind a fi dovedita. Reclamantul si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 138 lit. c si d din Legea nr. 85/2006, fara sa faca dovada savarsirii de catre parat a faptelor respective. Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 …. judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din urmatoarele fapte: … c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati; d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea. In conformitate cu prevederile art. 1169 cod civil si cu principiul general de drept – actori incumbit probation – reclamantul trebuia sa dovedeasca existenta cumulativa a elementelor generale si speciale ale raspunderii patrimoniale. Din continutul cererii formulate in contradictoriu cu paratul rezulta ca reclamantul se rezuma, in general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii. Reclamantul nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre incalcarea unor norme dintr-o lege speciala (Legea nr. 82/1991 republicata) si starea de insolventa a debitoarei. Savarasirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unei persoane in temeiul art. 138. Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanelor impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila. Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile. Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi savarsite de catre parata si starea de insolventa a debitoarei. Or, in speta, reclamanta, a facut doar afirmatii generice referitoare la faptele ilicite prevazute de art. 138 lit. c din lege. Nu au fost indicate, in concret, nici elemente care sa duca la concluzia indeplinirii conditiilor prevazute la art. 138 lit. c) din lege si anume sa reprezinte dovada “interesului personal”, in cauza nefiind facuta proba. Simpla continuare a unei activitati nerentabile, care duce vadit la insolventa nu este suficienta pentru stabilirea raspunderii daca nu este facuta si dovada interesului personal. Fapta prevazuta la art. 138 lit. d) din lege cuprinde trei ipoteze. Primele doua ipoteze se refera la faptul ca paratul a tinut o contabilitate fictiva si a facut sa dispara unele documente contabile, insa reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteza prevazuta de lit. d) a art. 138 din lege se refera la faptul ca paratul nu a tinut o contabilitate in conformitate cu legea. Imprejurarea ca debitorul nu a depus la dosar actele prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 in termenul prevazut de art. 35 din lege, ori ca nu a depus raportarile contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilata cu neindeplinirea obligatiei de a tine contabilitatea in conformitate cu legea, in lipsa unor probe certe. Oricum, in ceea ce priveste obligatia paratului de a tine registrele cerute de lege, conditia impusa de legiuitor este ca neindeplinirea acesteia, adica netinerea unei contabilitati in conformitate cu legea, sa fi contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa. Asadar, simplul fapt ca paratul nu ar fi tinut contabilitatea potrivit legii romane nu este de natura sa duca la anganjarea raspunderii sale in lipsa dovedirii raportului de cauzalitate intre aceasta fapta si ajungerea societatii in stare de insolventa. Or, in speta reclamantul nu a facut nici dovada acestui raport de cauzalitate, nefiind dovedit savarsirea cu vinovatie de catre parat a faptei prevazute de lit. d) a art. 138. Acuzele aduse paratului constand in dezinteres si pasivitate in administrarea firmei, lipsa de preocupare pentru functionarea normala si in conditii de legalitate a persoanelor juridice, concretizate in neplata datoriilor catre creditor, nu sunt fapte sanctionate de art. 138 din lege. Jurisprudenta nu a validat astfel de cereri care au invocat drept temeiuri de fapt managementul defectuos; continuarea abuziva a unei exploartari deficitare; urmarirea incasarilor propriilor creante; neplata creantelor bugetare; nedepunerea rapoartelor de administrare financiara; neinregistrarea in contabilitate a datoriilor fata de buget. In consecinta, cererea apare ca neintemeiata si urmeaza a fi respinsa.”
Împotriva acestei sentințe la data de 09.04.2015 a declarat apel reclamanta, apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 04.05.2015.
În motivarea apelului său reclamanta a arătat în esență următoarele: nu s-a respectat art. 27 din Legea nr.85/2006 pentru că societatea avea datorii de 3567 lei încă din 2008, sancțiunea pentru nerespectarea art. 27 constă în aplicarea art. 138 lit.c din Legea nr.85/2006, nu a fost ținută legal contabilitatea pentru că pârâtul nu a depus bilanțuri ulterior lui 31.12.2008 sau declarații fiscale și deconturi TVA ulterior lui martie 2009, legătura de cauzalitate rezultă din dezinteresul pentru funcționarea normală a societății, trebuie aplicate art.72 din Legea nr.31/1990 și art.374 C.. nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului de față instanța de apel reține următoarele:
Răspunderea instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă delictuală față de creditorii societății insolvente, debitoare care nu poate acoperi pasivul cu bunurile și disponibilitățile sale bănești. Prin urmare toate elementele acestui tip de răspundere vor fi analizate din punct de vedere delictual, iar nu contractual, cum eronat susține apelanta raportându-se la art. 72 din Legea nr.31/1990, normă care cuprinde o trimitere la contractul de mandat. Oricum contractul de mandat este între administratorul statutar și societate, iar o răspundere contractuală în baza acestui mandat ar trebui să aibă că actori contractanții, iar nu creditorii societății. Rezultă că de fapt apelanta nici nu poate invoca o răspundere contractuală a pârâtului, cât timp nu este parte în contractul care ar fi fundamentul acelei răspunderi. Pe de altă parte așa cum arată art. 73 lit. c din Legea nr. 31/1990, solidaritatea administratorilor pentru neținere contabilității este față de societate, iar nu față de creditori. Regula nu poate fi extinsă și în favoarea creditorilor deoarece nu există niciun fundament unei astfel de interpretări „coroborate” cu prevederile Legii nr.82/1991.
Mai trebuie arătat că art. 138 nu dispensează pe apelantă de dovada vreunuia din elementele răspunderii civile delictuale deoarece el nu instituie nicio prezumție legală în sensul existenței vreuneia din condiții, ci doar lămurește faptele ilicite și tipul de atitudine subiectivă ce trebuie a fi dovedite în cadrul acțiunii în instituirea răspunderii pentru cauzarea insolvenței.
În ceea ce privește continuarea în interes personal de către pârât a activității societății, activitate care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, instanța nu poate reține existența acestei fapte în circumstanțele cerute de lege. Singurul aspect faptic concret invocat de către apelanta DGRFP este nerespectarea de către pârât a art. 27 din Legea nr.85/2006, adică a obligației legale de a cere deschiderea procedurii insolvenței în cazul ivirii insolvenței sau iminenței stării de insolvență a societății a cărei activitate o conducea, în condițiile în care în 2008 societatea avea datorii de 3.500 lei. Apelanta-reclamantă nu a indicat vreo perioadă de timp în care ar fi debutat insolvența sau când insolvența era vizibil iminentă.
În primul rând trebuie subliniat că această obligație revine reprezentantului legal al debitoarei (adică de principiu administratorului statutar). Însă după dizolvarea societății și după numirea lichidatorului, reprezentant legal al debitoarei a fost respectivul lichidator care a și formulat de altfel cererea de deschidere a procedurii insolvenței la data de 19.10.2013.
În al doilea rând apelanta trebuia să dovedească (desigur întâi să invoce în concret) pentru a se stabili nerespectarea art. 27 de către pârât că starea de insolvență a fost contemporană cu perioada cât timp pârâtul a fost administrator al debitoarei (deci anterioare dizolvării societății debitoare). Or apelanta nici măcar nu a analizat acest aspect.
În al treilea rând apelanta trebuia în mod necesar să dovedească faptul că activitatea societară a continuat după momentul instalării insolvenței sau după momentul la care încetarea de plăți apărea ca o urmare inevitabilă pentru că în acest fel sunt litera și sensul art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Omisiunea culpabilă de a respecta obligația impusă de art. 27 din Legea nr.85/2006 nu înseamnă din punct de vedere logic că automat activitatea societății debitoare a continuat, motiv pentru care chiar dacă s-ar reține nerespectarea art.27 din Legea nr. 85/2006 de către pârât, doar din aceasta nu se poate prezuma simplu că activitatea debitoarei a continuat, o eventuală astfel de prezumție neavând puterea de a naște probabilitatea. Dimpotrivă, faptul că creanță apelantei reprezintă 100% din creanțele din tabel și este în cuantum de 305 lei fiind compusă din 108 lei debit principal și 197 lei dobândă/penalități, iar apelanta nici nu a făcut dovada momentului la care s-a născut această creanță, constituie un element care ar conduce mai degrabă la concluzia că activitatea nu a continuat după nașterea debitului principal pentru că ulterior nu au mai apărut debite principale. Oricum față de momentul 2008 datoria este mult diminuată deci dacă ulterior lui 2008 activitatea a continuat aceasta s-a realizat cel puțin și în favoarea apelantei deoarece s-a realizat plata a peste 90% din datorie.
În ceea ce privește neținerea contabilității de către pârât se observă că apelanta a invocat nerespectarea unor obligații de depunere bilanțuri, declarații și deconturi ca element din care ar rezulta neținerea contabilității. Această faptă ar fi situată la nivelul 31.12.2008-martie 2009 (după cum pretinde apelanta). Chiar dacă s-ar reține această neținere a contabilității, în condițiile în care actualmente debitul este de 305 lei din care peste 50% sunt accesorii (dobânzi/penalități), iar la finalul lui 2008 datoriile față de apelanta erau de peste 3.500 lei (așa cum susține însăși apelanta), rezultă cu claritate că nu această faptă a determinat insolvența debitoarei din moment ce în perioada în care se pretinde că a existat fapta în discuție datoria a fost plătită în proporție de peste 90%.
Față de cele expuse apelul va fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, cu sediul în București, . sector 2, prin director T. C. în contradictoriu cu intimatul–pârât V. C., CNP_, domiciliat în București, ., ., împotriva sentinței civile nr.2799/20.03.2015 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. G. F. I. C. N.
GREFIER
L. M.
Red. Jud. I.G.F. 2 ex./ 05.10.2015 /.>
Judecător sindic: Z. M., Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
